Am aproape 55
şi nu ştiu ce vreau să fiu.
Dar ştiu ce vreau să nu fiu!
De fapt
nici ce vreau să nu fiu nu prea ştiu
dar
atâta timp cât sunt viu
aproape în fiecare clipă
am de ales ce să fiu.
Pe parcurs, încet-încet devin
şi chiar sunt
tot ceea ce nu sunt.
Acest articol a fost publicat luni, 4 martie 2013 la rubrica Poeme, Eseuri, Proza.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.
Pe 2 martie 1989 Liviu Cornel Babeş, electrician şi pictor amator, îşi dădea foc pe pârtia de schi Bradu de...
… uluitor de compact si plin de noima… o lectie cu valori de sine statatoare, cum se poate spune mult in cateva cuvinte, din profundis culese si destept alese…
În viata poti avea mai multe identitati sau mai multe personalitati…Atât de multe încât se pune întrebarea: oare câti reusesc sa te cunoasca cu adevarat ? Tu, Stefan, ai reusit ?
Pacat ca în ultimul tau timp ti-ai castrat placerea de a scrie poezie…Talent ai…
Christina Vlad,
A scrie poezie nu este ceva care sa se poata castra sau sa i se puna un organ reproductiv. Mi s-a parut amuzant comentariul tau.
O sa mai public genul acesta de texte daca am timp. Adica nu inseamna ca nu mai scriu din cand in cand 🙂
Si nu inteleg ce sa fi reusit: sa ma cunosc cu adevarat? Pai doar scrie in textul respectiv: stiu o multime de lucruri care NU sunt.
D-l Bareket,
Va multumesc. Am scris chiar cu inspiratie de data asta. Adica pentru a intelege ceea ce am scris in viitor va trebui sa citec si eu de 2-3 ori. Insa imi va servi drept consolare multa vreme. Si sper ca nu doar mie. E un punct de vedere.
Nu contează cine ești, sau cine crezi că ești.
Contează, Nu pentru Tine, cum te văd ceilalți.
Frumos descrisă căutarea … .
Eu mă caut de când mă știu, și mă complac în reflecția altora.