Enid Romanek, Libraria Barnes and Noble din BethesdaLibraria Barnes and Noble din Bethesda. Imaginea este o lucrare a artistei Enid Romanek – acum cateva zile am cumparat o alta pictura a ei, imaginea cinematografului.
Este un loc in care ma duc deseori.
In scuarul din fata librariei se afla o placa memoriala – acolo a inceput constructia asezarii – este un text din Evanghelia dupa Ioan:
Iar în Ierusalim, langa Poarta Oilor, era o scaldatoare, care pe evreieste se numeste Vitezda, avand cinci pridvoare. In acestea zaceau multime de bolnavi, orbi, schiopi, uscati, asteptand miscarea apei. Caci un inger al Domnului se cobora la vreme în scaldatoare si falfaiala aripilor tulbura apa si cine intra intai, dupa tulburarea apei, se facea sanatos, de orice boala era tinut …
Imanent si transcendent. Oamenii aceia, bolnavi, orbi, schiopi, uscati, aflati langa Poarta Oilor, asteptau miracolul.
Oraselul de langa Washington poarta numele locului mentionat de textul Evangheliei. In fata librariei ne plimbam sau ne odihnim langa o placa de fier care ne aminteste despre transcendent.
Este transcendentul undeva in afara universului nostru? Sau este amestecat in viata noastra? Nu cumva tot ce se intampla este in acelasi timp imanent si transcendent?
Cativa mari regizori de film au fost preocupati de aceste lucruri. Iar arhitectura filmelor pe care le-au creat este speciala – filmele lor sunt denumite filme transcendentale.
Filmul pe care l-am vazut de curand la cinematograful din Bethesda, Away from Her, face si el parte din categoria filmelor transcendentale si pot sa il asez alaturi de filmele lui Ozu, Bresson, Dreyer.
Paul Schrader a explicat structura unui film transcendental, intr-un studiu intitulat Transcendental Style in Film. Cum unul din locurile de onoare in studiu ii este acordat lui Ozu, nu e de mirare ca Schrader porneste in explicatia sa de la un koan:
1. Cand am inceput sa studiez zen, muntele arata ca un munte
2. Cand am crezut ca intelesesem zen, muntele nu mai arata ca un munte
3. Cand am inceput sa inteleg zen cu adevarat, muntele a inceput sa arate din nou ca un munte.
Prima etapa este viata de zi cu zi, in care toate lucrurile sunt normale.
In filmul Away from Her cei doi soti sunt impreuna de aproape cinzeci de ani, si la bine, si la rau. Este intre ei multa dragoste, si ea isi revarsa darurile: loialitate, delicatete, duiosie.
A doua etapa este cea in care normalul este din ce in ce mai mult contrazis de fapte, pana se ajunge la un moment de disruptie.
La inceput momente in care eroina are dificultati de memorie, repede depasite de amandoi, boala se agraveaza, sotia trebuie internata, o luna nu poate fi vizitata, dupa o luna ea nu il mai tine minte, s-a indragostit de altcineva, poate fi ceva de moment, insa incet-incet sotul isi da seama ca nu este asa – celalalt dispare, sotia nu ii poate suporta absenta si devine irecuperabila. Este momentul de disruptie.
Iar el sotul, vine in fiecare zi la spital si sta de-o parte, nestiind ce sa faca. Ii aduce carti pe care i le citea seara, carti despre Islanda, de unde ea era originara, dar degeaba – ea nu isi mai aminteste nici de carti, nici de Islanda. Toata duiosia ei se revarsa acum pentru barbatul de care s-a indragsotit, care este si el foarte bolnav, boala i-a adus mutenie si statul in carucior.
A treia etapa – sotul intelege ca singurul mod de a fi loial, de a-si manifesta iubirea, este sa il gaseasca pe celalalt si sa il aduca sotiei lui – numai asa ea va mai putea fi fericita, in conditiile bolii care nu are vindecare – ea are un moment de luciditate si isi recunoaste sotul, il imbratiseaza si il saruta, spunandu-i in gluma, crezi ca puteai scapa de mine?
Schrader numeste aceasta a treia etapa momentul de stasis. Altii folosesc termenul de epifanie.
Desigur ca dupa aceea sotia va recade in boala – dar pentru film acesta este momentul de stasis – sotul nu se mai framanta, a inteles, s-a resemnat, este de acum intelept, dar altfel, este loial, dar altfel, este indragostit, dar altfel – si este linistit din nou – muntele arata din nou ca un munte, dar privim de fapt muntele cu alti ochi, pentru ca am trecut prin experienta muntelui care nu arata ca un munte.
Filmele lui Ozu si Bresson sunt construite pe aceeasi structura. Am incercat sa regasesc aceasta structura si in filmele lui Wong Kar-Wai – am regasit momentul de stasis in In the Mood for Love – asa am inteles eu scena finala in care eroul de acolo se afla in Cambodgia in fata templelor de la Angkor Vat – asa am inteles si scena finala din 2046.
Iar in Away from Her, momentul de stasis este simbolizat de miracolul revenirii ei la luciditate pentru o clipa, cand il recunoaste si il imbratiseaza. Stim ca asemenea momente exista in boala aceasta cumplita, dar bolnavul recade dupa aceea – insa aici filmul iti da iluzia ca miracolul va fi poate permanent – pentru ca este un simbol – pentru ca stasisul trebuie tratat filmic.
La Ozu, finalul oricarui film arata apa unui rau – curgerea apei este acolo simbolul stasisului – tot ce s-a intamplat, bun, sau rau, are un rost, asta sugereaza miscarea linistita a apei – un rost pe care poate ca nu il intelegem dar pe care trebuie sa il acceptam, cu intelepciune si cu fior.
Filmele transcendentale – legaturi subtile dintre arta si credinta. Cartea lui Schrader incepe cu un motto datorat lui Gerardus Van Der Leeuw:
Religion and art
are parallel lines
which intersect only at infinity,
and meet in God.
Religia si arta
sunt linii paralele
care se intretaie in nemarginire
si se intalnesc in Dumnezeu.