Nenea Sergiu şi-a făcut timp cu chiu cu vai să meargă la frizer în cartierul lui din Stockholm, Fridhemsplan, cu cele mai multe frizerii pe hectarul pătrat. La fel ca şi doamna Rozmari, i-ar place să fie dichisit. Dar la cei cincizeci plus ai lui se duce cu fereală la frizer. La 30-50 euro o tunsoare, se teme să n-ajungă la sapă de lemn.
Nenea Sergiu face naveta două ore pe zi la muncă. Pentru frizer şi alte treburi îi rămîne doar sîmbăta.
Frizeria Kevin e mică şi cochetă cu cei doi frizeri fraţi sirieni. Îl zăresc din uşă şi-l învăluie într-un zîmbet cald; dacă nu ar fi fost deja obişnuit ar fi intrat la idei.
– Cum să fie?
– Scurt, scurt. Ca de pilot militar.
– De maşină sau cu foarfeca?
– ???… Fă cum ştii mai bine. Şi, scurtează şi perciunii. Mult-mult, să nu fie ca acum. Am neglijat, ar trebui să vin mai des – se scuză mai mult de formă ca să facă pe boierul.
Kevin cel mare îşi face datoria şi la sfîrşit mînjeşte şi cu un vax parfumat părul lui Nenea Sergiu. Acum arată ca un pilot militar. Îşi pune geaca neagră cu guler de blană aurie şi-i întinde tînarului Kevin la casă cardul de fidelitate pentru o nouă ştampilă. Pune şi cardul de plată în cititor.
– Mai ţii minte cît ţi-am luat data trecută?
– ???… Ştiu şi eu, e cam de multişor… nu vreau să mint… 190 coroane?, se bîlbîie ezitant Nenea Sergiu, în timp ce tînarul Kevin îi aruncă priviri încurajatoare.
– Bine, 190 coroane şi poftim bonul. Să-ţi fie de bine şi te aşteptăm!
…
Iese bine dispus, fericit că soarele luce ziua-n amiază mare în Stockholmul de sfîrşit de iarnă. Intră peste drum la micuţa cafenea italiană unde Mario, de curînd patron, nu se osteneşte să mai vorbească suedeză: „Un espresso doppio? – si? Eccole!”.