Deşi sînt la mii de kilometri de oraşul copilăriei, canicula de pe coasta Mediteranei m-a readus cu jumătate de veac în urmă, între jaluzelele lăsate din casa copilăriei. Parcă semi întunericul cu gene de soare strecurîndu-se printre jaluzele şi glastrele cu muşcate, m-ar răcori. Ca şi atunci ascult un concert în surdină, venind pe undele radioului, şi mă răcoresc cu o limonadă gulerată de ghiaţă. Între timp, în cuhnie se pregătesc aperitive răcoritoare.
Între amintiri şi realitate, valurile Mediteranei şi undele aerului fierbinte mă leagănă între veacuri. Îmi revăd copilăria verilor fierbinţi din oraşul de cîmpie, cînd citind întins pe sofa, cînd adulmecînd praful străzilor în drum spre ştrand. Acum fac acelaşi lucru, strecurîndu-mă spre malul mării printre casele Jaffei.
În răcoarea serii admir amurgul înstelat de luminile zgîrie-norilor din City, catedralelor şi geamiilor. Mai sus păsări argintii ale lumii moderne se îndreaptă spre aeroport şi alte meleaguri.
Sufletul îmi zburdă liber pe meridianele lumii de parcă în jumătatea de veac nu s-a schimbat nimic. Cu toate că s-au schimbat regimuri, concepţii, oamenii au rămas neschimbaţi. Balanţa valorilor materiale şi priorităţile s-au schimbat. Vrem mai mult, dar asta nu înseamnă că şi mai bine. Ne preocupă starea materială, iarba verde a vecinului. Ne ocupăm mai puţin de suflet, de ceea ce ne face plăcere cu adevărat. Ne comparăm cu alţii, alergînd spre ce …
Unde-i calitatea reală a vieţii? Avem mai mult şi sîntem mai nemulţumiţi. Şi în final între jaluzelele întredeschise, între genele de soare strecurate, filozofăm cu prietenii la o limonadă despre o viaţă liniştită, cumpătată, plăcută – asta denumind-o calitatea vieţii.