Mi-am aşezat fruntea pe braţul tău.
Eram ostenit.
L-am simţit uscat, fără vlagă,
Ca ramurile nucului bătrân de la poartă;
Fără moliciunea aceea pulsând de viaţă,
Vioară vie, ca un ton de baladă,
Rezonând cu vibraţia Universului.
Fruntea îmi era grea ca o piatră.
Mi-am aşezat fruntea pe pieptul tău.
Nu ţi-am simţit inima; încetase să bată.
M-am speriat, te-am chemat, m-am trezit.
Mă priveai ca pe un străin.
Fruntea îmi era grea ca o piatră.