Culmea machiavelismului, organizaţia pedofilă se intitula „Kid the light of our lives” (Copiii, lumina vieţii noastre).
Le-au fost necesare zece luni eficienţilor Sherlock Holmes britanici, împreună cu poliţiile din alte 31 de ţări, pentru a fixa proiectoarele pe o vastă reţea de pedofili, conectată pe internet, gata să atragă în mlaştina lor imundă, victime inocente, scăpate vigilenţei şi preocupării adulţilor. Reţeaua pedofilă, creată de un englez de 28 de ani, opera la adăpostul unei ferme agricole din sud-estul Angliei, iar computerul lui conţinea nu mai puţin de 76.000 de imagini de copii, printre care aproximativ o mie de filme cu caracter pornografic, expediate (vândute) unui număr de aproape 11.500 de amatori. În cele din urmă s-a constatat că reţeaua engleză făcea parte dintr-o megareţea cu sediul în Statele Unite, suprimată nu de mult de autorităţile americane.
Rămâne însă surprinzătoare uşurinţa cu care se poate accesa pe un astfel de site. În mai puţin de zece minute, pornirea ordinatorului inclusă, oricine îşi poate vârî nasul pe un site pedofil, nefiind necesară nici o competenţă în domeniul informaticii. Este suficient un motor de căutare şi de un „cuvânt” cheie, pentru a se trezi îmbarcat în nebuloasa ramificaţiilor pedofile. Cu multă abilitate şi viclenie, site-urile amintite nu au aparenţele dubioase de „chat”-uri sau de forumuri atrăgând copiii în capcanele lor, ci de site-uri propunând fotografii cu copii nuzi. Numai că, graţie unui cuvânt evocator, face să apară o serie întreagă de ferestre virtuale…, iar legislatorul n-a prevăzut urmăriri penale pentru poze „înduioşătoare” de copii goluţi, fără caracter pornografic. Unii dintre ei utilizează diferite abrevieri şi semne ortografice cum ar fi „PED? PH? LIE”, ceea ce îi situează la marginea legalităţii. Semnele întrebării le slujesc şireţilor la inducerea în eroare serviciile de supraveghere de pe Net. Asociaţia „Bouclier”, care îi tracasează şi le îngreunează neîncetat existenţa, din 1995 încoace, estimează numărul acestor site-uri de aproximativ 160.000, toate plătibile cu carduri bancare. Unele ating insuportabilul, ajungând să vândă imagini de violuri infantile. Şi-atunci, o întrebare legitimă devine inevitabilă: cum este posibilă existenţa lor într-o totală impunitate? Răspunsul nu poate veni decât din ambiguitatea legilor şi perpetuarea lacunelor inerente libertăţilor democratice. De pildă, potrivit legislaţiei franceze, brigăzile de minori pot interveni numai când deţin probele precum că un „amator” a teleîncărcat imagini pe discul său dur şi că, prin intermediul acestuia, imaginile au penetrat pe teritoriul Franţei… Ridicol!
„În spatele ecranului, consumatorul de internet se simte degajat de orice culpabilitate, fiind sigur că n-a încălcat legea”, spune doctorul psihiatru Donabédian, specialist în copilărie maltratată.
Nu-i mai puţin adevărat că anumite vocaţii pedofile pot apărea odată cu vizionarea unor astfel de imagini, mai cu seamă la indivizii predispuşi.
Mai preocupant mi se pare însă faptul că, odată cu apariţia generaţiei web-cam, difuzarea secvenţelor pedofile capătă amploare, chiar dacă majoritatea populaţiei este dezgustată de acest domeniu sordid.
Supremul scandal l-a oferit autorizarea unui partid „pedofil” în Olanda, intitulat „Iubirea aproapelui, libertate şi diversitate”. Nu dorinţa de a avea un deputat în Parlamentul olandez, în anul electoral 2007, îi anima, ci speranţa unui scandal care-ar asigura promovarea pedofiliei, „o orientare sexuală ca oricare alta”, aşa cum o califică grupul militanţilor olandezi, toţi membrii ai partidului pedofil a lui Martijn, PNVD. Ei nu înţeleg de ce legea olandeză interzice pornografia infantilă şi sexul „consimţit” înainte de 16 ani. Mai mult decât atât, „pedo-partidul” propune coborârea vârsta relaţiilor sexuale liber consimţite la 12 ani, iar cu timpul vizează, nici mai mult, nici mai puţin decât dispariţia completă a acestei legi „mult prea rigide”.
Purtătorul de cuvânt al PNVD-ului mai preconizează: „…începând de la 12 ani ar trebui să avem libertatea practicii relaţiile sexuale, dreptului de a vota, de a participa la jocurile de noroc, de a decide cu cine dorim să trăim…”. Delirul exigenţelor merge şi mai departe. Noul partid propune, talmeş-balmeş: nudismul în public, zoofilia, legalizarea tuturor drogurilor, gratuitatea transportului feroviar, alegerea primului ministru pe baza sufragiului universal, supresiunea guvernului, interzicerea deficitului bugetar, sau a condamnării pe viaţă a asasinilor recidivişti, etc. Drama intervine însă în momentul când această categorie de indivizi este convinsă de normalitatea ei şi de logica unui discurs care frizează patologicul, aşa cum afirmă psihoterapeutul Ruud Bullens: „pedofilii nu se percep ca o ameninţare a societăţii. Ei n-au conştiinţa de a fi marginali şi nu înţeleg lipsa de toleranţă a societăţii în ceea ce-i priveşte.
Fondatorii acestui partid, pretind oferirea libertăţii copiilor de 12 ani, autorizând relaţiile fizice cu adulţii, afirmaţie ce contravine flagrant bunului simţ: tinerii sunt privaţi de dreptul de a-şi descoperi sexualitatea potrivit vârstei şi ritmului care le este propriu, pecetluiţi, în felul acesta, cu o marcă indelebilă pentru tot restul vieţii lor sexuale”.
Trebuie interzis un partid (PNVD), a cărui ideologie a pierdut într-atât contactul cu realitatea? S-ar putea să auzim, cu timpul, de un detracat sexual, acuze de viol de minori şi liberat graţie intervenţiei propriului partid pedofil?
Din fericire, 80% din olandezi ca şi majoritatea parlamentarilor estimează că PNVD-ul trebuie prohibit.
S-a observat existenţa a trei categorii de site-uri internet de tip pedofil. În primul rând cele mafiote, provenind din ţările est-europene şi dispunând de vaste reţele, fiecare cu sute de site-uri. A doua categorie este aceea a nebuloasei sectare şi filozofice, constituite din vechii hippies şi din tot felul de guru, propunând texte şi imagini consacrate „trezirii copiilor la sexualitate”; în fond destinate recrutării pedofililor activi şi cotizanţi. Şi, în fine, categoria particularilor cu site-uri gratuite, furnizând imagini cu condiţia cunoaşterii unui cod, care figurează în general pe o altă pagină Web. Odată înscris, interesatul se găseşte în faţa unei galerii de imagini pedofile.
Până unde vom putea merge, nestingheriţi, sub pretextul revendicării „libertăţii”, acea libertate indefinisabilă, de care omul cavernelor dispunea din abundenţă…?