Nu de puţine ori ne-am lovit de faptul că ne doream un loc de parcare, dar nu l-am găsit, iar datorită acestui lucru am pierdut fie o afacere importantă, fie timp preţios din prea puţinul pe care îl avem…
Aşa după cum bine ştiţi, în oraşul nostru şi nu numai, dacă parchezi într-un loc nepermis, ori ţi se ridică maşina, ori blochează… Oricum, indiferent de modul de „atenţionare”, important este faptul că acest lucru te „uşurează” de bani frumoşi…
După ce că unii abia se descurcă să-şi alimenteze rezervorul, colac peste pupăză, mai vine şi această „lovitură” care se lasă cu… împrumut de la prieteni.
Trebuie să recunosc că de foarte multe ori am făcul înconjurul centrului, cu speranţa că voi găsi un loc pentru a-mi parca maşina, iar atunci când aveam norocul, trebuia să mă lovesc de alte probleme. Mai nou, unii ţin ocupat locul din faţa magazinului sau instituţiei lor, sau (am întâlnit şi cazuri) când pur şi simplu un puşti stătea pe locul de parcare din centrul oraşului pentru a-l ţine ocupat, spunându-mi că „ tatăl lui vine imediat, dar s-a dus să plătească o chitanţă!!!”.
Chiar i-am răspuns tânărului, puţin ironic, că: „şi eu am fost să plătesc o chitanţă şi i-am întâlnit tatăl acolo, cedându-i locul de parcare pe care îl aveam, aşa că nu-i rămîne decât să mi-l cedeze şi el…” Se uita atât de mirat la mine, încât presupun că m-a crezut, dându-se la o parte şi lăsându-mă să parchez.
L-am lăsat în acel loc, aşteptându-şi părintele. Nu a zis nimic, dar, pentru a-i face aşteptarea mai uşoară, i-am dat o revistă.
După ce mi-am terminat treburile de făcut, m-am întors la maşină. Puştiul era în acelaşi loc, aşteptându-şi tatăl. Mi-a zâmbit, făcându-mi cu mâna.
Am urcat la volan şi… ca de obicei, o altă problemă. La noi, bunul simţ este departe (la unii). Nu puteam să ies, în spatele meu era un flux continuu de autoturisme ce nu voiau a-mi acorda mai puţin de un minut pentru a părăsi parcarea.
Măi să fie, am gândit! Greu să intri, dar mai greu să ieşi! Nimeni nu mă lăsa…, până într-un târziu, când un domn, mi-a făcut semn că pot ieşi. Şi… am ieşit, dar în urma mea am putut să aud vocea puştiului. „Tati, doamna a avut dreptate, ea ţi-a dat ţie locul la chitanţe, iar acum ţi-l dă aici…”
Am zâmbit! Dar un zâmbet dulce-amar. Coincidenţa m-a scos din două situaţii. Prima – fiindcă am găsit un loc de parcare, datorită acelui puşti bine intenţionat, iar al doilea – că am putut ieşi graţie tatălui acestuia. Dar… cu sau fără ei, subiectul este acelaşi. Locurile de parcare sunt greu de găsit, iar atunci când vrei să ieşi, roagă-te să fie cineva care are nevoie de locul tău, altfel cu greu vei reuşi! Bunul simţ şi politeţea în circulaţie la noi sunt departe!!!
Ionela van Rees-Zota