ACUM.TV

 
După ploaia din seara precedentă, din pământul moale ieşeau cioburi de vase şi tot felul de obiecte vechi, unele cu desenele intacte. Sok scormoneşte cu vârful umbrelei şi îmi promite că îmi va găsi un rubin sau un diamant, praf de aur sau topaze. Zidurile palatului regal fuseseră bătute în pietre preţioase şi încă şi azi mai poţi găsi comori îngropate. Între timp Sok scoate la suprafaţă cu vârful umbrelei câţiva dinţi de rinocer şi două gloanţe. Drumul prin junglă de la un templu la altul, dincolo de frumseţea lui, e plin de pericole. Sok îmi arată un scorpion roşu veninos pe care era gata sa calc, un păianjen mare cât palma care atârna dintr-un copac pe marginea potecii în care aş fi putut intra cu capul sau înfăşurată pe vârful umbrelei un pui de cobră şi îl aruncă într-un tufiş. Pare crescut în junglă, recunoaşte păsările şi animalele după sunete, ştie când va porni şi când se va opri ploaia. Râde frumos, cu tot corpul, nu poţi ghici din faţa lui senină prin câte drame a trecut, încă de la 11 ani când tatăl fost ucis în faţa sa de khmerii roşii.

Într-un fel, Cambogia va rămâne pentru mine legată de povestea lui Sok supravieţuitorul, prizonier şi martor al unei lumi care zeci de ani a fost sfâşiată în lupte de gherilă, tragedii şi cruzime, crime în masă, lagăre de reeducare, de muncă, sau de exterminare. Asemeni eroului din Câmpuri ucigaşe, Sok văzuse de câteva ori moartea cu ochii, a luptat în război, a fost luat prizonier şi trimis la reeducare în Vietnam, a fost deportat într-un lagăr de muncă forţată, a evadat, a lucrat apoi pentru ONU dezamorsând bombe în junglă, şi a fost din nou capturat de guerilele lui Pol Pot, a devenit apoi preot budist şi mai târziu ghid turistic… Un destin tragic şi întortocheat ca cel al Cambogiei.

După ce şi-a câştigat independenţa faţă de Franţa în 1953 sub regele Norodom Sihanouk, Cambogia a devenit monarhie constituţională. Deşi iniţial adoptase o politică a neutralităţii, pe măsura ce Războiul din Vietnam avansa, între 1969 şi 1973 Cambogia a fost bombardată şi invadată de trupele americane şi vietnameze care luptau împotriva Vietkongului şi Khmerilor Roşii, ajungând scena unui război sângeros cu peste un milion de refugiaţi şi victime.

În 1975, după retragerea americanilor, când Khmerii Roşii au preluat puterea, ţara ajunsese devastată de foamete. Regimul lui Pol Pot a evacuat oraşele şi au trimis toată populaţia în lagăre de muncă forţată încercând să refacă agricultura pe modelul secolului 11, au interzis medicina vestică, au distrus temple şi biblioteci, au ucis minorităţi etnice, intelectuali şi pe cei care purtau ochelari sau vorbeau limbi străine, cei mai vânaţi fiind profesorii, medicii şi avocaţii. Aproape trei milioane de cambodgieni au murit datorită execuţiilor, foametei, sau bolilor. Şi tragedia continuă. În 1978 ţara este invadată de trupele vietnameze şi o grupare de stânga, Frontul Salvării, dezamăgită de prestaţia Khmerilor Roşii, preia puterea şi instaurează un stat pro-sovietic. În anii ’80 Khmerii Roşii susţinuţi de Thailanda, SUA şi Anglia continuă să controleze o mare parte din teritorii, astfel că reconstrucţia ţării, profund afectată la toate nivelele, e imposibilă. Abia în 1991 ONU obţine mandat de încetare a focului şi începe negocieri cu refugiaţii pentru dezarmare şi instaurarea păcii.

Sok, evadat dintr-un lagăr de muncă forţată, ajunge angajat al UNTAC (Autoritatea de Tranziţie a Naţiunilor Unite în Cambogia) dar este capturat de Khmerii Roşii. Buna cunoaştere a junglei şi a mentalităţilor luptătorilor de gherilă îl ajută să fugă încă o dată. Ironic, unul din unchii lui era membru al guvernului comunist în cadrul monarhiei constituţionale reinstaurată în 1993. Din păcate doar patru ani mai târziu are loc o lovitură de stat. Din 1997 în Cambogia se instalează stabilitatea politică şi încep primele semne de refacere economică. Abia în iulie 2010 însă, primul membru al Khmerilor Roşii este găsit vinovat de crime de război şi condamnat la 19 ani închisoare pentru crime împotriva umanităţii în calitate de conducător al lagărului de exterminare S21.

Azi în Cambogia nu mai sunt bătrâni iar în manualele de istorie copiii nu mai învaţă despre Pol Pot şi regimurile criminale. Sub pălăria de soare faţa măslinie a lui Sok îmi zâmbeşte blând: “Ştii care e lecţia supravieţuirii? Să uiţi şi să ierţi.” Şi îmi dau seama că dacă în alte părţi ale lumii astea sunt doar invocate politic, oamenii aceştia micuţi şi liniştiţi chiar au ajuns să le trăiască, forţaţi să supravieţuiască, şi azi, în condiţii dure.

O ţară plină de temple şi de câmpuri ucigaşe, Cambogia mi se va aşeza în minte altfel după ce voi ieşi la ţară în câmpurile de orez, pe drumuri înguste şerpuind printre plantaţii de banane şi papaya mărginite de ape pline de nuferi şi flori de lotus. Ţăranii trec în care trase de boi pe uliţe pietruite şi în jurul caselor simple forfotesc vaci costelive şi găini. Dintr-unul din aceste sate cu atmosferă patriarhală voi lua o barcă mică şi voi naviga pe lacul Sap spre aşezările lacustre din centrul ţării. O lume plutitoare se întinde cât vezi cu ochii. Oameni care se nasc, trăiesc şi mor pe apă. Copiii merg la şcoală în bărci, călugării alunecă spre temple, cafeneaua şi magazinul general se leagănă şi ele pe ambarcaţiuni mici. Apa dă viaţă şi înghite tot. În timpul musonului se umflă până aproape de veranda caselor suspendate pe piloni ca nişte cocostârci cenuşii iar în sezonul uscat lacul scade şi plaurii ies la suprafaţă făcând loc terenurilor fertile pentru cultivarea orezului.

Îmi petrec ultima seară în Cambogia într-un bazar de noapte din centrul orăşelului Siem Reap, deja plin de hoteluri luxoase, restaurante cochete şi numeroşi turişti, majoritatea europeni. Sok râde copilăros, ne îmbrăţişează ne prezice că vom reveni în Cambogia. Şi probabil că dacă distanţa nu ar fi atât de mare, prezicerea i s-ar îndeplini neaşteptat de curând.

Acest articol a fost publicat duminică, 24 martie 2013 la rubrica Impresii de calatorie.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.