Atunci,
Era cândva demult,
Mă mângâiai pe frunte,
Şi ca leac la răceală
Îmi dădeai să beau
Un pahar cu apă fierbinte.
Ca nişte descântece
Doar de noi ştiute,
Îmi povesteai istorii amare.
Mă trezeam a doua zi
Sănătos şi mai mare.
Atunci,
Era cândva demult,
Lumea,
Rea ca acum, fără scrupule,
Mă lovea cu-ndârjire
Mereu pe la spate.
Îmi vindecam rănile
Cu poveţele tale ca leacurile bune,
Adesea dureroase, mereu adevărate.
Atunci,
Era cândva demult,
Bucuriile erau aievea.
Știam să le gustăm împreună,
Fără să râdem, fără să-ntrebăm,
Odată cu vinul cel greu
Îndoit cu romanţa bătrână.
Să-i înmoaie tăria barbară,
Să nu ne-mbătăm.
Atunci
Era cândva demult,
Într-o zi tulbure, goală,
Într-o linişte plină de taină,
Ai plecat tăcut, fără regret;
Aşa cum le-ai sfârşit pe toate,
Multe şi grele,
În viaţa ta de trudă, domoală,
De patriarh înţelept.
Atunci
Era cândva demult.
Acum mă-ntorc, bătrân şi eu,
Cu gândul spre tine.
Cânt singur.
Alături tot vinul cel greu,
Aceeaşi romanţă bătrână,
Dar fără vorbele ei pline;
Timpul le-a făcut uitate.
E târziu, vinul e pe terminate.
Tu cânţi alături de mine.
…doruri crunte , minunate , strabat dincolo de literele dactoligrafiate si ajung
precum le-a emis fiul , fara nici un stavilar , direct in mintea si in inima
cititorului fermecat , de aceasta unica legatura intre tata si fiu…