Intr-o reformulare a clasicei „poste a redactiei” ne bucura crecendo-ul cititorilor nostri si nu de putine ori primirea de creatii literare proprii din partea Dumnealor.
Nu ne situam pe un amfitrion al unei critici elitiste, nu ne asteptam sa transformam rubrica de literatura intr-o inchizitie. Dialogul cu cititorii se vrea constructiv. Atat timp cat exista talent si bunavointa in a accepta schimbul de opinii, de impresii rolul de cenaclu devine binefacator.
Am primit cateva insemnari de un lirism cutremurator din Montreal, Canada, semnate de catre Rodica Plop, originara din Romania. Lucrarile sale se situeaza intre proza si poezie, intre copilarie si tragism, intre tara natala si noua lume. Existenta ei se inscrie intr-un sir de intrebari de copil uimit, de o sensibilitate nealterata. Optiunea pentru scris, retragerea in lumea cuvintelor mestesugite sunt exercitiul de extensie a limbii materne in tara de adoptie. Prin ceea ce se incearca – se isca convingerea ca prin aplecarea catre arta scrisului iesim din durerea a fi in exil. Ma gandesc ca aceasta tema ar constitui o tema, anume cea a instrainarii.
Consider prezenta Rodicai Plop in publicatia noastra ca un debut promitator si speram la o posibila colaborare in viitor.
Va propun doua texte spre lectura:
Ibi mama
S-a stins luminarea vietii ei… si a plecat intr-o stea, parasind aceasta vale de lacrimi.
N-a stingherit pe nimeni la plecare, lasind loc celor ce aveau sa-i urmeze: copii, nepoti si stranepoti.
In ziua praznicului Sfintului Ioan Botezatorul si-a dat ultima suflare – parca o zi predestinata de mare sarbatoare crestineasca.
Aici la Montreal era aproape miezul noptii. Telefonul a sunat strident in noapte si vestea a cazut dureros. Am aprins luminari si ne-am rugat ca bunul Dumnezeu sa o odihneasca in pace si sa-i ierte toate pacatele.
Viata ei n-a fost usoara… un zbucium imens plin de controverse si incercari din cele mai grele. Dar cu toate astea a ramas dreapta avind o fire aspra pe care a declinat-o in functie de trairile ce i-au fost date sa le treaca.
N-a cunoscut fericirea – de tinara s-a unit cu Ioji baci, cu care nu avea sa ramina pina la sfirsit. S-a nascut primul baiat Ioji. Apoi dupa citiva ani a urmat Victoras pe care avea sa-l piarda in urma unei afectiuni grave pe vremea accea, ce a curmat viata copilului. Fratele mai mare isi aminteste ca Victoras a fost dus la doctor si i-a facut o gaura linga ureche,dar infectia se raspindise deja. Nu a scapat asa cum se spera. La micul mormint Ibi mama i-a sadit doi brazi… cine stie daca or mai fi acolo! – au trecut zeci de ani…
Soarta ii daduse prima lovitura – avea sa urmeze divortul de Ioji baci. Povestea ca i-a fost foarte greu. Multe lacrimi a varsat si nu stia incotro s-o apuce. S-a recasatorit cu nea Tuca – Ioji a fost incredintat bunicilor din partea mamei, sa-l creasca. Credea probabil ca Iojica avea sa-i fie povara in casnicia ei. Nu si-a iertat acest gest – iar Ioji, copil fiind, n-a inteles de ce!
Era o femeie priceputa la lucrul ei. Se bucura de stima colegilor si conducea o sectie de marochinarie. A lucrat pina la pensie ba chiar si dupa aceea, avind un mic atelier acasa.
A urmat casatoria lui Ioji, careia i s-a impotrivit. Nora n-o iubea si asa a ramas tot timpul. S-a nascut nepotul Bogdan. Neintelegerile din familia lui Ioji erau nenumarate. De fiecare data Ioji se refugia la Ibi mama. O data nea Tuca a schimbat iala de la usa ca Ioji sa numai vina – Ibi mama nu l-a iertat niciodata pentru asta. O lovise cel ce-i era sot, in tot ce avea mai drag – opilul ei!
Ioji a ramas de dragul lui Bogdan 18 ani alaturi de femeia care nu-i mai era fidela si pe care de mult n-o mai iubea.
Intr-o zi, cu Bogdan de mina, a luat drumul exilului si s-a oprit in Canada. Multe piedici au urmat in a fi acceptati aici. Cu ordin de expulzare in mina, iata ca nici in ziua de astazi nu se stie!, o avocata a cistigat procesul si asa au ramas amindoi. Intre timp mama lui Bogdan se pregatea sa vina insa dupa trei ani Ioji si Bogdan nu aveau inca actul oficial al acceptului.
Atunci a aparut actuala sotie. A avut loc o rasturnare a destinului care l-a determinat pe Ioji sa divorteze, fapt de neconceput de fosta sotie care a continuat s-o hirtuiasca sufleteste pe Ibi mama, ce inclina cind de o parte cind de alta. Lucrurile nu s-au lamurit nici dupa multi ani, asa ca Ibi mama s-a zbatut intre mama nepotului, care continua sa-si reclame drepturile, desi le pierduse definitiv, si actuala sotie. Declinarile ei dovedeau ca loviturile vietii au sapat adinc in sufletul ei si devenise tot mai suferinda.
Nea Tuca nu i-a adus prea mare bucurie – copii lui din prima casatorie il detestau si nu vroiau sa auda nimic de tatal lor. Asa ca incetul cu incetul s-a retras in el si devenise o grea povara in viata lui Ibi mama. Cu toate astea l-a ingrijit pina la sfirsit, si a luat cu el, pentru totdeauna, trairile pe care nu le-a exprimat niciodata.
Ibi mama reusise sa-si cumpere un apartament in care traia cu nea Tuca dar nepoata din partea surorii mijlocii impreuna cu sotul ei, nechibzuiti si napaditi de datorii prin fel de fel de afaceri nerentabile, au convins-o sa renunte la locuinta in schimbul aducerii ei in locuinta soacrei nepoatei, intr-o camaruta.
Ii promisese ca o va ingriji la batrinete. N-a fost asa. Nepoata a pierdut apartamentul si casa in care locuia cu sotii Tuca, asa ca cei doi erau sa ajunga pe drumuri. Noroc cu Ioji care a venit si i-a salvat cerind verisoarei sa le cumpere o locuinta. Bineinteles ca a contribuit material si impreuna cu Ioji i-au luat lui Ibi mama un acoperis deasupra capului.
Anii traiti singura departe de cei dragi au macinat-o zi si noapte. Le ducea dorul varsind lacrimi multe. Puterile ii slabisera dar vointa de a face tot timpul ceva pentru copii ei a ramas. Boala avea sa vina incet sa-i cuprinda trupul dar mai ales sufletul, asa ca in cele din urma, sperind intr-o zi mai buna,a trait 86 de ani.
A apucat sa-si vada stranepotul mic, la citeva luni. Nadajduia sa-l revada aflind ca Bogdan vine in Romania dupa un an. In zadar i-a asteptat.
Ar mai fi avut multe de spus-era foarte spirituala, dar sfirsitul a surprins-o si sint convinsa ca daca ar sti ca a murit, mi-ar spune:
„Eu? Eu nu mor niciodata, va am pe voi si sint asa de frumoasa ca ma invidiaza toata lumea!”
Aniversare
Intr-o zi, linga un pom
am gasit o scoica…
sa fi trecut marea pe aici?
Pe un fir de iarba
am gasit un calut…
sa fi trecut vreo herghelie pe aici?
Intr-o floare am gasit o poveste…
sa fi trecut bunica pe aici?
Pe o piatra mi-am gasit norocul…
sa fi trecut iubirea pe aici?
Intr-un cuib de rindunea,
gingurea surioara mea.
Sa fi trecut barza pe aici?