După emoţiile intense ale succesului, cineastului Cristian Mungiu, erou al „Palmei de Aur” de la Cannes 2007, i se vor oferi, desigur, şi în ţară consideraţiile mult meritate. Prin mult meritate, înţeleg nu numai felicitări şi ofrande, îmbrăţişări cordiale şi strângeri de mână sincere, dar şi aspectul material, neapărat trebuincios, care să-i asigure continuitatea creaţiei, cu certitudinea confirmată că talentul lui este indubitabil. Milionarii, ca să nu spun miliardarii în dolari, au devenit monedă curentă în România, iar o parte din beneficiile lor, hai, să spunem 0,5%, ar fi suficientă pentru ca cinematografia română să-şi pună în valoare resursele, creând, dacă termenul mi-ar fi permis, o „plusvaloare culturală”. Inutil să se invoce sărăcia maselor; India se găseşte în fruntea producţiei cinematografice mondiale. Filonul calităţii are nevoie de o exploatare şi o explorare perseverentă, de vreme ce talentele există. Bugetul lui Cristian Mungiu a fost limitat (590.000 €, dintre care 330.000€ de la agenţiile de publicitate), nu însă neglijabil pentru nivelul de trai din România. „Palma…” i-a adus însă clienţi serioşi (distribuitori), filmul vânzându-se, după unele surse, în USA, Germania, Mexic, Brazilia şi, în acelaşi timp, solicitat într-un mare număr de festivaluri, ceea ce ne îndreptăţeşte să credem că această victorie se va concretiza şi pe planul bugetar.
Desigur, Cristian Mungiu face parte dintr-o pleiadă de cineaşti români, înzestraţi cu talent, ale căror reuşite internaţionale vor depinde de condiţiile puse la dispoziţia lor de către Ministerul Culturii mai întâi şi, bineînţeles, de cei ce deţin „pungile” şi susţin virtuţile patriotismului.
Un moment anecdotic de la încheierea Festivalului: Îndreptându-se liniştit spre festivitatea organizată în onoarea lui şi a filmului „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, de către distribuitorul francez „Bac Film”, Cristian Mungiu s-a găsit într-o situaţie „haioasă”. Vigilii nu l-au recunoscut pe tânărul cineast, încă neştiut de cerberi, căruia îi lipsea invitaţia şi badge-ul, refuzându-i-se astfel intrarea… Puţin iritat, dar cu simţul umorului, Kiki (diminutivul moldovean, cu care mamă-sa îl adula), a fost nevoit să scoată trofeul din sac, pentru a-şi revendica dreptul de a participa la… propria sărbătorire.
(N.R. Cititi si in arhiva rubricii Ultima Ora articolul scris de Stephane Ionesco in exclusivitate pentru RLIV-ACUM, despre succesul de la Cannes al lui Cristian Mungiu)
VENI, VIDI, VICI – Am venit, am vazut, am învins, ar fi spus Cristian Mungiu. Eu l-am vazut la televiziunea franceza via Canada, l-am auzit, l-am vazut si auzit exprimându-si emotiile sincere, modestia, încurajarea prin gesturi si vorbe ale celebrei Jane Fonda, de parca-si conducea „fiul” în fata numerosului public strain care-l ovationa…pe scurt un tânar român, care a stiut sa se orienteze în viata si a reusit într-adevar cu MAGNA CUM LAUDAE.
Reversul medaliei, desigur, putem spune caracteristic unor românashi, putini, dar suficienti ca sa ne enerveze si sa încerce sa estompeze adevaratul succes mondial în domeniul cinematografiei. Au aparut unele critici negative, ajungându-se pâna a se spune ca a „plagiat” etc.
În privinta sustinerii acestei arte cinematografice si în general a artei si a patrimoniului cultural national si istoric ale României de catre „miliardarii” de peste noapte ai României, dar cu „radacini vechi dinainte de 1989”, nu trebuie sa ne facem nici o iluzie, atâta vreme cât ei sunt preocupati în exclusivitate de propria lor viata si a descendentilor, acumulând si investind milioane în imobile si banci în tari unde nu se platesc impozite – Elvetia si Imperiul Monaco – unde banii nu au miros.
Este trist, dar foarte adevarat, ca niciodata România postbelica, nu a stiut sa-si mentina în patria de origine pe cei talentati, inteligenti si nu în cele din urma devotati originilor stramosesti si pamântului românesc, motiv pentru care enorm de multi au ales EXODUL si vor alege în continuare, în caz ca…
Acest tânar talentat si iubitor al patriei unde a vazut lumina zilei, iubitor de parinti si bunica de care a pomenit în interview-uri, daca nu va fi sprijinit suficient în tara lui, desigur ca va fi suprasolicitat de cei care-i recunosc, apreciaza si onoreaza cum se cuvine talentul si munca.
Decoratia oferita de Domnul Basescu, desigur reprezinta o apreciere, dar cum decoratiile au curs „gârla” în România în ultimii 15 ani, apoi multe s-au retras, destul de multi chiar refuzându-le, nu poate constitui o dovada suprema a talentului si muncii depuse. Indiferent cine ar fi persoana, daca nu va fi sustinuta material pentru a putea face fata concurentei si junglei internationale în materie de cinematografie si nu numai, desigur ca exodul va continua si România nu va reusi sa pastreze decât pe cei care nu aduc deloc faima României, atragând mai mult critici negative decât pozitive.