ACUM.TV

Chiar în ediţia trecută a acestei publicaţii, unul din comentatorii care au ceva de spus şi… ştiu ce spun, îmi reproşa într-un ecou în replică faptul că nu reuşisem să demonstrez decât „influenţa lui Ion Coja pe internet, dar nu şi influenţa efectivă asupra tineretului din România”. Pentru cei ce nu au citit acel schimb de comentarii, reamintesc că pe marginea unui articol privitor la discriminarea de altă natură, dezbaterile au extrapolat termenul spre discriminarea asupra naţionalităţilor conlocuitoare din România, cei de origine maghiară, evreiască, de etnie romă, etc. Acesta a fost şi unul din motivele pentru care am renunţat să „dau replica” la comentariul mai-sus citat, iar un alt motiv, poate cel principal, a fost ideea că o astfel de „replică” nu s-ar fi putut limita la spaţiul restrâns al unui ecou, consituind – poate – tema unui articol în sine. Nu m-aş fi repezit să-l scriu, dacă nu m-ar fi „zorit” chiar protagonistul acelui scurt schimb de replici cu comentatorul mai sus-amintit. Adică Ion Coja, de la care „am primit un semn de viaţă”, sub forma unui articol pe care l-a publicat – şi s-a grăbit să-l şi difuzeze în eterul… cibernetic. De astă dată, articolul nu este producţie proprie-Coja, ci doar citat de pe un alt site, care ar putea foarte bine trece drept gazetă de perete a secţiei de bolnavi agitaţi al oricărui spital psihiatric care se respectă, din România, sau, dacă vreţi, în orice revistă de psihiatrie, din toată lumea, la vreo rubrică de tip „studiu de caz”, titrat eventual ca „Delirul paranoid de persecuţie, de tip mistico-naţionalist”. Aş ţine să clarific lucrurile, înainte de orice: cine spune „discriminare”, de orice tip, spune în subliminal „persecuţie”, numai că în cazul articolului difuzat de Coja, vom vedea imediat cum se transformă persecutorul în… persecutat. O pâine bună pentru cercetătorii din domeniul psihiatriei moderne, zic eu.

În epoca strict-actuală în care trăim şi aş risca chiar afirmaţia că nu de ieri-de-alaltăieri, internetul a devenit o armă cu două tăişuri: pe de o parte, nu numai că oferă comoditatea presei electronice, dar şi în aceeaşi măsură este o comoditate şi pentru presa scrisă, tipografiile cu linotip, paginaţie mecanică şi rotativă devenind de decenii – muzee… Pe de altă parte însă, respectiva binefacere high-tech a devenit o calamitate de aceleaşi proporţii în care este sedentarismul pentru organismul uman: dacă acesta din urmă este unul din marii factori de risc pentru contractarea unor maladii somatice, prinul a devenit un la fel de serios factor de risc pentru domeniul cognitiv-intelectual-psihiologic. Fără vreo generalizare nepermisă, de care am fost deprinsă să mă feresc ca de focul Gheenei, pentru o parte nu tocmai neglijabilă a tineretului de azi, a-i lipsi pe respectivii tineri de binefacerile internetului înseamnă curată… decerebrare! Sau, la o discuţie cu aceiaşi (numeroşi) tineri, îţi dai seama după cel mult două-trei minute, ca să mă exprim în traducere liberă, că le cam… fluieră vântul prin cap! Celor care ar pretinde că exagerez, le-aş aminti de rezultatele de-a dreptul dezastruoase obţinute de tinerii din România la examenul de bacalaureat, în ultimii ani, dar şi de profesorii care sunt obligaţi să se supună unor teste şi examene-concursuri, în vederea titularizării pe posturi şi a avansării profesionale, în baza vechimii şi a promovării acestor examene! Acumularea – şi chiar prelucarea – de informaţii are un scop strict utilitar, fără ca dezvoltarea intelectuală şi crearea unei flexibilităţi a gândirii să mai aibă vreun rost! Google şi Wikipedia să trăiască! Ei sunt doctorii atotştiutori care ne furnizează cu generozitate informaţiile necesare!

De aceea, presupun că influenţa pe internet, oarecum minimalizată de preopinentul meu din ediţia trecută, n-ar fi câtuşi de puţin de dispreţuit!

Mai ales că, după cum menţionam în aceleaşi comentarii, am văzut tineri, şi am citit în corespondenţa – ce să-i facem, tot electronică, cu aceştia, anumite concepţii şi opinii de-a dreptul contrariante. Altfel spus, într-un cap prin care… fluieră vântul, este loc pentru toate aberaţiile, pentru toate elucubraţiile, pentru toate insanităţile intelectuale ridicate la rangul de concepţii. Un asemenea intelect cu capacitatea de prelucrare a datelor serios atrofiată-degenerată prin nefolosire, ridică la rangul de opinie şi concepţie tot ce-şi face loc prin cutia sa craniană! La ce bun „să plătească pentru ceea ce pot obţine gratuit”, adică să depună eforturi pentru a filtra prin propria logică şi putere de judecată acest tsunami de informaţii pe care-l furnizează internetul? Desigur, nimic mai susceptibil decât asemenea capete lenevite cu bună ştiinţă şi asemenea minţi lăsate să lâncezească, decât ceea ce în logica clasică, printre erorile de demonstraţie, se citează acea primejdioasă „error auctoritatis”, adică adoptarea fără discernământ a afirmaţiilor unei persoane considerate „o autoritate” într-un domeniu sau altul. În cazul de faţă, „autoritatea” este desigur profesorul Ion Coja, care îşi răspândeşte şuvoaie de venin naţionalist-şovin pe un blog personal foarte frecventat de tinerii vânduţi internetului şi chiar de persoane bine ajunse la cea de a doua, sau chiar a treia tinereţe! Pentru aceştia din urmă, îndoctrinaţi încă din… frageda (şi la minte!) tinereţe cu ideile fascist-legionare, blogul lui Ion Coja serveşte drept un curat-murdar medicament de întreţinere a memoriei, iar aberaţiile pe care le debitează, sau le citează ca adoptate şi încuviinţate de la alţii pe potriva sa, asta, ca un fel de… exerciţiu de mnemotehnie întru consolidarea tiparului de gândire neo-fascist-neoletionar.

După cum spuneam, chiar acum vreo câteva zile, am luat cunoştinţă de una din multiplele locaţii de pe internet, nedefinită bine de altfel (greu de dedus dacă este un site, o publicaţie ori vreo agenţie de ştiri on line), unde oficiază un alt „guru”, sau simplu discipol al marelui guru-tartor Ion Coja: „Altermedia” (adică un soi de mass-media alternativă), pe nume Voicu Tudor. Recunosc, în incultura mea, că până acum n-am avut nici (dez)onoarea, nici (ne)plăcerea să fac cunoştinţă cu această locaţie de pe net, acest necaz fiind, după cum spuneam, de dată mai recentă, în cadrul misiunii de „popularizare” a lui Coja. Dacă acum vreun an, acesta din urmă dădea din mâini şi din picioare să-şi prevină – ce zic eu, să-şi alarmeze – compatrioţii, asupra „milionului de evrei născuţi (sau nu?!) în România”, care se pregătesc să cotropească sfânta ţară, pentru a o secătui şi a o face o sursă de profit pentru marea finanţă dominator-evreiască-mondială, acum „gurul” Coja vine cu o altă idee, de astă dată citată şi adoptată după „guruleţul” Voicu Tudor, care ar părea s-o întărească pe prima: în fapt, evreii ar fi „cotropit, subjugat şi furat” întreaga Românie încă de aproape două secole, de când datorită „blândului, generosului şi ospitalierului spirit românesc”, s-ar fi aşezat şi înmulţit pe meleagurile româneşti, spoliind şi furând tot ceea ce se putea fura, pământul cu toate bogăţiile sale, şi esclavizând realmente întregul popor care-l stăpânea odinioară. Şi dând, bineînţeles, stupida alarmă de rigoare, precum că „puţini români ştiu că un bun material şi moral, odată intrat în posesia evreilor, este pierdut definitiv, pentru că proprietatea fiecărui evreu este proprietatea iudaismului mondial”! Trebuie să admitem că personajele legendare de tipul lui Gâgă, ori literare, de tip Caţavencu, nu s-ar ruşina câtuşi de puţin cu o astfel de remarcă!

În asemenea context, a încerca să combaţi cu argumente ştiinţific-istorice asemenea aberaţii, invocând documente clare de natură să ateste condiţiile social-economico-politice ale procesului de stabilire a evreilor în România, cu precădere de la jumătatea secolului al XIX-lea, ar echivala, cred, cu încercarea din start sortită eşecului, de a trata un cancer cu… aspirină şi piramidon! Mai ales că respectivele locaţii de pe net, cu bolnavii de ură xenofob-antisemită mi se par cele mai propice medii de cultură pentru virusul neofascist care ameninţă, în contextul european-actual, să declanşeze o adevărată pandemie!

Iar dacă facem o strictă referire la situaţia actuală a României, din aceleaşi motive social-politico-economice, remediile cu adevărat eficiente contra acestui virus sunt ţinute încuiate într-un soi de seif dintre cele mai sofisticate şi mai bine protejate: mă refer la o legislaţie-remediu existentă, dar nefolosită de forurile româneşti abilitate să o facă: după cum se ştie, în perioada de după 1989, au fost adoptate în România o serie de legi care să protejeze minorităţile etnice împotriva discriminării pe fundal naţional(ist), urmate ulterior de o seamă de alte legi, care prevăd sancţionarea oricăror manifestări xenofobe-naţionaliste-negaţioniste-antisemite. Dar, dacă în urmă cu câţiva ani, Ion Coja s-a „împiedicat” uşor de această legislaţie, s-a redresat într-un timp record, strecurându-se precum căţelul pe sub bariera impusă de lege, ştiţi dv., ca în anecdota aceea răsuflată!

Iar dacă în locaţia sa de internet, Voicu Tudor declară într-unul din articolele sale că „Institutul Elie Wiesel” ar fi „o pepinieră de hoţi şi escroci de anvergură mondială”, să fie oare de dispreţuit puterea de influenţă a „uneltei high-tech” pe nume Internet?

Acest articol a fost publicat duminică, 10 martie 2013 la rubrica Polemica.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.