vă rog, chiar dacă

mai fac uneori acrobaţie

pe o sârmă de covrigi, iertaţi-mă,

chiar dacă mă aflu adesea

o apă prea subţire

într-un vad fără maluri, iertaţi-mă,

iertaţi-mă pentru că nu sunt

numai cel care se vede

eu sunt mai ales cel care

de atâtea ori am fost

iertaţi-mă, tatăl meu

şi mama mea şi fraţii mei

şi nepotul meu Iarel

şi neliniştea mea, iubită Soledad,

şi toţi cei care

aţi crezut în mine vreodată

eu m-am născut într-un copac

e atât de înalt copacul

iar sub mine nu mai sunt crengi

căci pe măsură ce urc ele se usucă

şi se frâng în urma mea

fără să mai pot coborî

încă o dată, vă rog, iertaţi-mă,

e atât de adânc copacul acesta

încât nici cerul nu-l mai poate umple