caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Gastronomie si Stil



 

Un petit d’amour

de (17-2-2013)
6 ecouri

 
Ziua de 14 februarie e ziua indragostitilor. Sfantul Valentin este un descendent al lui Cupidon si in ciuda exagerarilor, a kitch-urilor de tot felul nu dauneaza cu nimic sa infrumusetam luna februarie cu putina dragoste, cu voie buna.

Seara de dragoste nu poate exista fara un pahar de vin, fara o cina alaturi de persoana draga.

E timpul ca si barbatii sa surprinda iubitele cu masa pregatita, chiar daca in viata lor nu au taiat o ceapa. Lectia bucatariei mediteraneene nu rezida in elaborarea elitista, in cristal ori portelan fin, brocart.  Masa infloreste cu zambetul, cu dorinta noastra ca din putin, si chiar saracie sa construim un moment de neuitat.

De aceea am ales o reteta italiana, facila si un exercitiu pentru orice incepator in arta culinara.

Chiftele pesto in sos de tomate

Ingrediente

1 kg de carne tocata (vita sau porc), nu foarte slaba

sare, piper, boia de ardei iute, rozmarin

1 lingurita de ulei vegetal

2 oua

2 felii de franzela

1 pahar de lapte

3-4 catei de usturoi

100 gr pesto

Ingrediente pentru sos

500 ml de rosii in bullion

1 ceapa taiata fin

1 morcov

1 crenguta de telina verde, apia

2 foi de dafin

Cimbru

50 ml de ulei de masline
 

Metoda de preparare

1. Amestecati carnea cu condimentele, cu ouale, cu usturoiul bine presat, cu sosul pesto.

2. Inmuiati painea in lapte si o amestecati bine cu carnea tocata.

3. Formati bulete, chiftele si le aranjati intr-o tava unsa cu ulei, le dati in cuptorul incins timp de 30 minute.

4. In acelasi timp intr-o tigae sau oala caliti ceapa, foile de dafin, cimbrul in uleiul de masline.

5. Adaugati rosiile, morcovul intreg, telina si amestecati la foc domol timp de 30 minute.

6. Scoateti  chiftelele din cuptor si le puneti in sosul de tomate timp de 5 minute.

Serviti cu orez, paste, ori chiar mamaliga.

Sugerez o salata de castraveti, ridichi, masline, cascaval si migdale afumate.

meat balls 1meat ballsmigdale

Ecouri

  • Christina Vlad: (22-2-2013 la 07:58)

    Seara de dragoste cu miros de prajeala ? :-((( Si sa mâncam si usturoi ???
    Nu cred ca e recomandarea ideala. Mai bine ma invita la restaurant.

  • florin predescu: (22-2-2013 la 10:09)

    Desigur. Este o optiune. In Germania, in urma cu ani lumea nu manca usturoi deoarece miroase urat. Cand au aparut rest italienesti, grecesti, chinezesti care abunda in usturoi au zis: Ich habe Griechisch gegessen !

    As vrea sa va precizez ca bucataria italiana de clasa foloseste usturoiul ca ingredient principal. Sa nu mai vorbim de efectele usturoiului asupra sanatatii.Am sa va spun o poveste.

    In alta ordine de idei usturoiul prin gatit isi mai pierde din mirosul respingator pt Dvs.

    Probabil Dvs traiti intr-o lume in care se gateste fad, ca pentru bolnavi. Statisticile demonstreaza ca bucataria mediteraneana abuzeaza de usturoi. F putini bolnavi vardiaci in schimb.

    Daca e nevoie sa ne referim la restaurante va dau lista de rest mari unde se serveste paine cu usturoi si in ulei de masline. Americanii au prelaut traditia si numesc aceasta paine Texas Toast. Revin, Dumneavostra ati crescut poate intr-o zona flamanda ori scandinava unde usturoiul dispare ca ingredient sau in vreun alcov regesc unde mancarea este gatita cu Nina Ricci si Lancome.

    Apoi va mentionez ca masa nu e pusa in bucatarie, in mirosul de prajeala pe care Dvs il repudiati.

    Nu aveti decat sa degustati ce doriti Dvs. Sunteti libera sa refuzati invitatia unei retete. Va promit pt un viitor un articol despre usturoi.
    Va spun ca ma intorc cu placere in satul copilariei mele si voi lauda mereu mujdeiul si sarmaura de peste.

    Va dau adresa locului meu de munca si aproape jumatate din feluri de mancare sunt servite cu garlic butter (homarul, fructele de mare) si cu garlic biscuits.

    PS Nu trebuie pusa o tona de usturoi. Moderatia si contrabalansarea cu alte ingrediente creeaza armonia gustativa.

    Ca si in orice arta- culoarea, tonul, cuvantul.

  • Christina Vlad: (22-2-2013 la 11:54)

    Normal ca nu se manânca la bucatarie ! Dar mirosul acela de prajeala îl resimti în par, în porii pielii, iar atunci când îti face o declaratie… din bun-simt duci batista la nas si te prefaci racita pentru ca… preferi mirosul unui parfum placut decât cel de usturoi.

  • florin predescu: (22-2-2013 la 12:59)

    Doamna Vlad,

    Se pare ca Dvs nu gatiti sau altfel va imaginati ca a fi in bucatarie e nevoie de masca impotriva gazelor.

    Eu gatesc de ani si lucrez in gastronomie, si va precizez ca nu miros a prajeala. In primul rand vorbim de ceea ce intelegi Dvs prin prajeala si prin folosirea unui ulei de calitate. Tehnic este vorba de timpul calirii care nu are nimic cu prajeala vulgara despre care vorbiti Dvs.

    Foarte multe rest de calitate in lume au bucataria deschisa. Nimeni nu-si pune batista la gura. Cum am zis, nimeni nu va obliga sa inhalati usturoiul. Probabil nu ati avut mama si nici bunica sa va gateasca. as vrea sa ma pot intoarce in timp la atmosfera dinaintea sarbatorilor cand toata ulita miroase a mancare impregnata de dragostea mainilor ce gatesc.

    Revin la un poet italian Eugenio Montale ce semneaza un poem ars poetica, in care se regaseste in lumea gradinilor crescute libere, in cartierele joase cu flori simple, si nu in salonul artifical, al lumii snoabe, al florilor cu nume rare.

    Ma bucur ca am prieteni nenumarati ce nu isi pun batista la nas si nu au nevoie de parfum pentru a contracara bucataria.

    Va sugerez sa cunparati mancaruri gata pregatite, congelate, le puneti in microunde si nu aveti nevoie a epuiza parfumul nostru valoros, sa inteleg ca e un Hermes sau Cartier ?

  • Christina Vlad: (22-2-2013 la 14:01)

    Este adevarat ca usturoiul este soldatul imunitatii dar, din bun simt,fara a suferi de aliumfobie, eviti sa-l deranjezi pe cel de lânga tine cu astfel de mirosuri…

    Acum înteleg de ce îl promovati de ziua îndragostitilor ! Are proprietati afrodisiace si… îl consumati fara limita… ca majoritatea românilor.

    Nu si-a pus pâna acum nimeni un cleste de rufe la nas, atunci când v-a sarutat ?

  • Wanda Lucaciu: (22-2-2013 la 14:26)

    Dna Vlad,

    daca nu va place usturoiul aveti o solutie f simpla… NU MINCATI USTUROI! Basta, fin, finito, gata!

    Ping pong -ul de e mails intre dv si Dl. Predescu sunt inutile si plictisitoare.

    Cititi restul de articole si poate faceti si alte comentarii? Posibil?



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Lansarea volumului “Prequel” de Radu-Ilarion Munteanu

Joi 7 februarie 2013, s-a lansat “la apă” noua ambarcaţiune-vehicol al amintirilor pe care ni le împărtăşeşte cu mare har...

Închide
3.133.133.18