Sasha si SergheiA fost filmul de debut al lui Andrei Tarkovski, lucrarea lui de dploma cu care a absolvit Institutul de Cinematografie. A fost totodata si primul film al scenaristului Andrei Koncealovski.
Cum sa asez filmul asta in randul opurilor lui Tarkovski? E o mica bijuterie. E nevinovat si jucaus, e delicat. Este senin, asa cum nu avea sa mai fie nici un alt film al lui.
Un baietel de sapte ani care ia lectii de vioara si este obligat de mama sa exerseze toata ziua – toti golanii blocului il iau in ras, muzicantul.
El e timid si terorizat – doar pentru ca e altfel – ii place sa se uite intr-o vitrina in care strada din spate se desparte in zeci de bucati, ca un caleidoscop – norii, macaralele, o turla de biserica (apare de vreo doua ori in film, prevestind dimensiunea religioasa de mai tarziu). Rosii cazute dintr-o punga si rasfirate langa trotuar.
Sasha, baietelul, e timid cu toata lumea – cu profesoara de vioara, care se intreaba ce sa ma fac cu baiatul asta, are prea multa imaginatie, cu fetita care canta si ea la vioara si de care e indragostit, aducandu-i de fiecare data un mar…
Igor Fomcenko, interpretul lui Sasha, nu mai jucase in nici un alt film. In schimb interpreta fetitei, Natalia Arhanghelskaia, mai jucase cu trei ani inainte in Donul linistit. Insa pentru amandoi Compresorul si vioara avea sa fie ultima lor intalnire cu platoul de filmare. Poate e mai bine asa. ne vor ramane pentru totdeauna in minte asa cum erau la sapte ani.
In fata blocului e un mic santier – se asfalteaza drumul – iar compresoristul (interpretat de Vladimir Zamanski), un barbat fatat si nu ouat, prinde drag de baietel. Il invata sa conduca compresorul, iar golanii din bloc raman uluiti – il invata sa fie curajos si sa se ia la bataie cand are dreptate, il ia cu el in pauza de pranz – copilul se deschide deodata lumii, privirea ii e indrazneata, zambetul capata siguranta…
Si parca toata Moscova e acum a lor, a lui Sasha si Serghei. Parca si strazile orasului sunt facute pentru ca flacaii astia doi, cel mare si cel mic, ca sa poata zburda in voie.
Dialogul e minim, muzica este minima, povestirea se bazeaza doar pe logica imaginilor. Multa vreme am incercat sa imi lamuresc sensul expresiei film minimalist. Iat-o: Compresorul si vioara.
Compresorul vopsit in rosu pe care il manuieste Serghei, alaturi de compresorul vopsit in galben al fetei care ii face ochi dulci. Imaginea cladirii vechi care este demolata, multimea adunata in fata, imaginea intrerupta o clipa de o alta imagine, care dureaza doar o secunda: turla unei biserici – si gandul nostru fuge spre anii in care bisericile erau demolate – apoi imaginea cladirii care este daramata revine – si deodata cladirea cea veche nu mai e – in fundal se vede unul din zgarie-norii ridicati in Moscova in timpul lui Stalin. Tarkvoski foloseste aici cu maiestrie un procedeu de montaj caracteristic filmelor lui Eisenstein: montajul intelectual, in care cateva imagini fiecare cu sensul si cu rostul ei sunt puse laolalta pentru a crea prin asociatie de idei un cu totul alt sens si rost.
Ei, dar baietelul ii propune muncitorului sa mearga impreuna la film, peste drum ruleaza Ceapaev.
Muncitorul il asteapta la sapte seara, dar baietelul nu apare – mama nu intelege toata polologhia lui Sasha despre nenea asta strain si il incuie in casa. Baietelul iese pe balcon si incearca sa ii trimita un bilet lui Serghei, sub forma unui avion de hartie – muncitorul nu observa.
Si baietelul ramane incuiat in casa, visand la o plimbare cu
compresorul.