Seara când te rogi,
Te întorci spre colţul de Sud-Vest;
Către Long Beach.
Spre beculeţul roz-anemic
De sub icoana Sfintei Fecioare.
Un pâlpâit ca un licurici
Din nopţile acelea de august
De la Olăneşti.
Sub cerul luminilor metropolei,
Monstru fără somn,
Scufundat într-o mlaştină de gânduri
Fumez la fereastra către grădină.
Plopii îşi zumzăie moale frunzele
În briza subţire ca o taină.
„Du-te şi tu dragă, la culcare!
Dimineaţă trebuie să te scoli devreme;
Şi nu mai trece pe la frigider!
La ora asta, tot ce mănânci se depune
Şi iar te plângi de durerile tale de spate.”
Spre ziuă sting computerul
Ca pe o pedeapsă pe care mi-o aplic.
Nu mai salvez lucrările
Cu care m-am chinuit întreaga noapte.
Sunt goale, parcă.
Sunt surde, sunt mute, sunt oarbe.
În stomac simt un spaţiu bântuit.
O prăpastie ternă.
Privesc duşmănos spre noptiera albă,
La ceasul deşteptător.
Tu dormi demult
Într-o plutire senină, aproape de cer.
Mai am două ore.
„Somnn uşor, frate!
Dar nu mai trec pe la frigider!”
Dan David, Los Angeles, aprilie-09-2006.