caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Diaspora



 

“Ziua nationala a aromanilor” intre fictiune si realitate

de (11-6-2007)

Istoricul problemei
De cativa ani (1997), se sarbatoreste la Bucuresti “Ziua aromanilor”, in amintirea “iradelei imperiale” din 5/22 mai 1905, promulgata de sultanul Abdul Hamid al II-lea, prin care aromanii erau si ei recunoscuti ca nationalitate distincta (evident romaneasca) in Imperiul otoman.

La acea vreme functionau in Balcani, in Imperiul ottoman, peste 100 de scoli si zeci de biserici finantate de statul roman. In fapt, prin aceasta iradea se legifera o stare de fapt, existenta invatamantului romanesc la aromanii din Balcani, existand precedentul de la 5 septembrie 1878, ordinul viziral al lui Savfel Pasa prin care se prevedea libera exercitare a invatamantului si a cultului in limba romana.
Iradeaua a fost obtinuta de statul roman astfel: J. Lahovari, ministru roman al Afacerilor Straine, si Mihai Vladescu, ministrul Instructiunii Publice, au convenit la Constantinopol numirea a doi inspectori scolari, Nicolae Tacit si A. Balamaci, pentru scolile si bisericile romanesti din Macedonia, care pana la 1905 erau considerate ca functionand particular, fiind practic tolerate. Autoritatea otomana din Ianina, in persoana lui Osman Pasa, a interzis accesul celor doi inspectori si a ordonat inchiderea scolii din Metova si a bisericii din Baiasa. In urma ultimatului adresat de statul roman, amenintand cu ruperea relatiilor diplomatice, sultanul a promulgat celebra iradea (decret).
Rezultatul practic al acestei iradele a fost dezastruos pentru comunitatile aromane din Balcani pe care statul roman le sprijinea cultural. Aceasta iradea a provocat prigoana nationala, comandouri de teroristi (antarti) greci trecand la executarea de asasinate in randul fruntasilor aromani (peste 400 de victime), ceeace a condus la ruperea relatiilor diplomatice intre Grecia si Romania (1906-1911).
De fapt, revolutia Junilor turci, din 1908, avea sa produca pentru aromanii din imperiul otoman o stare favorabila, doi reprezentanti ai aromanilor, Nicolae Batzaria si Filip Misa ajungand in Parlamentul turc. In perioada 1908-1912, aromanii au sansa de a accede in functiile publice, a urma cursurile universitare in imperiu, a-si organiza comunitatile etnice in eforii si a se exprima in Congrese nationale. Razboaiele balcanice duc insa la dezmembrarea Imperiului otoman, aromanii intrand in componenta Greciei, Albaniei, Bulgariei si Regatului Sarbo-Croato-Sloven. La Pacea de la Bucuresti (1913), care punea capat razboaielor balcanice, ministrii de externe ai Greciei, Bulgariei si Regatului Sarbo-Croato-Sloven dadeau asigurari, prin scrisorile schimbate cu Titu Maiorescu (ministru de externe), ca vor respecta drepturile minoritatilor aromane, protejand scolile si bisericile. Ceeace in fapt nu s-a mai intamplat, cu exceptia Greciei (pana in 1947).
Numerosi aromani din statele balcanice au cerut Patriei Mame – Romania, sa-i primeasca in Cadrilater, dupa anul 1925. Astfel, peste 25000 de persoane, au primit cetatenie, pamant si credite pentru a se repatria, garant al lor fiind Societatea de Cultura Macedo-Romana. La cedarea Cadrilaterului (septembrie 1940), s-a realizat schimbul de populatie cu bulgarii din Dobrogea de Nord, romanii (peste 130000) fiind stramutati in judetele Tulcea si Constanta.
In statele balcanice, aromanii (care se considerau de nationalitate romana, existand si o factiune grecomana) au pierdut drepturile etnice, dupa 1945, astazi, nefiindu-le recunoscute decat in R. Macedonia (existand doua pareri, una ca sunt romani, alta ca sunt armani).
La 14 iunie 1997, Parlamentul European vota Recomandarea 1333 (recomandare si nu impunere), ramasa fara urmari, prin care se cerea statelor balcanice sa creeze conditii pentru afirmarea cultural-lingvistica (nu nationala) a aromanilor, cu respectarea Cartei Europene a limbilor minoritare.

Situatia actuala
Incepand inca din 1994, mai amplu din 2005, s-a incercat, din partea unor asociatii aromanesti din Romania, acreditarea ideii ca aromanii trebuie sa devina minoritate nationala. Cazul ar fi asemanator cu al sasilor plecati in Germania sau al evreilor plecati in Israel, care ar cere, in patriile lor, sa devina minoritari.
Evident, exista si alte asociatii aromane, mai vechi ca reprezentare, cum ar fi Societatea de Cultura Macedo-Romana, care au protestat vehement la aceasta idee.
Inca din 1994, in revista Dimandarea, nr. 3, Zahu Pana, intr-un articol intitulat „Nostalgia robiei sau abject oportunism”, atragea atentia asupra unei asociatii intitulate „Comunitatea Aromanilor din Romania”, care la acea vreme avea aderenta, dupa spusele autorului, doar la cateva familii din jurul familie Barba, stabilite la Freiburg (Germania), portavocea unei „societati fantoma – Uniunea Culturala Aromana”. In publicatia Cuvantul, nr. 30, din 27 iulie 1993, autor Irina Tudor, se atragea atentia ca „principalul vinovat de aceasta psihoza („etnie minoritara”) ar fi Vasile Barba, licentiat in drept, fost profesor de economie politica la Institutul de Silvicultura din Brasov, stabilit de 6-7 ani in Germania. Dl. Barba a venit de mai multe ori in Romania, cerand ajutor pentru „fratii aromani”. Ba chiar, la un moment dat, obtinuse un ajutor financiar din partea Fundatiei Culturale Romane, pentru a scoate la Freiburg un buletin trimestrial in dialectul aroman”. Iar Zahu Pana comenta: „Acest buletin se numeste „Zborlu a nostru” si are drept scop sa distruga orice legatura intre scrierea romaneasca si scrierea in dialect, intrebuintand un alfabet absurd, sarba-nemtesc, antiromanesc in spirit”. In 1997, profesorul Gheorghe Zbuchea publica intr-o lucrare dedicata aromanilor ca „Esenta actiunii promovate, in acest caz (se refera la organizatia Uniunea pentru limba si cultura aromana n.n.), a fost si este recunoasterea, atat in tarile de origine, cat si pe plan international, a identitatii etnice distincte a aromanilor precum si acordarea de drepturi culturale garantate”. Iar acad. Petar Atanasov, de la Scopije, relata ca „s-a incercat fara succes o standardizare a aromanei in conditiile in care dialectul are 6 variante locale, unele situate in tari diferite si supuse unor imprumuturi de termeni moderni si necesari din limbi diferite”.
Lucrurile au stagnat pana la 16 aprilie 2005 cand, la adunarea anuala a Comunitatii (Fara) Aromanilor din Romania (CAR) s-a votat un document numit „Vrearea aromanilor”, prin care se cerea explicit statului roman ca aromanii sa fie recunoscuti ca minoritate nationala in Romania. Din acest moment a inceput propaganda acestei asociatii pentru implinirea scopului propus. Din partea altor asociatii aromane s-a protestat vehement impotriva acestui demers. Actiunile si demersurile diversioniste ale CAR au fost publicate in revista „Armanamea”, sprijinita financiar chiar de Ministerul Culturii. Presedintele CAR, militant fervent pentru transformarea aromanilor in minoritate nationala, este deputatul PD Costica Canacheu.
Personalitati marcante ale aromanilor din Romania, oameni de stiinta si academicieni, chiar si Academia Romana, s-au pronuntat in privinta absurditatii ca aromanii sa fie considerati minoritari in tara lor.
Si Vasile Barba, revenea intr-un articol din Curierul National, 18 martie 2006, exprimand ideea ca speranta de supravietuire a aromanilor sta tot in statul roman: „Eu sunt azi in varsta si privesc cu mare teama la evolutia destinului aromanilor. Peste tot in Balcani soarta lor este ingrijoratoare: o splendida cultura apune incet, fara sa trezeasca regrete nimanui. Nu am ce face si trebuie sa-mi pun sperantele tot in Romania. Ea este, daca nu patria noastra natala, precum in cazul daco-romanilor, in schimb singura noastra patrie pe acest pamant. Iar istoria si cultura noastra sunt depozitul vechi – si, credem noi, stimabil – al insesi originilor si culturii sale.”
In timp ce in tarile de origine, europene, sau aspirante de a se integra in Uniunea Europeana, aromanii sunt asimilati etnic, pare evident ca se doreste ca statul roman sa fie pus in defensiva, spre a nu mai acorda un sprijin cultural comunitatilor de aromani care doresc si solicita acest lucru. Intrucat, daca in Romania aromanii ar fi minoritari, in Balcani ei, evident, ar fi greci, albanezi, bulgari si macedoneni.
Nu putem sa nu semnalam asemanarea de continut intre “ideea moldovenista” si cea “armanja”, precum si faptul ca se incearca confiscarea de catre o grupare a simbolisticii si idealurilor culturale si nationale ale romanitatii balcanice si transformarea in contrariul lor, cum este cazul iradelei imperiale, considerata astazi ca “zi nationala”, a poeziei lui Costa Belimace (Parinteasca Dimandare), “imn national”, a jertfei nationale a romanismului balcanic ca fiind o chestiune “circumstantiata de epoca”. Citez din Vrearea aromanilor: “Romania a fost de la inceputul existentei sale ca stat national un sprijin pentru armani, in forme astazi depasite, circumstantiate de epoca. Strategia de supravietuire a strabunicilor nostri care la sfarsitul secolului al XIX-lea sacrificau propria identitate pentru a gasi protectori puternici era si ea circumstantiata de epoca. Strategia noastra de salvare si dezvoltare a limbii, a culturii aromane este cea de afirmare a propriei identitati si de participare la concertul multicultural European si universal”. Ciudata logica, stiut fiind faptul ca, fara sprijinul material si cultural al statului roman, aromanii ar fi disparut (ca aromani) din peisajul balcanic. Enigma si miracolul istoric al supravietuirii aromanilor poate fi gasita si in romanismul nord-dunarean, cum de altfel, si aromanii si-au adus obolul la cultura nationala dand personalitati ca Andrei Saguna, Emanoil Gojdu, Evanghelie Zappa, Jean Mihail, Elie Carafoli, George Murnu, Theodor Capidan, Tache Papahagi s.a.
Marele lingvist Tache Papahagi s-a inselat profetind ca: „Acest al douazecilea secol va fi secolul stingerii aromanilor, cunoscuti mai mult sub numele de macedo-romani: treptat, treptat va disparea graiul acestei populatii romanice, care – fara ecouri in viata istorica si politica a Europei – a indeplinit anumite misiuni in evolutia generala a popoarelor conlocuitoare din Peninsula Balcanica.” Evident, cheia nu este transformarea aromanilor in minoritate in patria adoptiva, ci acolo unde ei sunt autohtoni.
Si amintim ca, Emanoil Gojdu lasa averea pentru infiintarea Fundatiei care-i poarta numele, confiscata de statul maghiar, urmatoarele randuri scrie in testamentul sau, “circumstantiat” poate de epoca: “Ca fiu credincios al Bisericii mele, laud dumnezeirea, caci m-a facut roman; iubirea ce am catre Natiunea mea ma imboldeste a starui in fapta, ca inca si dupa moarte sa erump de sub gliile mormintului, spre a putea fi pururea in sinul Natiunii mele”

Dr. Emil Tircomnicu

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Bucura-te!

BUCURĂ-TE! S-a anunţat, in sfârşit, ploaie. A burat ieri oleacă - mană curată, gata, se duc şi grădinile. Poate s-o...

Închide
3.12.36.130