BUCURĂ-TE!
S-a anunţat, in sfârşit, ploaie. A burat ieri oleacă – mană curată, gata, se duc şi grădinile. Poate s-o fi săturat prin alti părţi să dea cu bolovani.
Desculţul nu se lasă doborât de ani, priveşte norii şi şopteşte: « Spală, Doamne, toţi jegosii! » După care bagă degetu-n candelă şi miruieşte mărul din grădină – anul trecut nu putea să le ţină şi anu-ăsta n-a avut o floare!
– Grădina-i un adevărat război, îmi zice, nu poţi să-i spui precum inamicului: mă culc şi ne batem mai târziu… E mai rea ca nevasta, nu poţi s-o amâni şi pă ia o zi, douî…
Bucură-te, Omule!
In aceste timpuri oricine caută să te înşele cu ceva. Este unu poreclit “Hoţu’” fiindcă nimeni n-a putut să-l înşele vreodată. Am ajuns să-nchid geamul prin care vând atunci când mă-ntorc cu spatele să le aduc comanda, fiindcă mâna se-ntinde şi-mi ia. Nu contează că nu-i aparţine, că alea-s blesteme curate. Dar am şi câţiva care se autoservesc, trec pe lângă bani, îşi iau singuri restul sau ţin ei minte.
Privesc strada şi-l văd pe Constandin cu pantalonii de apă-adâncă şi şapca aia “roşa”. Stă de-o juma de oră cu ţigara-n mână pe bordură şi-i din ce în ce mai nervos că nu trece nimeni să-i dea un foc.
Mă mir că nu s-a interzis şi statul pe bordură! Trotuarul aparţine… primăriei, ne-au închis în propriile case – dacă stai în poartă şi ţii sticla cu vin în mâna dinspre drum, vine gardianu şi te amendează, cica… bei pe stradă!
Bucuraţi-vă oameni, mâine va fi şi mai rău!
Constandin se hotărăşte să intre după un băţ de chibrit. Se cunoaste cu Desculţul din salut. Scoate de la ciorap două bancnote verzi şi le fâşcâie-ntre degete. Le-a mai găsit p-acolu, pă undi ştie el…Işi aminteşte pentru o clipă de vremurile când era un leu burta de vin!
– Cini-i rău, să ştii că n-o să moarî bini… îmi zice. Am fost ieri la Zmeeni şi-am văzut! Am văzut duminca la sapă! Să mai te-ntrebi di ce nu plouî! S-a-nrăit lumea di tot!
(Descultu): Orice naţiune are oameni, mai puţin oameni şi ne-oameni! Am trăit s-o văd şi p-asta ! Locurile de veci se vând pe… 7 ani ! După cari te cheamî: « Vino şi ia-ţi mortu di-acia! »
– Sunt mai răi ca pă foamiti. In timp ce Marghiloman punea cercel de aur la un peşte – şi peştili di aur să ţinea după barcă atunci când se plimba cu barosanii, că era râzgâiat di iel, pă trenu “Foamea” – asa-i zicea, “Foamea!” – , oaminii stăteau cocoţaţi pă acoperiş cu saci şi tăgârţe, că nu mai era loc în vagoane. Şi numa ce auzeai: “Funia!” Şi toţi să aruncau pă burtî. Nişte nenorociţi legau funii di stâlpii di pă marginea căii ferate. Funia avea gheare de fier la capăt şi era imposibil să nu se agaţe de ceva…
(Descultul):: La Referendum ai votat “Da” sau “Nu”?
– M-am abţinut!
– Nu-i bini. Trebuie să ai şi tu o ambiţie! Puni degitu pă punt!
– Am zis “Da” când m-am însurat, şi n-am vrut să cad iar în greşealî. Plus di asta, ăsta-şi puni fesu pă cap şi să duci p-acolu. Cu un ochi jumati a mai făcut câti ceva!
– Ce-a facut? Di 18 ani, când ne e lumea mai dragă, bem apă ruginitî di la robinet! Ce-a făcut? Suntem păgubiţi de hoţi şi niciodată despăgubiţi. M-am săturat pâna-n gât să m-aplec şi la ăla şi la ăla… Adevăru ari prea multi… mijloaci! Iar pă mini mă-ngenuncheazî!
– Nu vezi că vorbim digeaba ca tilivizoru?
– Cicî e-n discuţie să să punî încî trei taxi: pă caldurî, pă închinaciuni şi pă… căcăţei.
– Am observat că ce zici aparatu di radio, tilivizoru nu zici.
– După ce ne-au pus taxa pă apa de ploaie, urmeazî taxa pă caldura di la soari, că anu’ ăsta o să fie căldurî mari di tot. Oaminii să roagî la Dumnezeu să-i ajuti şi să pari că primesc foloasi necuveniti di sus, un fel di şpagî. Să gândesc s-o… impozitezi! Au vinit si ecologiştii fiindc-au observat că prea multi casi n-au closet şi-şi fac, săracii, nevoili în spatili casii. O să-i trimitî p-ăia 322 să-i înnumiri…
– Matali m-ai curmat pă mini! I-o am auzit că Teocticst a hotărât să să facî popi numa d-ăia dezvoltaţii, ca poliştii. Namili. Ca enoriaşii să mărturiseascî di fricî! Râsu nu-i ca plânsu! Notează, bre! Adevăru e că omenirea-i într-un impas. Faci rău şi nu ţi să întâmplî nimic! Eşti indiferent şi nu ţi să întâmplî nimic! Inseamnî că s-a lăsat mânî libirî tuturor răilor. Oaminii cu oleacî di cărticicî nu sînt pregătiţi să dea piept cu ei fincî nu s-au antrenat di mici cu arcu şi cuţitu. S-a crezut că e suficient să facim reguli. Da’ legea să-nvârti ca şurubu… Văd că justiţiarii sînt tari ca… untu la soari! Nu să mai regleazî şi ei diloc! « Da’ mai băgaţi şi la cazanu cu zmoalî, băă! »
-Poati greşesc cu mila!
– Stăm toţi încremeniţi şi-aşteaptăm să să facî dreptati! Mai dă-mi un băţ di chibit, că noaptea-i lungî… E bun că-l folosesc şi ca scobitoari…
Invinşilor, jungherul gândului vostru e gata să-şi arate tăişul. Cel ce intri doar cu un băţ de chibrit în noaptea cea lungă, de unde n-a fugit întristarea şi nici suspinul, Ingenuncheatule, bucură-te! Cel ce-ai mers cu picioarele desculţe prin adâncul brazdei cât să-nconjori pământul, Injugatule, bucură-te şi tu!
După închidere mă aşez la pândă – nu pot sta liniştit după ce am lăsat în poartă un salbatic şi o fată cu fuste lungi. Stătuseră în întunericul terasei şi se ciocniseră şoptit într-o limbă pe care n-o-nţelegeam. Observ cum e scos de pe dedesubt un jungher cu lamă foarte lungă şi este agitat deasupra capului. Dar femeia nu se fereşte ci… râde! Ba chiar îl smulge şi-l trece jucăuş dintr-o mână într-alta. A naibii, îi stă frumos cu junherul în mână!
Pe cer fulgere aruncă lumini pe deasupra ţolului uriaş ce înaintează dinspre jumătate de cer să m-acopere. La un moment dat flăcăul dă să plece, iar fata rămâne pe loc, nehotărâtă, pe muchie de cuţit. Apoi îl strigă, face chiar un pas către el. Ca-ntr-un dans. Si-l văd întorcându-se pentru a o amăgi iar, şi iar, şi iar cu lama aceea infricoşătoare. Ea simte, probabil, după gravitatea rostirii, cât e moarte, fel de-a fi, sau joacă. Si învinge fiindcă nu a fost împinsă lama în moalele trupului. Ar putea să o facă ea după ce-l va fi obosit până la sfârşeală. Dar va lua oare cuşitul şi va merge singură înainte?!
« Aici e iubire! îmi zic – deocamdată nu e nici un pericol. » Si mă hotărăsc să-i las. Ii mai privesc peste umăr, odată şi înca odată, şi-i văd cum o iau încet spre mlaştini, unde se vor ascunde şi se vor înmulţi pe o corabie a întunericului. Si de unde vor năpusti într-o zi cu cuţitele în mâini.
Mă îndrept abătut spre jumatatea albă a bucăţii de cer ce a mai rămas – Lumina zilei dintâi ? – pentru a mă ghemui şi scrie câteva rânduri. Să mă bucur şi eu. Pentru un timp