Se pare că de la o săptămână la alta, mă văd constrânsă la a alcătui un întreg… serial cu articolele rezervate tânărului (în politică vreau să spun) ministru de finanţe Yair Lapid. Iar dacă ţineţi neapărat să-mi catalogaţi aceste rânduri, atunci v-aş recomanda să vă gândiţi în direcţia serialelor de suspense cu specific… politic!
De altfel, nu văd ce vină aş avea dacă de vreo trei săptămâni încoace, ministrul nostru de finanţe Yair Lapid se menţine drept „cap de afiş” al tuturor ediţiilor de ştiri din prea scrisă şi electronică! Cu riscul de-a avea dreptul la ironia multora dintre cititorii care mă… suportă – mulţi vor vedea aici un fel de „autogol” în poarta echipei jurnaliştilor – nu voi ezita să afirm că întreaga carieră a lui Lapid în presa electronică i-a dezvoltat abilitatea de a convinge, fie şi de cele mai absurde şi mai incredibile afirmaţii pe care le-ar face. Altfel, n-aş şti să explic cum de a reuşit, folosind un termen din noul folclor argotic românesc, să „aburească” un întreg electorat provenit din aşa numita clasă de mijloc, care să fi votat „Yesh Atid”, formaţiunea politică înfiinţată de actualul ministru de finanţe. Rezultatele protestelor din vara anului 2011 n-au fost de natură să trezească prudenţa alegătorilor care şi-au petrecut vacanţa acelui an în… camping-ul de pe Bulevardul Rothschild, ca şi în alte camping-uri mai mici, din mai multe oraşe ale ţării sau/şi din alte cartiere tel-aviviene!
Exact acum aproape două veri, când nora mea s-a întors rănită de la una din aceste demonstraţii, mi-aş fi dorit din suflet să fiu profet mincinos, atunci când le-am spus, ei şi fiului meu, folosind o expresie cam licenţioasă („vedeţi că o să faceţi rahatul praf”)! Dar nu ştiu ce Providenţă nu mi-a îndeplinit dorinţa! În plină campanie electorală, şi chiar în scurta perioadă în care i s-au încredinţat „finanţele”, când Yair Lapid se arăta pus pe fapte mari, încercând să încerce diferite strategii de manevrare a opiniei publice, profeţia mea de-acum doi ani s-a dovedit, din nefericire, foarte… nimerită şi drept la ţintă!
Mai este necesară vreo dovadă? Cine n-a urmărit cu sufletul la gură şi cu mâna la buzunar ultimele isprăvi bugetare ale ministrului de finanţe?
De fapt, încă n-am izbutit să ne dezmeticim bine, după adevăratul „bombardament” de reduceri bugetare cu care ne-a „cadorisit” ministrul, străduindu-se din răsputeri, de data asta fără prea mari şanse de reuşită, să ne convingă că este spre binele nostru, în acest „nostru” incluzând, fără şansa de a mai greşi, atât clasa de mijloc, cât şi pe noi, păturile paupere, ale căror rânduri faimoasa „clasă de mijloc” are toate şansele să ni le îngroaşe!
În interviurile acordate spre sfârşitul săptămânii trecute, Yair Lapid afirma, în fraze meşteşugite că „singurul lucru pe care nu şi-l poate permite clasa de mijloc este prăbuşirea economiei israeliene”, asumându-şi ca pe o înaltă misiune social-civică-politică să „o scoată din mocirlă”. Totul, străduindu-se să convingă în continuare de faptul că spre deosebire de alţi înalţi demnitari proaspăt „unşi” în funcţie, el nu va zăbovi acuzându-şi predecesorii în aceleaşi funcţii, preferând să-şi suflece mânecile şi să treacă la treabă, pentru a… normaliza starea economiei ţării, cu care s-a văzut nevoit să se confrunte! În această privinţă, avea tata o vorbă, pe care vă invit să o citiţi printre aceste rânduri din declaraţiile lui Lapid, demnă de ‘nea Iancu Caragiale: „eu nu zic, da’spun”!
De altfel, Lapid poate spune oricând că în campania electorală, a avut chiar grijă să ne prevină la ce să ne aşteptăm: dacă mulţi dintre alegătorii care de-abia dacă se dezmeticesc acum după crunta lor dezamăgire au uitat, le amintesc eu: Lapid prevenea că pentru prima perioadă a cadenţei sale, s-ar putea să fie pentru aceiaşi alegători chiar mai rău decât fusese şi până atunci, de parcă acest lucru era posibil, de parcă nu s-ar fi apropiat destul funia de par!
S-a dovedit că de fapt, politica sa economică, din care a avut de suferit în ultimii ani marea masă a cetăţenilor ţării, se dovedeşte, după zicala tot românească, „aceeaşi Mărie, cu altă pălărie”!
Afişând că moare de grija „omului care munceşte”, căruia este nerăbdător să-i asigure bunăstarea, Yair Lapid se şi grăbeşte să bage mâna tocmai în buzunarul…acestuia, printr-o întreagă serie de reduceri bugetare, urmând ca acestea să fie recuperate tot pe seama contribuabilului! Începând cu creşterea impozitelor, ca şi a TVA-ului, la majoritatea produselor din comerţul nostru, se dovedeşte că acel „procent şi jumătate” al primelor, şi procentul celui de-al doilea, se traduce în… miliarde, adică într-o mare parte din acele 18 miliarde ale deficitului bugetar, şi care trebuie acoperite tocmai din buzunarul oricum găurit al „omului care munceşte”. Și din alocaţiile ciuntite drastic pentru copiii acestora, din suprimarea subsidierii meselor de prânz din şcolile şi grădiniţele aceloraşi copii (acestea din urmă trebuie să furnizeze recuperări de 800 milioane şekeli, în timp ce reducerea alocaţiilor – „numai” vreo două miliarde, acolo)! Restul – din reducerea cu 10% a salariilor din sectorul public şi a multor altor reduceri.
Chiar în timp ce scriu aceste rânduri, stând cu o ureche la ediţia centrală de ştiri de la televiziunea noastră, aud că preţurile locuinţelor, până acum oricum prohibitive, continuă să crească vertiginos, până la a deveni… super-ultra-prohibitive!
Între timp, a fost dat publicităţii şi raportul controlorului Statului, judecătorul (în retragere) Iosef Shapira, care semnalează, printre altele, grave deficienţe în sistemul nostru sanitar, unde insuficienţa personalului auxiliar şi a igienei defectuoase a făcut să crească îngrijorător mortaliltatea datorată infecţiilor suplimentare contractate de bolnavi, alături de la fel de gravele lacune în sistemul de protecţie contra incendiilor şi de pompieri, ca şi din sistemul de pază al penitenciarelor, care din nefericire, nu duc niciodată lipsă de… clienţi.
Din aceeaşi politică-veche nouă a aruncatului de praf în ochii cetăţeanului care se încovoaie şi icneşte sub povara tot mai grea a procurării mijloacelor de existenţă, au fost reduse – şi fluturate cu emfază – câteva sute de milioane din cele multe, de la ministerul educaţiei, din bugetul destinat instituţiilor religioase, cărora uite, li se aplică în acest sens metoda băţului şi-a morcovului, în formula „fără includerea disciplinelor de bază în programa de învăţământ, nu mai pupaţi voi subsidiere de la bugetul de stat”. Dacă mai adăugăm la aceasta „zgrăpţinatul tencuielii” de pe zidul solid al subsidierii magnaţilor economiei, asta doar ca sumare exemple, realitatea fiind cu mult mai amplă, vom avea un tablou complet al vremurilor grele care ne aşteaptă, în lungul drum spre… creşterea economică şi îndoielnica prosperitate viitoare, al cărui preţ trebuie să-l plătim acum, şi nu pentru o perioadă scurtă.
Cu toate acestea, ca urmare a protestelor celor zece mii de demonstranţi din seara de sâmbătă, la sfârşitul săptămânii trecute, ministrul de finanţe s-a grăbit să declare, cu o lamentabilă retorică, chiar de a doua zi, întrebând pentru ce au demonstrat acei oameni disperaţi (de clasa de mijloc era vorba), „pentru pierderea locurilor de muncă, ori pentru scăderea la jumătate a valorii locuinţelor lor”!? Grăbindu-se să menţioneze că el nu este „socialist”, că i se reproşează pe nedrept lipsa de experienţă politică, fiindcă a acceptat tocmai o funcţie de mare răspundere, consiliat fiind de o cohortă dintre „cei mai străluciţi economişti ai ţării” şi că ar fi determinat prăbuşirea totală a economiei noastre, dacă imediat după „înscăunarea” la vistieria ţării, ar fi împărţit „bomboane” sub forma suplimentărilor bugetare sau cel puţin a menţinerii înlesnirilor existente până la tăvălugul reducerilor pe care le-a propus şi pe care, mai mult ca sigur, le va şi obţine, în mare măsură.
Și asta, după ce s-a scuzat cu cinism că în intervalul de o lună şi jumătate de când este ministrul finanţelor, nu a reuşit să rezolve chiar toate problemele! Cât despre pensionari, printre care mă aflu, refuzând să mă gândesc cum mă voi descurca de-aci înainte, n-aş şti să închei aceste rânduri cu mulţumiri faţă de destoinicul ministru al finanţelor pentru ultima ispravă: personal, s-a grăbit să mă lase şi fără ultimul paleativ contra încordării din lupta cu viaţa din ce în ce mai vitregă a păturii noastre sociale: ca primă scumpire în vederea reducerii deficitului bugetar, mi-a luat şi… ţigara de la gură! Halal să-ţi fie, domnule ministru! Te asigur că la prima demonstraţie, din cele multe previzibile pentru vara fierbinte care se anunţă, o să fiu acolo, ţinând într-o mână o pancartă cu aceste vorbe, şi în cealalată – un chiştoc din cele păstrate cu religiozitate, din cele două-trei ţigări la care mi-ai redus porţia zilnică!
@Rodica Grindea
Am înţeles din articolul dv. că acest domn Yair Lapid s-a apucat să facă reduceri în cheltuielile statului. Nu am înţeles însă dacă vrea prin asta să rezolve vreo problemă sau o face din pură răutare.
Amintiţi de un deficit la bugetul statului de 18 miliarde. Este asta problema? Văd (http://en.wikipedia.org/wiki/Economy_of_Israel) că deficitul (venit minus cheltuieli) a fost în 2011 de 7 miliarde, adică 10% dint totalul budgetului, iar datoria publică – de 80% din PNB. Specialiştii (eu nu sunt) spun că un deficit înseamnă că generaţia prezentă trăieşte pe spatele celor viitoare, plus dobânzile!! Vi se pare OK?
Vorbiţi de „aruncatului de praf în ochii cetăţeanului”; la ce vă referiţi? Credeţi că acel deficit de 18 miliarde este un pretext, iar obiectivul real este ca Lapid vrea doar să se facă urât de toată lumea?
Credeţi că reducerile budgetare sunt necesare, dar trebuiesc făcute în altă parte? Unde? Este uşor să ţipi şi să protestezi, dar poate-poate că există probleme reale grave care trebuiesc rezolvate. Cu accese de furie infantilă – strigăte de „vreau!!, dă-mi!!, imediat!!” însoţite de tropăitul furios al picioarelor – nu se rezolvă problemele…
Deci: există probleme reale ce se cer rezolvate? Care sunt ele? Ce soluţii alternative vedeţi?
D-le A. Leibovici: nu se pune problema ca Lapid să fi inițiat toate reducerile pt. a se face urât de toată lumea (cum adică, din masochism politic?), nici din răutate. Desigur, reducerile bugetare se impuneau, cifra deficitului este reală, a fost comunicată în presa scrisă și electronică. Dar problema este că aceste reduceri nu sunt făcute în mod echitabil, și asta este poveste veche, de mulți ani, de când Netaniahu era „numai” ministru de finanțe. De altfel, nici demonstranții n-au cerut, așa cum scrieți, „vreau, dă-mi acum”, și nici nu bat din picioare ca niște copii râzgâiați. Această politică, spuneam, se practică de mult: se ia de la păturile slabe, acum și de la clasa de mijloc, care suportă respectiva nedreptate încă dinainte de 2011, și expresia aceea cam licențioasă, folosită de mine în articol, a fost folosită, sub altă formă, de multă lume („un rahat o să primiți”, li se spunea demonstranților). Când am scris că prin impozitele impuse magnaților, „doar au zgrăpținat tencuiala” de pe zidurile averii lor, n-a fost o metaforă, fiindcă în articolele de atitudine eu nu fac literatură! Mai mult, s-au propus unele taxe iraționale: un singur exemplu: dacă cetățeanul X, când s-a căsătorit, a cumpărat un apartament cu 3 camere (salon, dormitor, cameră de lucru), X aparținând clasei de mijloc, iar după câțiva ani, când i s-au mai născut 2-3 copii, de sexe diferite, și acum ar dori să-și vândă locuința și să cumpere una mai mare, luând un împrumut ipotecar, se preconizează perceperea „taxei pt. a doua casă”. Se preconizează, spun, fiindcă astăzi chiar se dezbate și se supun la vot bugetul și reducerile, s-ar putea totuși să se renunțe la unele din ele (vai, ce optimistă sunt!!), la fel de absurde. Dvs. nu vi se pare la fel de absurd? Repet, nu vorbim de păstrarea unei locuințe „de raport”, cum se spunea o dată, ci de înlocuirea ei, pt. necesități reale, fiindcă impozitul pt. 2 sau mai multe locuințe era oricum ff. mare, de mult timp. Mai vreți un exemplu? Mai potftiți: chiar de curând, pt. voiajul său în China, Netaniahu și-a luat cu sine toată familia și au locuit într-o suită, la un hotel, totul costând 500.000 dolari! Plătiți tot din banul public. Și asta vi se pare echitabil? Oricum, voi reveni cu alte amănunte, de îndată ce voi intra în posesia lor.
Stimată doamnă Grindea,
Deci sunteţi de acord că Lapid nu acţionează din pură răutate şi că are o problemă reală şi gravă de rezolvat. Sunteţi de asemenea de acord că sunt necesare reduceri budgetare, dar, după dv., nu acolo unde vrea să le facă Lapid. V-am întrebat unde credeţi dv. că trebuiesc făcute. Nu m-aţi răspuns, aţi spus numai – evaziv – că trebuie să fie „echitabile”.
Apoi aţi dat două exemple de ce – bănuiesc – nu este echitabil, chiar strigător la cer, după dv.:
– că cei care vor să-şi facă o casă mai mare plătesc pentru o perioadă (cât a doua nu este gata iar prima nu-i încă vândută) un impozit mărit pentru a doua;
– că Netanyahu şi-a luat toată familia în timpul recentei vizite oficiale în China, la un preţ de $500,000.
Eu mă aşteptam, stimată doamnă, ca dv. să-mi arătaţi care sunt poziţiile din budgetul de circa 260 de miliarde la care se pot economisi „echitabil” vreo 20 de miliarde. În loc de asta îmi povestiţi de nişte nedreptăţi strigătoare la cer, care însă, în raport cu cele 20 de miliarde sunt – scuzaţi – nişte găinării.
Iată, am găsit eu pentru dv. cifrele bugetului statului Israel (v. aici). În rezumat, acesta arată aşa – în ordinea descrescătoare a sumelor (în miliarde de şekeli):
110 – Servicii sociale (educaţie, ajutor social, sănătate, etc)
50 – Apărare
39 – Guvern şi administraţie (ministere: personal şi pensii)
38 – Dobânzi la deficit
9 – Economie şi administraţie
9 – Rezerve
4 – Autorităţi locale
Unde ar trebui economisit? 5% economii la primul punct aduc 6 miliarde. Aceiaşi 6 miliarde luate din orice altă poziţie ar fi şi mai dureroase. Deci rezonabil ar fi să se ia în primul rând din poziţiile mai mari – dar poate că nu este „echitabil”…
Aştept sugestiile dv.
Dacă soluţia dv. este să fie jumuliţi bogătaşii („magnaţii”), calculaţi dacă se pot strânge acei 20 de miliarde, apoi gândiţi-vă pe cine mai jumuliţi anul următor şi câte locuri de muncă vor dispare.
Apoi: cei 20% din israelieni care trăiesc sub limita de sărăcie consideră clasa de mijloc drept „bogătaşii” care ar trebui şi ei să fie jumuliţi cu prioritate…
Dna Rodica este […] cu ale carei pareri despre Lapid nu sint de acord.
Plange pentru poverile bugetare dar nu are nici o solutie de propus. De altfel nici nu exista vreo solutie in afara celor propuse de Lapid. Nici un fost ministru de finante nu a avut curajul sa mearga atit de departe ca el si sa renunte la populism in favoarea realismului. Cel mai bine era ca dna Rodica sa […] si sa astepte rezultatele noii politici a lui Lapid si Bennett.
Un nou ministru, lipsit de experienta politica, nu trebuie sa fie judecat dupa citeva saptamani de la preluarea portofoliului. Iar in acest timp scurt Lapid a demonstrat ca se poate transforma dintr-o vedeta a televiziunii in una a vietii noastre politice. Sau poate ca dna Rodica a scris numi ca sa […]
Moderator: […] = expresii suprimate cf. Pct. 2 din Regulament
Comentatorul Michael Freund susţine aici că reducerile „drastice” ale budgetului statului sunt fictive, iar cheltuielile sunt de fapt prevăzute să crească – pe socoteala contribuabililor. Astfel, vor creşte impozitele pe veniturile persoanelor fizice şi ale întreprinderilor.
Deci cum este mai rău – spirala cheltuielilor şi a impoziteleor. Se pare că:
– administraţia nu doreşte să-şi reducă costurile operaţionale, iar
– diferite categorii de cetăţeni vor să trăiască într-o măsură din ce în ce mai mare pe seama celorlalţi.