Scandalul steagului secuiesc demonstrează din nou cât de uşor naţionalismele se pot folosi de o problemă cu caracter local, transformând-o într-un element care subminează o relaţie bilaterală fragilă, cea dintre România şi Ungaria , relaţie care de-alungul anilor, cu eforturi, s-a menţinut la un nivel rezonabil, ba chiar în multe domenii la unul foarte bun, conflictul făcând şi alte victime„colaterale”. Acest articol nu doreşte să stabilească vinovăţii ci consecinţe. Dar nu pot să nu spun că folosirea steagului era o chestiune care trebuia rezolvată pe plan local, cu bunăvoinţă şi compromis, fără să i se dea amploare . Din păcate, patimi din ambele tabere, încăpăţânări şi exagerări au transformat-o într-o controversă care a înveninat atmosfera. Bucureştiul era cât pe ce să-l declare pe ambasadorul Ungariei persona non grata. Budapesta a sărit să apere „demnitatea” secuilor, drepturile maghiarilor care au fost afectate , după părerea ei, de interzicerea arborăii unui steag. Paradoxul este că , deşi a fost vorba de apărarea maghiarilor, manifestările din Ungaria, organizate pe plan local şi guvernamental au avut un efect de bumerang şi i-au lovit tocmai pe cei desemnaţi să fie apăraţi – pe maghiarii din România.
Cine a urmărit cu atenţie luările de poziţie ale liderilor U.D.M.R., cei care reprezintă interesele celei mai mari părţi a maghiarilor din România, şi-au putut da seama că poziţia luată de Budapesta nu le-a picat deloc bine. Aş putea să afirm fără să exagerez că au fost îngroziţi. Ei au dat de înţeles foarte clar că este vorba de o problemă internă care trebuie să fie soluţionată în România şi nu de către oamenii politici din Ungaria. Şi-au dat seama că ar putea pierde un mare câştig dobândit prin munca şi eforturile asidue de ani de zile – relaţiile civilizate, de colaborare cu populaţia majoritară românească. Şi aici vreau să arăt la ce concluzie am ajuns , legată de acest scandal exagerat în mod artificial. În declaraţii ale unor lideri politici români şi în multe articole apărute în presa română s-a subliniat că tot scandalul are o miză de politică internă din Ungaria şi anume alegerile legislative din 2014, că prin măsurile luate în Ungaria-arborarea pe diferite clădiri şi în diferite oraşe a steagului secuiesc şi prin diversele declaraţii ale demnitarilor Fidesz, se doreşte câştigarea electoratului maghiar din România, a celor care au cerut şi au dobândit şi cetăţenia ungară şi care, la fel ca românii cu dublă cetăţenie împrăştiaţi în diferite meleaguri, au drept de vot. (Am ţinut să fac această ultimă precizare, ţinând cont de unele sugestii făcute în parlamentul român ca cetăţenilor de naţionalitate maghiară care s-ar duce să voteze, să li se ia cetăţenia română). Eu cred că, da, este adevărat- miza scandalului cu steagul secuiesc este o problemă de politică internă dar nu din Ungaria ci din România. Ea are o ţintă precisă – discreditarea UDMR de către actualul regim de la Budapesta.
Argumentul scrutinului din 2014 din Ungaria nu stă în picioare din mai multe motive. La ora actuală, în toate ţările în care trăiesc maghiari care şi-au cerut cetăţenia, numărul cererilor depuse a fost de 400.000. Până în 2014 poate va mai creşte dar nu cu mult. Cifra a fost prezentată recent de Zsolt Semlyén, vicepremierul Ungariei. El nu defalcat-o , deci nu ştim exact câţi dintre ei sunt din România. Să presupunem că 200.000. Nu se ştie nici câţi dintre aceştia se vor duce să voteze. Cunoscând procentele din secuime la diferite scrutinuri, numărul nu va fi semnificativ. Şi oricum, potrivit unor sondaje , două partide din Ungaria sunt populare în Ardeal-Fidesz şi , într-o oarecare măsură Jobbik. La ora actuală şi în perspectivă, alegerile legislative în ţara vecină vor fi câştigate tot de Fidesz şi de Viktor Orban, poate nu cu două treimi dar cu o majoritate destul de confortabilă.. Cu toate dificultăţile economice prin care trece Ungaria, în pofida criticilor la adresa nerespectării unor principii democratice, Orban şi partidul său conduc în sondaje cu foarte multe procente, chiar dacă popularitatea lor s-a mai erodat. Dar poziţia uneori aniteuropeană a conducerii ungare şi nunaţele naţionaliste din discursurile liderilor îşi mai fac efectul. Din păcate, deocamdată nu există o alternativă credibilă la actualul regim. Opoziţia care a început să se organizeze- şi aici nu vorbesc de socialişti care sunt departe de a recâştiga simpatia populaţiei, ci de noile organizaţii ale societăţii civile- nu a reuşit să găsească o platformă comună şi să aibă o ofertă alternativă pentru viitorul Ungariei. Astfel că, deşi sunt binevenite toate voturile, nu maghiarii cu dublă cetăţenie vor câştiga alegerile pentru Orban.
Atitudinea autorităţilor ungare loveşte clar în UDMR, organizaţie neagreată de către guvernul Fidesz. Viktor Orban, Laszlo Köver, preşedntele parlamentului, cel care a vrut să-l înmormânteze cu pompă în Ardeal pe scriitorul fascist Nyirö József, şi ceilalţi lideri au suferit un eşec usturător când partidele maghiare din Ardeal pe care le-au sprijinit şi material şi moral, nu au reuşit să obţină nici un loc în parlament. În schimb, prin votul exprimat, majoritatea maghiarilor s-a pronunţat pentru UDMR chiar dacă există nemulţumiri şi faţă de Uniune – şi, cu toate că s-au mai pierdut nişte mandate, organizaţia maghiară este prezentă în cele două camere. La ora actuală, UDMR are de făcut faţă la două provocări- noua Constituţie a României şi regionalizarea, domenii unde ar fi vrut să negocieze anumite cerinţe ale maghiarilor. Se cunosc de-acum principalele doleanţe- eliminarea sintagmei „stat naţional” din Constituţie şi o regiune care să includă judeţele cu populaţie majoritar maghiară. Şi dacă înaintea scandalului cu steagurile, se gândea că poate ar fi avut şanse de compromis, Budapesta a reuşit să accentueze neîncrederea faţă de organizaţia maghiarilor şi să distrugă aceste şanse. Sunt convinsă că problema steagului se va rezolva şi se va da uitării, dovadă gestul făcut de Kelemen Hunor, liderul UDMR, care, la recentul congres liberal, i-a dăruit lui Crin Antonescu un steag secuiesc.Dar pentru maghiari „pierderile colaterale” vor fi mari. Deşi la unguri nu există zicala „Să moară capra vecinului”, Budapesta a aplicat-o cu succes la conaţionalii săi din România, ale căror interese spune că le apără. Depinde cum.
Orice observator rațional al realităților din Ardeal și care nu se inflamează ușor, știe de ce se întîmplă toate acestea.
Există motivații istorice, dar există și șmecherii contemporane. Din punctul meu de vedere, să-și pună steagurile unde vor, dacă așa se simt bine. Problema este că multora nu le place stilul ostentativ unguresc, deși pe alții – cum sînt și eu – acest lucru le este indiferent. Da, corect, UDRM a primit cu multă neplăcere reacția isterică din Ungaria, parcă erau niște copii care strigau „mă supăr și mă duc acasă”.
Că mulți politicieni unguri suferă de infantilism politic este bine cunoscut, este o boală istorică, databilă în epoca modernă de pe la 1848 încoace și acutizată după primul război mondial. Cine a citit memoriile lui Seaton Watson și despre activitatea sa în epocă înțelege imediat despre ce vorbesc. Ungaria a fost, încă de pe atunci, un exportator de instabilitate în Europa Centrală și continuă să fie. Diferența este că, pe atunci, avea putere; acum nu are, dar are complexe pe care și le-a creat singură. E adevărat că mai toate popoarele din zona fostă comunistă suferă, într-un fel sau altul, de complexe: ungurii de complexul lor, românii de al lor. Cînd se întîlnesc niște complexați, situația poate ieși de sub control. Noroc că și UDMR și USL au suficienți oameni raționali, încît să iasă din acest joc infantil. Cel puțin așa sper. Aseară un reprezentant de seamă al UDMR spunea, glumind un pic, că lumea a aflat cum arată steagul secuiesc. Sper ca totul să se termine la un chef cu pălincă și gulaș.
Poate este aici și o frustrare a faptului că UDMR nu mai este la guvernare, a tot fost vreo 20 de ani din 22 și, poate, ar fi bine să mai fie, deși în mandatul 2008–2012 au făcut multe greșeli în numele gustului puterii.
O completare la articolul meu, ceva ce am aflat aseară la un post de televiziune de la Budapesta, dintr-un interviu al fostului preşedinte al UDMR, Bela Marko. Steagul secuiesc există… din 2004, deci nu este nicidecum un drapel istoric moştenit. Doar simbolurile, luna şi soarele, se regăsesc în tradiţia secuiască.
Dupa parerea lui Szekeres Attila István (membru al Comisiei Naţionale de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie a Academiei Române și al Societăţii Maghiare de Heraldică şi Genealogie)
„„Acest așa-zis steag secuiesc este luat dintr-un model de broderie de pernă. Varianta corectă din punct de vedere istoric este diferită de acest fals steag prin amănunte esențiale pentru un heraldist. Această făcătura, în jurul căreia se face acum atâta tevatură, a ajuns să fie imparțită peste tot, ca la talcioc, fără să fie întrebați specialiștii”
—
Oricum nu asta conteaza, steagul a fost creat si adoptat in anul 2004 de cei de la CNS/SZNT (Consiliul National Secuiesc) ca simbol nationalist, ca un simbol al luptei pentru autonomia secuilor, autonomia teritoriala a „Tinutul Secuiesc”.
Tinut care e o zona desenatat pe harta de cei la CNS si ce nu corespunde strict tinutului secuiesc istoric ci e una desenata in asa fel incat sa cuprinda cati mai multi maghiari. Mai multi procentual, sunt si lasati maghiari din zona Har-Cov-Mures ce sunt lasai „in afara” pentru ca nu se putea trage linie continua fara sa cuprinda si multi/mai multi/ romani cu ocazia asta.
Fara indoiala ca reactia Ungariei ii slabeste puternic pe cei de la UDMR fiind stiut ca ei nu pot intra la guvernare, nu pot colabora cu partidele romanesti, daca sustin idea autonomiei teritoriale. La fel e si in Slovacia, partidul maghiar renunata la retorica de sustinere a autonomiei teritoriale in „Felvidek” -sudul Slovaciei-cand intra la guvernare, e doar un subiect de campanie electorala.
Vezi si acum, UDMR a anuntat ca nu participa la mitigul autonomist din 10 martie din Targu-Mures.
Daca UDMR sfarseste discreditat se deschide drumul radicalilor sustinuti de Orban-Fidesz, si se deschide si posibilitate unui conflict, a tensionarii semnificative a situatiei majoritate-minoritate in Romania.
Săltatul steagului secuiesc nu are nimic de-a face cu heraldica, disciplină complexă și care necesită multă știință, are de-a face cu un mod ostentativ de manifestare.
Pe mine unul nu mă deranjează steagul ăsta, să și-l pună unde vor. Problema este că, într-o Europă fără frontiere, multiculturală, care trebuie să încurajeze bilingvismul, trilingvismul… un asemenea comportament devine greu de acceptat, de naționalism desuet de secol 19 sau din perioada interbelică.
Cui folosește azi așa ceva? Ce le aduce steagul ăla în gușă și-n căpușă? Nimic, manifestări cabotine încurajate de niște cabotini de la Budapesta. Eu mă bucur că Attila Verestöy, Kelemen Hunor și alții ca ei sînt niște oameni raționali care nu au chef de prostii d-astea. Cred, mai degrabă, că ar dori niscai portofolii guvernamentale, unele cît mai grase. Eu le-aș da, aș scăpa de o grijă cu un schimb ieftin.