caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Comunicate de presa



 

Apel pentru protecţia lui Vladimir Tismăneanu

de (7-6-2007)

Apel pentru protecţia lui Vladimir Tismăneanu şi pentru aplicarea recomandărilor raportului de condamnare a crimelor regimului comunist

c ă t r e :

D-l Traian Băsescu – preşedintele României

D-l Nicolae Văcăroiu – preşedintele Senatului din Parlamentul României

D-l Bogdan Olteanu – preşedintele Camerei Deputaţilor din Parlamentul României

D-l Jose Manuel Durao Barroso – preşedintele Comisiei Europene
D-l Hans-Gert Poettering – preşedintele Parlamentului European

D-l Franco Frattini – vicepreşedintele Comisiei Europene, comisar pentru Justiţie

D-l Jaap de Hoop Scheffer – secretar general al NATO

D-l Nicholas Taubman – ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România

Stimaţi domni,

Vă solicităm să dispuneţi măsuri de protecţie specială pentru politologul Vladimir Tismăneanu şi pentru familia dânsului. La data de 29 mai a.c., acesta a primit o scrisoare în care este ameninţat cu moartea. Cerem identificarea şi pedepsirea celor implicaţi în această agresiune.

Menţionăm că la data de 18 decembrie 2006, în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului, Partidul România Mare a încercat prin mijloace incalificabile să oprească discursul Preşedintelui României pentru condamnarea regimului comunist ca nelegitim şi criminal. Această condamnare s-a făcut în baza raportului elaborat de comisia prezidenţială coordonată de Vladimir Tismăneanu, care conduce în prezent comisia pentru aplicarea recomandărilor raportului.

Stimaţi domni, ne adresăm dvs. în numele semnatarilor Apelului către Parlamentul României şi Parlamentul European – lansat la 11 martie 2007, semnat de peste 750 de intelectuali, de şase ONG-uri civice şi de două sindicate reprezentând peste un milion de sindicalişti. Acest apel a cerut Parlamentului asumarea raportului de condamnare şi aplicarea recomandărilor acestuia. Până în prezent, apelul a fost ignorat de preşedinţii Camerelor Parlamentului, cu toate că a fost înregistrat la data de 15 martie, iar legea obligă autorităţile să răspundă petenţilor în maximum 30 de zile. Considerăm condamnabilă atitudinea parlamentarilor care apără, implicit sau explicit, regimul comunist vinovat de crime imprescriptibile împotriva umanităţii. Asemenea parlamentari nu reprezintă poporul care a îndurat astfel de crime. Solicităm încă o dată preşedinţilor Camerelor Parlamentului să dea curs apelului nostru.

Stimaţi domni, considerăm că aplicarea recomandărilor raportului ar însemna finalizarea revoluţiei “de catifea”, începută în dimineaţa zilei de 22 Decembrie 1989 şi curmată prin masacrul declanşat în seara aceleiaşi zile. Aproape o mie de oameni au fost ucişi după căderea oficială a comunismului, fără a exista vreun pericol real. Cei responsabili – personalităţi politice şi publice – nu au fost încă judecaţi. Scopul principal al masacrului a fost deturnarea caracterului anticomunist al revoluţiei.

Subliniem că în România comunistă şi post-comunistă a fost posibil tot ce e mai rău. Raportul Comisiei prezidenţiale demonstrează această realitate. Comuniştii şi neocomunişti au mers aproape întotdeauna până la capăt ca să-şi atingă scopul, indiferent de mijloace şi cu orice preţ. Chiar daca preţul a fost viaţa a 1-2 milioane de concetăţeni. Neocomuniştii nu au ezitat să recurgă la crimă nici în Decembrie 1989 şi nici după aceea.

Solicităm sprijinul Uniunii Europene şi al Statelor Unite pentru soluţionarea cererilor noastre.

Bucureşti, 6 iunie 2007

Cu încrederea că în România va fi totuşi posibilă o revoluţie de catifea,

În numele semnatarilor apelului menţionat,

Sorin Ilieşiu – vicepreşedintele Alianţei Civice, membru GDS, iniţiator al apelului din 2006 pentru condamnarea crimelor regimului comunist.

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Universitatile europene isi deschid portile studentilor romani

Comunicat de presa Universitatile europene isi deschid portile studentilor romani. “Absolventii de Bacalaureat din Romania cu rezultate scolare bune pot...

Închide
18.117.231.160