ACUM.TV

SCRISOARE DESCHISĂ
c ă t r e
D-na Dana Deac – Director al TVR-1

Stimată Doamnă Dana Deac,

Filmul documentar de lung-metraj “Piaţa Universităţii – România” a fost difuzat în premieră de către TVR-1, la data de 31 mai 2005, abia la 15 ani de la realizare, în urma solicitării scrise a autorilor filmului către fostul director-general Valentin Nicolau. Din păcate, filmul a fost urmat de o dezbatere necorespunzătoare, întrucât dezbaterea nu a abordat deloc idealurile anticomuniste ale manifestaţiei-maraton din Piaţa Universităţii, aprilie-iunie 1990, manifestaţie care a durat 52 de zile şi nopţi fără întrerupere, cel mai lung miting anticomunist din istorie. Dezbaterea a abordat doar reprimarea manifestaţiei, din punctul de vedere predilect al unor actori ai evenimentului – domnii Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu. Cu toate că pe parcursul lunii mai 2005 am convenit cu conducerea TVR ca dezbaterea să fie corectă şi obiectivă prin invitarea unor lideri de opinie neimplicaţi în evenimente, totuşi la dezbatere au fost prezente persoane implicate în evenimente şi cercetate de justiţie în aces sens, lipsind însă tocmai reprezentanţii manifestaţiei.
În consecinţă, am solicitat redifuzarea urgentă a filmului, urmat de o dezbatere corectă. Nu am primit răspuns la această solicitare. Imediat ce d-l Valentin Nicolau şi-a prezentat demisia, ne-am adresat d-nei Irina Radu, directoare a postului TVR-1. La solicitarea insistentă a telespectatorilor, d-a Irina Radu a decis la data de 12 iunie 2005 redifuzarea fimului de către TVR-1 la data de 13 iunie 2005 orele 21:45, nefiind însă posibilă organizarea unei dezbateri după difuzarea filmului. Ulterior, i-am solicitat d-nei Irina Radu, organizarea cât mai curând posibil a unei dezbateri corecte. Dânsa ne-a răspuns că dezbaterea ar fi potrivită în toamna anului 2005. Pe data de 4 iulie 2005 am adresat aceeaşi cerere d-lui Tudor Girgiu, proaspăt numit în funcţia de director general al TVR, care ne-a confirmat că dezbaterea va fi organizată în toamna anului 2005. Totuşi, aceasta dezbatere nu a avut loc până în prezent, probabil din cauza cenzurii politice care nu doreşte prezentarea adevărului despre cel mai lung miting anticomunist din istorie.
În numele dreptului cetăţenilor la liberă informare de către televiziunea publică, şi în consens cu cererile telespectatorilor exprimate în 2005, vă solicităm organizarea în condiţii optime a unei emisiuni-dezbatere pe postul TVR-1 la o oră de maximă audienţă, la data de 13 iunie 2007 când se împlinesc 17 ani de la demararea fratricidului din iunie 1990. În cadrul acestei emisiuni, vă cerem redifuzarea filmului “Piaţa Universităţii – România”, care să fie urmat de o dezbatere corectă, obiectivă, la care propunem să fie invitaţi lideri de opinie şi personalităţi neimplicate în evenimente, precum: Lucian Pintilie – producător al filmului “Piaţa Universităţii – România”, Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Vladimir Tismăneanu – preşedintele-coordonator al CPADCR care a elaborat Raportul de condamnare a crimelor comunismului, Sorin Ilieşiu – autorul apelului de condamnare a crimelor comunismului, membru al CPADCR, H.-R. Patapievici – membru al CPADCR, preşedintele ICR, Alexandru Zub – membru al CPADCR, preşedintele Secţiei de Ştiinţe Istorice şi Arheologie a Academiei Române, Stelian Tănase – membru al CPADCR, Marius Oprea – membru al CPADCR, preşedintele IICCR, Cristian Pîrvulescu, Emil Hurezeanu etc.. De asemenea, având în vedere situaţia creată datorită listei invitaţilor la dezbaterea din cadrul emisiunii din 31 mai 2005, vă solicităm, în spritul dreptului la replică, să invitaţi la dezbatere următorii reprezentanţi ai manifestanţilor din Piaţa Universităţii: Ana Blandiana, Antonie Popescu – senior al Ligilor studenţeşti din 1990 implicate în manifestaţie, Teodor Mărieş – preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie 1989, C-tin Ticu Dumitrescu – preşedintele AFDPR, membru CNSAS. Vă solicităm să-i reinvitaţi pe domnii Marian Munteanu şi Ion Iliescu, care au fost invitaţi la dezbaterea din 31 mai 2005 dar nu au fost prezenţi. Subliniem că, aşa cum s-a menţionat în filmul nostru, d-l Ion Iliescu a refuzat acum 17 ani să răspundă întrebărilor autorilor filmului. Vă solicităm toltodată să-l invitaţi în mod obligatoriu pe d-l general-magistrat Dan Voinea, care are în instrumentare dosarele referitoare la evenimentele din Iunie 1990 şi Decembrie 1989.
Vă cerem ca în cadrul acestei dezbateri să fie redifuzat materialul (editat de subsemnatul) conţinând exclusiv ştiri difuzate de către posturi TV din occident referitoare la manifestaţia din Piaţa Universităţii. Materialul are circa 8 min., este subtitrat în limba română şi nu a fost difuzat în cadrul dezbaterii din 31 mai 2005. Materialul a fost totuşi difuzat la data de 13 iunie 2005 datorită solicitudinii d-nei Irina Radu.
Vă solicităm de asemenea:
– alocarea unei durate suficiente dezbaterii
– reprogramarea pe postul TVR-Internaţional viitoarea emisiune astfel încât să poată fi urmărită şi de românii care au emigrat ca urmare a represiunii manifestaţiei
– publicarea, în cursul acestei săptămâni, a listei invitaţilor la dezbatere
– mediatizarea acestei emisiuni – care va avea o audienţă extrem de ridicată – în cadrul posturilor televiziunii publice, precum şi în cadrul presei scrise.

Subliniem că au trecut 17 ani de la manifestaţia-maraton din Piaţa Universităţii, care, atât prin idealurile ei anti-totalitare, cât şi prin reprimarea ei cu o violenţă care a oripilat întreaga lume, au marcat profund societatea românească. Manifestaţia din Piaţa Universităţii este în continuare, după 17 ani, un important subiect de dezbatere al opiniei publice. Televiziunea Română are obligaţia să dezbată mesajul reformator moral, anticomunist, al manifestaţiei care a militat pentru idealuri unanim recunoscute astăzi.
Subliniem totodată că acum 17 ani Televiziunea Română a prezentat fals şi tendenţios evenimentele derulate în Piaţa Universităţii din perioada 22 aprilie – 15 iunie 1990. Considerăm că televiziunea publică are obligaţia de a repara aceste lucruri, cu atât mai mult cu cât aceasta a avut un rol important în reprimarea acestei manifestaţii prin oprirea emisiei TVR şi instigarea opiniei publice împotriva celor care au exprimat idealuri anticomuniste, pro-democratice. După 17 ani, Televiziunea Română are datoria de a organiza o dezbatere corectă.
Suntem siguri că o asemenea emisiune va arăta că televiziunea publică începe să-şi îndeplinească în mod responsabil rolul esenţial pe care îl are.
Stimată doamna Dana Deac, vă solicităm să vă asumaţi această onorantă responsabilitate. Considerăm că neasumarea acestei responsabilităţi ar fi contrară spiritului Raportului final al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România. În baza raportului declarat document de stat, preşedintele României a condamnat regimul comunist din România ca nelegitim şi criminal, la data de 18 Dec. 2006.
Vă asigurăm de întreaga noastră încredere. În cazul unor eventuale presiuni politice din partea celor care doresc ascunderea adevărului, vă solicităm să le faceţi publice.
Vă mulţumim anticipat, în numele telespectatorilor.

Vă prezentăm în anexă fragmente din Raportul Final al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, fragmente care se referă direct sau indirect la manifestaţia din Piaţa Universităţii din aprilie-iunie 1990.

Sorin Ilieşiu – autorul apelului de condamnare a crimelor comunismului, membru al CPADCR, vicepreşedinte al Alianţei Civice, membru GDS, coautor al filmului “Piaţa Universităţii – România”.

Bucureşti, 3 iunie 2005

Fragmente din Raportul final al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România.
În baza acestui raport declarat document de stat, preşedintele României a condamnat regimul comunist din România ca nelegitim şi criminal, la data de 18 Dec. 2006.

Notă: Fragmentele (selectate de Sorin Ilieşiu) se referă direct sau indirect la manifestaţia din Piaţa Universităţii din aprilie-iunie 1990. Acestea reprezintă punctul de vedere al CPADCR faţă de aceste evenimente, inclusiv necesitatea aflării adevărului prin Justiţie despre acestea.

INTRODUCERE (pag. 9-20)
(…)
Spre stupoarea atâtor militanţi pentru democraţie, dar şi a Occidentului, în România ororile epocii comuniste au rămas nepedepsite. Discuţia despre statul comunist ca sistem politic bazat pe dispreţul total faţă de însăşi ideea de lege nu s-a tradus într-o condamnare deschisă, transparentă şi categorică, de către noul stat democratic, a precursorului său istoric. (…) Balastul necondamnării comunismului în perioada 1990-2006 a grevat în multe privinţe consolidarea democratică şi a creat sentimente de profundă frustrare, exasperare şi dezamăgire în rândul unor largi cercuri sociale. A sosit din plin momentul ca această stare de amnezie sistematic întreţinută să înceteze. Recuperarea memoriei dar şi identificarea responsabilităţilor sunt indispensabile funcţionării unei comunităţi politice democratice.
(…)
…nu este câtuşi de puţin surprinzător ca un regim venit la putere prin violenţă, care şi-a menţinut puterea prin violenţă, avea să piară tot violent în decembrie 1989. La fel de adevărat este faptul că succesorii acestui regim, grupaţi în Frontul Salvării Naţionale, conduşi iniţial de gruparea Ion Iliescu-Petre Roman, au continuat să cultive metode similare cu cele practicate de comunişti: demonizarea societăţii civile şi a partidelor democratice, manipularea simbolică, propaganda deşănţată şi chiar utilizarea fasciilor minereşti pentru strangularea fragilului pluralism născut în decembrie 1989. Mineriada din 13-15 iunie 1990 a fost o consecinţă directă a menţinerii structurilor autoritare criptocomuniste, în pofida declaraţiilor de ruptură cu vechiul sistem. Mentalităţile succesorilor lui Ceauşescu erau impregnate de anti-intelectualism anti-occidentalism şi anti-pluralism, trăsături definitorii ale stalinismului naţional pe parcursul întregii sale existente. Regimul Iliescu care a funcţionat între 1990 şi 1996 a fost o combinaţie de colectivism oligarhic (din punct de vedere economic şi social) şi autoritarism bazat pe mistica preemineţei Statului asupra oricărei realităţi sociale.
(…)
După prăbuşirea oficială a comunismului au existat Proclamaţia de la Timişoara, adevarata Cartă a Revoluţiei Române, şi zona liberă de neocomunism din Piaţa Universităţii.
(…)
Marile speranţe din decembrie 1989 au fost însă rapid urmate de frustrări în raport cu ceea ce s-a dovedit a fi refuzul aparatului comunist şi securist de a ceda puterea. Chipurile vechi au îmbrăcat măşti noi, însă comportamentele au fost prea puţin diferite. Au existat aşadar marile şi micile regrupări nomenklaturiste, resurecţia birocraţiei sub forma fesenismului. Condamnarea comunismului a fost întârziată tocmai pentru că o mare parte din clasa politică postdecembristă a preferat să se aştearnă o ciudată tăcere peste un trecut cu care nu aveau motive a se mândri. Însă o democraţie nu se poate întemeia pe amnezie. Numele victimelor, ca şi cele ale călăilor, trebuie cunoscute pentru a putea spune, precum cei care au supravieţuit Holocaustului nazist: „Să nu se mai repete!” Acest raport ţine să fie deopotrivă o rememorare şi un avertisment. Cei care uită trecutul riscă să-l retrăiască, a scris filosoful american George Santayana.
(…)
Raportul Comisiei urmăreşte să strângă laolaltă datele incontestabile care probează natura antiumană, constant, metodic şi perseverent represivă a regimului comunist. (…) Când vorbim de sute de mii de victime (arestaţi, închişi, deportaţi, ucişi), nu încape îndoială că regimul a comis crime împotriva umanităţii.
(…)
Condamnarea comunismului este astăzi, mai mult ca oricând, o obligaţie morală, intelectuală, politică şi socială. Statul român democratic şi pluralist poate şi trebuie să o facă. Tot astfel, cunoaşterea acestor pagini întunecate şi triste de istorie românească a secolului douăzeci este indispensabilă pentru noile generaţii care au dreptul să ştie în ce lume au trăit părinţii lor. Viitorul României depinde de asumarea trecutului ei, deci de condamnarea regimului comunist ca inamic al speciei umane. A nu o face, astăzi, aici şi acum, ne va împovăra pe veci cu vina complicităţii, fie şi prin tăcere, cu Răul totalitar.

REVOLUŢIA DIN 1989 (pag. 615-622)
(…)
În perioada care a urmat imediat după 22 decembrie 1989, grupul care a preluat puterea a deturnat caracterul pronunţat anticomunist al revoluţiei, prin subminarea demonstraţiilor spontane populare anticomuniste, prin cenzurarea mesajelor anticomuniste în cadrul emisiunilor televiziunii, care devenise „cartierul general” al unei „telerevoluţii” în premieră mondială. Prin televiziune s-au făcut majoritatea diversiunilor, cea mai eficientă fiind reprezentată de „pericolul de moarte” omniprezent întruchipat de „teroriştii fideli dictatorului Ceauşescu”; acesta a fost arestat în 22 decembrie, într-o unitate militară din Târgovişte. Pericolul părea total credibil întrucât în perioada 22-27 decembrie au fost înregistraţi 942 de morţi şi mii de răniţi. Majoritatea au fost ucişi şi răniţi pe străzile din centrul capitalei şi al altor oraşe martirizate ca urmare a acestei diversiuni. Ulterior nu a fost acuzat şi judecat nici un terorist.
(…)
Criza postrevoluţionară a fost determinată de prăpastia crescândă dintre cererile pluraliste ale societăţii civile şi lipsa de disponibilitate a noilor lideri de a le accepta.
Adevărata cartă a revoluţiei din decembrie 1989 a fost Proclamaţia de la Timişoara (11 martie 1990) care a consacrat idealurile anticomuniste ale revoluţiei. La data de 22 aprilie 1990, când se împlineau 4 luni de la masacrul din decembrie, în Piaţa Universităţii din Bucureşti a demarat cel mai lung miting anticomunist din istorie – 52 de zile şi nopţi fără întrerupere. În iunie 1990, manifestaţia a fost reprimată cu o bestialitate fără precedent, şocând întreaga lume civilizată şi compromiţând extrem de grav imaginea României. Diversiunea etnică din martie 1990 de la Târgu-Mureş, care a vehiculat fără temei real ideea că „ungurii vor să ia Ardealul”, a constituit pretextul înfiinţării SRI pentru a apăra unitatea naţională a statului, aflată, chipurile, în pericol. Fosta Securitate a fost astfel „reactivată” în mare măsură. Represiunea tipic comunistă a manifestaţiei (anticomuniste) din Piaţa Universităţii, a presei libere, a partidelor democratice şi a societăţii civile a fost organizată de către puterea politică cu implicarea SRI, a Armatei şi a Poliţiei. Potrivit declaraţiilor generalului-magistrat Dan Voinea, care a cercetat, prin Ministerul Justiţiei, evenimentele din iunie 1990: „SRI e foarte implicat. În aducerea minerilor, în represiune, în conducerea minerilor prin Bucureşti. (…) Dar SRI-ul mai e implicat în monitorizarea manifestaţiei din Piaţa Universităţii şi a avut aşa-numitul grup Dâmboviţa care a acţionat permanent în Piaţă”. „S-a dorit instaurarea terorii”. „A fost un atac terorist, prin implicarea acestor forţe într-o acţiune violentă, care nu a fost justificată de împrejurările politice”. „Represiunea din 13-15 iunie 1990 este urmarea celei din decembrie 1989, pentru că a fost îndreptată împotriva aceluiaşi gen de manifestanţi”. „În decembrie 1989 scopul era deturnarea caracterului anticomunist al revoluţiei şi preluarea puterii prin teroarea instalată” . Putem conchide că regimul politic instalat după căderea oficială a comunismului a fost de esenţă neocomunistă, antiliberală şi antipluralistă, generând ca forme de opoziţie Proclamaţia de la Timişoara susţinută de manifestaţia din Piaţa Universităţii.
(…)
Regimul a fost, pe toată durata sa, unul ilegitim şi în esenţă criminal, sfârşind la fel cum s-a născut şi a trăit: prin violenţă.
În primii lor ani la putere, succesorii lui Ceauşescu şi-au apărat poziţiile hegemonice recurgând la manipulare, corupţie şi constrângere.
(…)
România a fost singura ţară din Europa de Est şi Centrală în care procesul revoluţionar al anului 1989 a înregistrat morţi şi răniţi.
(…)
În România, în decembrie 1989 s-a produs o revoltă cu caracter spontan, alimentată de nemulţumirea maselor sărăcite, umilite, minţite, care nu îşi mai puneau nici o speranţă în capacitatea regimului de a mai rezolva problemele cu care se confrunta. Acestui element esenţial, al revoltei spontane de jos, i s-a alăturat regruparea nomenklaturii şi preluarea puterii, prin aranjamente de culise, de către grupuri şi persoane din eşaloanele secundare ale vechiului regim (partid, UTC, Securitate, Armată, Procuratură). Acest lucru ne determină să subliniem că faptul că fenomenul de „continuitate” a reprezentat o frână majoră în eforturile de a întemeia o comunitate politică democratică. Vechile reflexe leniniste au continuat să inspire, din partea noilor diriguitori comportamente intolerante, paternaliste şi autoritariste.

CONCLUZII (pag.623-640)
(…)
Comunismul a căzut doar oficial la 22 decembrie 1989. Neoficial, structuri, dar mai ales metode şi mentalităţi comuniste au continuat să existe sub diferite forme, unele extrem de grave, pe care avem datoria le prezentăm tocmai pentru că ele reprezintă forme de manifestare ale vechiului regim, transfigurat, însă nu transformat fundamental.
Astfel, Comisia propune şefului statului să ia în consideraţie necesitatea de a analiza în mod riguros, ştiinţific, evenimentele din decembrie 1989 şi postdecembriste, direct legate de regimul comunist, inclusiv prin finalizarea în regim de urgenţă a cercetărilor începute prin justiţie. Aceste evenimente sunt următoarele: a). reprimarea manifestaţiilor anticomuniste din perioada decembrie 1989-aprilie 1990; b). diversiunea etnică de la Târgu-Mureş din martie 1990; c). reprimarea manifestaţiei anticomuniste din Piaţa Universităţii din Bucureşti (manifestaţia a început în 22 aprilie 1990 şi a durat 52 de zile; formele de reprimare au acţionat discontinuu, culminând cu reprimarea din 13-15 iunie 1990); d). „mineriadele” din 1991 şi 1999. Toate acestea au fost diversiuni şi manifestări tipic comuniste. Considerăm necesară formarea unei comisii de studiere a „mineriadelor” (din 1990, 1991, 1999) şi, în primul rând, a celei din 13-15 iunie 1990. Considerăm necesară formarea unei comisii de studiere a reprimării revoltelor muncitoreşti din Valea Jiului (1977) şi din Braşov (1987). Este necesară desecretizarea imediată a arhivelor Ministerului de Interne şi garantarea accesului neîngrădit la acestea pentru lămurirea a ceea ce s-a petrecut în timpul evenimentelor din decembrie 1989 şi pe parcursul anului 1990.
Considerăm că se impune recunoaşterea oficială a caracterului anticomunist al Revoluţiei din decembrie 1989. Deoarece N. Ceauşescu şi clica sa ajunseseră să fie identificaţi cu comunismul ca regim şi ideologie (PCR – Partidul, Ceauşescu, România), era normal ca această revoltă populară să dobândească rapid un caracter anticomunist. La fel de previzibilă a fost şi reacţia panicată şi agresivă a nomenclaturii renăscute (de fapt niciodată complet distrusă). Este necesară analiza felului în care birocraţia s-a regrupat şi a exploatat sentimentele antitotalitare pentru a împiedica avansul revoluţiei. Totodată, se impune recunoaşterea oficială a Proclamaţiei de la Timişoara (din martie 1990), precum şi a manifestaţiei anticomuniste din aprilie-iunie 1990 care a avut loc în Piaţa Universităţii din Bucureşti, ca momente constitutive şi reprezentative ale Revoluţiei anticomuniste începută în decembrie 1989. Deturnarea caracterului anticomunist al revoluţiei din decembrie 1989 şi reprimarea manifestărilor anticomuniste au constituit acte deliberate de asfixiere a pluralismului democratic şi tentative de restaurare a unui regim autoritar, de tip dictatorial.

(…)
Având în vedere criminalitatea şi nelegitimitatea regimului comunist, se impune adoptarea urgentă a legii lustraţiei.
(…)
Recunoaşterea calităţii de deţinuţi politici a celor arestaţi pentru participarea la manifestaţia anticomunistă din Piaţa Universităţii.
(…)
Prezentarea adevărului referitor la perioada precomunistă, comunistă şi postcomunistă în manualele şcolare şi cursurile universitare de istorie.

Acest articol a fost publicat luni, 4 iunie 2007 la rubrica Romania.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.