\”În lumina circumstanţelor din Moldova, o reformă constituţională este necesară pentru a preveni ca blocaje politice să se mai întâmple pe viitor…\”
(Comisia de la Veneţia, 12 martie 2010)
Aliața pentru Integrare Europeană (AIE), coaliția de guvernare din Republica Moldova, s-a născut cu adevărat în momentele în care, superb şi obstinat, a refuzat ispita de a da „votul de aur” pentru candidatul comunist la funcţia de preşedinte al republicii. Unanimitatea a fost atunci forţa care a schimbat axa politicului din stânga Prutului. Alimentat de presiunea constantă pe care o creaseră evenimentele de la 7 aprilie, gestul Alianţei a însemnat una dintre paginile memorabile de demnitate ale unei clase politice care promitea să nu-şi dezamăgească suporterii interni şi externi. Astăzi, este un alt moment de cotitură. Turnesolul referendumului constituţional dezvăluie lucruri pe care, acum nouă luni de zile, nu ne aşteptam să le vedem. Şi nu poţi să nu observi că, după nouă luni de zile, a început şi sfârşitul Revoluţiei Oranj de la Kiev. Un „model” care trebuie evitat cu orice preţ.
Ce vrea, totuşi, Comisia de la Veneţia?
Mărul discordiei pare să fie răspunsul Comisiei de la Veneţia (comisa constituțională a Consiliului Europei) către Curtea Constituţională din RM, relativ la interpretarea articolelor 78.5 şi 85.3 din Constituţia în vigoare: „Amicus curiae brief for the Constitutional Court of Moldova on the interpretation of articles 78.5 and 85.3 of the Constitution of Moldova”. Trecem peste faptul că titlul ignoră inexplicabil denumirea oficială a statului – corect ar fi fost „Republic of Moldova” şi „Constitutional Court of the Republic of Moldova” – pentru că eroarea este prezentă de 19 ori în textul Comisiei! Chestiunea de fond este însă alta. În esenţă, experţii german, belgian şi finlandez răspund la trei întrebări punctuale, legate de 1). relaţia dintre cele două articole din Constituţie şi aplicabilitatea lor; 2). ce înseamnă „în decursul unui an” din articolul 85.3; 3). momentul în care preşedintele în execiţiu trebuie să dizolve parlamentul şi să fixeze data alegerilor. Experţii concluzionează următoarele: „În lumina circumstanţelor din Moldova, o reformă constituţională este necesară pentru a preveni ca blocaje politice să se mai întâmple pe viitor în Moldova. Disoluţiile frecvente ale Parlamentului care se succed unele după altele la intervale scurte de numai câteva luni creează obstacole pentru negocierile politice necesare în vederea unei reforme constituţionale de succes. Comisia de la Veneţia reaminteşte Raportul său despre amendamentele constituţionale adoptate în decembrie 2009, unde accentuează că acestea trebuie să urmeze procedurile stabilite de Constituţia în uz. Comisia de la Veneţia rămâne la dispoziţia autorităţilor moldoveneşti pentru orice asistenţă viitoare de care ar avea nevoie în această chestiune”.
Concluzia pare evidentă. Comisia a răspuns, aşa cum face de fiecare dată, doar la ce a fost întrebată. A încerca să extrapolezi reacţia Comisiei sau să o „întăreşti” cu cine ştie ce declaraţii din culise riscă să fie neconform cu litera textului. Astfel că, cine declară ritos că experţii Comisiei „ar argumenta că nu este cazul de a adopta o nouă constituţie în Republica Moldova” fie nu a citit textul Comisiei, fie îl forţează abuziv. Comisia nu spune niciunde aşa ceva, pentru că răspunsul s-a referit explicit la scrisoarea din 7 decembrie expediată de Curtea Constituţională a RM.
Referendum sau integrare – o miză falsă
Nimeni nu ignoră, chiar dacă nu spune asta concret, dimensiunea politică a oricărei decizii juridice. Dar nici aceasta nu trebuie exagerată, mai ales în cazul RM. A spune astăzi că referendumul trebuie evitaat pentru că „integrarea europeană” este mai importantă şi nu trebuie să fie periclitată este cel puţin excesiv. Şi asta pentru că, deocamdată, niciun oficial european nu a garantat RM aşa ceva! La Chişinău este vorba astăzi de paşi importanţi pe care acesta îi face pentru apropierea de structurile europene, dar de aici până la integrarea propriu-zisă mai e ceva vreme, şi aceasta nu se va întâmpla, fireşte, în mandatul actualului executiv. Astfel că nu e nevoie în RM de schimbări de suprafaţă, ci de fundament, pentru că integrarea este o miză pe termen lung.
Nu „ţara legală” trebuie modificată şi ajustată la cerinţele europene, ci „ţara reală”. Nu e vorba numai despre „legi euroconforme”, ci despre atmosferă publică, atitudine politică şi valori în conformitate cu norma euroatlantică. Aici trebuie să îşi concentreze atenţia elita politică de la Chişinău dacă vrea cu adevărat biletul de intrare în cluburile europene.
RM nu este nici Germania, nici America
Din această perspectivă, şi nu din alta, trebuie pusă problema referendumului – ca parte a unui proces care va dura decenii, poate, în funcţie şi de opţiunea cetăţenilor RM. În esenţă, argumentele teoretice contra unui referendum pot fi exacte, dar, în acelaşi stil, pot fi aduse şi altele care să pledeze pro. Ca orice „instrument” democratic, este controversat în unele state, dar are şi adepţi, în altele, în funcţie de circumstanţe. Dar nu aici stă problema. Cum spuneam, într-un stat ca RM, referendumul nu este în primul rând o chestiune juridică, ci una civico-politică. De aceea nu trebuie judecat aşa cum este el judecat în statele occidentale consolidate, pentru că RM este departe de aşa ceva. Iar comparaţia, în acest caz, trebuie să fie bine cumpănită, pentru că poate fi, prin abuz, un instrument care poate legitima şi justifica orice.
Spectrul Greciei
Comisia de la Veneţia rămâne în continuare un instrument juridic esenţial al Consiliului Europei, dar şi al UE. Dar lucrurile trebuie privite în context şi în perspectivă. Iată încă un element. Actuala criză din Grecia arată două lucruri esenţiale şi pe care RM nu le poate ignora. În primul rând, reacţiile „roşii” la criză riscă să se transforme în Grecia în reacţii anti-euroatlantice (de tip „conspiraţie americană”), cu consecinţe grave pe termen mediu şi lung. Concluzia este că, un stat cu o istorie recentă nedigerată, fără o europenizare structurală şi la nivel de mentalităţi îşi poate face rău sieşi, dar şi clubului din care face parte. Şi asta indiferent de euroconformitatea legislativă sau cifrele raportate entuziast la Bruxelles! Fără o „ţară reală” bine articulată axiologic, „ţara legală” nu poate să fie decât o vitrină care însă poate să se facă ţăndări la orice şoc, iar ţăndările îi pot atinge şi pe alţii. În al doilea rând, criza grecească ridică o serie de discuţii despre care vizează nu doar spaţiul euro sau solidaritatea europeană, nu doar funcţionarea instituţiile financiare greceşti, dar şi instituţiile politice europene, capacitatea lor de reacţie, dar şi de absorbţie a unor noi membri. Şi asta nu este deloc în avantajul RM!
Concluzia este una singură. Chişinăul nu are nevoie astăzi de schimbări de decor, ci de modificări profunde. De aceea liderii AIE mai au multe de făcut împreună. Niciunul dintre ei, singur, nu va duce RM în UE, indiferent de ispitele de moment. Acesta este contextul în care trebuie discutat totul la Chişinău, inclusiv referendumul sau reforma constituţională. Refuzul „votului de aur” a fost certificatul de naştere al AIE. O atitudine contrară ar însemna cetificatul de deces.
Articolul a apărut inițial în Timpul www.timpul.md