Dimineata coboara din hotel, asa o numeai in zilele acelea
si ascuns sub faldurile de flori,
precum Pan cel hidos,
ii priveai soldurile,
vesmantul usor ridica cerul, era un joc, de fapt mai mult decat atat,
ai fi vrut sa-i soptesti
sa-i vorbesti despre flori, sa o asemuiesti cu mimoza ca o existenta alaturata
fara de care nu poti respira,
se intampla, si stii doar atunci cand mireasma florii ramane atarnata in vant
chiar si in toamna umbli prin aleile pustiite
dupa plecarea ei.
si te opresti din cand in cand cu ochii la treptele
pe care candva mimoza le tinea umbra.
Inapoia florilor ascuns,
ca dupa o amintire stufoasa
privirile atarna si ele prin cetate,
cu petalele din orga cea mare,
si nu te poti desprinde de dimineata coboratoare in primavara,
de miresme.
Cât de frumos!
„Inapoia florilor,
ascuns ca dupa o amintire stufoasa,
privirile atarna si ele prin cetate
cu petalele din orga cea mare”
O imagine ascunsă undeva în Cetatea cu șapte turnuri.
Multumesc. Nu stiu daca merit atat de inalta apreciere, insa incerc sa mai refac viata in frumos, in vis -poezie.