Mircea Dinescu este un personaj arhicunoscut . A devenit celebru prin aparitia bulversanta si cu putin iz apocaliptic din dupaamiaza zilei de 22 decembrie ‘89 la TVR.
Si-a cultivat celebritatea fulgeratoare(ca personaj ) prin o serie de aparitii picante la posturile de televiziune unde il vedem in postura de gica contra guraliv, hatru, pus pe sotii, cu o exprimare de multe ori fara perdea. Gandul si mintea o iau inaintea cuvantului spus si de aceea il auzim demulte ori bolborosind cuvinte care se inghesuie sa iasa la lumina de-a valma ca sa poata prelua si transmite mesajul. Este perceput drept un personaj care face lumea sa rada. De multe ori auzi: „hai sa vedem ce mai zice nebunul de Dinescu”.
Nimic mai fals! Dinescu asa cum va ramane el in istoria literaturii este cu totul altul decat personajul creat(cu buna stiinta ) de acelasi. Dinescu si-a creat aceasta alura de personaj la margine de real, aparent certaret, de ins care le spune verde-n fata fara a tine cont de situatie, aparent golanas, aparent venit direct din mahalaua lumii balcanice.
Cu buna stiinta si pe baza unei strategii de marketing bine pusa la punct. De poet sau de altcineva nu conteaza. Personajul s-a vandut, se vinde bine si Dinescu a castigat bani frumosi de pe urma asta. Pe care i-a investit cu folos.
Astfel a ajuns un poet care nu moare de foame.
Nu cred ca Mircea Dinescu sa nu sesizeze aceasta imensa falie intre personajul Dinescu si poetul Dinescu. Si sa nu aiba o strangere de inima constatand ca personajul a luat-o cu mult inaintea poetului in receptarea lumii.
Pentru ca dincolo de toate Mircea Dinescu ramane poetul care a avut un debut extraordinar la 21 de ani cu volumul “Invocatie nimanui”(1971) recunoscut si recompensat cu premiul Uniunii Scriitorilor. Ca sa iei un astfel de premiu atunci trebuia sa fi intradevar bun,talentat,sa produci o explozie cu versurile tale… Intrat in lumea literara, recunoscut si sustinut de o serie de personalitati ale literaturii romane , de la Marin Preda la Fanus Neagu de la Stefan Banulescu la Nicolae Manolescu si multi altii, Dinescu a avut parte de o formare intelectuala(neinstitutionalizata ) care s-a suprapus peste talentul sau si care face cat absolvirea unei universitati.Cei ce cunosc mediul intelectual scriitoricesc si personalitatile acestuia de la inceputul anilor ‘70 stiu ce spun. Asa ca absolvirea facultatii de jurnalism la” Stefan Gheorghiu” de care se tot leaga dusmanii si cei ce vor sa-l trimita in derizoriu trebuie vazuta doar ca o forma de a avea o diploma necesara ocuparii si retribuirii pe un post cat de cat decent in sistemul de atunci.
Dinescu a produs aceasta explozie la debut si a continuat la nivel foarte inalt prin : Elegii de când eram mai tânăr, 1973, Proprietarul de poduri, 1976, La dispoziţia dumneavoastră, 1979, Teroarea bunului simţ, 1980, Democraţia naturii, 1981, Exil pe o boabă de piper, 1983, Rimbaud negustorul, 1985, Moartea citeşte ziarul, 1989.
Amintind aceste volume de pana in 1989 cred ca va recunoasteti multi dintre dvs. intre cei ce prin aranjamente de tot felul cu librarii reuseati sa intrati in posesia lor.
Acesta si aici este adevaratul Dinescu . In aceste volume de poezii care raman. Un timid care descopera lumea sau reactioneaza la aceasta lume lovind-o cu niste imagini extraordinare . Un seismograf al sufletului care are capacitatea de a transpune in imagini singuratatile si nelinistile noastre . Nu veti gasi in poezia lui absolut deloc imaginea personajului de azi.
Restul si” Catavencu” si “Plai cu boi” si “Aspirina saracului” si zecile de aparitii televizate tin de personaj. Ele vor dispare odata cu personajul. Dupa cum vor dispare si presupunerile si acuzatile (voalate ,nedovedite ) de agent vandut puterilor straine si soparla lansata de unii ca tabletele celebre din SLAST(ante ‘89) au fost scrise de altul etc, etc.
Poetul Dinescu vrea sa creasca ingeri undeva pe la marginea unei Romanii prea infratita cu dracul.Din pacate la imaginea acestei Romanii prea ” draculizata” a contribuit si personajul Dinescu.
Astept dar ma si intreb daca poetul Dinescu va mai avea forta si rabdarea sa pastoreasca acesti ingeri (care sa-si falfaie aripile diafane macar la margini de Romanie)?