Un semn roşu într-un pătrat care are două linii orizontale (semnul „egal”) de culoare roză a fost promovat în SUA de activiştii unei campanii pentru drepturile omului după ce Curtea Supremă a audiat părţile care se opun căsătoriilor gay.
Imaginea a făcut furori pe reţelele de socializare, iar mai mulţi utilizatori online de pe Facebook, Twitter, Instagram, Tumblr, Pinterest au preluat acest logo.
Şi unii cetăţeni din Republica Moldova care susţin căsătoriile între cuplurile homosexuale au preluat acest simbol, majoritatea însă necunoscând ce semnificaţie are imaginea.
“Aceasta arată entuziasmul şi pasiunea”, a declarat Fred Sainz, un purtator de cuvant al campaniei lansate în Washington, DC. Semnul a fost preluat şi de un local pentru fast-food din SUA, ceea ce l-a costat pe administrator să piardă mai mulţi clienţi, care nu împărtăşesc aceleaşi viziuni.
“Ai pierdut doi clienţi”, se menţionează pe profilul de facebook al companiei. “Am fost atât de fericiţi când v-aţi deschis în acest cartier, dar de acum înainte vom spune şi altor prieteni să te ocolească”.
Semnul roşu este preluat şi de unele personalităţi politice din SUA, iar grupul de pledoarie încurajează că doar astfel cetăţenii americani vor putea influenţa politicile nediscriminatorii ale statului. Aceştia au cerut sprijinul adepţilor căsătoriilor gay să-şi schimbe poza de profil până va fi anunţată decizia Curţii Supreme.
Articolul a aparut iniţial pe site-ul www.descriminare.md
Am citit articolul dumneavostra cu interes, dar nu am inteles partea cu Republica Moldova. Cum adica, unii sustinatori ai casatoriilor gay au preluat acest insemn dar nu stiau ce inseamna? Ce intentionau sa faca cu el?
Pentru ca ai adus vorba despre procesele de la curtea suprema americana in legatura cu problema constituionalitatii nerecunoasterii statului federal a casatoriei intre parteneri homosexuali, am sa incerc sa explic, asa cum inteleg eu, in ce consta procesele si care sunt argumentele diversilor judecatori in ceea ce priveste constitutionalitatea unor asemenea casatorii. Nu sunt jurista, si nici nu am educatie in acest sens, sunt doar o simpla cetateana care urmareste aceste procese cu interes. Daca nu am inteles bine nu ar fi de mirare, orice corectare in acest sens ar fi apreciata.
Deci la curtea suprema americana au fost aduse concomitent doua procese pe care curtea a hotarat sa le judece. Unul este adus din California de catre o cetateaca Hollingsworth, o femeie care a avut o sotie cu care s-a casatorit imediat dupa ce in California s-a legiferat casatoria intre homosexuali. Dupa casatorie, la un moment dat sotia a murit si i-a lasat o mosternire pentru care Hollingswort a trebuit sa plateasca o suma mare de bani, taxe de mostenire catre guvernul federal. Aceata taxare nu este aplicata partenerilor din casatoriile heterosexuale. Guvernul federal american nu recunoaste casatoriile homosexuale ca fiind legale, chiar daca sunt recunoscute de statul a caror sunt rezidenti, deci mostenitorii din aceste legaturi au un statut diferit de taxare. Procesul adus de aceasta femeie si reprezentantii ei juridici este dublu. Prima parte se refera la posibila neconstituionalitate unui tratament financiar diferentiat si discrimatoriu aplicat sotilor homosexual. Al doua parte se refera la asa numita Proposition 8, care in urma unui referendum care a avut loc in California a reversat legea care permitea casatoria intre homosexuali, facand-o ilegala in statul California. Procesul intentat de Hollingswort si echipa care o reprezinta sustine ca aceata reversare a legii este neconstitutionala.
Al doilea proces, U.S. v Windsor se refera la constituionalitatea legii semnate de presedintele Clinton care se numeste DOMA – Defence of Marriage Act, lege care defineste casatoria ca uniunea intre un barbat si o femeie pentru scopuri federale.
Deci astea sunt procesele, judecatorii le dezbat si dezbaterea este foarte interesanta. Am sa continui in curand cu argumentele din ambele parti – pro/contra care mie mi s-au parut cele mai interesante.
Cateva date despre situatia casatoriilor intre homosexuali in Statele Unite premergator initierii celor doua procese la Curtea Suprema.
Sunt actualmente 9 state in care casatoria intre homosexuali este legala. La nivel federal aceasta casatorii nu zunt recunoscute. In consecinta, avantajele financiare de care se bucura cuplurile casatorite nu se aplica homoxsualilor casatoriti. In ultimii ani opinia publica in ceea ce priveste casatoriile intre homosexuali s-a schimbat in favoarea casatoriei. Conform unor sondaje recente, in jur de 53% din populatia larga este in favoarea acestor casatorii. Procentul tinerilor pana la 25 de ani care favorizeaza aceste casatorii este de peste 80%. Curtea suprema va trebui sa ia decizii in acest climat social.
Cate ceva despre judecatorii curtii supreme. 4 sunt considerati liberali, 4 sunt considerati conservatori si al noulea, judecatorul Kennedy este de obicei un vot de mijloc. Parerea lui in legatura cu procesul Proposition 8, cel care se referea la legislatia din California care interzice prin referendum a unei legislatii votate de legislatura, este ca nici nu ar fi trebuit sa ajunga la curtea suprema. Contestarea Proposition 8 este dupa pareea lui un proces de juristdictie statala, care probabil ca s-ar fi rezolvat pozitiv daca statul ar fi inaintat un apel. Voi continua in masura timpului cu argumenele celorlalti judecatori in legatura cu procesul DOMa,
Legea federala DOMA care defineste casatoria ca uniunea legala intre un barbat si o femeie este fara precedent in istoria Statelor Unite. Este o intruziune in puterile individuale pe care le au diveresele state ale uniunii, de a hotara cine si cum se casatoreste. Pe baza acestei realitati judecatorul Kennedy si-a format argumentele prin care sustine ca statul federal nu are jurisdictia de a hotari cine se casatoreste si cine nu. Rolul guvernului federal este sa respecte hotararea statelor. Acest argument a fost adoptat si de partea liberala a curtii supreme, dar spre deosebire de alti judecatori Kennedy a cam evitat argumentele morale pertinente clauzei constitutionale care prevede protectie egala pentru toti cetatenii. We hold these truths to be self-evident, that all men are created equal, that they are endowed by their Creator with certain inalienable Rights, that among these are Life, Liberty and the pursuit of Happiness.
Iata cateva argumente din aceasta categorie care reprezinta parerile diferitilor judecatori in ceea ce priveste casatoria intre homosexuali.
Judecatorul sef al curtii supreme a argumentat ca institutia casatoriei heterosexuale este singura cu care societatea are experienta, nu se stie aproape nimic despre casatoria homosexuala. Fara date suficiente nu se poate lua o hotarare. Scalia i-a dat dreptate, la fel si Alito care sustin ca aceasta discutie despre casatoria intre homosexuali este mai noua decat Internetul si telefonul celular. Nu se stie care va fi consecinta asupra copiilor crescuti de cuplurile homosexuale de exemplu. Oponentii casatoriilor homosexuale au adus ca argument scopul casatoriei ca fiind proceerea. Ca raspusns, judecatoarea Kagan a intrebat daca oamenii de peste 55 de ani sau cuplurilor care nu pot face copii sa li se interzica casatoria. Judecatoarea
Gingsburg a mentionat dublul standard al casatoriilor, ca posibil neconstitutional.
Verdictul celor doua procese intentate de cetateni americani si judecate la curtea suprema se va da canda in Junie. Indiferent daca legea DOMA va fi abolita, procesul de acceptare a casatoriei homosexualilor de catre toate instantele juridice din tara va avea un drum lung. Majoritatea statelor interzice casatoria intre homosexuali, 12 o accepta doar uniunea civila doar in 9 si DC este legala. Cred ca am incurcat numele celor care au intentat procesele, da eu va multumesc ca mi-ati dat prilejul sa ma documentez suficient de temeinic ca sa pot sa scriu ecourile la un subiect care ma intereseaza.
Evolutia de-a dreptul fulminanta a mentalitatii americanilor in privinta casatoriilor homosexuale ar merita un articol special. Este vorba de un fenomen care a fost greu de prevazut chiar si cu cativa ani in urma.
Trecerea de la un grad de aprobare de 30% la unul de 60% in numai cativa ani nu este ceva obisnuit in domeniul social. Republicanii americani (in majoritate homofobi inca) au inceput sa analizeze „care emisiune sau ce serial tv au contribuit cel mai mult la schimbarea situatiei”.
Dupa parerea mea problema este pusa complet gresit de catre republicani.
In realitate, in momentul in care un anumit punct de vedere (in acest caz cel al „conservatorilor” americani) devine tinta satirei si umorului public, lumea devine foarte atenta sa nu fie percepta ca fiind „bigota”, indiferent ce opinii ar avea. Asa se explica faptul ca acolo unde lumea a reusit sa-si exprime in mod secret parerea, societatea a fost ceva mai putin pro-gay decat in cazul cand votul a fost exprimat in mod public.
Din fericire pentru progresul social (si nimeni nu poate nega azi ca drepturile egale pentru toti sunt parte integranta a progresului social), glumele facute pe seama homofobilor pot fi cu mult mai agresive si „spumoase” decat eventualele ironizari ale homosexualilor. S-au scris atatea prostii despre homosexuali (unele din ele fiind in spiritul „scrierilor savante” ale dlui scriitor Andrei Plesu din Romania), incat este greu ca in ziua de zi homofobia deschisa sa nu provoace… rasul general.
Eu nu stiu cum se simt homosexualii cand unii isi bat joc de ei, da cu putina imaginatie presupun ca nu se simt chiar bine indiferent daca glumele sunt facute de niste cretini.
Impactul grumelor/batjocorei adresate homofobilor este cu totul altul decat similarul adresat unei populatii traditional persecutate. Sechelele si frica de discriminare raman, chiar in mediile in care discriminarea nu mai exista, da mite in alea in care inca exista. In orice caz, aceasta schimbare in procentul de indivizi care aproba casatoria intre homosexuali in Statele Unite, pe care AC o numeste fulminant, s-a produs in special datorita educatiei, educatie care incepe inca din din scoala generala.
In orice caz, in Canada casatoria intre homosexuali a trecut fara atatea galuste ca in USA si este recunoscuta la toate nivele de guvernare. Nu stiu care este sistemul juridic Canadian care a facilitat aceasta tranzitie, ca populatia nu poa sa fie foarte deosebita de cea din Statele Unite
M-am uitat acum pe wiki si am gasit ca
According to the Constitution of Canada, the definition of marriage is the exclusive responsibility of the federal government—this interpretation was upheld by a December 9, 2004 opinion of the Supreme Court of Canada (Re Same-Sex Marriage).
Deci in Canada responsabilitatea constitutionala a definitiei casatoriei, spre deosebire de USA, apartine guvernului federal. Daca majoritatea provinciilor au hotarat casatoria intre persoane de acelasi sex ca fiind acceptabila, banuiesc ca a fost un precedent suficient pentru federali sa hotarasca acelasi lucru pentru toata lumea, vor nu vor. Aia din Alberta a lui Klein nu au vrut. Ghinionu lor.
@Anton Constantinescu
Referitor la factorii care au dus la schimbarea opiniei publice americane, emisiunile de televiziune desigur ca au fost importante. Aparatia in tot felul de seriale si filme a unor personaje foarte simpatice, inteligente si sensibile care isi autodeclara homosexualia contribuit desigur la imaginea pozitiva a ceva necunoscut de populatia larga.Iar felul pozitiv in care interactioneaza cu restul populatie este un exemplu de urmat pentru admiratorii acelor seriale/filme. Realitate acesti oameni au fost nevoiti sa-si ascunda identitatea de frica repercursiunilor. Dintr-o data au aparut si aceste emisiuni au contribuit la disiparea unor prejidecati cauzate de lipsa de expunere si educatie. Apoi legea in Statele Unite descurajeaza manifestarile homophobe care contribuie la incitarea la ura, violenta si discriminare. Interzicerea de catre lege a asa numitului Hate speech include specific preferinta sexuala, nu numai rasa si religie. Si cum spuneam, educatia in scoli are un rol foarte mare in schimbarea procentului. Asa se explica numarul foarte ridicat de tineri care accepta casatoriile homosexuale, fata de restul populatiei. Dupa parerea mea, cea mai mare contributie la schimbarea parerii despre acest subiect este faptul ca homosexualii nu se mai tem sa se identificice ca atare. Ca urmare, poulatia cunoaste personal oameni homosexuali -la lucru, in familie, prieteni. Relatiile personale capata alte dimensiuni decat cele din auzite -exista homosexuali, sau cutare rege si cutare sau cutare scriitor, sau pictor sau ce o fi erau homosexual.
@Olivia si Anton Constantinescu
In numele redactiei ACUM, va rog sa scrieti un articol despre acest subiect.
Olivia, dv locuiti in Canada si sunteti la curent cu legile canadiene si dl. Constantinescu locuieste in Statele Unite si este la curent cu legile americane.
Eu am scris cam tot ce stiu la subiect. Locuiesc in USA dar am dubla cetatenie, deci sunt si Canadian-ca. Asta nu inseamna ca stiu neaparat legile vreuneia dintre tari mai mult decat de nevoile zilnice, ca asta e un subiect destul de complex si nu am studii juridice. Doar ca imi este mai usor sa le urmaresc cand sunt intr-adevar interesata. Mai usor decat cineva fara studii juridice exact ca si mine dar care locuieste in Romania sau in China de ex.
Dar pe masura ce mai inteleg acest subiect si apar lucruri interesante pentru mine promit sa mai adaug. Doar vreau sa previn audienta, ca chiar daca nu am studii juridice, pot sa imi dau seama cand unu/una incepe sa spuna bazaconii la un subiect care ma intereseaza si daca sunt pe faza i-o tai rapid [Mod: respectând Regulamentul în ceea ce priveşte forma, desigur…]. No offence.
@Olivia,
I am happy we are singing from the same hymn book! 🙂
@Olivia:
Este adevarat ca sintagma „preferinta sexuala” a fost folosita intr-o vreme de un mare numar de psihologi si psihiatri, ca si de marele public. Aceasta sintagma a avut insa un mare inconvenient: faptul ca dadea impresia ca asa cum cineva isi poate schimba preferintele culinare, isi va putea schimba si preferintele sexuale, ceea ce este cu totul fals. Aceasta interpretare dadea apa la moara „Coalitiei Crestine”, care a reusit sa stranga sute de milioane de dolari pe seama vilificarii homosexualilor. In mod paradoxal, „Coalitia Crestina” a lui Pat Robertson aduna in randurile ei numai pe crestinii, evreii (!) si mususmanii(!!) homofobi!
Din acest motiv azi se utilizeaza numai termenii de „orientare sexuala” sau cand diferentele sunt si mai adanci, de „identitate sexuala”.
Motivele schimbarii mentalitatii americanilor sunt cu mult mai complexe de fapt. In mod paradoxal, se pare ca pana si epidemia de AIDS (SIDA) a avut un rol pozitiv in aceasta privinta. A existat o perioada in care toate bisericile care faceau mare caz de „iubirea aproapelui” se fereau „ca de dracu” de homosexuali, ca sa nu se imbolnaveasca si membrii lor de aceeasi boala.
Pe atunci nu se stia nimic despre natura bolii. In acele conditii in centrele aglomerate foarte multi homosexuali s-au auto-organizat si si-au acordat reciproc ajutoare, care au fost comentate de presa. De fapt pe atunci s-a lansat in presa ideea (care sunt convins ca ii va face pe unii sa strambe din nas) ca „asa cum holocaustul a favorizat infiintarea statului Israel, tot astfel epidemia de AIDS a favorizat iesirea din anonimitate a homosexualilor”.
Lucrurile sunt complexe, cum am mai spus, si ii multumesc Wandei pentru invitatie :))
@Anton Constantinescu
Despre afirmatia ca Coalitia crestina a lui Pat Robertson aduna evrei si musulmani homofobi nu am avut nici o informatie. Acest Pat nu mai este relevant de mult timp. Este adevarat ca de cate ori il vedeam pe acest Pat schimbam canalul dar niciodata nu am vazut vreun reprezentat al vreunei organizatii evreiesti sau musulmane sa iasa la inaintare in media impotriva casatoriei intre persoane de acelasi sex. Indiferent daca in cadrul comunitatilor respective -in formele cele mai ortodoxe-casatoria intre persoane de acelasi sex nu este permisa. Daca ai vreo informatie a participarii organizatiilor evreiesti si musulmane la alianta lor cu Pat Robertson in acest sens, as fi interesata. Adica concret. Multumesc cu anticipatie. Nu trebuie sa mentionez inca o data cat de activi sunt evreii americani in sustinerea casatoriilor intre homosexuali. 3 judecatori din cei 9 la curtea suprema sunt evrei si toti trei sunt sustinatori ai casatoriei intre homosexuali. Iar organizatiile evreiesti religioase in USA nu sunt militate impotriva drepturilor altor oameni ci din contra. Iar despre organizatiile religioase crestine, iata o lista cu cele care sustin casatoria intre homosexuali. Lista asta se poate pune la motivele pentru care populatia americana si-a schimbat punctul de vedere asupra casatoriei intre homosexuali. Daca te hotarasti sa scrii vreu articol pentru vreo publicatie publica, sper ca aceasta lista sa nu lipseasca.
Support and affirmation of marriage rights for same-sex couples increasingly come from certain Christian denominations that are theologically considered liberal. Some examples of religious organizations voicing their support for marriage equality include Metropolitan Community Church, the United Church of Christ „Marriage Equality and the UCC”., the Christian Church (Disciples of Christ),[1] the Episcopal Church of the United States, the Anglican Church of Canada, the Evangelical Lutheran Church In America and the Unitarian Universalists church which has long supported the rights of gays and lesbians to marry both in the church and through the state.[2][3] Numerous progressive congregations and organizations within mainline Christian denominations, that have not yet officially voiced official support for marriage equality, have spoken out themselves in support of equal marriage rights in the church and through the state.[4]
Some biblical scholars who hold to a more theologically liberal Christian view of marriage equality make the claim that the word „homosexual” as found in many modern versions of the Bible is a transliteration and is not found in the original biblical texts.[5] This argument from scripture holds that since the original authors of the Bible never mention ‘homosexuals’ or committed Christian homosexual couples, there cannot exist a biblical prohibition of marriage rights for them.[6] It is also believed that biblical texts interpreted by some to discuss homosexuality refer only to specific sex acts and idolatrous worship which lack relevance to contemporary same-sex relationships.[7] Christians who support religious and legal recognition of same-sex marriage may base their belief in marriage equality on the view that marriage, as an institution, and the structure of the family is a biblical moral imperative that should be honored by all couples, heterosexual and homosexual alike. Supporting marriage rights for gays and lesbians reflects their Christ-like commitment to the equality and dignity of all persons.[8][9][10] It is believed by some that, „human sexual orientations, whether heterosexual, bisexual or homosexual, are a gift from God.”[11]
Historian John Boswell claims the 4th century Christian martyrs Saint Sergius and Saint Bacchus were united in the rite of adelphopoesis, or brother-making, which he calls an early form of religious same-sex marriage[12]
Other Christian denominations support the legality of same-sex marriage and perform same-sex weddings and blessings religiously. The three largest of these denominations in North America are the Episcopal Church of the United States,[13] the United Church of Canada and the United Church of Christ.[14] In August 2009 the Evangelical Lutheran Church In America, the United States’ largest Lutheran church, adopted a „Social Statement On Human Sexuality”.supporting the full inclusion of „publicly accountable, lifelong, monogamous, same gender relationships” of both laypersons and clergy. The resolution, which took effect in November, allows congregations to fully recognize same-sex relationships as marriages. The Episcopal Church at their 2009 General Convention declared that: “bishops, particularly those in dioceses within civil jurisdictions where same- gender marriage, civil unions, or domestic partnerships are legal, may provide generous pastoral response to meet the needs of members of this Church.”[15] On July 9, 2012, the Episcopal Church passed a resolution approving an official liturgy for blessing same-sex unions. This liturgy, called “The Witnessing and Blessing of a Lifelong Covenant” will enable priests to bestow the church’s blessing on gay couples even if they live in a state where same-sex marriage is illegal; however, bishops who do not approve of the liturgy can prohibit their priests from using it. The resolution is provisional and will be reviewed in three years.[16]
[Mod: vă rog să evitaţi prea multe copy/paste]
@Olivia:
Acum acest Pat Robertson este un nimeni, dar la un moment dat a adunat sute de milioane de dolari pe care i-a folosit in propaganda anti-gay.A fost si candidat la presedentia SUA ca republican.
Am avut prieteni care cunosteau in amanunte situatia de la „The Christian Coalition”. Da, Pat Robertson a avut si are inca drepturi „pana la moarte” la emisiunea „The 700 Club”, al carei nume se refera la…cuantumul banesc cerut de la fiecare membru de catre acest televanghelist. Am urmarit de multe ori emisiunile lui si intr-adevar au afirmat ca in cadrul „Coalitiei” intra si iudei si musulmani (dar nu au spus cati). Parerea mea este ca erau foarte putini (ma refer mai ales la musulmani). Dintre iudei cel care a facut cea mai mare galagie sustinand organizatia lui a fost renumitul Ben Stein, un afacerist de talent dar un fundamentalist extrem de rigid.
Este interesant ca in SUA dreapta crestina face casa buna cu dreapta israeliana, chiar daca din motive foarte diferite.
El este cunoscut mai bine din filmul „Ferris Bueller’s Day Off”, unde a detinut rolul unui profesor cretin care starneste rasul. Evident ca nu aceasta era meseria lui de baza…
Pat Robertson a ajuns totusi de rasul lumii prin declaratiile lui repetate de zeci de ori dupa care „Domnul i-a spus ieri…”etc.
„The Lord told me yesterday…”
De obicei mesajele rezultate din discutiile lui personale cu dumnezeu erau de genul „America va suferi un atac nuclear in aceasta toamna …” sau „Vor fi inundatii teribile (in anii in care nu au fost inundatii). Poate cele mai distractive „preziceri” publice ale acestuia au fost legate de parada gay din Florida („dumnezeu va trasni parada gay”… dupa care a urmat o furtuna cumplita care a distrus mai multe biserici baptiste!). S-a facut mult haz pe seama lui, spunandu-se ca poate ca el nu-si dadea seama cine ii spune prostii… ca nu era „the Lord” ci un tip cu coarne.
In ultimul timp acest dement (??) care a devenit putred de bogat, avand o serie de afaceri cu aur si diamante in Africa de Sud, a inceput sa faca reclame medicamentelor contra senilitatii, si, cu totul surprinzator, LIBERALIZARII MARIJUANEI! Acum stanga americana il foloseste!!!
Cariera de escroc.
In legatura cu alte biserici, cunosc foarte bine situatia. Chiar cu multi ani in urma am avut ocazia sa vorbesc cu episcopul Spong din biserica episcopaliana din Newark, NJ, (adica anglican din SUA), care participa la parazi cu intreaga familie si care si-a cerut scuze in mod public pentru crimele comise de bisericile crestine contra homosexualilor de-a lungul vremii.
De cel putin 10 ani este „de bon-ton” ca la parazile din San Francisco si chiar din New York sa participe o serie de biserici si sinagogi care isi fac reclama ca sunt liberale.
Acum se incearca schimbarea istoriei: multi crestini sustin ca Sodoma si Gomora (legenda care a fost folosita de-a lungul a 2000 de ani de istorie ca sa fie persecutati si chiar ucisi homosexualii) nu s-a referit de fapt la homosexuali, ci la…cei care au respins strainii!!!
Eu sunt cu totul contra acestor mistificari, facute chiar si de institutele de studii biblice.
Se incearca scoaterea basma curata a crestinismului si iudaismului.
@Anton Constantinescu
Despre Ben Stein fundamentalistu si anti gay nu este adevarat:
http://www.youtube.com/watch?v=zEKO22F1AQw
Individul care il acuza a luat inafara contextului o piesa si o posteaza peste tot, iar cine [nu-i atent], muşcă.
Citatul din clipul despre Ben Stein:
este de aici, unde se poate vedea şi contextul.
Eu am auzit in direct mai multe comentarii ale lui Ben Stein (la TV) si stiu ca este extrem de homofob. De altfel nu este numai homofob ci este si fanatic fundamentalist, care sustine ca lumea a fost facuta de dumnezeu de numai cateva milenii.
Dar e un „bun actor” intre altele. Toti au ras de rolul lui in filmul despre Ferris Buehler.
Ajungand la acest punct al dialogului, vreau sa adaug ceva foarte interesant.
O serie de personalitati din „media”, extrem de homofobi, au schimbat de curand politica lor. Binecunoscutul jurnalist de dreapta Bill O’Reilly, ale carui emisiuni TV le-am vazut cum au evoluat in ultimii 20 de ani, sustine acum nu numai ca nu este homofob, dar si ca „nu a fost niciodata homofob”.
Eu ii tin minte foarte bine emisiunile in care il invita cand pe Pat Robertson, cand pe „DOCTOR Laura” (Laura Schlessinger, care avea emisiuni cu tenta de psihologie desi avea doctoratul in „efectul insulinei asupra sobolanilor”), cand Gary Bauer, cand „Doctor Dobson” de la „The Christian Coalition” si toata banda de homofobi fanatici.
In acele interviuri toti acestia „se produceau” in felul lor: de exemplu Pat Robertson sustinea de fiecare data ca „toti homosexualii sunt criminali”. Doctor Laura sustinea ca toti homosexualii sunt „erori ale naturii” (acesta este lucrul cel mai bland spus de ea). „Doctor Dobson” sustinea (de zeci de ori a facut asta!) ca exista o conspiratie a homosexalilor dovedita de faptul ca un burete galben (personaj pentru copii) are in desenele animate o palarie roz. Gary Bauer sustinea ca homosexualii „au venit sa distruga cvilizatia”. Ralph Reed (adjunctul de la „The Christian Coalition”, un betiv reformat) sustinea ca Isus Cristios le va da in cap homosexualilor „la a doua venire”, cand va organiza „the rapture” (nu explic ce e aia). Etc., etc. Nu mai intru in amanunte despre ceilalti.
Niciodata acest monstru (Bill O’Reilly) nu si-a contrazis invitatii!
Numai ca in ziua de azi opinia majoritatii americanilor s-a schimbat cu 180 de grade si este la moda ca toti sa declra ca „nu sunt homofobi”, ca acest Ben Stein.
Cand Ben Stein discuta despre economie, il pot crede. Dar cand discuta despre homosexuali, nu!
Cat despre Bill O’Reilly, nu poate fi crezut niciodata! Acum cand si el sustine ca nu este homofob, a facut-o lata iar. Doi studenti de la Harvard l-au atacat verbal pe „monseniorul” lor catolic pentru raspandirea urii contra homosexualilor, iar Bill iar si-a dat arama pe fatza! Cu multa ura!
Cred ca si acuzatia lui Ben Stein ca homosexualii sunt homosexuali pentru ca sunt pedofili merita sa fie discutata.
Cand au fost cateva procese ale unor profesoare care au avut relatii sexuale cu baieti, au fost mai multe cazuri in care ele au scapat cu „avertisment”. Cand unii barbati (profesori) au avut sex cu baieti, ei au fost condamnati fara exceptie la inchisoare… indelungata. Daca se discuta ceva in „media” este tocmai asimetria si lipsa de echivalenta dintre pedepse. S-a spus chiar la CNN ca daca o profesoara arata „bine” are sanse sa scape, si evident ca nu e acuzata de „pedofilie”. Dar un barbat nu poate scapa!
Ben Stein nici nu stie care e definitia pedofiliei, sau mai bine-zis homofobia lui il determibna sa se prefaca ca nu stie!!
Chiar in acel articol el se leaga de Mark Foley, care avea conversatii nu cu prepuberi ci cu adolescenti de peste 16 ani, care erau „interni” la Casa Alba. Si cu care nici nu a avut sex. Este o dovada crasa de rea credinta, intrucat pedofilia este definita ca fiind o relatie cu un copil pre-puber (sub 13 ani).
Nu stiu cine si de ce poate afirma ca Ben Stein nu e homofob!
Ca sa nu mai vorbesc de eroii politici americani care au avut sex cu minore sub 14 ani, ca vestitul Strom Thurmond! Cu acea minora a si facut un copil pe care l-a ascuns de lume pentru vreo cateva decenii! Si nu a fost niciodata acuzat ca e… pedofil! Ca era mare mahar republican, unde merg simpatiile dlui Stein!
@Anton Constantinescu. Ca sa nu-mi pierd sirul gandirii. Te-am rugat sa imi dai exemple concrete de alianta evreilor si a musulmanilor la miscarea anti homosexuala initiata de Pat Robertson-daca asa ceva a avut loc, eu am auzit de chestia asta numai de la tine. Ai venit cu un singur nume: Ben Stein care afirmi fara nici un fel de dovada ca este antihomosexual, adica eu trebuie sa te cred pe cuvant. Necunoscandu-te am verificat. Nimic, dar absolut nimic din ce am gasit pe Internet despre el, nu sustine aceasta afirmatie. Mai mult, gandirea lui despre facerea lumii se numeste Intelligent Design. E o teorie relativ noua in care eu nu am nici un fel de incredere, dar el, inafara de faptul ca crede in ea-treaba lui- aduce un argument dupa parerea mea valid. Universitatile americane nu accepta nici un fel de teorie despre facerea lumii care nu are la baza Darwinismul/big bang, numita de el, noua religie, intrun stat care are la baza organizarii neamestecarea statului-scoli publice- in treburile religioase. Cat de atee sunt eu, si sunt, argugmentul lui mi se pare ca are merite. Nu ca m-as grabi sa sustin predarea intelligent Dsign in scoli si universitati publice, departe de mine aceasta posibilitate. Dar individul nu e complet tembel si extremist asa cum incerci sa-l prezinti aici. Si pentru ca acesta este un forum public am sa scriu un ecou care se refera la cat mult au sustinut evreii americani drepturile homosexualilor, iar printre ei cei care nu incurajeaza practicarea casatoriilor homosexualilor in randul comunitatii lor, nu au avut nici un interes sa intervina in hotararea majoritatii, care o fi fost ea. Am sa scriu ecoul in functie de timp. As scrie ceva si despre musulmani in acest sens, ca nu cred nici o secunda ca ar fi intervenit in america public in vreo directie, asa cum sustii, dar nu am informatii care sa-mi sustina impresia sau intuitia asa ca nu ma bag. Ceea ce urez tuturor participantilor la orice forum public.
Vad ca aici se desfasoare din plin persoane care nu vor sa-si expuna argumentatia (pentru ca s-ar putea vedea ca au argumente de doua parale) ci doar dezaprobarea. Dezaprobare referitoare la argumente?
Foarte curios!
@Anton Constantinescu.
Uite un argument ca nici mai demult Stein nu era homofob.
Larry Craig scandal
In 2007, Stein chastised the police and the GOP leadership for their response to the Larry Craig scandal. Stein said that Craig’s sexuality should not be an issue: „A party that believes in individual rights should be rallying to his defense, not making him walk the plank.”[37]
wiki
pe mine acest Stein n-as putea spune ca ma enerveaza ca nu ii dau posibilitatea, schimb canalul, da ce ma enerveaza este impanzirea internetului cu date din burta.
@Olivia
Stimata „Olivia” Eu v-as propune sa incercam sa ne respectam aici. Eu am fost imediat penalizat pe acest site cand li s-a parut unora ca am jignit pe cineva.
Insa nu am facut pana acum nici o referire la scoaterea lucrurilor „din burta”, a mea sau a dvs. Chiar nu puteti sa va exprimati in mod corect o opinie fara a jigni?
Iata ce spune aici Conciliul American pentru Judaism:
http://www.acjna.org/acjna/articles_detail.aspx?id=267
„Not too long ago, Jewish organizations viewed the Christian Coalition, the Revs. Jerry Falwell and Pat Robertson, and others on the Christian Right as potential adversaries, if not narrow-minded bigots. In 1994, the Anti-Defamation League issued a report making precisely such charges.
All of this has changed. The ADL sponsored an ad in The New York Times (May 2, 2002) featuring a statement by Ralph Reed, formerly executive director of the Christian Coalition and co-chairman of the Evangelical group Stand For Israel. Reed declared: “For many, there is no greater proof of God’s sovereignty in the world today than the survival of the Jews and the existence of Israel …”
At the April 15 rally in support of Israel in Washington, D.C., Janet Parshall, a national Christian radio talk-show host, ridiculed calls for Israel to give up occupied territory for peace. “It means giving away Israel one piece at a time,” she said. “We will never give up the Golan. We will never divide Jerusalem … We will never vacillate in our support for Israel.”
In July, reports The Forward (July 12, 2002), the Chicago chapter of the Zionist Organization of America (ZOA) decided to honor Pat Robertson at its annual Salute to Israel Dinner. Robertson was selected for its State of Israel Award because of the “pro-Israel slant of his Christian Broadcasting Network and his television show ‘The 700 Club,’ as well as Robertson’s personal support for Israel.”
Sa va traduc?
Pe scurt:
Pana nu demult organizatiile iudaice priveau Coalitia Crestina, Reverenzii Jerry Falwell si Pat Robertson si altii din Coalitia Crestina ca potential adversari, daca nu bigoti… In 1994 Liga contra defaimarii a elaborat un raport facand in mod clar aceste acuzatii.
Toate acestea s-au schimbat[…………………]
In iulie… capitolul din Chicagoal ZOA (The Zionist Organization of America) a decis sa-l onoreze pe Pat Robertson in salutul sau anual la dineul pro-Israel. Pat Robertson a fost selectat pentru decoratia State of Israel Award datorita inclinatiei pro-Israel al CBS si a showului de televiziune „The 700 Club”, ca si pentru suportul pentru Isrel al lui Roberston”
Eu am vazut in direct showurile in care organizatia iudaica prin reprezentantii sai a „blagoslovit” „Coalitia Crestina” si unde Pat Robertson a declarat direct ca de acum incolo „Coalitia Crestina” merge inainte si cu iudei si cu musulmani (in alt show a defilat vreo cativa musulmani). Nu gasesc referiri la musulmani pentru ca pentru acestia e cam periculos sa apara in public si oricum organizatia iudaica este cu mult mai deschisa cand vine vorba sa scrie ce s-a intamplat.
Repet, am vazut aceste emisiuni, iar „scosul din burta” al dvs ma jigneste.
Mai departe ZOA precizeaza:
„Many Jews are uneasy with the emerging alliance with the Christian Right. Rabbi Eric Yoffie, president of the Union of American Hebrew Congregations, states: “To associate Israel with more extremist political and religious views may jeopardize the allegiance of mainstream Americans. That would be dangerous.”
Rabbi David Saperstein, director of the Religious Action Center of Reform Judaism, asks: “To what extent will a theological view that calls for Armageddon in the Middle East lead (evangelicals) to support policies that may move in that direction, rather than toward stability and peaceful coexistence? People who say there can be no peace are not really friends of Israel.”
Sigur ca puteti sa-mi scoateti ochii afirmand ca asta nu inseamna ca organizatia iudaica s-a subordonat direct lui Robertson. Dar Pat Robertson a prezentat cum i-a convenit aceasta capitulare a ZOA.
@olivia: (9-4-2013 la 08:17)
Citez:
„@Anton Constantinescu
Despre Ben Stein fundamentalistu […] si anti gay nu este adevarat:
http://www.youtube.com/watch?v=zEKO22F1AQw
Individul care il acuza a luat inafara contextului o piesa si o posteaza peste tot, iar cine [nu-i atent], muşcă.”
Stimata Olivia, eu nu ma iau dupa ce spune „un individ”. Si nici nu consult ce-mi recomandati pe you tube, ca nu are rost cand lucrurile sunt foarte clare.
In articolul semnalat de domnul Leibovici Ben Stein il acuza in mod direct pe Mark Foley ca „he has a thing for young boys” si practic explica homosexualitatea prin …pedofilie. Sigur ca este de rea credinta (folosind in mod direct acuzatia de pedofilie acolo unde nu e cazul). Ca si cei care il iau in serios cand spune: „Don’t get me wrong. My very best friend is gay. I have many gay friends and they are great people. But how the Democrats, the party of gays,…”.
Pe langa ca minte (Partidul Republican a avut mai multe scandaluri cu homosexuali refulati decat democratii; oricum Stein este cum se vede un furibund conservator, cu Torah ca ghid), mai pot adauga ca aici el foloseste tertipul arhicunoscut al antisemitilor:
„Eu nu sunt antisemit; ca dovada uite ca am si eu prieteni evrei”.
Nu zau!
Oricum repet apelul meu la civilitate. Nu v-am jignit cu nimic, doar am aratat ca lucrurile spuse de dvs sunt neadevarate.
@Anton Constantinescu
Reformulez. Argumentul meu este legat de afirmatia ta ca evrei si musulmani s-au asociat cu Pat Robertson in lupta lui impotriva drepturilor populatiei homosexuale. La cererea mea nu ai reusit sa aduci nici o dovada in acest sens. Ben Stein nu este o dovada pertinenta afirmatiei. Chiar daca este republican nu mi s-a parut de fel ca ar fi un luptator impotriva drepturilor homosexualilor, nu dupa dovezile pe care incerci sa le postezi aici.
Sunt sigura ca sunt si evrei care se opun casatoriei homosexualilor. Si musulmani. Dar indiferent de asta, puctul meu de vedere este ca din contra, evreii americani au sustinut drepturile minoritatilor americane, inclusiv cele ale homosexualilor. Iar cei care nu considera casatoria intre homosexuali ca fiind corespunzatoare religiei lor nu s-au manifestat public ca atare.
Cunosc doar doua cazuri de asociatii ale unor sinagogi ultrarelioase care au scris un protest impotriva hotararii presedintelui Obama de a sustine dreptul populatiei homosexuale de a se castori. Au fost atatea proteste impotriva acestor scrisori din partea coreligionarilor ca aceste scrisori s-au inecat in masa de vociferari. In legatura cu prezenta musulmana americana in protestul impotriva drepturilor homosexualilor nu am nici un fel de evidenta. Parerea mea este ca cei care s-au impotrivit ideii au tacut, dar nu sunt sigura.
@Olivia:
Ce pot sa raspund?
In primul rand fiindca nu va cunosc deloc, m-am adresat politicos.
Dar daca tot este sa vorbim ca in carciuma, ce pot sa raspund decat „reformuleaza draga reformuleaza”.
Dupa ce am adus ca argument „puparea bot in bot” (scadem nivelul discutiei, draga) intre fundamentalistii crestini si cei zionisti, cu documentarea acelor evenimente, nu mai este datoria mea sa insist. Crezi draga ce vrei.
Cat despre Ben Stein, daca el dupa ce insista ca nu este homofob, ca doar are si prieteni gay, acuza partidul democrat ca este „partidul homosexualilor” si dta continui sa sustii ca nu este homofob, nu pot decat sa ma intreb cum judeci dta lucrurile.
De aici incolo nu mai discut. Daca chiar prezentand toate dovezile, dta insisti ca nu intelegi sau ai alta interpretare, nu e rolul meu sa te conving ca ai o logica defecta. Crezi draga ce vrei.In comunism trebuia sa spunem ca negrul este alb indiferent ce vedeam.
Nu mai e cazul pentru mine. Eu am iesit din comunism. Dumneata stai cat vrei acolo.
ok