Fără nici un fel de îndoială, criza economică globală din ultimii ani a generat o masificare fără precedent postbelic a şomajului şi a deprecierii nivelului de trai în SUA şi în Uniunea Europeană (UE). În acest context, voi sublinia că politica de contracarare a proliferării explozive a şomajului şi a sărăciei utilizată în SUA diferă ca de la cer la pământ comparativ cu cea utilizată în statele din UE. Astfel, dacă în SUA politica de relansare a creşterii economice vizează stimularea consumului final prin finanţarea monetară a deficitelor interne şi externe, în cazul economiilor din UE aflate sub incidenţa unui risc major de insolvenţă autorităţile UE şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) au impus amputări bugetare în scopul diminuării rapide a deficielor interne şi externe. Aşa cum era de aşteptat, nici una dintre aceste politici nu s-a dovedit a fi cât de cât fezabilă. În cazul SUA, persistenţa la cote tot mai mari a deficitelor bugetare şi comerciale în condiţiile unei creşteri nestăvilite a masei monetare reflectă faptul că relansarea creşterii economice implică, înainte de orice, creşterea competitivităţii pe pieţele interne şi externe a companiilor americane şi, în nici un caz, exces de monedă. Pe de altă parte, amputarea brutală a deficitelor publice în cazul statelor din UE afectate de deficite bugetare şi comerciale nesustenabile a determinat o previzibilă accentuare a declinului economic şi a şomajului. La fel ca şi în cazul SUA, creşterea economică pe termen lung în cazul ţărilor din UE afectate de un nivel ridicat al riscului de insolvenţă implică, deasemenea, creşterea competitivităţii sectorului real al economiei şi nu amputări bugetare inevitabil recesive.
Din această perspectivă, România a fost, în opinia mea, prima victimă a politicii de amputare brutală a cheltuielilor bugetare impuse de oficialii UE şi ai FMI, politică susţinută cu un entuziasm nedisimulat de Traian Băsescu şi de guvernul Emil Boc. Evident, o asemenea politică nu putea avea decât consecinţe catastrofale. La fel ca şi în România, politica curbelor de sacrificiu a generat, peste tot unde a fost experimentată, declin economic şi şomaj endemic.
| Produsul intern brut (miliarde euro)
(miliarde euro) |
Rata şomajului (%) | |||
| 2008 | 2012 | 2008 | 2012 | |
| Irlanda | 178,881 | 162,936 | 6,4 | 14,8 |
| Grecia | 233,198 | 193,749 | 7,7 | 24,3 |
| Spania | 1 087,788 | 1 048,491 | 11,3 | 25,0 |
| Italia | 1 575,144 | 1 565,916 | 6,7 | 10,7 |
| Cipru | 17,157 | 17,887 | 3,8 | 12,1 |
| Portugalia | 171,983 | 165,387 | 8,5 | 15,9 |
| România | 139,765 | 131,739 | 5,8 | 7,0 |
Surse de date: 1. Eurostat, National account; 2. Eurostat, Labour market.
În ceea ce priveşte România, datele privind nivelul şomajului nu reflectă suficient de clar diminuarea dramatică a numărului de salariaţi în perioada 2008 – 2012. Astfel, în perioada menţionată numărul de salariaţi a scăzut în România cu 513 000, ceea ce reprezintă o diminuare cu 10,6 % a numărului de salariaţi din 2008.
Dar de ce austeritatea bugetară excesivă s-a dovedit şi cu acest prilej atât de ineficace şi de ineptă? În primul rând, pentru că reducerea cheltuielilor publice determină, invariabil, diminuarea într-o măsură mai mare sau mai mică a produsului intern brut (PIB). Din acest motiv, amputarea cheltuielilor publice poate fi utilă doar ca politică macroeconomică anticiclică. Cu alte cuvinte, în situaţia in care ritmul creşterii economice este excesiv şi există riscul ca procesul de creştere economice să devină mult prea inflaţionist sau nesustenabil, este util un feedback negativ prin reducerea intr-o anumită proporţie a cheltuielilor publice. Dar atunci când procesele macroeconomice devin recesive, reducerea cheltuielilor publice devine o politică toxică deoarece determină amplificarea şi nu atenuarea declinului economic şi a şomajului. În al doilea rând, cauza principală a actualei crize economice globale o constituie diminuarea pe termen lung a competitivităţii SUA şi a majorităţii statelor din UE. Drept urmare, relansarea creşterii economice în SUA şi în statele europene care înregistrează deficite externe masive şi sistematice implică în mod necesar politici şi proiecte fezabile de creştere a competitivităţii pe pieţele globale şi nu exces sau penurie de resurse financiare. Cu alte cuvinte, statele care fac obiectul acestui studiu de caz au înregistrat în perioada 2000 – 2003 deficite comerciale şi financiare excesive datorită lipsei de competitivitate pe pieţele interne şi externe. Mai întâi, deficitul de competitivitate din sectorului real al economiei a determinat crahul sectorul financiar al economiei americane din ultimele luni ale anului 2008. Acest crah s-a disipat apoi cu rapiditate in economia globală, mai ales în economiile insuficient de fezabile în ceea ce priveşte competitivitatea sectorului real al economiei. Datele prezentate în continuare reflectă cu claritate relaţia directă dintre nivelul de competitivitate al sectorului real al economiei şi riscul de insolvenţă la nivel statal (suveran).
balanţa contului curent (% din PIB)
| Irlanda | Grecia | Italia | Spania | Cipru | Portugalia | România | SUA | |
| 2000 | -0,358 | -7,791 | -0,136 | -3,961 | -5,321 | -10,343 | -3,025 | -4,184 |
| 2001 | -0,643 | -7,229 | 0,271 | -3,942 | -3,287 | -10,321 | -4,380 | -3,856 |
| 2002 | -0,989 | -6,532 | -0,362 | -3,259 | -3,756 | -8,234 | -3,333 | -4,296 |
| 2003 | -0,001 | -5,785 | -0,778 | -3,509 | -2,256 | -6,433 | -5,819 | -4,659 |
| 2004 | -0,577 | -7,785 | -0,318 | -5,250 | -5,032 | -8,327 | -8,364 | -5,303 |
| 2005 | -3,490 | -7,637 | -0,820 | -7,353 | -5,879 | -10,323 | -8,646 | -5,908 |
| 2006 | -3,547 | -11,373 | -1,492 | -8,961 | -6,965 | -10,685 | -10,389 | -5,985 |
| 2007 | -5,364 | -14,635 | -1,242 | -9,995 | -11,781 | -10,102 | -13,426 | -5,063 |
| 2008 | -5,685 | -14,940 | -2,905 | -9,623 | -15,614 | -12,638 | -11,635 | -4,738 |
| 2011 | 1,123 | -9,808 | -3,260 | -3,562 | -10,444 | -6,449 | -4,397 | -3,091 |
Sursa datelor: International Monetary Fund, World Economic Outlook Database.
Pe de altă parte, datele precedente reflectă ineficacitatea flagrantă a politicilor macroeconomice menţionate anterior în ceea ce priveşte redresarea competitivităţii sectorului real al economiei. Rezultă, deci, că finanţarea deficitelor publice şi a celor de comerciale prin injecţii monetare, cazul SUA, sau diminuarea masivă a deficitelor publice şi comerciale printr-o austeritate bugetară excesivă, cazul UE, reprezintă strategii total inadecvate de redresare economică. Dacă imi este permisă comparaţia, politicile de redresare economică utilizate în SUA şi în UE s-au dovedit la fel de inadecvate ca şi tratamentul unei infecţii doar prin exces alimentar sau prin înfometare. Ori, cum poate fi stopată sau eradicată o infecţie fără antibiotice?
Acesta este contextul în care, constatând cu mare întârziere cât de ineptă şi de periculoasă este politica curbelor de sacrificiu, oficialii UE şi ai FMI au decis acum două zile că cea mai bună metodă de redresare economică în cazuil Ciprului este finanţarea deficitului extern prin confiscarea unor cote părţi din depozitele bancare gestionate de bancile cu capital autohton sau străin din Cipru. Fără nici o exagerare, acest comunism made în UE reprezintă, din punctul meu de vedere, anularea de facto a oricăror garanţii legale cu privire la aşa numitele drepturi ale omului în cadrul UE. Pentru că depozitele bancare ale persoanelor fizice sau juridice din UE reprezintă investiţii financiare care sunt finanţate din venituri nete din muncă sau din capital, venituri care în prealabil au fost impozitate de către stat. Iată, deci, că statul cipriot ”impozitează” încă odată ceea ce a impozitat deja! Acest jaf haiducesc devine, deci, legal într-un stat din UE şi nu în Coreea de Nord! Nu mai am nimic de adăugat. Totuşi, care o fi diferenţa între naţionalizarea comunstă de la 11 iunie 1948 şi actuala naţionalizare a depozitelor bancare din zona gracă a insulei Cipru?
Dr. Ing. Nicolae Ţăran, Timişoara, 19 martie 2013
Concluzia din ultimul capitol reflectă și ceea ce a declarat Medvedev ieri: decizia Ciprului seamănă cu metodele sovietice, ca atare Rusia o consideră inacceptabilă. Dispariția democrației în cadrul UE a fost semnalată mai de mult, cazul Ciprului nu face decît să o confirme.
Mă opresc aici, știu că autorul nu dialoghează cu noi, deci ecourile la articolele sale e suflare de vînt și în vînt. În paragraful II, autorul scrie: „România a fost, în opinia mea, prima victimă a politicii de amputare brutală a cheltuielilor bugetare impuse de oficialii UE şi ai FMI, politică susţinută cu un entuziasm nedisimulat de Traian Băsescu şi de guvernul Emil Boc. Evident, o asemenea politică nu putea avea decât consecinţe catastrofale. ” Sigur, știm asta acum, dar cum scria autorul atunci, în urmă cu 3 ani? Ne-ar putea aduce un citat din studiile sale din perioada aceea?
Aș vrea să clarific ultima parte a ecoului precedent.
Am fost dispus că acord guvernului de atunci o notă mai bună, deși și eu și soția am fost grav afectați de acele amputări salariale. Mi-am spus „bine, așa să fie, ne sacrificăm, să vedem cu ce rezultate”. Rezultatele? O golăneală fără egal, cheltuieli inutile pe tot felul de prostii, aroganța miniștrilor, vulgaritate…
Păi asta e austeritate? așa sînt tratați niște oameni care fac niște sacrificii? cu dispreț, cu vorbe arogante, cu afișarea puternicilor zilei în haine foarte scumpe și în cele mai scumpe mașini posibile? Poate că decizia de a tăia salariile bugetarilor ar fi fost corectă, benefică, dacă ar fi fost urmată cu adevărat de cumpătare, de economii, de bun simț…
EUSSR… avem nevoie de o primavara europeana pentru a aboli aceasta structura politica tot mai birocratica si totalitara.
Nu foloseste la nimic culturii si civilizatiei europene (dimpotriva chiar) si creaza problemele pe care apoi pretinde ca le rezolva.
De la bun inceput e necesar ca guvernul sau oricare formatiune sa se debararseze de nepotism si de traficul de influenta, ori asta e greu. Romania desi e in Europa, actioneaza ca in Fanar.
Se spune ca investirea in Parlament, in Senat ori nu stiu in ce inalta loja ai nevoie de 50 000 de euros pt pesches.
Eficienta nu mai conteaza.
@Ion Ionescu. Cum procedăm? Aveți un plan coerent de acțiune sau o spuneți așa, să mai treacă timpul, tot e vară.
@Florin Predescu. Sigur, așa este. Cum e în alte țări? Acolo intră în parlament profesorii universitari și cei competenți pe domeniul lor? Săracii? Amărîții? Explicați, poate știți ceea ce eu nu știu.
@Paliga- „cum procedam ?”
Aprindem o tigara, asteptam, cand incepe sa bata vantul ridicam panzele, si vantul va incepe sa bata dinspre vest ca de obicei.
Am dat un link la un articol bun pe aceast subiect a lui Naumescu …
http://www.contributors.ro/editorial/e-vremea-protestelor-in-europa-ce-generatie-politica-se-naste/
Da, sînt frumoase eseurile astea. Sau nu sînt. Ce experiență politică are autorul? Nici una. Se vede. Scrie frumos și dorește să fie aplaudat. Nu va fi sau nu va fi așa cum speră. De fapt, nu dă nici o soluție, constată o recurență a unor fenomene și crede că vine momentul unei schimbări. Sigur că da, așa este. Lumea de azi nu mai e cea din 1945, nici din 1968 nici din 1989. Dar cum este? Ce o caracterizează? Corupția? Inconștiența? prostia?… toate acestea sînt date universale, nu sînt specifice epocii noastre. Din păcate, istoria, deși recurentă, nu este niciodată identică, deși și obtuzitatea și prostia și corupția… sînt eterne.
Ce cred eu? Cred că, într-un fel, revenim la două curente în mare vogă acum vreo 30–40 de ani: convergența sistemelor economice și democrația participativă. Au fost uitate, dar pe nedrept. Prima teorie era intens vituperată de marxiști („cum să fie comunismul nostru drag convergent cu putredul capitalism?”); a doua, chiar de capitaliști, deoarece au văzut în ea marele pericol al pierderii puterii: păi dacă oamenii iau parte la marile decizii, marii șmecheri nu vor mai avea privilegiile de azi. Sigur că temerea lor este pe deplin justificată.
@Sorin Paliga
> Ce experiență politică are autorul? Nici una. Se vede. Scrie frumos și dorește să fie aplaudat.
> Nu va fi sau nu va fi așa cum speră… nu dă nici o soluție
Nu cred că trebuie să vă enervaţi.
– cu „lipsa experienţei politice” – cred că este mai corect să arătaţi care este defectul concret al *analizei* sale. Domnia sa este evident adeptul unei anumite teorii economice. De ce să n-o identificaţi şi criticaţi? Apoi: o analiză (dacă este corectă!) este un plus, chiar şi fără soluţii.
– de unde aţi scos că scrie articole pentru că „doreşte să fie aplaudat”?
Pe de altă parte, nu trebuie să deduceţi că aş fi de acord cu tezele autorului…
> Cred că, într-un fel, revenim la două curente în mare vogă acum vreo 30–40 de ani:
> convergența sistemelor economice și democrația participativă.
– puteţi să reamintiţi ce este „teoria convergenţei” şi s-o argumentaţi?
– lafel pentru „democraţia participativă”
Prima a bântuit în anumite cercuri ca alternativă la regimul (economia?) socialistă (A. Saharov), sau printre occidentalii care găseau ceva atrăgător în socialismul sovietic, sau în ideea pe care şi-o făceau despre acesta (John Kenneth Galbraith). Indiferent din ce parte pornesc adepţii, rezultatul „convergenţei” nu este un deziderat pentru viitor, ci o realitate. Se numeşte economie mixtă, dirijism, etc. şi este veche de cel puţin 100 de ani (în SUA), iar în Europa – de şi mai multă vreme.
Când scrieţi:
> convergența … era intens vituperată… de capitaliști, deoarece au văzut în ea marele pericol
> al pierderii puterii: păi dacă oamenii iau parte la marile decizii, marii șmecheri nu vor mai
> avea privilegiile de azi.
se vede că nu vă gândiţi decât la „capitalismul” aşa zis „de cumetrie”, produs al împletirii strânse a politicului cu cercurile economice, practicând mijloace care constituie fapte penale şi cultivând spiritul mafiot, fenomene aşa de răspândite în România. Asta n-are nimic de-a face cu capitalismul propriu-zis, liberal, dar învinuit de toate relele este totuşi acesta.
Apoi: cum vedeţi dv. practic „participarea oamenilor la marile decizii” (în întreprinderi, bănuiesc)? Cum vedeţi în această legătură problema proprietăţii?
@Sorin Paliga
-Ce experiență politică are autorul?
Cred ca a fost consulul Romaniei la Toronto la un moment dat. Dar nu vad de ce asta ar fi relevant, pentru a face o analiza culturala si politica pertinenta nu e necesar sa fi avut „experienta politica” ci doar sa fi un atent observator si un bun cunoscator istoriei Europei si al ideologiilor politice.
–De fapt, nu dă nici o soluție
Nu ai ce solutii sa dai cand discuti asemenea fenomene. Sunt „miscari tectonice” istorice.
Naumescu observa corect ca zeitgeistul contemporan s-a nascut in turbulentii ani 1960s, a fost creat de generatia rebela de atunci, generatie ce ulterior a preluat treptat puterea si si-a impus viziunea (schimband ‘sistemul’ precedent).
Asistam acum la contestarea aceastui acestui model cultural si discurs politic aferent. Un discurs devenit intre timp dintr-unul „liberator si revolutionar” unul dogmatic (opresiv chiar, vezi cazul „political corectness”) si unul falimentar economic (fiind bazat pe scheme socialiste nefunctionale, vezi cazul Frantei).
Nu sunt nici eu in total acord cu Naumescu, nu cred ca imbunatatirea situtatie economice prezente va salva acest sistem. Criza economica e doar un catalist, respectiv aruncatul cu bani la probleme doar amana criza majora de sistem cultural-politic si doar acopera temporar probleme ce sunt probleme structurale.
„This is the dusk of the Age of Aquarius”
Naumescu scrie un eseu frumos, despre Zeitgeist sau orice doriți.
Problema este că asta nu rezolvă problemele UE. S-a dus epoca intelectualilor politicieni (Havel) ori a activiștilor implicați (Wałęsa). Europa este frămîntată acum de diverse fantome: a crizei, a derapajelor etnice, a rupturilor teritoriale, a obsesiilor de tip messianic… Cum aduci toate asta la un numitor comun? Va fi mai puternică dorința multiculturalității, a plurilingvismului, a toleranței față de celălalt? Eu aș dori un răspuns pozitiv.
Violentul clivaj iugoslav, clivajul ceho-slovac, anunțatele clivaje catalane, basce, scoțiene… nu aduc nimic bun. Secuii vor „autonomie teritorială”. Ce înseamnă asta? monedă locală? sistem politic specific? modelul kosovar?… nimeni nu știe. Vorbele curg unsuros pe lîngă noi, lumea speră că va fi bine. Așa spera și Chamberlain cînd flutura triumfător o bucată de hărtie, care s-a dovedit fără nicio valoare.
Să fim optimiști. În Italia, au dispărut circa 1800 miliarde euro, în Grecia vreo 320, în Irlanda, Spania, Portugalia alte cîteva zeci în fiecare dintre acestea, în Cipru mai să li se confiște oamenilor economiile…
Să scriem poeme despre Zeitgeist. Vor rămîne în antologii, poate.
@Sorin Paliga
–Cum aduci toate asta la un numitor comun ?
un eveniment ce ar fi un eveniment banal in alte conditii, un pretext simbolic (ceva de genul cu parcului Gezi in Turcia), va precipita toate impuritatile EU :
Naumescu ..”e nevoie doar de o scânteie şi de un „discurs unificator” opozant sistemului, de unul sau mai mulţi lideri carismatici care să promită ieşirea din criza prelungită a proiectului politic european pentru a mobiliza energiile negative acumulate şi frustrările milioanelor de europeni care nu se mai simt bine în ţările lor, dintr-un motiv sau altul. Această întâlnire nefastă a tuturor protestelor europene se poate produce oricând (de exemplu, în preajma alegerilor generale din Germania sau cu ocazia alegerilor europarlamentare din 2014, dar ar fi suficientă şi o grevă de proporţii)”
sau Condell :
http://www.youtube.com/watch?v=s3u9LB32YYM
Da, numai că o asemenea acumulare de energii negative poate avea ca rezultat ceea ce s-a întîmplat în Germania anului 1933. Sigur, pe alte coordonate, dar la fel de neliniștitoare. Eu știu un lucru simplu din studierea istoriei: dacă politicienii, cei aflați la putere, nu reușesc să meargă un pic înainte timpului și să rezolve problemele din mers, atunci timpul îi înghite și, adesea, tragic. Revoluțiile, totdeauna sîngeroase, la diverse niveluri, s-au produs tocmai din asemenea motive: incapacitatea politicienilor de a gîndi soluții simple, chiar dacă radicale uneori. Nu sînt adeptul teoriilor care consideră că lucrurile se rezolvă de la sine. Un asemenea sistem funcționează numai și numai dacă liderii sînt pregătiți să facă față unor probleme, chiar conflictuale, și vor să le rezolve. În fond, pe asta s-a bazat succesul societății occidentale postbelice. Nimic nu garantează însă că acest mecanism, nerectificat, va funcționa în continuare la fel de bine.
Într-un discurs la „Sovereign Man Offshore Tactica Workshop” în Santiago, Chile, Nigel Farage a atacat dur Europa cu privire la viitorul ei si monedei euro,prezicând o revolutie: „Nu va fi o revoluție pe scară largă, violenta.”
Iar despre Hollande afirma: – „Hollande este idiotul numarul 1 dintre idiotii care guverneaza o tara.”
„Europa a degenerat într-un fel de religie”, a spus Farage.” Ideea, gândul de a nu mai fi un stat national este nedemocrata.”
Despre Merkel spune ca aceasta îi minte pe germani înainte de alegeri.
„Cinci dintre 17 tari europene trebuiesc salvate. Slovenia va fi urmatoarea. În urmatoarele 2-3 luni, Slovenia va trebui salvata.”
http://youtu.be/UZap5n3zGZ8
Păi e ușor să ataci viitorul Europei și al euro. Eu voiam să găsim soluții de salvare a Europei, a ideii de toleranță interculturală, de solidaritate și de monedă unică. Generații de politicieni s-au străduit să construiască ceva, au reușit și cîțiva șmecheri vor să distrugă acest edificiu. Au fost criminali de război care s-au îmbogățit de pe urma asasinării unora, după cum sînt destui care se vor întări prin distrugerea UE. Ghici cine?
@I.Rose –Iar despre Hollande afirma: – “Hollande este idiotul numarul 1 dintre idiotii care guverneaza o tara.”
Corect, chiar daca brutal spus…pentru un raspuns mai lung vezi :
http://www.spiegel.de/international/europe/economic-decline-in-france-the-failed-leadership-of-hollande-a-903732.html
@Sorin Paliga–„Eu voiam să găsim soluții de salvare a Europei”
Nu exista solutii, iar asta e ceva constientizat atat cei de stanga cat si cei de dreapta. Ceea ce e sigur e doar ca va urma o criza majora.
Un articol care explica impasul in care s-a ajuns :
http://www.aeonmagazine.com/living-together/henry-farrell-post-democracy/
Să admitem, prin absurd, d-le Paliga, că „am fi găsit o soluție”: ne întreba cineva pe noi, dintre factorii cu mare putere de decizie din UE? Ar fi admis cumva cineva că noi „am făcut treaba în locul lor” și încă mai bine decât ar fi făcut-o ei?
Cât despre ideea de toleranță interculturală, vă place unde s-a ajuns acum, cu toleranța, cu îngăduința față de islamism? Chiar nu vedeți că promotorii acestuia vehiculează pe unde se nimeresc ideea „islamizării Europei”, invocând în subsidiar ideea că „pământuri care-au aparținut o dată musulmanilor, le aparțin pe veșnicie”, extrasă din „pacificatorul” Coran? La ce mă pot aștepta, personal, spre exemplu? Ca peste alți 10-15 ani, dacă mai trăiesc, să fiu silită să mă învârtesc prin mult-preferatul meu cartier Santa-Cruz de la Sevilla drapată într-o djalaba și cu un văl (cu sitar!) pe cap? Nu știu ce vârstă aveți, dar manifestați un idealism de-a dreptul… adolescentin, scuzați-mă că-mi permit!
@ Ion Ionescu
Totdeauna există soluții. Non-soluțiile sînt soluția puturoșilor.
@ Rodica Grindea
S-ar putea să aveți dreptate. S-ar putea să nu aveți. Revolta socială din Turcia arată că cel puțin noile generații dintr-un stat islamic secularizat în urmă cu 90 de ani nu cedează așa ușor.
Cît despre Hollande, nu cred că la un test IQ iese sub Cameron. E drept, francezii au avut de ales între un saltimbanc și un tataie cu mutră de președinte de C.A.P. Asta, e într-adevăr, ceva rău.
Dacă înţelegerile europene s-ar fi limitat să creeze o zonă de liber schimb şi atât, tuturor le-ar fi mers mult mai bine. Vreau să zic: tuturor celor care nu caută să obţină prin intermediul Uniunii avantaje în detrimentul altora…
Dar aşa… Europa a devenit cobai pentru experimentarea unor „viziuni”… Şi o entitate destul de protecţionistă faţă de exterior…
@Sorin Paliga–„Totdeauna există solutii”
Sigur, de aia mor atatia de cancer, sunteti un idealist… incurabil 🙂
@Alexandru Leibovici
„Dacă înţelegerile europene s-ar fi limitat ..”
Daca, acum sunt insa prinse intr-un mariaj nefericit din care nu se mai poate divorta fara a provoca dureri.
@Ion Ionescu
> acum sunt insa prinse intr-un mariaj nefericit din care nu se mai poate divorta fara a provoca dureri
Problema este că cei mai mulţi văd soluţia în a face acest mariaj şi mai strâns, adică şi mai nefericit, în loc să meargă spre dizolvare…
Soluţia pentru oamenii, grupurile, regiunile, ţările care nu se înţeleg este să slăbească legăturile sau chiar să se separe. Dragoste cu de-a sila este… un viol !
@Alex Leibovici
„Soluţia pentru..”
vezi articolul, „Kick ‘em all out? Anti-politics and post-democracy in the European Union” de Leigh Phillips
in colectia de articole
http://www.statewatch.org/subscriber/protected/statewatch-journal-vol23n1-march-2013.pdf
Aţi putea să rezumaţi în câteva fraze articolul acela, care are totuşi 11 pagini?
@Alex Leibovici
„Aţi putea să rezumaţi în câteva fraze articolul acela, care are totuşi 11 pagini?”
@AL..”să rezumaţi”
cineva care o face tangential
http://www.aworldtowin.net/blog/moving-beyond-post-democracy.html
Idea e ca si daca EU se dezintegreaza problemele nu vor disparea, se vor atenua doar pe moment dar „fortele” ce genereaza problemele raman.
Dar de ce asa trebuie citit articolul, si altele pe tema „post-democratie”..
in ce priveste EUSSR si viitorul imediat..poate ne salveaza germanii, curtea constitutionala-Verfassungsgericht
http://www.telegraph.co.uk/finance/financialcrisis/10108010/German-court-case-could-force-euro-exit-warns-key-judge.html
@Ion Ionescu: „Sigur, de aia mor atatia de cancer, sunteti un idealist… incurabil ”
Nu văd legătura cu ce discutam.
@Ion Ionescu
Eu: „Dacă înţelegerile europene s-ar fi limitat să creeze o zonă de liber schimb şi atât, tuturor le-ar fi mers mult mai bine”
Tot eu: „Soluţia pentru oamenii, grupurile, regiunile, ţările care nu se înţeleg este să slăbească legăturile sau chiar să se separe”
Dv.: „Idea e ca si daca EU se dezintegreaza problemele nu vor disparea, se vor atenua doar pe moment dar “fortele” ce genereaza problemele raman. Dar de ce asa trebuie citit articolul…”
Deci spuneţi că acel articol de 11 pagini afirmă că o simplă zonă europeană de liber schimb n-ar fi funcţionat, şi anume din cauza unor „forţe” (care ar exista şi într-un asemenea caz), „forţe” care generează „probleme”? Dacă spuneţi că *asta* demonstrează articolul, îl citesc cu plăcere în întregime. Dar puteţi spune totuşi în câteva cuvinte despre ce forţe şi ce probleme este vorba?
Citind primele câteva pagini, am avut impresia că tema studiului este gestiunea, şi însăşi oportunitatea, măsurilor de austeritate în EU pentru a depăşi criza, autorul detectând pericolul unor grave tulburări de origine populistă.
De altfel, autorul insistă că afirmaţiile după care oamenii din unele ţări din EU ar fi în medie mai harnici şi mai corecţi decât în alte ţări ale EU sunt stereotipuri *rasiste*…
Dar toate ceste teme din studiu au o prea o vagă legătură cu ce spuneam…
Ideile, de varii nuanțe, că UE este un joc de copii în care unul/unii zice/zic „m-am supălat, îmi iau jucăliile și plec”, arată că în spatele acestor texte/„analize” se află fie incompetenți care n-au ce face și-și dau cu părerea, fie sînt plătiți să spună prostii.
În urmă cu aprox. un an, cînd Grecia începea să aibă probleme mari și unii greci tot spuneau „ieșim din zona euro”, m-am enervat și am exclamat: „da’ plecați odată, danailor”. A doua zi, mi-am dat seama că spusesem o prostie, eram de-a dreptul idiot să cred așa ceva. UE este o construcție începută în urmă cu mai bine de un secol, pe cînd luminații aveau speranța că Austro-Ungaria se putea reforma, iar pe nucleul unei A-U reformate se va construi Europa Unită – vezi Seton-Watson, Scotus Viator; tot el avea să se convingă de faptul că reforma A-U nu era posibilă, trebuie mai întîi descompusă, apoi recompusă o Europă unită și matură politic.
UE nu are alternativă, nu este un joc de domino unde vine unu, pleacă altu, se mai bea un whisky… UE este o construcție amplă, serioasă, bazată nu numai pe niște interese economice și militare (deși de acolo a început în anii ’50), ci un ansamblu complex uman, cultural, relațional. Există sabotori conștienți ai acestei construcții, de care nu mă tem, căci îi știu; există însă sabotori inconștienți care, prin politica lor meschină, jegoasă chiar, nu pot conduce decît la ruinarea ideii de Europă Unită.
Din acest motiv cred că nu trebuie amînată integrarea pe o zonă unică euro. Statele care amînă intrarea în zona euro pe motiv că nu ar fi pregătite, de fapt nu au ce pregăti. Polonia urma să intre în 2009, parcă, și s-a speriat de criză. Exemplul cel mai bun este Slovacia, care a intrat în zona euro foarte prost, tocmai cînd începe criza. Impactul nu a fost tocmai fericit pe termen scurt, dar – acum – efectele pozitive se văd și sînt privite cu invidie de vecinii cehi, care – deși au o economie mai performantă – nu o duc deloc mai bine cu coroana lor cehă.
Dacă UE se va destrăma, brusc sau gradual, rezultatul nu poate fi decît unul tragic, din toate punctele de vedere, inclusiv prin atingerea unor stări conflictuale de casus belli. Nu rîdeți, că nu se glumește cu lucrurile astea.
Cei care consideră că a ieși din UE sau din zona euro ar însemna cine știe ce fericire sînt de-a dreptul idioți, iertați-mi sinceritatea. Ar trebui ca toate țările membre ale UE să adopte euro cît mai repede, dacă se poate mîine. Nu mai e loc de fantezii snobe ca ale dlui Cameron, că UK ba intră, ba iese din UE, că are el soluții de redresare. Va intra în istorie ca cel mai slab premier britanic al ultimelor cinci secole.
Dacă Muntenegru a putut adopta euro ca monedă națională, nu văd de ce nu ar putea face acest lucru Polonia, Cehia, România și Bulgaria, iar Suedia să facă bine să revină la realitate, regatul medieval al Suediei s-a dus de mult.
@Sorin Paliga
Premiza implicita a comentariilor dv. este ca o uniune europeana este o necesitate.
Sunt curios de ce credeti asta. De asemenea: ce fel de uniune ar tebui sa fie aceasta, adica in ce domenii? Deci: care este viziunea dv. si de ce?
(Nu vorbesc acum de eventualele dificultati da a slabi relatiile intre tarile UE in raport ce ceea ce sunt in acest moment, ci despre argumentele dv. in favoarea vreunei uniuni intre tarile europene in general).
Din același motiv din care sînt necesare „statele unite ale americii”, nu cîteva state ale americii. De ce? Deoarece, dacă ar fi altfel, am asista la un șir nesfîrșit de războaie. Alternativa la o UE este războiul. Exemplui iugoslav este suficient? Nu este? Atunci haideți să dezmembrăm UE și să vedeți pălălaie cosmică. Cele două războaie mondiale au arătat unde ajunge Europa dacă nu este unită.
Evident, se poate și așa, cu un război intereuropean devastator.
Mai există, totuși, o alternativă: CSI. Dacă să prăbușește UE, o integrare în CSI este totdeauna posibilă. Estul Europei a trăit asta, probabil trebuie să trăiască și vestul. Oricum, mai rău ca atunci nu va fi. Cel puțin așa sper.
@Sorin Paliga
–Exemplui iugoslav este suficient ?
Suficient pentru ce ? sa demonstreze ca un stat federal multinational sfarseste in razboaie de secesiune ?
–Alternativa la UE este războiul.
UE se va destrama fara razboi, de comun acord
–sînt necesare „statele unite ale americii”, nu cîteva state ale americii
America a renuntat la „melting pot” de cativa zeci de ani (1970s) si a trecut la „diversity&multiculturalism”, si asta combinata cu imigratie masiva.
Adica isi construieste singura liniile de fractura identitar-culturale, isi construieste o bomba inter-etnica ce va exploda in cativa ani.
Final. Din succesiunea de atitudini, deduc (corect?) că, în viziunea unora/multora, dezmembrarea zonei euro ori a UE în general ar fi așa, un proces ușurel, aducător de prosperitate, viitor senin pt copiii noștri etc. etc. Asta este naivitate absolută. Orice disfuncție majoră în cadrul UE (deocamdată nu am avut așa ceva) va avea consecințe greu de estimat, de la prăbușirea burselor pînă la războaie devastatoare. Cine își imaginează că scenariul iugoslav a fost doar iugoslav se amăgește singur.
În final, apropo de CSI. Cei care trăiesc „departe” în vest, în Elveția ori în Franța ori în Spania, și se cred cumva apărați de o integrare în CSI, le reamintesc un banc celebru din seria radio Erevan.
Întrebare: stimată redacție, acum că s-a prăbușit URSS, cu cine se învecinează Rusia?
Răspuns: cu cine vrea ea.
@Ion Ionescu. Da, frumos, numai că niciun precedent istoric nu confirmă ceea ce spuneți. Vorbe, vorbe, vorbe…
@Sorin Paliga
Din păcate nu m-aţi răspuns la întrebarea despre cât de avansată trebuie să fie, în viziunea dv., integrarea statelor europene.
La prima întrebare – de ce credeţi că o uniune europeană este o necesitate – daţi ca argument – unic – „Alternativa la o UE este războiul”, „un şir nesfîrşit de războaie”.
Pentru a vă justifica afirmaţia că în lipsa unei u.e. am avea războaie, aduceţi câteva variante ale argumentului de mai sus. Le iau pe rând.
1. Dacă coloniile britanice din America de Nord nu s-ar fi unit după independenţă, atunci ar fi fost în permanent război.
Eu nu văd aici un argument, ci o simplă afirmaţie; echivalentă, de altfel, cu cea care trebuia argumentată, şi anume că dacă Europa nu se uneşte atunci e prăpăd.
Vorbind de America de Nord, vă semnalez că avem acolo trei state care nu s-au războit de cel puţin 150 de ani (if at all). Nici în America de Sud, şi nici în Asia, unde zecile de state nu sunt deloc unite (cel puţin în sensul E.U.), nu văd să avem războaie peste războaie. Deci cauzalitatea este ceva mai complicată decât o prezentaţi.
2. Exemplul iugoslav – dezmembrare violentă.
Iugoslavia a fost o dictatură; statul multietnic a durat deoarece a fost ţinut unit cu un pumn de fier. Când pumnul a dat semne de slăbiciune, nemulţumirile şi frustrările înăbuşite au ieşit la suprafaţă iar construcţia a explodat. Literalmente. Nu vreau să ne certăm pe detaliile descrierii mele. Fapt este că Uniunea Europeană are prea puţine similitudini cu Iugoslavia de la sfârşitul anilor 1980.
3. „haideţi să dezmembrăm UE şi să vedeţi pălălaie cosmică”
Care-i argumentul?
4. „Cele două războaie mondiale au arătat unde ajunge Europa dacă nu este unită”
Deci iată cele două argumente „imbatabile” în favoarea U.E.:
A. (a) din 1945 nu am mai avut războaie majore în Europa; (b) începând cu anii 1950 s-au făcut progrese mari în unificarea Europei; DECI (a) se datorează lui (b).
B. (a) înainte de 1945 am avut două războaie teribile; (b) după 1945 n-am mai avut; (c) Ce s-a schimbat? Europa s-a unit; (d) DECI cele două războaie s-au datorat dezunirii.
Ambele sunt sofisme elementare: concluzia, care poate chiar fi adevărată, NU REZULTĂ din premise.
Sofismul (A) mai are o variantă, care serveşte la a demonstra că gradul de integrare pe care îl avem acum este *exact* gradum minim necesar pentru a evita un război. „Argumentul” este: în ultimii zece ani nu am avut război în Europa, şi tot de 10 ani s-a introdus Euro, DECI *acesta* este motivul pentru care nu suntem în plin „război intereuropean devastator”. Glumesc, însă doar pe jumătate…
Criza zonei Euro ar putea să aibă o cu totul altă cauză: au ajuns (au fost puşi) să trăiască „ca fraţii”, adică să depindă unii de alţii, populaţii cu mentalităţi (onestitate, hărnicie, etc.) prea diferite, iar asta riscă să creeze mari tensiuni. Fenomen agravat de faptul că statele componente, şi Uniunea Europeană însăşi, sunt dirijist-etatiste, dar în măsuri diferite!
De exemplu: diferitele state erau obişnuite să-şi rezolve crizele economice prin tipărire de bani, iar cu moneda unică aceasta este foarte dificil. Dar operaţia, dacă se face, este echivalentă cu aceea că unii trebuie să plătească oalele sparte de alţii… Iată deci o gravă tensiune apărută în urma dorinţei de a elimina odată pentru totdeauna toate tensiunile. Şi au existat chiar oameni care, la timpul respectiv, au avertizat asupra exact *acestui* pericol…
@Al. Leibovici.
Răspunsurile la aceste întrebări ori măcar la o parte dintre ele se vor găsi în lucrarea mea, în pregătire (sper să fie gata pînă la sfîrșitul anului) „Geopolitica spațiilor culturale”. E schițată destul de bine, asemenea discuții îmi mai dau alte idei.
Deocamdată, vă voi propune o lucrare în serial, vă voi scrie un e-mail zilele astea.
@Sorin Paliga
Sper să găsesc în lucrare răspunsurile la întrebările mele – de ce este o uniune europeana o necesitate şi cât de strânsă trebuie să fie această uniune. Cu argumentarea corespunzătoare, desigur, căci cea de până acum este lacunară; sper să ţineţi cont de observaţiile mele venind cu noi argumente.
La întrebarea „cît de strînsă trebuie să fie UE” sau „de ce trebuie să fie strînsă” pot oferi un răspuns pe loc: deoarece numai o integrare strînsă, dar naturală (nu știu dacă „tight” ar fi echivalentul în engleză, poate, mai bine, „firm”) poate oferi un cadru de liniște multiculturală, multilingvistică. O asemenea uniune trebuie să ofere sentimentul de siguranță, de liniște, de încredere în autoritățile statului, în justiție…
E greu, evident. Va fi greu unui german să priceapă că un grec nu poate produce merțane, dar va pricepe – eventual – dacă îi spui că merțanul lui se dă pe un ulei de măsline gustos și sănătos. Unii fac mașini, alții fac agricultură, iar unii și una și alta, adesea prost.
@Paliga
–merțanul lui se dă pe un ulei de măsline gustos și sănătos. Unii fac mașini, alții fac agricultură..
Imi aduci aminte de teoria sovietica in anii 1948-1950s conform careia Romania trebuia sa ajunga zona agricola pentru spatiul sovietic. Vad ca si EU vine cu „regionalizarea” ca si sovieticii, etc….istoria e condamnata sa se repete.
EU o sa se sfarseasca ca URSS sau Yugoslvia. Daca nu prin separare de buna voie atunci intr-o baie de sange a conflictelor nationale (inter-etnice).
@Ion Ionescu. Uite, vezi, d-aia ezit periodic să scriu în ACUM, vine un flăcău ca mata și trîntește o caracterizare d-asta care n-are nici logică și dă ca nuca-n peretele comunismului victorios la orașe și sate. Dacă ceea ce am spus eu aduce aminte de teoria sovietică, cu sovieticii să rămîi și cu cenaclul lui Adrian Păunescu în suflet.
Nu, UE nu va sfîrși nici ca URSS, nici ca Iugoslavia. Istoria e recurentă, dar nu imbecil recurentă.
@Paliga–„UE nu va sfîrși nici ca..”
Da, sa speram ca va sfarsi pasnic in perioda imediat urmatoare.
Apoi sa privim inapoi si o sa ne minunam cum am putut fi asa naivi :
Margaret Thatcher “That such an unnecessary and irrational project as building a European superstate was ever embarked on will seem in future years to be perhaps the greatest folly of the modern era.”
Margaret Thatcher
Ei, dna Thatcher a fost un mare politician în contextul ăla, dar ar fi, cred, unul foarte slab pt vremurile astea. Nu poți dansa melodia stelelor oricînd și oricum, trebuie să știi ritmul universului.
@Sorin Paliga
> La întrebarea „cît de strînsă trebuie să fie UE” sau „de ce trebuie să fie strînsă” pot oferi
> un răspuns pe loc…
Întrebarea „de ce trebuie să fie strânsă” n-am pus-o. În schimb, întrebarea pe care am pus-o era mai specifică: „ce fel de uniune ar trebui sa fie aceasta, adica in ce domenii”, „cât de strânsă trebuie să fie”. Adică preconizaţi în viziunea dv.: facilitarea comerţului? libera circulaţie? reglementări economice coordonate? unitare? sistem fiscal unic? legislaţie penală, civilă, a muncii, etc. coordonată? unitară? etc., etc., etc.
Luat drept răspuns la întrebările mele, răspunsul dv. („o integrare strînsă, dar naturală … poate oferi un cadru de linişte multiculturală, multilingvistică…”) semnifică: uniunea trebuie să fie în acele domenii şi atât de strânsă, încât să ofere un cadru de linişte etc.
Vă este şi dv. limpede că acesta nu este un răspuns utilizabil…
> …dna Thatcher a fost un mare politician în contextul ăla, dar ar fi, cred, unul foarte slab
> pt vremurile astea. Nu poţi dansa melodia stelelor oricînd şi oricum, trebuie să ştii ritmul
> universului.
Iar doamna nu ştia „ritmul universului” (whatever this means)? Pentru că, nu-i aşa, principiile valabile în anii 1980 s-au ofilit, au mucegăit, au putrezit între timp?
> Va fi greu unui german să priceapă că un grec nu poate produce merţane…ulei de măsline…
Nu este nevoie să *faci* pe nimeni să priceapă nimic, ci să laşi lumea să *vadă* singură, în mod liber, ce şi de unde să cumpere – maşini, ulei, grâu, petrol, fructe, credite, tehnologii ş.a.m.d. Pe bază de strict voluntariat, fără comisari, fără directive, fără presiuni, fără tensiuni, deci fără conflicte. Aceasta este singura integrare care ar fi, cum ziceţi, naturală = cea care se face de la sine, de la bază, de înşişi cei care produc şi consumă.
1. Este evident, cred, că o afirmație gen „Thatcher ar fi azi un premier slab” (se subînțelege: dacă ar urma aceeași politică de la final de ani ’70 și început de ani ’80), nu poate fi „verificată” așa cum verifici legea vaselor comunicante, de ex. Păi să luăm marile sale decizii și să le aplicăm azi? Dv. ce vă iese? Mie îmi ies numai prostii și catastrofe dacă ar fi așa. Noroc că nu mai poate fi.
2. […] „uniunea trebuie să fie în acele domenii şi atât de strânsă, încât să ofere un cadru de linişte etc.
Vă este şi dv. limpede că acesta nu este un răspuns utilizabil…”
Utilizabil pt ce? Pt a construi un graf bazat pe cifre? O schemă de lucru? Un îndrumar pt politicieni (oricum nu citesc așa ceva)? …
@Sorin Paliga
Mai întâi: mă bucur că sunteţi de acord cu mine că singura integrare naturală, deci singura acceptabilă, este „cea care se face de la sine, de la bază, de înşişi cei care produc şi consumă”.
Apoi: la întrebarea mea în ce domenii şi cât de strânsă trebuie să fie uniunea, răspundeţi, în esenţă, că uniunea trebuie să fie în acele domenii şi atât de strânsă, încât să aducă fericire oamenilor.
V-am atras atenţia că un asemenea răspuns nu este utilizabil. Pentru că mă întrebaţi, vă explic.
Să zicem că sunteţi în Comisia Constituţională a Parlamentului U.E. şi şeful grupului parlamentar al partidului dv. vă însărcinează să întocmoţi un proiect de Constituţie pentru U.E. În acesta se specifică toate detaliile enumerate de mine (plus multe altele) privitoare la întinderea (=domeniile) şi întensitatea (=gradul de integrare) a Uniunii.
Să mai zicem că şeful grupului dv. parlamentar vă dă ca singur indiciu „uniunea trebuie să fie în acele domenii şi atât de strânsă, încât să aducă fericire oamenilor”. Discutaţi cu colegii din grup: nici ei nu au înţeles din acea frază sibilică ce doreşte Partidul. Şeful grupului parlamentar se enervează: „ce mare brânză, doar v-am spus exact ce trebuie să faceţi!”.
Oare într-adevăr v-a spus suficient?
Sigur că nu; întâi trebuie să se determine ce face pe oameni fericiţi (în concepţia partidului dv., desigur 😉 ), apoi cum trebuie structurată o asemenea Uniune şi ce puteri şi în ce domenii trebuie să aibă, etc. Abia dacă (şi când) dv. şi grupul veţi fi stabilit aceste prealabile, puteţi să vă apucaţi de lucru.
De aceea spun că răspunsul dv. scurt nu serveşte la mare lucru: este evident că grupul dv. parlamentar, precum şi toate celelalte grupuri, doresc fericirea oamenilor…
În fine: despre „Thatcher ar fi azi un premier slab”. Acum precizaţi: „dacă ar urma aceeaşi politică de la final de ani ’70 şi început de ani ’80”.
Remarc mai întâi că, după dv., a fost o politică bună.
După aceste citate din Thatcher, constat că această persoană profesa anumite principii, iar politica ei – adică acţiunile ei concrete – decurgeau din acestea. Citindu-le, nu am avut impresia că aplicabilitatea lor depinde în vreun fel de perioada, ţara şi circumstanţele acelea concrete…(*)
Atunci întrebarea este: de ce principiile aplicate în anii 1980 au fost bune, iar aceleaşi pricipii n-ar mai fi bune dacă ar fi aplicate în anii 2010?
————————-
(*)
„Countries trade with each other – or to be more precise people buy and sell from each other across frontiers – because that is the way to advance their interests. We do not need to beg people to trade with us – as long as we have something that people want, of a quality they expect and at a price they are prepared to pay.”
„Whether manufactured by black, white, brown or yellow hands, a widget remains a widget – and it will be bought anywhere if the price and quality are right. The market is a more powerful and more reliable liberating force than government can ever be.”
„Yet the basic fact remains: every regulation represents a restriction of liberty, every regulation has a cost. That is why, like marriage (in the Prayer Book’s words), regulation should not ‘be enterprised, nor taken in hand, unadvisedly, lightly, or wantonly’.”
„The right-of-centre parties still often compete with left-of-centre ones to proclaim their attachment to all the main programmes of spending, particularly spending on social services of one kind or another. But this foolish as well as muddled. It is foolish because left-of-centre parties will always be able to outbid right-of-centre ones in this auction – after all, that is why they are on the left in the first place. The muddle arises because once we concede that public spending and taxation are than a necessary evil we have lost sight of the core values of freedom.”
etc. Foarte interesante, mai ales cele din ultima treime.
UE nici nu a început bine să aibă viață și dv. doriți să o sugrumați? De ce?
Neîncrederea și suspiciunea sînt mama războaielor. Cîteva dintre statele fostei Iugoslavii încă așteaptă (vine acum Croația), Norvegia și Elveția (cu nota că Elveția este un caz special, fiind – de fapt – membră a UE, deși neoficial). Adică de ce să ne oprim undeva pe drum? Ce avantaje am avea? De ce protestatarii de la Atena ard steagul UE? Oare cîți greci chiar cred că trec prin criză din cauza UE și nu din cauza lor?
Da, este adevărat, cuvîntul „fericire” nu poate fi pus într-o ecuație de parlament al UE, dar – din cîte știu – ACUM.tv nu este organ al Parlamentului European și, ca atare, nu scriu aici texte de legi care să fie trimise acestui for.
Și, într-adevăr, cine ne reprezintă în U.E. este o întrebare. România este reprezentată de mulți care habar nu au să vorbească minimal engleza ori franceza. Nu știu cum e situația la alții, dar cred că a fi reprezentat de asemenea troglodiți este o mare problemă.
@Sorin Paliga
> UE nici nu a început bine etc. …
Remarcabil răspuns! Sunteţi un maestru al evazivităţii (evasion)…
@Paliga
„Parlamentului European și, ca atare, nu scriu aici texte de legi care să fie trimise acestui for”
Parlamentul european nu propune legi, nu are acest drept. Asta e dreptul exclusiv al Comisiei (Barroso, Reding ,etc.) si Consiliului. Sistemul de guvernare al EU e dupa modelul „Biroului Politic” (Politburo al Uniunii Sovietice, sau CC al PCR in Romania).
Nu cred că sînt vreun maestru al ceva, în orice caz nu în evazivitate/evasion. Problema viitorului UE este una preocupantă pt toți. Pot fi multe scenarii posibile, de la extrema pozitivă („statele unite europene”) la extrema negativă („dispariția totală a UE”) cu orice variante intermediare doriți să luați în calcul.
Deși cuvîntul „fericire” vi se pare ambiguu și neinterpretabil, eu cred că, pe orice sondaj de opinie, care pune întrebarea „sînteți mulțumiți de situația actuală” (sau orice întrebare similară), de fapt sociologii sondează gradul de fericire, nu? În fond, asta doresc oamenii, să fie fericiți, adică să aibă un trai decent, să-și permită bucurii umane, într-un cuvînt: să trăiască.
Asemenea scenarii și drumul către realizarea acestora pot fi subiect de lungi discuții, prea lungi pt acest forum .
@Ion Ionescu. Ei, colega, comparațiunile astea UE-Politbiuro, Marea Adunare a Franței cu Marea Adunare Națională sînt vorbe… Cît o fi el Barroso de barosan, nu are pe conștiință milioanele de crime ale Politbiuroului. Eu zic că fim mai raționali cînd facem comparații din astea, dacă vrem evident, să avem o minimă decență a comparației.
@Paliga..”sînt vorbe”
Sunt adevaruri, recunoscute pana si de eurocratii si comisarii de la Bruxelles.
Exista si un eurotermen pentru asta „democratic deficit” of EU, EC, etc. si, mai recent, cu criza si euroscepticismul, chiar initiative ce vor sa imbunatateasca deficitul si mari „transparenta” decizionala.
EU e acum in faza „Gorbaciov”, cand vorbesc despre perestroika si glasnot in speranata ca vor salva acest complex multinational… urmeaza faza a 3-a, break-up.
Da, poate urma un break-up, se va mări CSI până la Atlantic. Mi se pare un mare cîștig. sau ce se întîmplă DUPĂ? Va fi o imensă și supremă fericire. Bursele vor jubila, nivelul de trai va crește, cenaclul Flacăra se va relua și trubadurii vor cutreiera plaiurile patriei, nu vom avea ce face cu banii, pur și simplu. Mici și țuică peste tot. România va deveni o mare putere zonală, apoi mondială. Vom fi stăpînii lumii…
Mă opresc, mă duc la nani.
@Paliga–„poate urma un break-up”
Pe termen lung sigur asta va urma. E o constructie politica utopica, irationala, una dupa modelul sovietic, iar moneda euro a fost o eroare monumentala („tragic mistake”).. un fapt recunoscuta acum de toti economistii, inclusiv de creatorii ‘euro’
http://www.theaustralian.com.au/opinion/world-commentary/euro-architect-admits-to-big-mistake/story-e6frg6ux-1226661441815
E nevoie de un plan pentru o „dizolvare controlata”, de genul celei propuse de noul partid eurosceptic din Germania (AfD). Asta pentru a a evita socul uneia exploziva, una determinata de valul de nemultumirea populara din tarile membre.
O construcție care a început la final de sec. 19 nu este utopică; neutopică a fost și construcția din anii ’50, nici evoluția de după 1989 nu a fost utopică.
Adevărul este că australienii ăștia sînt mari specialiști monetari, au multe probleme de rezolvat pe cursul lor valutar.
Bun, „dizolvare controlată” și după aceea ce facem? tăiem frunză la cîini? începem să facem alianțe încrucișate? sau ce se întîmplă după aceea? încercăm un scenariu?
Bun, „dizolvare controlată” și după aceea ce facem ?
ne preocupam sa construim o piata libera comuna, nu e nevoie de euro si nu e deloc nevoie de indicatii-directive pretioase ale comisarilor politici de la Brussles
—
Former Dutch Internal Market Commissioner Frits Bolkesten (who is best known for having authored the liberalising EU Services Directive) is becoming the first former European Commissioner to publicly back a breakup of the euro.
Here is what he said to Dutch paper Algemeen Dagblad:
„The Netherlands has to exit the euro as quickly as possible… The monetary union has totally failed. The euro turned out to be a sleeping pill which made Europe doze off instead of thinking about our competitiveness… Let’s stop with the euro and instead strengthen the Single Market… We don’t need the euro for that.”
Bolkestein also had some tough words for the European Parliament, arguing that:
„It is not representative anymore for Dutch and European citizens. It lives out a federal fantasy which is no longer sustainable.”
Păi și „piața liberă comună” cum funcționează? ce monedă are? cele 27 de monede ale țărilor actualmente membre ale UE? și ce înseamnă „liber” în sintagma asta? liberi să taie frunze la cîini?
Astea-s bazaconii de tipul anarhiștilor de la final de secol 19 și început de secol 20. Nu au nicio viziune de viitor, arată o dezarmantă lene intelectuală și nu propun nimic.
Viitorul bate altfel.
@Paliga..”Astea-s bazaconii de tipul..”
vorbe, vorbe…adevarul e ca „the game is up”, fantezia federala numita „EU” nu mai poate fi sustinuta in fata realitatii economice.
Acum dilema e doar cum sa se iasa din aceasta situatie, din acest pact de sinucidere colectiva, sa se iasa cu minimum de pierderi. Intre timp Spania, Italia, Portugalia si Grecia se scufunda in continuare, si vor continua pana nu renunnta la euro si reintroduc moneda nationala.
Reintroducerea monedei naționale nu numai că nu rezolvă nimic, ci adîncește criza, mai ales în cazul unor țări ca cele enumerate. Pt Germania ori pt Franța, revenirea la moneda națională nu ar fi cine știe ce mare șoc, oricum ar fi unul suportabil.
Dar, evident, totul este posibil în lumea asta, inclusiv vizita unor extratereștri care să rezolve problema.
Nu mai vorbesc de faptul că UE are și componenta sa militară, de apărare: aproape toate statele membre ale UE sînt și membre NATO (toate cele foste comuniste și aproape toate „vechi europene”). Lucrurile sînt îmbîrligate…
@Paliga „Reintroducerea monedei naționale..”
e solutia optima si nici macar nu e ceva nou, poti sa studiezi subiectul aici :
http://www.mauldineconomics.com/images/uploads/overmyshoulder/February-2012-Eurozone-Breakup.pdf
Summary
Many economists expect catastrophic consequences if any country exits the euro. However, during the past century sixty-nine countries have exited currency areas with little downward economic volatility. The mechanics of currency breakups are complicated but feasible, and historical examples provide a roadmap for exit. The real problem in Europe is that EU peripheral countries face severe, unsustainable imbalances in real effective exchange rates and external debt levels that are higher than most previous emerging market crises. Orderly defaults and debt rescheduling coupled with devaluations are inevitable and even desirable.
Exiting from the euro and devaluation would accelerate insolvencies, but would provide a powerful policy tool via flexible exchange rates. The European periphery could then grow again quickly with deleveraged balance sheets and more competitive exchange rates, much like many emerging markets after recent defaults and devaluations (Asia 1997, Russia 1998, and Argentina 2002).
Analiza este superficială și nu ține seama nici de situația actuală, nici de realitatea istorică.
„Normalul” european al ultimelor secole au fost monedele care au circulat fie în zone imperiale (Imperiul Britanic, Austro-Ungaria, Rusia Țaristă…), fie adoptate de țări mici, cum au fost și Țările Române ante 1859. Euro circulă și în țări nemembre, precum Muntenegru și Kosovo.
Scenariul că în viitorii ani vom reveni la 28 de monede ale celor 28 țări membre (consider Croația deja membră a UE), iar acest lucru ar fi benefic suferă de o evidentă lipsă de imaginație, ca să nu spun mai mult (adică de mai rău). Analizele făcute de experții cehi, de ex., arată că amînarea intrării în zona euro nu a fost deloc benefică pt Cehia, care se poate compara ușor cu Slovacia, deja în zona euro din 2007 (aderînd într-o perioadă într-adevăr nefericită, perioada începerii crizei). Polonezii s-au speriat și ei, nejustificat după părerea mea, de criză și au amînat intrarea în eurozonă în 2010 sau în 2011, am uitat cînd o plănuiseră inițial.
Și analiza conform căreia faci față crizei mai bine cu monedă națională, nu cu o monedă puternică, așa cum este euro, este cel puțin superficială, ca să nu spun că „specialiștii” ăia nu și-au făcut testul IQ în ultimul timp. Cum ar face față crizei mai bine țări cu economii slabe, puternic marcate de șmecherii conjuncturale (așa le numesc eu) precum Grecia, Cipru, Slovenia, Slovacia…? Nimeni nu explică, se dă cu gura fără niciun argument cît de cît viabil, coerent, rațional.
Nu este convingător nici Mugur Isărescu atunci cînd, bîlbînd cîteva cuvinte din care iese greu o propoziție dezvoltată, ne spune că România nu e pregătită pt zona euro. (Este, reamintesc, flăcăul care ne spunea, ani la rînd, că el economisește în lei – mințea, conturile lui sînt în euro și în dolari). Atunci de ce prețurile la automobile, toate produsele IT, mobilă, servicii sînt în euro „la cursul zilei”? Adică de ce România nu poate adopta euro de vreme ce toate prețurile esențiale sînt în euro? A, da, specula cu cursul valutar (cacofonie intenționată).
Bulgaria, cu un curs fix de 1,96 leva la euro de cînd e euro, ar putea adopta euro fără probleme, nu o fac deoarece ro și bg ar trebui să meargă împreună și în zona euro și în Schengen, nu din alt motiv.
Și, last but not least, marile companii, cele care controlează efectiv zone euro, nici nu se gîndesc la monede naționale, aici e vorba de fluxuri de sute și de mii de miliare de euro/an, cum le reglezi pe astea din mers cu revenirea la monede naționale?
Evident, toata analiza asta se poate dovedi greșită. Așa să fie. O aștept pe aia bună, aia a „experților” din 2008, care una ziceau în iulie și cu totul altceva în noiembrie. Păi dacă mi-aș baza analizele pe vorbele unor asemenea „experți” mi-aș da demisia din viață, înseamnă că am trăit degeaba. Nu mi-o dau încă, deocamdată analizele făcute de mine au fost majoritar corecte, mai puțin cea privind Iugoslavia din 1987; nu știam unele detalii subtile, deci mi se iartă.
O îngrijorare mult mai serioasă mi se pare cea exprimată relativ recent de Neagu Djuvara (și de alții), circulă perioaid pe net.
Deși nu-mi place deloc ca istoric, exprimă o îngrijorare sinceră: Europa se va sufoca de valul prea mare de imigranți, sînt milioane și milioane de oameni veniți din diverse părți ale lumii și care, pe analize sociale, nu sînt europenizați, din rîndul lor se aleg teroriști plini de ură împotriva țării și cetățenilor țării unde s-au stabilit. Recentul asasinat de la Londra și atentatul din SUA stau mărturie.
Aici nu e vorba de xenofobie ori de alte sentimente din categoria asta (intoleranță culturală, religioasă, lingvistică…), este – pur și simplu – de sentimentul că lucrurile scapă de sub control. Și pe acest forum au fost persoane care și-au exprimat temeri în acest sens. Să stăm impasibili la aceste fenomene? Să fim liniștiți? să le ignorăm? Ce facem dacă situația degenerează în conflicte majore? în asasinate în massă? în tulburări greu de controlat? Dacă se ajunge acolo, deja nu mai contează dacă rezistă sau nu UE și sub ce formă rezistă.
@Sorin Paliga
Un comentariu întârziat la această intervenţia a dv., şi anume varianta ieşirii din criză prin revenire la o monedă naţională. Dv. scrieţi:
Şi totuşi, există un truc vechi (şi uşor de înţeles) pe care îl folosesc unele state pentru a ieşi dintr-o criză financiară.
Statul face o grămadă de cheltuieli: ca să-şi plătească funcţionarii mai mult sau mai puţin utili, pentru lucrări publice mai mult sau mai puţin necesare, ca să-şi plătească datoriile făcute anterior pentru a plăti salariile, ş.a.m.d. Veniturile statului vin în esenţă din impozite. Pentru a plăti creşterea cheltuielilor şi a datoriilor, statul poate mări impozitele; chiar face asta câteodată, dar prin asta riscă să supere pe alegători…
Ca să evite asta, statele au folosit – dintotdeauna – un truc simplu: banii de care aveau nevoie… şi le-a creat singur!! Cu banii-hârtie lucrul este cât se poate de simplu: se dă drumul la tiparniţa de bani. Înainte de „geniala” invenţie care au fost banii de hârtie, metoda a fost reducerea discretă a cantităţii de aur sau argint în monezile nou bătute şi retragerea monezilor vechi.
Deci iată o metodă simplă, deşi necinstită, prin care un stat poate ieşi dintr-un deficit financiar. Ei, dacă am avea voie şi noi să facem tot aşa… Dar pentru muritorii de rând asta se pedepseşte cu până la 10 ani închisore…
Pentru ca statul să poate face asta, trebuie să aibă control asupra cantităţii de bani care circulă în statul respectiv, deci trebuie ca banii să fie „naţionali”. Ori euro nu este o asemenea monedă.
Deci nu este vorba dacă moneda este „slabă” sau „tare”, ci dacă este sub controlul statului respectiv. De aceea ieşirea din euro şi reintroducerea unei monede proprii este văzută ca o posibilitate rapidă pentru stat de a se achita de datorii.
Asta-i toată filozofia…
Dintre consecinţele negative pomenesc doar una: mărirea arbitrară a masei monetare echvalează cu devalorizarea banilor existenţi, de exemplu a economiilor cetăţenilor.
De acord, deci criza actuală se rezolvă extrem de simplu: cele 28 state membre (Croația e membru de poimâine) trec din nou la moneda națională și gata, nu mai e criză de luna viitoare. De a doua zi, totul va fi minunat.
Ce simplu era, nu mi-am data seama!
@Sorin Paliga
> De a doua zi, totul va fi minunat.
Eu n-am recomandat trucul ăsta nici pentru unul, nici pentru 28 de state (de fapt 17, câte sunt în zona euro). Eu am explicat care este raţionamentul în spatele ideii de a reveni la controlul monedei pentru ca statul să scape de datorii prin trucul cunoscut de milenii.
Aţi înţeles desigur că metoda constă în aceea că statul îşi recapătă capacitatea de a tipări bani, adică de a plăti datoriile furând discret din banii oamenilor.
Cu Euro nu merge, deoarece ar însemna să se fure discret din banii oamenilor din toate cele 17 state, şi de aceea Germania şi încă câteva state nu vor asta (şi nici şomaj şi alte consecinţe negative) pentru cetăţenii lor.
Sînt răutăcios, știu. Trucul cu tipăritul banilor are limitele sale, l-au practicat toți și îl mai practică. Din păcate, criza actuală este mai amplă și nu se rezolvă numai prin metode monetariste. Ar fi simplu să se rezolve așa. Societatea umană se află la răspîntie de metodă, de filosofie, de stil… Capitalismul de sec. 19 și-a terminat traiul, comunismul – de orice fel – s-a contopit cu un capitalism sălbatic, ceea ce nu înseamnă că nu pot apărea tot felul de teorii absolutiste, la fel de periculoase dacă nu mai periculoase.
@Sorin Paliga
> Trucul cu tipăritul banilor are limitele sale, l-au practicat toți și îl mai practică. Din
> păcate, criza actuală este mai amplă și nu se rezolvă numai prin metode monetariste.
Eu vorbeam numai de un singur aspect al crizei, şi anume de cel din zona euro, care este criza datoriilor „suverane” (adică ale statelor). Criza constă în aceea că unele state din cele 17 nu-şi pot restitui datoriile scadente şi nu se pot refinanţa decât cu dobânzi mari (v. aici).
> Ar fi simplu să se rezolve așa.
Iar „rezolvarea” prin metoda monetaristă indicată este o rezolvare simplă numai dacă se ignoră că este pe seama sărăcirii oamenilor, şomaj, cu consecinţe politice şi sociale grave, cu atât mai mult cu cât sunt greu de prevăzut. De aceea se şi încearcă să se evite – pe socoteala statelor care au fost mai disciplinate.
> Capitalismul de sec. 19 și-a terminat traiul, comunismul – de orice fel – s-a contopit
> cu un capitalism sălbatic, ceea ce nu înseamnă că nu pot apărea tot felul de teorii absolutiste…
… cum ar fi teoria absolutistă a „capitalismului sălbatic”. Suntem în epoca „capitalismului” etatist-dirijist, nu a capitalismului liberal („sălbatic”).
Da, cred că sintagma „(noul) capitalism sălbatic” nu e tocmai corectă. Aș zice că, la ora actuală, cel puțin în Europa (nu am fost de mult în SUA) asistăm la reașezarea unui capitalism cu două componente: unul dezvoltat în Occident după al doilea război mondial, un capitalism social și celălalt provenit din „privatizarea miliției și a securității” în fostele țări comuniste (formula citată îi aparține unui polonez, poate Adam Michnik, dar nu-s sigur). Cele două mecanisme sînt în curs de fuziune, iar rezultatul final încă neclar. Convulsiile sociale din ultimii ani indică faptul că lucrurile nu sînt deloc așezate și nici nu sînt perspective de așezare rapidă. Revenim la teoria convergenței sistemelor economice, mult discutată în anii ’70.
Despre teoria convergenţei am mai comentat ceva mai sus (aici):
=====================
[teoria convergenţei] a bântuit în anumite cercuri ca alternativă la regimul (economia?) socialistă (A. Saharov), sau printre occidentalii care găseau ceva atrăgător în socialismul sovietic, sau în ideea pe care şi-o făceau despre acesta (John Kenneth Galbraith). Indiferent din ce parte pornesc adepţii, rezultatul “convergenţei” nu este un deziderat pentru viitor, ci o realitate foarte prezentă. Se numeşte economie mixtă, dirijism, etc. şi este veche de cel puţin 100 de ani (în SUA), iar în Europa – de şi mai multă vreme.
Când scrieţi:
> convergența … era intens vituperată… de capitaliști, deoarece au văzut în ea marele pericol
> al pierderii puterii: păi dacă oamenii iau parte la marile decizii, marii șmecheri nu vor mai
> avea privilegiile de azi.
se vede că nu vă gândiţi decât la “capitalismul” aşa zis “de cumetrie”, produs al împletirii strânse a politicului cu cercurile economice, practicând mijloace care constituie fapte penale şi cultivând spiritul mafiot, fenomene aşa de răspândite în România. Asta n-are nimic de-a face cu capitalismul propriu-zis, liberal, dar învinuit de toate relele este totuşi acesta.
=====================
Nu aţi comentat cele de mai sus. Este bine să ştiţi că crizele pe care le aveţi în prezent – subprime, financiară şi a zonei euro – sunt rezultatul practic al „convergenţei”, adică a amalgamării capitalismului liberal cu socialismul etatist.
„ Este bine să ştiţi că crizele pe care le aveţi în prezent – subprime, financiară şi a zonei euro – sunt rezultatul practic al “convergenţei”, adică a amalgamării capitalismului liberal cu socialismul etatist.”
Da, cel puțin în parte. A se observa că statele aflate în criză nu sînt cele foste comuniste, unde avem alte crize (de altă natură și cu alte caracteristici), ci în „vechea Europă”, mai ales în sudul Europei. Slovenia nu este o excepție, criza prin care trece rezidă tocmai din faptul că, economic vorbind, aparține zonei central-europene, nu spațiului fost comunist. Criza actuală este o criză a capitalismului tradițional postbelic din Occident, fiind doar influențată de faptul că în fostul lagăr s-au produs schimbări.
Deși unii (precum The Economist) au pretins că actuala criză ar fi fost provocată de fostele țări comuniste este un mod perfid și laș de a ascunde adevăratele cauze.
@Sorin Paliga
> Criza actuală este o criză a capitalismului tradiţional postbelic din Occident
Depinzând de ce înţelegeţi prin „capitalismului tradiţional postbelic din Occident”…
> Deşi unii (precum The Economist) au pretins că actuala criză ar fi fost provocată de
> fostele ţări comuniste este un mod perfid şi laş de a ascunde adevăratele cauze.
Da, aţi mai spus asta. Dar cine a afirmat asta în The Economist? Un cititor la Ecouri? 🙂
Dat fiind că o evaluaţi ca o tentativă „perfidă şi laşă de a ascunde adevăratele cauze”, trebuie să fi fost vorba de o oficialitate de rang înalt. Puteţi confirma? Aveţi o referinţă? Dacă este o opinie cât de cât răspândită, trebuie să fi fost repetată de numeroase ori, atât în The Economist cât şi în alte publicaţii serioase. Este cazul?
Pe scurt: să văd întâi cu ochii mei.
În The Economist articolele nu sînt semnate. Nu, nu era la ecouri, nu au așa ceva, era un articol „serios”. Era în perioada de după declanșarea crizei, late 2008 sau early 2009, cred.
De altfel, ceea ce spunea ori analiza The Economist nu prea mai are importanță. Am senzația că seriozitatea revistei a scăzut dramatic, nici nu mă mir. Nu are mare importanță nici ce cred eu, mult mai importantă ar fi o analiză a cauzelor reale ale acestei crize. Eu cred că o cauză este triumful absolut al Occidentului din perioada 1989–1990. Era normal ca fostul „lagăr” să pice zgomotos. Nu știu însă cît de normal a fost ceea ce s-a întîmplat după aceea, folosirea euforiei pt mari „inginerii financiare”, alianța dintre marile trusturi și foștii lideri comuniști din umbră, convertiți rapid la doctrine pseudo-capitaliste. În fine, vom vedea…
Eu nu cred că actuala criză va fi rezolvată de actualii politicieni, deoarece este un non-sens: o rezolvă cei care au provocat-o. În măsura în care soluțiile vor fi rezonabile și relativ rapide, va trece. Dacă nu, oamenii vor ieși furioși în stradă. Românii sînt leneși, fără simțul colectivității și al socialului, sînt egoiști și lași. Alții însă nu sînt așa, nu vor sta impasibili.
Este și evident de ce criza actuală nu a fost produsă de țările din fostul „lagăr”: ce interes ar avea foștii comuniști, securiști și milițieni să produsă o criză? Nici unul.
Ei au fost interesați de preluarea puterii economice și, implicit, a celei politice. Au nevoie de stabilitate și de mesajul clar că ei controlează situația, că totul e sub control, Occidentul să nu aibă grijă. Este și principalul motiv pt care niciun stat fost comunist nu a pus și nu pune problemele puse de Grecia, Cipru, Italia, Spania, Portugalia, Irlanda. Din contra, sînt țări care au controlat bine situația, mai puțin Slovenia, o țară f. mică și fragilă la asemenea intemperii, cu un nivel de trai altfel f. ridicat, similar cu al Austriei și al Italiei.
Polonia nu numai că nu a avut recesiune, ba chiar creștere de 1 % cînd toți ceilalți scădeau. Slovacia a adoptat euro tocmai cînd începea criza, dar a ieșit f. bine din probleme, fiind acum oarecum invidiată de Cehia, încă în afara zonei euro. România și Bulgaria au ieșit mai rău, deoarece și nivelul era mai coborît. Băsescu și guvernul Boc s-au grăbit să ia măsuri dure exact din motivul descris mai sus, știut fiind și faptul că românii sînt rezistenți la intemperii, sînt slabi, lași, fără coeziune socială. În fond, ceea ce am îndurat în anii ’80 nu se compară cu ceea ce este acum.
Dar să ne bucurăm. De azi, UE are al 28-lea stat membru, Croația. Trebuia să adere în urmă cu doi ani, dar diverse motive au amînat procesul, motive obiective și politice. Ar fi fost bine să adere simultan cu Serbia, dar decalajul era cam mare, plus că Serbia are încă mari probleme cu Kosovo. Amînarea a fost motivată și de a nu crea un decalaj temporal prea mare cu lumea ortodoxă.
Din păcate, frontiera civilizației e, practic, deși nu se spune, între ortodoxie și catolicism/protestantism. Și Schengen tot acolo este, Croația intrînd direct în Schengen. Eu sper că, mai încet sau mai repede, și celelalte țări din spațiul fostei Iugoslavii să intre în UE, pentru a întregi tabloul cultural și economi al Europei. Nu avem altă șansă, nici alt viitor decît împreună.
Oricum o dăm, Serbia, Bosnia, Muntenegru, Macedonia, Kosovo și Albania trebuie să intre cît mai repede în acest ansamblu. Sper ca Grecia să înțeleagă faptul că Macedonia nu este monopol grecesc și nu poate avea la infinit statutul de FYROM.
Cît privește The Economist, iată un articol corect, dar banal:
http://www.economist.com/news/middle-east-and-africa/21580205-sense-foreboding-rising-across-increasingly-troubled-land-more-worrying
Nu spune, de fapt, nimic, constată ceea ce știu toți cei care se preocupă, cît de cît, de soarta zonei. Mai sînt multe asemenea banalități în numita publicație, probabil că mai afli ceva după luni de lectură, informații pe care le obții mult mai ușor și mai rapid din alte locuri.
Dezlînată și incoerentă e și analiza privitoare la dna Merkel și la rolul Germaniei. Concluzia, după o lungă serie de banalități relativ bine scrise, dovedește și ea haos ideologic și șmecherii britanice ieftine, pe care nu știu cine la mai citește ori cine își bazează decizii majore pe așa ceva.
http://www.economist.com/news/europe/21580174-do-not-expect-germany-play-bigger-or-more-strategic-role-any-time-soon-occasional-leader
Am dat doar două exemple recente. The Economist e deja plin de asemenea „analize”. Cică fac și abonamente, mă întreb cine plătește pt a citi asemenea banalități?
@Sorin Paliga
Domnule Paliga, eu nu ştiu ce vreţi să spuneţi cu ultimile trei comentarii:
Nu era vorba de seriozitatea revistei The Economist, ci dacă acum vreo 4-5 ani (în altă parte vorbiţi de doi ani) publicaţia a găzduit într-adevăr o tentativă “perfidă şi laşă de a ascunde adevăratele cauze” ale crizei, dând vina pe ţările din Europa de est.
De altfel, contrar afirmaţiilor dv., The Economist publică ecouri: se numesc „Letters” (to the Editor). În ediţia curentă – 29 iunie-5 iulie – acestea sunt la pagina 15. Un detaliu nesemnificativ…
Da, corect, așa este, au și Letters undeva la final în ediția tipărită. Dar nu era acolo, era un articol de fond, nu o scrisoare.
Nu am timp să caut nr. cu pricina, dar – dacă insistați – îl veți găsi sigur. Înțeleg că iubiți revista (îmi plăcea și mie cîndva) și doriți să-i luați apărarea. I-aș fi luat-o și eu, dacă nu ar fi decăzut spre a fi de necitit.
La urma urmei, flăcăii și fetele de la The Economist au dreptul să scrie ce vor despre orice și despre oricine, inclusiv despre criză. Faptul că eu i-am catalogat ca atare este de asemenea dreptul meu la analiză, nu? chiar dacă este o caracterizare eronată. Poate că au dreptate, poate că actuala criză se datorează țărilor din fostul lagăr care, la un moment dat, au ieșit din lagăr. Pe un scenariu de tip wild cards analiza poate fi și de acest fel.
Nu prea mai citesc revista, a devenit tot mai slabă și mai banală, mie nu-mi mai spun nimic textele lor.
> au și Letters undeva la final în ediția tipărită
Nu la final, ci mai la început: pagina 16 dintr-un total de 87 de pagini…
> Nu am timp să caut nr. cu pricina…
Nu merită deranjul…
> dar – dacă insistați – îl veți găsi sigur
🙂
> Înțeleg că iubiți revista … și doriți să-i luați apărarea
N-o iubesc deloc. Din contra. N-o citesc niciodată. Numărul curent l-am descărcat din Internet numai ca să verific că într-adevăr publică scrisori de la cititori, cum am bănuit.
De altfel:
> Croația intrînd direct în Schengen
Croaţia nu este în Schengen.
Mă veţi ierta că nu comentez celelalte considerente pe care le faceţi; unul din motive este că n-au legătură cu ce discutam: convergenţa, criza „capitalismului”, moneda naţională…
„Croaţia nu este în Schengen”
Eu citisem că da, dar ziariștii mai și inventează. Logic, mi s-ar fi părut să fie, Slovenia a fost de la bun început. Dar, așa e, harta indică Croația drept „legally bound to join”, alături de BG și RO.
Greierele şi furnica – revisited
Versiunea UE-Nord
Furnica munceşte greu toată vara în arşiţă.
Îşi clădeşte casa şi pregăteşte provizii pentru iarnă.
Greierele crede că furnica e proastă, râde, dansează şi se joacă.
Odată iarna venită, furnica stă la căldură şi mănâncă bine.
Greierele tremurând de frig nu are nici hrană nici adăpost şi moare îngheţat.
SFÂRŞIT
*************************************
Versiunea UE-Sud
Furnica munceşte din greu toată vara în arşiţă.
Îşi clădeşte casa şi pregăteşte provizii pentru iarnă.
Greierele crede că furnica e proastă, râde, dansează şi se joacă.
Odată iarna venită, furnica stă la căldură şi mănâncă bine.
Greierele tremurând de frig organizează o conferinţă de presă şi întreabă de ce furnica are dreptul să stea la căldură şi să mănânce bine în timp ce alţii, mai puţin norocoşi decât ea, suferă de frig şi foame.
Televiziunea realizează emisiuni în direct care arată greierele tremurând de frig şi difuzează extrase video cu furnica stând frumos la căldură într-o casă confortabilă, cu o masă plină de provizii.
Cetăţenii sunt şocaţi de faptul că, într-o ţară atât de bogată, bietul greiere e lăsat să sufere în timp ce alţii trăiesc în huzur.
Ziariştii fac interviuri în care întreabă de ce furnica s-a îmbogăţit pe spinarea greierului şi interpelează guvernul pentru a mări impozitele furnicii, astfel încât aceasta să plătească „cât se cuvine”.
Se organizează manifestaţii în faţa casei furnicii.
Funcţionarii publici decid să facă grevă de solidaritate 59 de minute pe zi pe o perioadă nelimitată.
Un filosof la modă scrie o carte care demonstrează legăturile furnicii cu torţionarii de la Auschwitz.
Ca răspuns la sondaje, guvernul emite o lege privind egalitatea economică şi o lege (aplicată retroactiv asupra perioadei de vară) anti-discriminare.
Impozitele furnicii sunt mărite şi furnica primeşte o amendă pentru că nu l-a angajat pe greiere ca asistent.
Este înfiinţată o comisie de anchetă ce va costa 50 milioane de euro.
Casa furnicii este confiscată de autorităţi pentru că furnica nu are destui bani ca să-şi plătească şi amenda şi impozitele.
Furnica pleacă din România şi se instalează în Elveţia unde contribuie la bogăţia economică.
Televiziunea face un reportaj despre greiere care de acum s-a îngrăşat.
Acesta este pe cale să termine proviziile furnicii, chiar dacă primăvara e încă departe. În casa furnicii se ţin în mod regulat întruniri ale artiştilor şi scriitorilor de stânga.
Fosta casă a furnicii, devenită locuinţă socială pentru greiere, se deteriorează pentru că acesta nu face nimic pentru a o întreţine.
Greierele moare de supradoză cu etnobotanice.
Ziarele şi televiziunile comentează eşecul guvernului de a redresa cum trebuie problema inechităţii sociale.
Casa este invadată de o bandă de gândaci tuciurii, emigranţi.
Gândacii organizează cămatăria, prostitutia, taxele de protectie, traficul de droguri şi terorizează comunitatea.
Guvernul se felicită pentru asigurarea echitatii sociale in ţară.
(mulţumiri lui Rafael Manory
Bancul e foarte bun și reflectă, în bună parte, ceea ce se întîmplă. Sînt însă și lucruri mai complicate decît bancul…
Azi am fost cu treburi prin oraș, săptămîna trecută am fost o săptămînă în Bulgaria. Oricine este de bun simț și vede, știe de ce nici BG nici RO nu sînt în Schengen și, în general, sînt considerate sub nivelul european: harababura străzii, comportamentul haotic, agresivitatea de limbaj, vulgaritatea.
Am făcut și niște poze: mașini parcate ostentativ de-a curmezișul trotuarului, adesea pe banda de biciclete, șoferi care claxonează bezmetici, ca și cum traficul se ordonează prin claxonat, mașini care ocolesc refugiul de tramvai prin stînga etc. etc. Păi nu e nevoie să citești multe statistici și multe studii pt a-ți da seama că este o lume fără autoritate, fără norme. La noi și la bulgari. Deja în Serbia e altă lume, nu mai spun de zone mai vestice.
Este interesant că acest haos este cotidian și omniprezent, foarte vizibil și, în ciuda acestui fapt, total desconsiderat. Eu nu l-am auzit niciodată pe primarul capitalei (oricare) ori pe ministrul de interne (ca șef al poliției circulație, în fond) discutînd tema asta la modul serios. Toate aceste sînt șocante pt străini, sînt șocante și pt noi, adesea blazați și obișnuiți cu nefirescul.
Simpatică parabolă dar, cum se spune azi, virusată de ceea ce în logica propozițională se cheamă un grav viciu de raționament: ceea ce trebuie să fie judecată particulară (unii S sunt P) este eronat înlocuită cu o judecată universală (Toți S sunt P), fiindcă în realitate, nu orice defavorizat de soartă este un trântor precum greierele, și nu orice „ghiftuit” precum furnica și-a obținut opulența prin muncă cinstită, „cu sudoarea frunții”, iar cazurile sunt departe de-a fi… izolate! De altfel, despre asta a mai venit vorba în ecourile de-aici, la materiale similare.
@Rodica Grindea -vezi ca Dl Leibovici a mai postat-o odata si in alt loc, a pus si o poza ajutatoare, pentru cine -ca mine e exemplu -nu o intelege. Da daca inca nu i-ai deslusit itelesul sau hazul ,si deci apreciat-o te asigur ca nu esti singura.
@Rodica Grindea
Spune textul pe-undeva că orice „defavorizat de soartă” (whatever it means) este trântor şi orice bogat este cinstit???
Ceea ce răstălmăciţi dv. în modul de mai sus este chiar fabula originară cu greierele şi furnica; eu cred că nici măcar în Coreea de Nord sau în cercurile politically correct, fundamentaliste şi paranoice, această fabulă nu este denaturată în felul acesta.
Ca în orice fabulă, aici e vorba de anumite mentalităţi, proprii unor indivizi şi nu altor indivizi.
Pe de altă parte, se pare că pentru dv. nici nu există leneşi (greierul din fabulă reprezintă un petrecăreţ leneş, nu?), există numai „defavorizaţi de soartă”, iar un om harnic este automat un „ghiftuit” („‘ghiftuit’ precum furnica”, ziceţi).