Au înflorit iar teii din Copou
Şi noaptea, luna, cerul străjuieşte,
Răstălmăcesc o şoaptă cu ecou
Să simt că-mi duc destinul omeneşte.

Cu pas încet hotarul vieţii trag
Către o zi ce gândul îmi adună,
Doar miezul nopţii ce mi-e iarăşi drag
Povestea noastră vrea mereu s-o spună.

Şi tot aştept să fiu un bun comun
Vândut ca supliment pe o tarabă,
Să pot să tac, să pot să mă supun
Celor ce iar, de tine, mă întreabă.

Au înflorit iar teii din Copou
Şi-un colţ de lună îmi mai şterge faţa
Redându-mi hotărârea ca, din nou,
Să-ţi spun în şoaptă: Bună dimineaţa!

Mai mă opresc din mers privind tăcut
În aşteptarea ce se tot lungeşte
Şi-mi caut un prenume de-mprumut
Să fiu un anonim ce-n gând trăieşte.

Şi tot aştept tarabei să mă dau
Să simt că vânzătorii mă ignoră,
Să nu mai pot nici locului să stau
Deşi o zi de-a mea la voi e-o oră.
Iaşi, 21.06.07