Scriu pe o pană de aripă,
artistul a decupat păsări în zbor, delicat,
şi umbra lor uitată în culcuş.
Zarva străbate timpul
seara pe o creangă obosită.
Poate scriu despre oraş şi case.
El însuşi leagă destine şi umbre!
Zidul păstrează conturul cald apoi,
cu limbi carnivore de floare, înăuntru absoarbe
forma degetelor răsfirate, buzele, inimile,
că stau şi mă întreb
poate pe dinăuntru piatra e vie!
şi umbrele ciripesc zglobii
ca un fum risipind atingeri…
Mai scriu despre prieteni şi prietenie.
E un cuib aici căptuşit cu mii de pene, gânduri,
sechestrat înăuntru un timp.
Şi oraşul cu zid viu e cuib
de paznici.
Ei stau în prag şi luminează drumul.
Mâinile lor de apă şi pâine se adună în ştergar
cu alesătură,
drumeţ prin vremuri eu… tu,
să primenesc pleopele la răsărit şi la apus!
…”poate pe dinauntru piatra e vie”
Coincidenta curioasa: azi am citit intr’o publicatie stintifica ca in ultimul timp, dupa indelungate cercetari si analize, s’a descoperit ca in anumite pietre exista semne de viata interioara…
orasul cu zid viu e cuib……imi place ….
Eu am citit multe poezii ale tale, am inceput sa ghicesc starile prin care treci atunci cand scrii, sunt poezii care ma ating imediat, altele poate deloc si sunt unele care se lipesc pe loc de suflet ….
Gand e una din acelea…
Da, piatra e vie! Si noi ne bucuram de forta ta, de sensibilitatea ta, Adriana.
Minunat!