Fără hotelul Négresco, Promenada Englezilor din Nisa, ar fi fost privată de o parte a şarmului graţie căruia şi-a întemeiat faimoasa reputaţie turistică internaţională. Dominând „La Baie des Anges”, din celebrul său dom roz, hotelul Négresco, construcţie mitică, veghează ca un far asupra mării de aproape un secol. Numele său magic evocă o anumită artă de viaţă şi de fericire nonşalantă de la „Belle Epoque”
La 15 ani, în 1883, fiul hangiului de la marginea Bucureştilor, Henri, îşi ia lumea în cap şi o vioară sub braţ şi dezertează malurile Dâmboviţei, vizând, nu mai departe decât capitala culturală a Europei, Parisul. Cu toate că melodiile ţigăneşti, cunoscute şi cântate de el cu har, erau gustate de parizieni, violonistul Henri Negresco, muzician amator prin excelenţă, nu se adaptează atmosferei pariziene şi se lasă condus de intuiţie spre sudul insolit, unde presimte surâsul destinului.
În 1893 se instalează definitiv pe Coasta de Azur, loc de predilecţie ale unei clientele de elită, împăraţi, regi şi prinţi, miliardari şi rentieri, artişti reputaţi, o lume câtuşi de puţin ordinară, atât din Europa cât şi din America.
Debutul s-a produs la Monte-Carlo unde, abil şi perspicace, este numit chelner şef la reputatul restaurant Helder. Cu o aptitudine remarcabilă de ospătar şi pe deasupra poliglot, câştigă cu uşurinţă favorurile unei protipendade ce-i rămâne îndelung fidelă.
Printre clienţii care-i servesc ascensiunea se număra: Rokefeller, Isaac Merrit Singer, Basil Zaharoff, etc., favorzându-i promovarea în postul de director al restaurantului.
Întrucâtva gurmand, Henri Négresco preia şi direcţia restaurantului legat de cazinoul municipal din Nisa, al cărui patron era Edouard Baudouin, personalitate de mare influenţă în mediul azurean.
Ideea construirii unui stabiliment hotelier cu totul deosebit, pe malul francez al Mediteranei, departe de centrul urbei, a început să-l obsedeze pe temerarul Român, căruia nimic nu i se mai părea imposibil.
Aşadar, în 1912, sprijinit de financiarul Alexandre Darrecq şi potrivit planurilor celebrului arhitect Edouard Niemans, se realizează construirea unui „palace” somptuos, capabil să găzduiască bogătaşii planetei. Numele lui Négresco supravieţuieşte mulţumită acestei clădiri fastuoase, unică în felul ei, un hotel de stil baroc şi „Belle Epoque”, funcţionând fără întrerupere de la inaugurare până astăzi. Atât pe dinafară cât şi pe dinăuntru, impunătoarea clădire poate fi considerată, pe drept, o capodoperă arhitecturală.
În august 2003, odată cu revenirea gustului pentru arhitectura anilor 1900, Ministrul Culturii clasează hotelul Negresco în monument istoric, în particular pentru faimoasa cupolă a salonului, ale cărei armatură metalică a fost desenată de Gustave Eiffel, dar şi pentru lustra în bacara şi crista,l înaltă de cinci metri, destinată Ţarului Nicolae II al Rusiei, la care acesta a renunţat din cauza evenimentelor istorice defavorabile.
Dar cum, prin definiţie, fericirea nu poate dura, în 1914, Primul Război Mondial pune capăt acestei prosperităţi paradisiace de pe Coasta de Azur; toţi „marii” lumi se pun la adăpost, în timp ce Henri Négresco este mobilizat, iar stabilimentul rechiziţionat şi transformat în spital. Semnele declinului se fac din ce în ce mai simţite, ruinarea întreprinzătorului Henri este iminentă, urmată de o maladie necruţătoare. La 52 de ani, în 1920, curajosul bucureştean se stinge din viaţă în urma unui cancer, cert, cauzat de suferinţa morală a pierderii realizărilor unei vieţi.
În 1957, monumentul istoric Négresco, intră în stăpânirea soţilor Paul şi Jeanne Augier, dublând celebritatea hotelului de un veritabil muzeu vivant. Ideea Jannei Augier, proprietară şi Preşedinte Director general, a fost aceea de a oferi oaspeţilor o ilustrare a diferitelor epoci din istoria Franţei, împărtăşindu-le pasiunea ei pentru o artă ce porneşte de la renaştere până la al 3-lea Mileniu. Astfel se poate descoperi, printre altele, un plafon cheson din secolul al XVII-lea, provenind de la Castelul Saint Pierre d’Albigni din Savoie, un portret al Regelui Soare, pictat de Hiacinhe Rigaud (1659-1743), uşi din lemn de nuc provenind de la locuinţa Jannei d’Albert, Regină de de Navara şi mamă a Regelui Henri IV, sau un cămin monumental de epocă provenind din Castelul de Hautefort din Dordogne. În imensul Salon Royal, al cărui sol e în marmură albă de Carara, încălzită de 7 covoare luminoase de Raymond Moretii, la „Nana” de Saint-Phalle, „dansează” în mijlocul portretelor regeşti şi imperiale. Fundaţia Mesange Augier Negresco expune peste tot, în saloane, în camere sau în suite, opere de artă ale trecutului de Hyacinthe Rigaud, Pierre Mignard, François Boucher, Joseph Siffred Duplessis, etc., fără a neglija moderni cum ar fi Yvaral, Raymond Moretti, Salvador Dali, Sacha Sosono, Niki de Saint Phalle, Victor Vasarely…
Numai orbii pot ignora monumentala clădire de pe Riviera franceză, datorată bucureşteanului Henri Negrescu, devenit Négresco, întru facilitarea pronunţării francofone.
Un motiv, printre altele, de a ne recunoaşte cu demnitate originea, în pofida prea multor „reprezentanţi” care ne-o prejudiciază.