vă rog, chiar dacă
mai fac uneori acrobaţie
pe o sârmă de covrigi, iertaţi-mă,
chiar dacă mă aflu adesea
o apă prea subţire
într-un vad fără maluri, iertaţi-mă,
iertaţi-mă pentru că nu sunt
numai cel care se vede
eu sunt mai ales cel care
de atâtea ori am fost
iertaţi-mă, tatăl meu
şi mama mea şi fraţii mei
şi nepotul meu Iarel
şi neliniştea mea, iubită Soledad,
şi toţi cei care
aţi crezut în mine vreodată
eu m-am născut într-un copac
e atât de înalt copacul
iar sub mine nu mai sunt crengi
căci pe măsură ce urc ele se usucă
şi se frâng în urma mea
fără să mai pot coborî
încă o dată, vă rog, iertaţi-mă,
e atât de adânc copacul acesta
încât nici cerul nu-l mai poate umple
…E interesant ca forma si ca stil, desi autorul face impresia ca ce are de spus se poate spune cu mai putina acrobatie…
In orice caz, debutul la ACUM fie binevenit…
Nu există iubire fără iertare si nu există iertare fără iubire…
http://youtu.be/Ma42YJSb3WI