Premierul Netanyahu
În ultima perioadă, în Israel au avut loc trei procese ale căror consecinţe ar trebui să influenţeze în bine situaţia din ţară şi imaginea sa în lume. Este vorba despre alegerile legislative anticipate şi formarea noului guvern, cu caracter laic, fără participarea partidelor religioase şi cu o pronunţată reorientare către problemele sociale, vizita preşedintelui Barak Obama care a reafirmat angajamentul şi sprijinul Statelor Unite pentru statul evreu, cerând în acelaşi timp reluarea negocierilor de pace cu partea palestiniană şi, un ultim eveniment care a avut loc în urmă cu câteva zile, “împăcarea” cu fostul aliat strategic, Turcia.
“Stingerea” acestui ultim conflict a fost rezultatul demersurilor diplomatice ale Statelor Unite, implicării preşedintelui Obama, care au considerat necesar pasul, ţinând cont de interesele lor în regiune şi de două probleme sensibile care ar putea afecta în mod egal cele două state – ameninţarea nucleară iraniană şi războiul civil din Siria. De pildă, atât Turcia, în mai mare măsură dar şi Israelul, resimt efectele confruntărilor siriene, soldate cu mii de refugiaţi care se află la graniţa turcă dar şi la graniţa din nord a Israelului iar presupusele atacuri iraniene cu rachete, chiar dacă nu cu încărcătură nucleară, nu ar ocoli nici Turcia. În acest context, interesele comune ale celor două ţări de a contracara aceste ameninţări sunt mai importante decât conflictul de “prestigiu” care s-a iscat în urma intervenţiei armatei israeliene împotriva vasului Mavi Marmara care, în 2010, a vrut să spargă blocada impusă fâşiei Gaza. Printre militanţii pro-palestinieni aflaţi la bord se aflau şi cetăţeni turci. În timpul acestei intervenţii, nouă cetăţeni turci şi-au pierdut viaţa. Relaţiile dintre cele două ţări s-au deteriorat, Turcia rechemându-şi ambasadorul din Israel şi renunţând la numeroase contracte şi acorduri economice şi militare bilaterale.
În toată această perioadă, premierul Recep Tayyip Erdogan a avut mai multe declaraţii antiisraeliene, ultima în februarie când a afirmat că politica sionistă este o crimă împotriva umanităţii. Atitudinea lui a provocat un şir de critici din partea SUA, a Israelului şi a secretatului general al ONU. Mai târziu, Erdogan şi-a retractat declaraţia, susţinând că s-a referit doar la politica Israelului în Gaza şi că el personal, precum şi Turcia, au condamnat întotdeauna antisemitismul iar până la incidentul din Gaza ţara sa a întreţinut relaţii foarte bune cu Israelul, a fost gazda numeroşilor şefi de state şi premieri ai statului evreu. Deşi se vorbea de multă vreme despre încercările de normalizare a relaţiilor dintre cele două ţări, analiştii nu şi-au dat seama că retractările lui Erdogan anunţau de fapt acest demers.
Premierul Erdogan
Pentru Israel compromisul a fost destul de dureros. Turcia a pretins ca premierul Netanyahu să ceară scuze publice pentru acţiunile care au dus la moartea cetăţenilor turci, pretenţie refuzată de partea israeliană care a considerat că a avut dreptul să intervină, nemaivorbind de faptul că în prima etapă a intervenţiei, militarii israelieni care au ocupat vasul erau neînarmaţi. În schimb au fost atacaţi de cei care se aflau pe vas. Abia după aceea, un al doilea contingent de militari israelieni, de-acum înarmat, a venit în ajutorul camarazilor săi.
Săptămâna trecută, totuşi, premierul Netanyahu şi-a călcat pe inimă şi şi-a exprimat regretul pentru cele întâmplate, atât printr-o declaraţie dată de oficiul premierului cât şi personal, într-o convorbire telefonică cu Erdogan. “Premierul a dat de înţeles că rezultatele tragice legate de Mavi Marmara au fost fără intenţie iar Israelul regretă pierderea de vieţi omeneşti şi răniţii”, s-a arătat în document. La rândul său, biroul premierului turc a declarat că acceptă scuzele “în numele poporului turc” şi că în discuţiile pe care le-a avut cu Netanyahu, Erdogan a subliniat că cele două popoare au avut multe lucruri comune în istoria lor şi etape anterioare de prietenie şi cooperare” De acum înainte, vor urma demersuri pentru normalizarea situaţiei şi retrimiterea ambasadorilor în cele două capitale. Nimeni nu ştie cum a reuşit să-l convingă Obama pe Netanyahu să facă acest pas, probabil i-a explicat, ceea ce premierul israelian ştia de altfel, cât de importantă este pentru Statele Unite şi pentru aliaţii săi din regiune, o normalizare a situaţiei în actualele condiţii din Orientul Mijlociu. Este posibil ca Netanyahu, cântărind avantajele refacerii legăturilor cu Turcia, să se fi gândit şi la celebrele cuvinte ale lui Henric al IV-lea, “Parisul merită o slujbă”, regele protestant al Navarei acceptând convertirea la catolicism ca să devină suveranul Franţei. Cât de mare a fost implicarea personală a preşedintelui Obama, s-a văzut şi în alegerea locului şi momentului în care a fost anunţat evenimentul: într-un trailer parcat pe aeroportul Ben Gurion. Cu câteva minute înainte ca Obama să zboare la Amman, Netanyahu i-a telefonat lui Erdogan şi şi-a cerut scuze pentru atacul din 2010, dar Erdogan a dorit să vorbească cu preşedintele Obama înainte de a vorbi cu premierul israelian.
Chiar dacă, formal, reconcilierea a avut loc, mai este un drum lung de parcurs până la normalizarea completă, fapt recunoscut şi de Obama într-o conferinţă de presă la Amman. El a atras atenţia că cele două părţi mai au de soluţionat neînţelegeri serioase. Oficialităţi americane au amintit renunţarea de către Turcia a acuzaţiilor împotriva unor ofiţeri superiori israelieni şi plata unor compensaţii băneşti de către Israel Turciei. Cei doi lideri au discutat şi atenuarea restricţiilor asupra importurilor unor produse în Gaza, obiectivul urmărit de Mavi Marmara când a vrut să spargă blocada. Deocamdată nu s-au făcut aranjamente concrete, dar oficialităţile israeliene iau în considerare măsura dacă nu se vor mai lansa rachete din Gaza spre Israel, aşa cum s-a întâmplat chiar cu prilejul vizitei preşedintelui Obama.
Tags: Erdogan, Mavi Marmara, Netanyahu
În general, concesiile sfîrșesc prost, poate de data asta vor sfîrși bine…
Eu am privit cu reală îngrijorare cum Turcia începe să-și aroge un tot mai agresiv rol de lider al lumii musulmane. Disputa de acum 3 ani mi s-a părut o escaladare de-a dreptul copilărească, dacă miza nu ar fi așa de mare în zonă.
Declarațiile tot mai agresive ale Turciei, în general, mie îmi dau fiori otomani, să zic așa. Sper să mă înșel.
Iată formularea exactă a scuzelor prezentate:
Acest articol analizează această formulare, precum şi alte declaraţii ale ambelor părţi, afirmând că lucrurile nu sunt chiar cum par, dar că gestul este pozitiv pentru Israel.
Un alt analist (Caroline Glick) are o poziţie total dezaprobatoare şi notează:
„On Saturday, the Arab League convened in Doha, Qatar and discussed Israel’s apology to Turkey and its ramifications for pan-Arab policy. The Arab League member states considered the prospect of demanding similar apologies for its military operations in Lebanon, Judea, Samaria and Gaza.”
„…By forcing Israel to apologize to Turkey, Obama effectively forced Israel to acknowledge that it is in the wrong for lawful actions by its military taken in defense of international law and of Israel’s national security. „
Nu mă mir, acum toate țările arabe vor sări să aștepte scuze. Nu mă pot pronunța asupra celor întîmplate în urmă cu 3 ani, dar nu am avut deloc impresia că israelienii ar fi sărit primii peste cal, cum se spune. Sigur, pierderea de vieți omenești este, totdeauna, ceva cumplit și iremediabil, totuși aici e vorba de o acțiune de tip militar.
În fine, nu e rolul meu să fac pace în zonă, dar cred că, fără excepție, concesiile sfîrșesc rău. Vom vedea.
Am urmarit istoricul relatiei de iubire si ura dintre cele doua tari.Am fost mirat de scopul trimiterii unui vapor cu turci care au provocat statul Israel.
Inca nu inteleg scopul si utilitatea acestui gest.
Dar si fara aceasta mediarea americana a reusit si aceasta datorita unui cuvint turcesc numit cirlic care numai el meritia toti banii.
Este vorba de pozitia aeroportului cu acelasi nume pe care turcii il detin si l-au pus la dispozitia aliatilor atunci cind a fost necesat in Iraq.
Deci cauzele impacarii trebuie cautate in spiritul pragmatic al partilor.
Restul, pricipii aliante si alte elemente nu au nici o importanta.
Rapsunsul ar fi „interesul poarta fesul”.
Deci nu exista aliante eterne ci numai interese eterne, aliatii se pot schimba precum filtrul de la masina.
„Impacarea”dintre Turcia si Israel este un rau necesar mai ales pentru St. Unite si Israel si in mai mica masura si pentru Turcia.
Acordul este regretabil din punct de vedere moral dar atat in viata de toate zilele cat si in politica exista din pacate pragmatism si ipocrizie; Turcia nu este indreptatita sa primeasca scuze din partea Israelului deoarece:
1) de zeci de ani Turcia reprima violent populatia kurda care revendica o tara independenta
2) minoritatea kurda din Turcia repezinta intre 18 si 20%din populatie, dar limba lor nu este recunoscuta ca a 2-a limba oficiala, spre deosebire de Israel.
3)atacul verbala a lui Erdogan (Davos 2009) asupra presedintelui Peres nu a fost determinat de compasiune pentru populatia Gazei; oare el insasi nu provoaca aceleasi suferinte kurzilor care cer cu arma in mana acordarea independentei inca din 1920 prin acordul de la Sevres?
4) Erdogan nu se opune judecarii pentru genocidul comis la Darfour de catre presedintele musulman al Sudanului asupra unei populatii nemusulmane?
Desi israelian, trebue sa amintesc de propria noastra ipocrizie si de pragmarismul nostru; de ce nu am recunoscut ca alte tari genocidul armenilor, de ce nu cerem pedepsirea negationismului si in acest caz? Dece nici un ziarist israelian sau de alta nationalitate nu-l intreaba pe bunul musulman Erdogan de ce vrea sa intre in Europa comuna, a uitat oare ca in Coran este scris sa nu te imprietenesti cu evreii si crestinii? (Coran surata 5 versetul 56)
@Dr. R. Neumann
Interesant ca nici guvernul Statelor Unite nu au emis o rezolutie in care sa recunoasca ca genocid uciderea a aproape de un milion de armeni de catre turci. Asta in ciuda faptului ca Obama a declarat in mai multe imprejurari, de cand era inca senator, ca faptele istorice sunt de netagaduit in ceea ce priveste acest genocid. Si ca presedinte a spus ca intentia lui este to achieve a full, frank and just acknowledgment of the facts.”wiki [67]
Personal sper ca motivul acestei intarzieri declarative este prevenirea unor conflicte cu potential de pierderi de vieti omenesti. Asta ar fi singura scuza. Dar noi, participanti pe forumuri publice de discutie, nu avem nici un motiv sa nu ne amintim de cate ori avem ocazia de faptele reale si sa le spunem pe nume. Exact ce face dr Neumann cu un post inainte.
Ieri am văzut la Euronews, parcă, ori la TV5, nu mai țin minte, un reportaj despre preconizat acord definitiv de pace turco-kurd. Dacă într-adevăr s-a ajuns în pragul unui asemenea acord, aplicabil la modul serios, efectele pozitive vor fi pt toată zona, mai ales după clarificarea situației din Siria. Dacă este așa, atunci gestul lui Netanyahu are noimă, face parte dintr-un proces amplu, pozitiv, care ar trebui să aibă rezultate bune într-un viitor previzibil.
Dupa parerea mea Turcia vrea sa fie putere mare cu influnta in Orientul Apropiat. Sunt si alti candidati: Iran via Siria (e pe duca), Libanul si Egiptul. Tarile arabe care sunt putred de bogate: Saudi Arabia, Qatar etc.
Fiecare vrea sa arate mai darz fata de Israel etc. Egiptul e prea slab si in curand va fi foamete acolo. Ramane Turcia si Iranul de departe. Rusia isi baga si ei nasul + un fitil. Cred ca Turcia se agita si impune conditii ca sa arate lumii arabe ca ei au control. Dar in fond numai Israel e o tara solida. Dovada in plus ei au incheiat un acord cu rebelii Kurzi cu care se lupta de vreo 20 de ani. Totusi acordul va fi in functiune numai peste 6 luni sau un an cand Turcia va dovedi ca ei sunt singurii pe care se poate conta!
„Fă-te frate şi cu dracu, până treci puntea”!
Această este filosofia supravieţuirii.
Oricând este de preferat un compromis rezonabil, în locul unei lupte! Şi Ştefan cel Mare a făcut compromisuri cu turcii, şi nu a ieşit rău!
Comparaţia data de Domnul Muşat, precum că aliaţii se schimbă precum filtrul la maşină, nu este valabilă. Dacă aerul e curat, nu trebuie schimbat filtrul!! Aici este problema. Să fie aerul curat, să fie intenţiile părţilor unui conflict cinstite şi… să existe şi garanţi puternici.