Asociatia Clubul Kiwanis, initiata in America si raspandita pe tot globul, are o filiala si in Craiova. Scopul lor este sa ajute copiii. Cei din Craiova inceara pe de-o parte sa ofere cateva burse unor copii buni dar cu probleme materiale si nu numai. Iar mai nou incearca sa se orienteze spre mediul rural. Acolo sunt semnalizari ca au aparut discrepante. Sunt multe cazuri de copii ramasi in urma cu invatatura la modul ca nu stiu sa scrie si sa citeasca nici macar la 14 ani… Parinti care la 8 dimineata sunt bauti, care sunt in stare sa bea si banii daruiti de altii pentru ca propriul copil sa primeasca niste ochelari. Care dorm claie peste gramada si nu respecta nici un minim de reguli de igiena.
Sunt copii buni care si-ar dori sa invete mai departe si sa evadeze din mediul acela.
Sunt copii care au reale talente si ar putea ajunge bine in viata.
Sunt multe de facut. Am inteles ca exista si preocupari institutionale. Scoala, Biserica, alte organizatii non-guvernamentale, au proiecte in acest sens. Dar e o munca uriasa.
Kiwanis Craiova si-a propus sa apara pe 1 iunie intr-o comuna unde sa organizeze o cupa sportiva pentru cateva scoli din zona.
Gazda a fost scoala din Cerat. La 5 km de Segarcea. Acolo au venit alte 6 scoli, una chiar de la vreo 70km.
A fost concurs de atletism (alergari scurte si lungi, baieti si fete separat). Au fost meciuri de fotbal. O pauza in sport pentru desene pe asfalt si program artistic.
Am ajuns la pranz in Cerat. Nu mai fusesem. Scoala e vizavi de Politie, chiar pe sosea. Dar greu am fi identificat-o de mergema putin mai tare si daca nu eram atenti sa vedem desenele pe asfalt… Scoala mica, veche. Dar ingrijita, foarte ingrijita. Ma uitam insa la salile de clasa mai mici, mai modeste fata de cele de prin orasele mari. Am coborit din masina si absolut toti copiii care treceau pe langa noi ne spuneau „Sarut mana”.
Am fost impresionat de aceasta politete a lor.
E un vechi obicei in satele noastre de a saluta pe orice intalnesti in cale, dar nu ma asteptam sa mai dainuie si mai ales la copii.
Un profesor povestea ca sunt batrane in sat care si acum se ridica in picioare cand vad trecand un profesor.
In spatele scolii, in drum spre terenul de fotbal, un baietel in echipament rosu, foarte frumos. Il intreb de unde este, era al gazdelor, din Cerat. Il intreb ce-au facut in calificari si mi-a zis ca au castigat un meci si au pierdut un altul. Si cum mergeam noi asa unul langa altul adauga: „Asa e in fotbal, mai si pierzi. Trebuie sa stii sa
pierzi”.
Apoi am aflat ca echipa Ceratului ratase calificarea in finala mare si la finalul acelui meci toti jucatorii se retrasesera intr-un colt si plangeau!
Au jucat insa finala mica, pt locul 3. Cu cei de la Bistret, in echipament alb-albastru. Uluitor ce incrancenare. Un joc insa fara duritati. Au pus energie, au pus suflet in joc. Profesori de sport, ca antrenori, strigau mereu de pe margine, era atmosfera de mare meci. A arbitrat un profesor de la alta comuna decat cele care jucau. Tusierii erau doar de la gazde, dar profesorii mereu au tinut la fair-play si au atentionat jucatori sa asculte mereu arbitrul. Mi-a placut sa vad ca au talent. Sigur, mai greseau, sigur in iuresul jocului nu stiu cat reuseau
sa asculte de indicatii, dar chiar a fost un meci frumos. In fine au castigat gazdele cu 1-0 dup anumeroase ratari.
De cateva ori mingea a sarit peste gard in gradinile oamenilor. Au reusit s-o recupereze, La un moment dat insa a sarit in gradina unde o batrana statea pe un scaunel si pigulea la un razor. Cat s-au mai rugat
de ea la gard sa le dea mingea, fara succes. Spuneau ca nu se stie cum o vor indupleca pana la urma…
Am luat un interviu la final de meci antrenorului castigator, ca la meciurile mari, pe cand copiii se imbratisau.
A urmat finala mare. Alte echipamente, la fel de frumoase. Inscriptionate cu numele comunei. Ostroveni invinge Barca la penaltyuri..:)
Au asteptat cuminti festivitatea de premiere. Sigur, cu zumzet, cu indemnuri de se maii departa pentru ca ei mereu se apropiau curiosi. Au primit toti participiantii cate un pachet cu dulciuri, iar castigatorii medalii si cupe, mingi si tricouri.
Am facut o poza cu steagul Kiwanis si traditionalul clopot al carui sunet deschide si inchide manifestarile clubului.
La plecare doamna directoare a scolii din Cerat ne-a condus ca pe copiii ei. De altfel am remarcat ca profesorii pun suflet in ceea ce fac.
1 iunie 2007
primita de la Marius Dobrin