În România, principiul „a tace şi a face” este mai valabil ca oricând, începând de la politicieni şi până la bănci, de la partide şi până la sindicate, trecând prin toate instituţiile statului, nimeni nu consideră că e nevoie de mai multă transparenţă, de informarea şi educarea corectă a publicului. Cu cât oamenii ştiu mai multe, cu atât sunt mai greu de manipulat şi dus de nas.
Acest public are însă valenţe multiple, el este fie alegător, fie angajat, fie grevist, fie client sau consumator, este omul din faţa ghişeului, omul care stă la coadă, omul care trebuie să plătească adesea pentru servicii gratuite sau care se milogeşte uneori pentru a-şi obţine un drept garantat prin Constituţie. Să fie o întâmplare faptul că România tinde să devină campioană mondială la taxe şi impozite?
Prea mulţi funcţionari sunt impertinenţi, vulgari şi prost calificaţi, legile sunt uneori prea vagi, marjele de joc mult prea largi, clientul este adesea jupuit de piele, iar a aştepta ca legile capitaliste ale cererii şi ofertei să regleze singure această situaţie, înseamnă a accepta cel puţin o schimbare de generaţie, adică a lăsa lucrurile să mai treneze mult prea multă vreme. Serviciile de relaţii cu publicul, înfiinţate fiindcă aşa cere democraţia, sunt mai mult praf în ochii oamenilor, informaţia vine greu, este insuficientă sau tendenţioasă, se tergiversează şi se pune pe drumuri cetăţeanul care nu are posibilitatea să-i tragă la răspundere pe cei vinovaţi.
E drept că românul învaţă din mers, se deşteaptă, deşi uneori trebuie să smulgă cu forţa nişte date care i-ar putea aduce avantaje, e drept că a învăţat tot mai mult să insiste când e vorba de drepturile lui, dar sistemul are o rezistenţă şi o inerţie puternică încă din vremea comunistă, birocraţia mânâncă nervii, timpul şi banii consumatorului. Dar pensionarii au învăţat să iese în stradă chiar şi la 40 de grade pentru a atrage atenţia asupra unei stări de lucruri anormale, a unor pensii care le ajung doar pentru taxe, în cel mai bun caz, sindicatele au învăţat că grevele justificate sunt arme puternice, asociaţiile civile au învăţat să demonstreze paşnic când e cazul, şi e cazul tot mai des.
Fiecare are dreptul să ceară şi să afle numele unui angajat de care este nemulţumit (ecusoanele cu nume au de aceea rostul lor), să îl reclame şi să îşi ceară drepturile. Dar pentru aceasta, justiţia trebuie să funcţioneze corect şi rapid, să îşi câştige încrederea oamenilor. Paradoxul este că la noi serviciile medicale, justiţia, poliţia şi jandarmeria sunt foarte jos pe lista instituţiilor în care poţi avea încredere, românul vede încă în stat şi în orice exponent al său fie un concurent, fie un partener necinstit, fie chiar un inamic. Este şi una dintre explicaţiile milioanelor de telefoane-farsă la serviciile de urgenţă, care nu sunt văzute ca utile, funcţionale şi serioase, a lipsei de atitudine civică pe stradă şi a slabei colaborări cu organele de anchetă, a indiferenţei faţă de soarta celuilalt, când poţi ajunge chiar mâine în aceeaşi situaţie.
Adaosurile comerciale exagerate, preţurile umflate, goana necontrolată după profit, comisioanele mari ale băncilor care nu vor să se alinieze la tarifele europene, vor fi cândva, desigur, reglate sau pedepsite de legile pieţei. Sper că toate hotelurile de pe litoral care practică preţuri mai scumpe decât în occident să rămână goale, iar barurile pentru milionari (vezi cazul militarilor americani bătăuşi) să se închidă din lipsă de clienţi, sper ca medicii care refuză să opereze fără şpagă să intre în puşcărie şi mai ales să aibă cândva parte de acelaşi tratament, ca taximetristul care îşi înşeală clientul să fie scos definitiv din sistem iar poliţistul corupt să ajungă şi el după gratii, ca legile să fie drepte şi aplicate tuturor, de la Iliescu la Băsescu Dar până atunci ar trebui acţionat cu toată energia, justiţia şi guvernul trebuie să regleze urgent aceste mecanisme esenţiale, altfel vor rămâne doar cu lauda de sine, emigraţia va creşte la nesfârşit şi vor mai rămâne în ţară numai pensionarii şi politicienii.
Sper că marii noştri intelectuali vor coborî în sfârşit din turnurile lor de fildeş şi vor accepta să dialogheze cu oamenii, să-i informeze şi să-i instruiască cu răbdare de dascăli şi că nu se vor mulţumi doar la nişte articole scrise pentru savanţi, recent lipsa de educaţie şi înapoierea românilor a fost eclatantă cu ocazia paradei gay, a fost un fel de mineriadă la scară redusă, sper că politicienii vor accepta dialogul, că şcoala va primi personalul şi manualele de care are nevoie, că semnificaţiile intrării în UE vor fi dezbătute şi lămurite mai des la TV, că Biserica îşi va reanaliza raporturile faţă de stat şi de instituţiile lui, că vom avea miniştri mai capabili şi mai serioşi. Doamne, că multe ne mai lipsesc!
Vin alegerile şi în curând cei care nu înţeleg să-şi facă datoria şi să servească poporul, care nu vor să accepte că au fost aleşi de oameni şi pentru oameni, cei cu buzunare şi orgolii prea mari, toţi demagogii, vor avea parte de nişte lecţii dure şi îşi vor primi pedeapsa, se va face încet-încet curăţenie în parlament şi în partide.
Orice dugheană trebuie să-şi afişeze preţurile la vedere! Minciuna nu mai prinde, veţi vedea, dar mai vorbim despre toate acestea după alegeri.
Cu speranţă şi cele mai bune urări,
Dan Dănilă