Nu sînt naţionalist, nu cred că trebuie să exagerăm cu drepturile minorităţilor, după cum nu cred că trebuie să tolerăm abuzurile. Dincolo de orice teorie inutilă, iată descrierea unei situaţii tipice. Comentariile le puteţi face (şi) dv.
M-am aflat cîteva zile la Nădlac, oraş aflat la frontiera cu Ungaria, locul principal de ieşire din ţară spre Ungaria, adică spre Vest. Era a doua oară cînd mă aflam acolo, după mulţi ani şi am stat ceva mai mult, 3 zile şi jumătate. Am avut aşadar ocazia să analizez mai bine locul şi zona.
Nădlac este un sat slovac, iniţial, la jumătatea secolului al 19-lea, cînd a fost fondat, era integral slovac. După primul război mondial, a fost împărţit: jumătate în România, numindu-se Nădlac; jumătate în Ungaria, numindu-se Nagylak. În slovacă, Nadlak. Strict lingvistic, toponimul este de origine maghiară, însemnînd (aproximativ) Satu Mare. Slovacii stabiliţi acolo au făcut parte, la ora aceea, din marile deplasări de populaţie dinspre Europa Centrală spre zonele mai periferice ale Imperiului. Toţi slovacii din Nădlac sînt luterani, nu catolici, ca majoritatea slovacilor şi a cehilor (peste 62% dintre cetăţenii Slovaciei se declară romano-catolici, puţin peste 6% se declară protestanţi).
Şi azi locuitorii Nădlacului vorbesc slovaca, fiind una dintre puţine localităţi din afara Slovaciei unde slovaca este o limbă vie, folosită pe stradă, în magazine şi, evident, la şcoală, unde există inclusiv nivelul celor patru clase de liceu. La nivel universitar, limba slovacă este studiată numai la Universitatea din Bucureşti, alături de majoritatea altor limbi slave, care au cursuri regulate (în România nu există specialişti şi, deci, NU se studiază puţine limbi slave: soraba sau sârba luzaciană, caşuba şi bielorusa; toate celelalte limbi slave se studiază cel puţin la nivel de lectorat, adică a doua limbă slavă, opţională, toate celelalte limbi slave la nivel de cursuri pline).
Aflat acolo, gazdele ne-au arătat şi satul vecin, Nagylak (din Ungaria), am ajuns pînă la Makó, un orăşel frumos, simpatic, curat. Zona este faimoasă pentru faptul că acolo se cultivă, se spune, cea mai bună ceapă din Ungaria! Drept urmare, acoperişul băilor termale locale are formă de… ceapă! Dar nu despre Makó vreau să scriu, ci despre Nagylak. Dacă în urmă cu circa 150 de ani slovaca era limba uzuală a locului şi este şi azi în Nădlac, adică în partea românească, la Nagylak toată populaţia slovacă a fost maghiarizată. Satul a fost, de facto, desfiinţat, iar populaţia mutată în localităţile învecinate, preponderent la Makó. Aminteşte de originea lor doar cîte un nume de familie, pe ici, pe colo. Nagylak este lipit de Nădlac, fiind separate doar de cîţiva metri de pămînt şi de punctul de frontieră.
Cred că realitatea din teren spune multe. Spune multe despre un anume „stil naţional” de comportament faţă de minorităţi. Nu cred să fie în Europa grup etnic mai vociferant decît ungurii cînd e vorba de drepturile lor ca minoritate. De acord. Dar despre drepturile altora de a rămîne minoritari într-o majoritate? Studierea unei minorităţi în adevăratul şi deplinul sens al cuvîntului, cum sînt slovacii din România, care nu depăşesc circa 20.000 de suflete, în raport cu soarta celor din Ungaria mi se pare cît se poate de relevantă.
Citesc faptul că în Ungaria postcomunistă s-au emis legi foarte generoase pentru minorităţi. Frumos, dar pentru care minorităţi? Minorităţile din Ungaria au fost aproape integral maghiarizate, iar cazul Nădlac/Nagylak este relevant, nu este poveste. O situaţie ceva mai bună ar trebui să fie la frontiera slovaco-maghiară, mai la nord. Încă este, situaţia a fost recent analizată de cercetătoarea Alžbeta Uhrinová (în slovacă şi în cehă, la numele de familie al unei persoane de sex feminin se adaugă terminaţia –ová sau se feminizează ca adjectivele, dacă e cazul). Situaţia este încă bună dar, atenţionează autoarea, numărul vorbitorilor de slovacă este în drastică scădere. Aproape integral asimilaţi sînt românii din Ungaria, de asemenea aproape toată populaţia germanofonă (încă numeroasă după primul război mondial)… Legile pentru protejarea minorităţilor din Ungaria vor fi fiind minunate, dar – azi – total inutile. Dacă ar fi abrogate ar fi exact acelaşi lucru.
Am scris toate acestea nu ca un soi de atitudine antimaghiară, sper să nu fiu citit în acest registru. Am vrut doar să arăt că, uneori, intensele şi, adesea, obositoarele mesaje privind drepturile minorităţilor ar trebui arătate prin exemple concrete, cu date clare, nu cu vorbe. România nu este, evident, un punct de referinţă în democraţie ori în nivel de trai, dar – cert – nu poate fi arătată cu degetul ca o ţară care nu respectă minorităţile. Demonstraţia se poate face oricînd şi cu cazul tipic al aşezării Nădlac, căci despre Nagylak-ul slovac putem tăcea. Aceasta să fie political correctness?
Da, domnule Paliga, din pacate aveti mare dreptate in ce priveste „respectarea” drepturilor minoritatilor in Ungaria. Si eu numai de antimaghiarism nu pot fi acuzat.
Este suficient sa vedem nu prea indepartatele manifestari antisemite si antirome, nu numai din Budapesta, ci din intreaga tara, ca sa realizam pe ce drum nationalist-sovin-extremist au pornit-o acolo.
Uniunea Europeana critica „tare” cea ce se intampla acolo, dar se pare ca nu suficient. Sa speram ca poate … totusi vor intra si ei in normalitatea europeana. Sa speram!!!
E multă, multă meschinărie aici…
Tradițional, ne-am obișnuit să cităm Vestul ca exemplu în orice domeniu. E de discutat și nu puțin. Sînt zone în Occident unde discuțiile ar fi obositor de lungi: cazul catalan și basc (unde intră în discuție Spania și Franța deopotrivă), Franța, Marea Britanie… De Ungaria am vorbit și nu mai insist.
Am senzația că mesajul pare a fi cam așa: ați protejat minoritățile și nu le-ați asimilat deja? Fraierilor, nu avem ce vă face, suportați consecințele, alții au fost mai șmecheri și le-au terminat de mult.
Se intampla si lucruri bune(?) in Ungaria lui Orban.
Ieri parlamentul de la Budapesta a adoptat un proiect de lege care interzice folosirea in public a „simbolurilor naziste şi comuniste”. Printre simbolurile interzise sunt : svastica nazista, runele SS, crucea cu sageţi (insemnul partidului fascist maghiar din anii 1940s). Deasemenea au fost scoase in afara legii steaua rosie comunista si „secera si ciocanul”.
Ungaria, am fost recent acolo, fără să stau prea mult, trece printr-o evidentă criză. Viața e grea, iar viața grea conduce la probleme de varii feluri. În ultimii ani, mulți unguri s-au orientat spre mișcări violente de tip fascist, ca atare, oficial, politicienii se simt cumva obligați să interzică anumite manifestări și prin lege, pentru a putea lua măsuri. Dacă nu există o lege care să interzică expressis verbis asemenea simboluri pot fi folosite fără teama de repercusiuni.
Sigur, ca orice chestiune strict formală, asemenea restricții legiferate nu rezolvă problema de esență, criza și scăderea nivelului de trai. Criza poate însemna, de ex., nervozitate excesivă și răbufniri de violență. Foarte recent, doi polițiști unguri au omorît efectiv în bătaie un cetățean român, maghiar după nume, de prin Satu Mare, e anchetă mare în Ungaria zilele astea, mă mir că televiziunile din București nu au semnalat cazul, a fost comentat local, eram la Oradea cînd l-am văzut la postul local.
„Ungaria…trece printr-o evidentă criză..”
Toata Europa, „Vestul” si „modelul vestic” in general, trece printr-o criza majora din cauze multiple (iluziile „statului social”- welfare state – si modelele economice socialiste, criza demografica, imigratia necontrolata in EU/US si fragmentarea identitar-culturala, etc.)
Vor urma schimbari fundamentale (apropo de discutia cu Ovidiu Iancu), revizuirea multora din ideile falimentare ce au dominat discursul politic in perioada post-WW2.
Va urma o reconstructie a culturii pe baza mai sanatoase, asta e partea buna a unei crize.
Eu sunt optimist de fapt, un sfarsit e un inceput iar Romania se va afla in final bine pozitionata tocmai fiindca, in mod ironic si din considerente istorice ce nu au depins de ea, nu a imitat greselile „vestului”.
Este evident că, la peste două decenii de la căderea comunismului „real”, a venit timpul unei schimbări. Nu sînt așa de optimist că această schimbare va fi lină, deși – pe termen mediu și lung – s-ar putea să fie schimbări de succes. Coeziunea U.E. s-a bazat pe o anume teamă de Est, pe măsură ce această teamă dispare, mi-e teamă că vor apărea tendințele disruptive, forțele centrifuge… Prima reacția la criza din Grecia și, apoi, din Cipru a fost „pot ieși din zona euro”? ei și? ce bine le va aduce ieșirea din zona euro? evident, nici una, va fi mult mai rău pt cetățenii acelor țări. Interesantă, cel puțin, dacă nu alarmantă, este reacția antigermană din Grecia și din Cipru, cetățenii acelor țări urlau în stradă că Germania e de vină.
Între timp, mai lent sau mai repede, fosta lume comunistă își revine la o stare mai normală. A fost mai ușor pt țări precum Cehia, Slovacia, Slovenia, Polonia, mai puțin afectate de politicile demente ale comunismului „real”. Fostul spațiu iugoslav își revine și el – Serbia, de ex., are o infrastructură mult mai bună decât România, iar pe ansamblu societatea lor are părți mai mature decît cea românească. Va fi greu să vindece rănile conflictului din anii ’90, dar vor reuși cumva. Kosovo este o renunțare dureroasă pt sîrbi, dar deja s-au obișnuit, cred, cu ideea că nu le mai aparține.
@Paliga–„a venit timpul unei schimbări…”
D-le Paliga, schimbarea va veni din Vest nu din Est.
Evenimentele recente din Franta (cele mai mari demonstratii din Franta ultimilor 30-40 de ani) scot in evidenta „prapastia” ce a aparut intre elitele politice europene (indiferent de pretinsa lor ideologie, nimeni nu mai crede ca exista vre-o diferenta) si natiuniunile respective. Se contureaza deja ce va urma, „modelul vestic” e ce se va schimba radical nu tarile foste comuniste din Est. Ele doar vor urma apoi trendul.
un articol bun ce discuta aspectele esentiale ale acestei situatii :
http://www.spectator.co.uk/features/8895191/frances-revolutionary-road/
Vestul Europei este încă cel mai puternic și este punctul de referință. Rusia redevine și ea un punct de referință, dar pe alt plan. Țări ca Polonia ori Cehia nu au puterea, cel puțin deocamdată, de a impune un model.
Demonstrațiile din Franța nu mă surprind, Hollande se joacă de-a măcelul cu francezii și, mai ales cînd criza este în curs, reacțiile pot fi foarte violente. Nu știu cum se va sfîrși primăvara franceză, posibil foarte rău pt Hollande și bine pt democrație.
Dl Ion Ionescu citeaza aici, cum era de asteptat, din „The Spectator”, o publicatie obscura de dreapta. Mai degraba sitata „la dreapta dreptei”.
Este suficient pentru oricine sa vada ce subiecte abordeaza acel site: „Gata cu Dawkins, a cazut; ateismul a cazut, etc”.
Minciuni.
Grupul cel mai dinamic in crestere in SUA il formeaza cei care renunta la religie. Oricine poate constata acest lucru. Mai ales tinerii trec in mare viteza de la religia parintilor lor la agnosticism sau ateism.
Este foarte adevarat ca atacurile homofobe au crescut ca numar si virulenta in Franta:
http://www.guardian.co.uk/world/2013/apr/09/gay-man-french-homophobia-facebook
Unii se bucura ca lucrurile stau asa. Numai ca tendinta generala nu este cea insinuata de homofobi [… Mod.] ci alta.
Franta este a 14-a tara care a adoptat legea privind validitatea casatoriilor gay.
Din anul 2000 incoace nici una din tarile care au adoptat asemenea legi nu au dat inapoi. Sensul istoriei este clar, si nu este cel insinuat de homofobi.
Cauzele reactiei virulente din Franta se afla mai degraba in situatia economica:
http://news.yahoo.com/rising-unemployment-creates-frances-generation-slog-130541240–business.html
Intr-o alta tara europeana, Ungaria, unde in prezent nu exista o reactie homofoba prea vizibila, alta minoritate este luata ca tinta: evreii.
Spre deosebire de Romania (unde traiesc numai 6.000 de evrei), de Polonia (unde traiesc numai 5.000 de evrei), in Ungaria traiesc peste 110.000 de evrei.
Urmarea se cunoaste. De curand un maghiar din Cluj care merge frecvent in Ungaria a afirmat ca in ziua de azi, „numai evreu sa nu fii in Ungaria”.
Este o atmosfera greu de suportat (desi in general evreii sunt foarte pro-maghiari).
„Morala”: in timp de criza minoritatile devin tinta.
Cred că este momentul ca ACUM să-și clarifice atitudinea. Văd că 2 mesaje ale mele, postate sub articolul despre Hașotti, au fost șterse. Nu e frumos și nu e deontologic, pt a folosi un cuvînt pretențios. Cred că trebuie să clarificăm niște lucruri.
Dacă ACUM găzduieștie atitudini civilizate pt a accepta/tolera/comenta homesexualitatea ca un fapt social multimilenar este firesc și cumva bine venit.
Dacă ACUM devine tribuna „homesexuali din toate țările uniți-vă” este cu totul altceva. Cred că avem dreptul să știm. Deja comentariile au coborît adesea sub nivelul admisibil. Într-o asemenea a doua viziune, orice atitudine/comentariu care analizează critic și ne-homosexofil atitudinile devine homosexofobă (nu homofobă, termen greșit, deși larg folosit, rezultat al inculturii tot mai generalizate).
Cred că deja, prin textul anti-Hașotti (mă rog, dacă ar fi numai anti-Hașotti, n-ar fi nimic anormal), care a generat reacții nu tocmai uzuale a depășit cu mult admisibilul într-o publicație echilibrat ideologică.
@Sorin Paliga
> Cred că este momentul ca ACUM să-și clarifice atitudinea.
Da domnule Paliga, cu asta mă ocup, dar redacţia nu sunt eu şi deci lucrurile trebuiesc coordonate, iar nu toţi redactorii sunt pensionari…
Cât despre cele două mesaje de-ale dv. pe care le menţionaţi: le-am pus deoparte deoarece nu sunt de un nivel extraordinar de ridicat (ca să zic aşa), iar de cel de-al doilea cred că aţi prefera să vă deziceţi.
Deci – puţintică răbdare 🙂
Nu știu dacă mă dezic. Repet: atît timp cît aici putem schimba niște idei, niște păreri, cu argumente, fie și polemice, totul este bine. Dar dacă ACUM devine, cum spuneam, tribuna „homosexuali din toate țările uniți-vă” și nu admite decît atitudini violent homosexofile, atunci locul meu nu este aici. Nu pentru că aș fi „homofob”, cum insinuează un flăcău foarte activ aici, dar pentru că am și alte treburi decît să pierd vremea să-i explic numitului, și altora ca el, cum e cu problema asta. Cred că un articol de fond pe tema asta a fost deja mult prea mult, mai ales pt cineva care nu este capabil să ducă un dialog decent.
@Anton
Iata ce spune [S. Paliga]:
Fraza de mai sus ai înţeles-o greşit de două ori.
Prima dată ai comentat-o aşa:
> La ce va referiti aici dle Paliga? La faptul ca din momentul in care imparatul Constantin a
> stability de facto crestinismul ca religie dominanta si mai tarziu unica in imperiu, a inceput
> persecutia homosexualilor?
Deci se vede că ai înţeles fraza în sensul că de milenii homosexualitatea a fost acceptată şi tolerată.
A doua oară ai înţeles-o tot greşit (chiar după ce ţi-am sugerat să citeşti atent!!), ceea ce se vede din faptul că o comentezi în felul următor:
> A crede ca este la latitudinea dansului sau a redactiei “ACUM” acceptarea /tolerarea
> homosexualitatii este cel putin comic.
Ori în fraza de mai sus nu se spune că „ACUM acceptă/tolerează homosexualitatea”, ci că „ACUM găzduieştie atitudini civilizate pentru a accepta/tolera/comenta homesexualitatea”, altfel spus că ACUM pledează pentru acceptarea, tolerarea homosexualităţii.
Acuma sper că ai înţeles. Şi mai îndrăznesc să sper că vei recunoaşte deschis că ai înţeles greşit acea frază.
@Sorin Paliga
„Dacă ACUM găzduieștie atitudini civilizate pt a accepta/tolera/comenta homesexualitatea ca un fapt social multimilenar este firesc și cumva bine venit.”
La ce va referiti aici dle Paliga? La faptul ca din momentul in care imparatul Constantin a stability de facto crestinismul ca religie dominant si mai tarziu unica in imperiu, a inceput persecutia homosexualilor?
Sau poate va referiti la faptul ca imparatul, pardon „sfantul” Justinian in codul de legi stabilit de el si de nevasta-sa a decis ca homosexualii trebuie chinuiti cu fierul rosu, ucis, arsi iar cenusa lor sa fie aruncata in latrine?
Asta sa fie „faptul social multimilenar” la care va referiti?
Nu sunt acestea vorbe goale oare?
[Mod.: Anton, te rog să faci eforturi mai mari să înţelegi cele citite; autorul spune cu totul altceva.]
„Nu pentru că aș fi „homofob”, cum insinuează un flăcău foarte activ aici, dar pentru că am și alte treburi decît să pierd vremea să-i explic numitului, și altora ca el, cum e cu problema asta”
Nu aveti ce explica domnule nimic, pentru ca nu sunteti la current cu opiniile psihologilor. Dar aveti dreptate sa spuneti ca termenul de homofobie nu este potrivit.
Mai potrivit ar fi termenul de ura.
Mod.: Anton, te rog insistent să încetezi.
@Anton Constantinescu. Discuția s-a închis la locul cuvenit, nu o redeschide aici că nu reacționez. Dacă ACUM devine tribună de propagandă homosexuală, eu închid definitiv orice colaborare cu publicația. E simplu. Cred că ajunge.
Comentariile dumitale primitive, logica gregară de tip „Nu aveti ce explica domnule nimic, pentru ca nu sunteti la current cu opiniile psihologilor. Dar aveti dreptate sa spuneti ca termenul de homofobie nu este potrivit. Mai potrivit ar fi termenul de ura.”
te arată un primitiv intelectual cu care eu unul nu am ce mai discuta. Punct.
@Sorin Paliga
> @Anton Constantinescu … Dacă ACUM devine tribună de propagandă homosexuală, eu închid definitiv orice colaborare cu publicația.
De ce îi spuneţi asta lui A.C.?
În rest, aveţi toată libertatea să trageţi concluziile pe care le doriţi şi să procedaţi cum doriţi.
@Alex
Dl Paliga continua (nu am dat tot citatul):
„Dacă ACUM devine tribuna „homesexuali din toate țările uniți-vă” este cu totul altceva. Cred că avem dreptul să știm…..etc”
Cum pot sa nu inteleg ce vrea sa spuna dl Paliga?
Numai ca nu este adevarat. In realitate homosexualii lupta pentru egalitate si acest lucru se recunoaste in toata lumea civilizata.
Dar sa revin la obiectia ta. Spui ca „autorul spune cu totul altceva (decat inteleg eu, nu?).
Iata ce spune „autorul”:
„Dacă ACUM găzduieștie atitudini civilizate pt a accepta/tolera/comenta homesexualitatea ca un fapt social multimilenar este firesc și cumva bine venit.”
A crede ca este la latitudinea dansului sau a redactiei „ACUM” acceptarea /tolerarea homosexualitatii este cel putin comic.
Dansul poate sa nu accepte norii, ploaia, trasnetul, marea, ca aceste realitati tot exista, in ciuda dorintei dumisale.
Dar as mai vrea sa lamurim un lucru. Tu spui ca redactia „ACUM” nu este nici pentru si nici contra homosexualitatii; nici pentru si nici contra nationalitatii (sau etniei) evreiesti.
Toate bune, dar ma astept ca redactia „ACUM” sa fie PENTRU DREPTURI EGALE PENTRU TOTI.
Domnilor va rog sa va calmati si sa va detasati pentru moment.
Am precizat pozitia redactiei intr-un comentariu final la articolul lui Ovidiu Ivancu.
Revista ACUM are o pozitie umanista. Umanismul nu face distinctie intre oameni pe baza originii etnice, a culorii pielii, a preferintelor sexuale, etc.
A nu face distinctie inseamna in opinia noastra a lua apararea acelor persoane care sufera persecutii din cauza unor caracteristici pe care nu si le pot alege sau trata ca maladii.
A le lua apararea nu inseamna in acest caz a face propaganda grupului cu care se identifica acele persoane prin caracteristicile respective, inseamna a considera ca este nedreapta persecutia lor din punct de vedere uman, punct.
Sper ca este destul de clar.
Moderator A.L.
Nu dau drumul la acest comentariu deoarece:
– în parte ai spus acelaşi lucru într-un altu comentariu – http://www.acum.tv/articol/65439/comment-page-1/#comment-36221
– de asemenea l-am oprit din cauza caracterului său inflamator.
@Alex
„Ori în fraza de mai sus nu se spune că “ACUM acceptă/tolerează homosexualitatea”, ci că “ACUM găzduieştie atitudini civilizate pentru a accepta/tolera/comenta homesexualitatea”, altfel spus că ACUM pledează pentru acceptarea, tolerarea homosexualităţii.”.
Tocmai cu ceea ce spui nu sunt de accord, Alex.
Mai ales cand precizezi ca „Ori în fraza de mai sus nu se spune că “ACUM acceptă/tolerează homosexualitatea”, ci că “altfel spus că ACUM pledează pentru acceptarea, tolerarea homosexualităţii.”
„Acum” poate milita pentru drepturi egale sau inegale legate de homosexualitate. Sau de drepturile evreilor. Este treaba acestui site sa-si precizeze atitudinea POLITICA.
Si nu inteleg de ce vorbesti de „atitudine incendiara” cand spun ca dl Paliga poate decide sa plece. Sigur ca eu i-as spune: „fii barbat, dle Paliga si nu pleca”.In alte dispute poti avea mai mult success daca te informezi corect”.
=====
Chiar acum si statul Delaware s-a declarant pentru egalitate intre heterosexuali si homosexuali in domeniul casatoriei. In cateva zile va urma decizia legala.
In Romania nu exista nici o egalitate la un nivel… cu mult mai jos.
Nici macar in privinta uniunilor civile.
Dar pentru ca unii vor sa arate ca sunt la mijlocul drumului intre drepturi egale si inegalitate manifesta, nu cred ca voi vedea vreodata persoane care sa fie in mod hotarat contra discriminarii, nici macar pe acest site.
@Alexandru Leibovici.
Motivul pentu care de data asta sunt de acord cu tine Alexandru Leibovici este multiplu. Eroarea este ca analizezi o fraza inafara de context.
Pentru standardul curent Nord American cu care sunt eu obisnuita,- am ma sa explic-, felul cum se adreasaza in general Dl Paliga referitor la acest subiect, deci contextul, ar fi absolut categorisit ca homophobie – dansul ii spune alfel, dar nu sunt obisnuita cu terminologia dansului. Asta in ciuda incercarilor stangace, dar laudabile de a o drege din cand in cand.
Standardul curent Nord American nu tolereaza populatia homosexuala ci o considera ca o populatie cu drepturi egale. Este adevarat ca nu toti americanii au ajuns la standardele americane, dar standardul exista. Si egalitate in drepturi asta este standardul. Asta inseamna si, dar nu numai, reprezentarea relatiilor homosexuale in media, recunoasterea publica a preferintei sexuale fara frica de consescinte si persecutii etc.
Inteleg foarte bine ca cine nu este expus acestei mod de relatii intre oameni si reprezentarea lor, in mod natural se sprijina pe scara valorilor familiare. Inteleg, da nu este vina noastra, ca sursele pe care se sprijina Dl Paliga au ramas incremenite intr-o epeoca de trista amintire. Si desi nu avem nimic de-a face cu conceptele dansului, nu putem neglija intregul contextde care cred ca e corect sa-l consideram ca sa analizam corect orice text scris de dansul legat de subiect. Daca dorim sa analizam desigur. Eu nu, ca ochiometric imi e suficient.
Alt motiv care ma face sa consider interventia ta neavenita este tonul – care suna asa in urechile mele: iti explic eu, zici tu, ca tu nu intelegi, da eu inteleg corect si logic si deci am dreptate. Says who? zic eu.
Stimată redacție, eu am fost calm de la început. Ultimul număr al ACUM, prin celălalt articol, semnat de Ovidiu Ivancu și comentat copios de Anton Constantinescu a devenit, de facto și de iure, propagandă pentru homosexualitate, evident nu în sensul analizării sale ca fenomen social ci, fie și numai pt că a validat pe site, atitudini ce pot fi caracterizate prin formula „cine nu e homosexual e primitiv/comunist/ prost/incult”, care nu numai că ar rezulta din ce scrie A.C., ci le și spune expressis verbis.
Poate că ACUM are motive să procedeze astfel, dar chiar nu știu de ce trebuie să suport pumnii în față, dar să am mîinile legate. Toată seria de afirmaii abjecte ale lui A.C. au fost postate, dar cenzurate cîteva ale mele.
Acesta este, așadar, ultimul text scris de mine în ACUM. Eu înțeleg să fim toleranți, dar nu pro homosex, deja este bătător la ochi. Nu are rost să vă încurc în politica dv.
Cu stimă și salutări din București
@Sorin Paliga
Scriu în numele meu propriu, nu al redacţiei.
Eu nu înţeleg motivele plecarii dv. precipitate – cele pe care le daţi don’t make sense to me. Poate că nu am toate informaţiile…
Scrieţi că ACUM face „propagandă pentru homosexualitate”, în sensul că andorsează opinii de genul „cine nu e homosexual e primitiv / comunist / prost / incult”.
Nu ştiu de unde aţi luat că ACUM andorsează aşa ceva.
Lucrul pe care îl andorsează este, cred eu, că cei care consideră că homosexualii n-au dreptul la a fi homosexuali, sunt ce ziceţi dv.: primitivi, etc. Unde aţi văzut dv. altceva? ACUM nu andorsează ce scriu comentatorii, şi nici măcar ce scriu autorii nu andorsează neapărat. Dar dl. Ivancu nici n-a scris ceva care s-ar putea interpreta ca „cine nu-i homosexual, este un primitiv, etc.”
> de ce trebuie să suport pumnii în faţă, dar să am mîinile legate. Toată seria de afirmatii
> abjecte ale lui A.C. au fost postate, dar cenzurate cîteva ale mele.
Exageraţi. Fapt este că am oprit:
– un [două, de fapt] comentariu lung al lui A.C. plus câteva exprimări neregulamentare ale lui A.C. şi
– două scurte comentarii de-ale dv. (din care al doilea este o continuare a primului).
În plus, am combătut hotărât afirmaţiile lui A.C. care mi s-au părut nejustificate.
Vă spun astea nu pentru a vă convinge să rămâneţi. Oricum, condiţia minimă pentru mine ca să mă asociez cu cineva este să fie destul de deschis la minte şi să accepte – printre multe altele – că homosexualii au dreptul să fie homosexuali (iar dacă aceştia vă sunt antipatici, aveţi tot dreptul legal să evitaţi să aveţi de-a face cu ei). Dar nu este onest să răstălmăcescă această condiţie, asimilând-o cu „cine nu-i homosexual e primitiv ş.a.m.d”.
@Olivia
1. Contextul
Exact, asta şi ignori. Iar contextul este: Anton a dat un citat din S. Paliga şi a afirmat că din acesta rezultă că S.Paliga este homofob. Eu am afirmat că din acel citat NU rezultă aşa ceva. Challange-ul de a arăta, cu probe, adică pe text, că rezultă, nu l-ai acceptat. Însă nu ai recunoscut că ai răstălmăcit citatul, în schimb ai încercat altceva, spunând că din ce a spus ulterior rezultă că-i homofob. Tot ce se poate, dar nu aceasta era discuţia. Dacă afirmaţia mea ar fi fost ca S.Paliga NU este homofob, atunci da, ai fi putut invoca orice parte din oricare din comentariile pe care le-a scris. Capisci?
2. Standardul curent Nord-American
Într-o societate civilizată trebuie să ţii cont de sensibilitatea legitimă a altora. Aceasta este un lucru de bun simţ şi nu datează doar de când cu „standardul Nord-American”. Însă political correctness şi speach codes din instituţiile universitare şi altele din SUA au depăşit demult atitudinea de bun simţ. Ele au ajuns să pretindă să appease, sau preîntâmpine până şi delirurile de răstălmăcire.
Aşa că standardul curent Nord-American nu mă impresionează.
3. Tot standardul…
„Standardul curent Nord American nu tolereaza populatia homosexuala ci o considera ca o populatie cu drepturi egale.”
„Tolerare” este cuvântul folosit de S.Paliga iar eu am comentat doar fraza, în legătură cu altceva. Opinia mea este că nu poate fi vorba de a „tolera” homosexualitatea, ci de a admite că este dreptul lor să fie homosexuali. Eu personal nu folosesc niciodată cuvântul „toleranţă”, pentru că are înţeles de „concesie”, iar o concesie poate fi retrasă oricând…
4. „tonul – care suna asa in urechile mele: ‘iti explic eu’, zici tu, ‘ca tu nu intelegi, da eu inteleg corect si logic si deci am dreptate’ ”
Răstălmăceşti atitudinea mea, dar, oricum, nu ţi-am luat libertatea să-mi demonstrezi că NU am dreptate. Din contră, ţi-am cerut-o chiar (vezi mai sus), dar mi-ai răspuns prin … tăcere.
(Completat ceva mai târziu.)
@Olivia.
Distinsă doamnă, mai scriu aici pt că mi-ați pomenit numele, deși spusesem clar că nu mai scriu. Altă dovadă de proastă creștere.
Nu, eu nu am dres efectiv nimic, faptul că dv. (și alții de pe aici) înțeleg aiurea ce scriu eu nu e vina. După NICIUN standard ceea ce am scris nu poate fi etichetat homofob (termen prost, pe care alt distins autor de texte de aici l-a interpretat că eu i-aș urî pe homosexuali).
Nu pricep nici de ce discuția s-a mutat aici, începuse în altă parte.
M-am decis să nu mai scriu (și nu voi mai scrie) pe acest forum, dintr-un motiv foarte simplu: o serie de autori, între care și dv., aveți impresia că orice altă părere este a unui prost needucat, care habar nu are de nimic, că nu vă cunoaște standardele… Mulți români plecați peste hotare suferă de aroganță, de snobism și de tot soiul de idei preconcepute. Treaba dv., stimată doamnă. Dacă nu sînteți capabilă să dați argumente valide și vă învîrtiți în cerc cu clișee ieftine, e mai bine să plec. Nu de alta, dar nici oameni ca dv. îmi duc buhul complet eronat.
Sper că ați înțeles că efectiv nu voi mai scrie aici, cu condiția să nu mă mai citați, ca de obicei aiurea, fără nicio legătură cu contextul. Vă las să vă degustați standardele cele înalte de pe unde sînteți.
@Anton
> Tocmai cu ceea ce spui nu sunt de accord, Alex.
Nu ştiu cu ce anume nu eşti de acord. Cu toleranţă vs. drepturi? Această temă am comentat-o tocmai în cadrul răspunsului pentru Olivia.
Din partea moderatorului:
Discuţia în cadrul incidentului A.Constantinescu / S.Paliga se va închide – pe acest articol şi pe oricare altul. Fiecare a avut ocazia să-şi exprime opinia, inclusiv eu şi Redacţia.
Fiecare din comentatori – S.Paliga, Olivia şi A. Constantinescu – mai are posibilitatea să mai posteze câte o replică. Vă mulţumesc pentru participare şi înţelegere.
In trecut cand s-a lansat zvonul (fals) despre faptul ca evreii vor sa conduca lumea, zvon justificat de asa-zisul „Protocol al Inteleptilor Sionului” (un alt fals), toata lumea a fost indignata de antisemitismul acelui act. Pe buna dreptate.
Acum cand dl Paliga lanseaza acea „lozinca” injurioasa, „Homosexuali din toate tarile uniti-va”, in loc sa fie pus la punct, i se da libera trecere acestui act de marlanie”. Este homofobie crasa!
Cand am fost de accord cu acest domn Paliga in sensul ca acest cuvant „homofobie” nu este cel mai potrivit, am fost iar blocat. Cuvantul „ura” („homohatred”), din ce in ce mai utilizat in SUA, este cu mult mai potrivit. Prefacatoria dlui Paliga se vede de la o posta. Numai unii nu vor sa o vada.
Nu e fair.
Am mai spus ca in SUA o semenea mentalitate ar fi penalizata imediat. Am lucrat intr-un serviciu in care lucruri cu mult mai mici, in aceeasi directie, erau penalizate prin darea afara din serviciu (to be „fired”, not to be „laid off”).
Asa cum sunt in ziua de azi normele americane, ele functioneaza cu mult mai bine decat „normele romanesti” sau israeliene.
De alfel nici Israelul nu este un exemplu in privinta atitudinii fata de homosexuali, devreme ce in 2009 un nebun extremist iudeu a reusit sa curme viata mai multor homosexuali si sa distruga sanatatea altora. Invataturile predate in scoli homofobe ar trebui interzise, asa cum Germania interzice invataturile naziste. In toate tarile.Inclusiv in Romania si Israel.
Din cate am aflat si alte postari au fost blocate. Am primit pe email intrebarea: „de ce m-a cenzurat acest site cand am postat faptul ca mentalitatea romanilor a ajuns identica cu mentalitatea ruseasca, mentalitate care considera un viciu orice discutie despre acest subiect”.
Nu stiu ce sa raspund.
Il inteleg pe dl Ion Ionescu ca a adaptat un banc homofob spunand ca este din Germania. Probabil ca dansul locuieste in acea tara. Nu-I asa? Asta e contributia dumisale personala.
Indiferent ca acceptati sau nu mentalitatea Americana, gasesc ca ar trebui ca toata lumea sa nu aiba doua standarde pentru a judeca lucrurile. Un singur standard ajunge. Daca constituie anti-Semitism asertiunea ca evreii vor sa conduca lumea, atunci asertiune fantasmagorica a dlui Paliga ar trebui si ea infierata. Dar stiu ca nu va fi.
Datorita ultimelor interventii (acceptate ca atare!) ale dlui Paliga si Ion Ionescu, mi se pare ca nivelul acestui site a coborat pana la nivelul unui Boila si Cionoiu. De la acest nivel am pornit cu ani in urma!
Homofobii de referinta.
Acum puteti sa ma blocati si pe mine.
@Alexandru Leibovici referitor la afirmatia dansului. „Într-o societate civilizată trebuie să ţii cont de sensibilitatea legitimă a altora. Aceasta este un lucru de bun simţ şi nu datează doar de când cu “standardul Nord-American”. Însă political correctness şi speach codes din instituţiile universitare şi altele din SUA au depăşit demult atitudinea de bun simţ. Ele au ajuns să pretindă să appease, sau preîntâmpine până şi delirurile de răstălmăciri”
Eu nu sunt aici intr-o campanie electorala ca parlamentarul Hasotti sa spun in acest context ceva popular sa ma aleaga lumea bigota. Bunul meu simt ma face sa ma aliniez cu combaterea a ce este nedrept in societatea in care traiesc. Daca eram pe timpul sclaviei banuiesc ca m-as fi aliniat cu cei care luptau impotriva ei, chiar daca unii isi pierdeau painea, cum s-a intamplat cu multe afaceri din sudul americii, cand sclavia a fost abolita. Atunci poate m-as fi gandit un minut si la ei si familiile lor Dar spre deosebire de abolirea sclaviei, faptul ca homosexualii care isi vor castiga in sfarsit drepturile de a fi ca toti ceilalti cetateni, sper ca in toate statele si cat de curand, nu vor priciunuii nici un fel de pagube economice sau de alta natura restului populatie. Nu stiu deci ce alte sensibilitati ar trebui protejate aici de catre o persoana civilizata. Poti sa fi te rog mai specific? Da-mi voie sa incerc sa ghicesc. Ar trebui sa respect sensibilitatea unor bigoti? Asta m-ar face civilizata?