Continente calde veşnic verzi
În care se pare că raiul e la el acasă.
Ţări mari bogate
În care se pare că fructele cresc de la sine
Iar mierea izvorăşte la marginea drumurilor;
Să se înfrupte oricine.
Şi undeva acolo
Ca o inimă e ţara mea.
Acolo fiecare plantă, fiecare grăunte,
Sunt udate cu sudoare
Să crească
Şi fiecare cărămidă
E mângâiată cu palmele goale,
E arsă în flacăra sufletelor
Să se-ntărească.
Acolo e credinţa veche a neamului meu.
Puţin desuetă pentru unii, azi, poate.
Sunt mormintele strămoşilor.
E dealul galben, Alomul trudei
Pe care mi-am urcat ca pe Golgota mea,
Grei, anii copilăriei.
E dealul viilor
Cu troiţa la care mă-nchinam cu tata
Şi e Valea Zalăului
În care-am învăţat jocul cu apa.
Undeva în mine,
Dincolo de mine,
Aproape, departe,
Acolo,
E patria gândului meu;
E ţara cuvintelor mele,
E harta aceea pe care odată,
Copiii o vor atârna ca pe-o icoană
Pe crucea de la căpătâiul
Mormântului meu.
Dan David, Los Angeles, mai-21-2006.