Sprâncene arcuite, nedate “cărbunelui”.
Boltind doi ochi trişti.
Verzi-spre-căprui cât mi-i mai amintesc.
Cu gene-“ncalecate”.
Fruntea, încă neîncretita de supărări şi griji.
Nasul drept, mândru, de ţărancă hotărâtă.
Umbrind uşor o gură desenată cu un penel plin.
Un guler mic, dantelat, lucrat în casă.
Podoabă simplă pe o rochie neagră.
Am uitat părul.
Ondulat, des, cu stele de lumină ici şi colo.
Aur din antracit, se poate oare?
Mama la 19 ani.
Înainte de tot ce a fost…
Înainte de a fi fost MAMA.
….e un poem iesit din comun , prin sinceritate ,dragoste neprihanita si originalitate simpla ,izvorate din cele mai cristaline ape racoritoare si binefacatoare….