Sprâncene arcuite, nedate “cărbunelui”.

Boltind doi ochi trişti.

Verzi-spre-căprui cât mi-i mai amintesc.

Cu gene-“ncalecate”.

Fruntea, încă neîncretita de supărări şi griji.

Nasul drept, mândru, de ţărancă hotărâtă.

Umbrind uşor o gură desenată cu un penel plin.

Un guler mic, dantelat, lucrat în casă.

Podoabă simplă pe o rochie neagră.

Am uitat părul.

Ondulat, des, cu stele de lumină ici şi colo.

Aur din antracit, se poate oare?

Mama la 19 ani.

Înainte de tot ce a fost…

Înainte de a fi fost MAMA.