Roţile scârţâie
Ca nişte amintiri triste.
Căruţa taie urme cenuşii
Prin praful uliţei, cald încă.
În spatele ei
Cu capul aplecat,
Simt gândurile cum se înfăşoară
Ca pe-un mosor
În jurul roţilor care se tânguie.
Mă doare cerul întunecat,
Tăcerea unchiului Petre.
Duce caii de căpestre
Păşind încruntat.
Mă dor coarnele cerbului.
Atârnă abandonate
Şi zgârie urme
Prin praful uliţei cenuşiu.
Însetat de seceta prea lungă,
Soarbe picăturile roşii, vâscoase,
Scurse de pe coarnele
Care atârnă abandonate.
„Deschide poarta, băiete!”
Mosorul s-a oprit.
Şirul gândurilor s-a rupt.
„Bine, unchiule Petre.”
Ca un nor înroşit de păcat,
De undeva dinspre Răsărit
Zorii coboară pe îndelete.
Dan David, Los Angeles, iunie-01-2006.