caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Sport



 

Rugby: România învinge Georgia și păstrează șanse de calificare la Cupa Mondială

de (13-3-2010)
Stejarii au dominat pe înaintare dar nu au știut să fructificeStejarii au dominat pe înaintare dar nu au știut să fructifice

Echipa de rugby a României a învins Georgia cu 22 – 10 pe Stadionul Arcul de Triumf din București și a pus astfel capăt degringoladei care amenința să-i priveze pe tricolorii cu frunză de stejar pentru prima oară în istoria lor de calificarea la Cupa Mondială.

“Stejarii” au administrat prima înfrângere georgienilor în acest turneu de calificare și pentru a se menține în cursa pentru un loc la Cupa Mondială din 2011 din Noua Zeelandă trebuie să învingă Portugalia sâmbătă 20 martie la Lisabona, pentru a ocupa locul trei și astfel a juca meciul de baraj cu o altă echipă din recalificări pentru ultimul loc din cele 20 de la Cupa Mondială.

Georgia și Rusia sunt deja calificate și-și vor disputa în aceeași zi cu meciul România – Portugalia supremația în această grupă de calificare, răsplătită cu Cupa Europeană a Națiunilor. E un meci de ambiție nu numai din punct de vedere sportiv dar și național și politic, date fiind relațiile extrem de încordate dintre cele două țări.

Poate de aceea nu e de mirare că “Lelos” – rugbyștii georgieni – au părut mai puțin competitivi în meciul cu “Stejarii”, știindu-se deja calificați și fiind mai degrabă cu gândul la meciul de la Tbilisi cu Rusia de săptămâna viitoare.

Meciul de pe stadionul Arcul de Triumf n-a excelat prin spectaculozitate, fiind mai degrabă o înfruntare aprigă între cele două pachete de înaintare, din care au ieșit în avantaj românii, care au și înscris rapid un eseu prin taloneurul Tincu, eseu transformat de Dumbravă.

Georgienii au replicat rapid cu eseu, egalând scorul, dar acesta a fost și ultima încercare a meciului, până la sfârșit nu s-a mai marcat decât din lovituri de picior, capitol la care a excelat mijlocașul la deschidere Dănuț Dumbravă, care pe lângă transformarea eseului a mai marcat de patru ori din lovituri de pedeapsă și o dată din drop-goal.

Revelația acestei partide a fost jucătorul din linia a doua, Valentin Ursache, care joacă la Baia Mare, unul dintre puținii care au încercat să câștige teren cu balonul în mână și care a reușit două cavalcade solitare în terenul advers, nereușind însă să paseze balonul înainte de a fi placat.

În final, o victorie meritată a Stejarilor, chiar dacă maniera de joc a lăsat mult de dorit. Un amănunt care spune multe: către sfârșitul meciului, crainicul stadionului a anunțat că în tribune se află 1094 de spectatori plătitori, prețul biletelor fiind de 10 lei la tribuna întâi și 5 lei la tribuna a doua. La puțin timp după încheierea meciului România – Georgia a început meciul Irlanda – Țara Galilor din Turneul celor Șase Națiuni în prezența a peste 80000 de spectatori. O prăpastie care o completează pe cea dintre nivelurile de joc din cele două partide.

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Shanghai

Îmbinare a modernului cu tradiția...fermecător.

Închide
18.226.165.234