MOTTO: “Întâlnim uneori oameni perfect străini care încep să ne intereseze de la prima vedere, absolut brusc, pe neaşteptate, fără ca un cuvânt să fi fost rostit între noi” (Dostoievski).
Născut la 21 iulie 1958, într-o ţară care abia începea să construiască socialismul.
Copilăria terminată pe la patru ani, când casa părintească din centrul capitalei a trecut în proprietatea Muzeului Româno-Rus, actualul Muzeu al Literaturii Romane, şi familia s-a mutat într-un bloc în stil Baroc Stalinist timpuriu.
Tatăl – grafician, eşuat ca desenator artistic, ilustrator de cărţi medicale, o fire boemă “pe stradă”, un tiran absolut acasă.
Mama – contabilă onestă, extrem de sensibilă dar introvertită, binevoitoare în a acceptă sistemul, prea preocupată să fie “pe linie” pentru a mă înţelege.
Bunica (mama-mare) – mentorul, muza, alinarea, “profesoara” mea în ale Bibliei. Cea care mi-a oferit cel mai frumos cadou primit vreodată de ziua mea de naştere: 21 iulie 1969, m-a trezit la oră 3.00 dimineaţa ca să îl văd şi să îl aud pe Neil Armstrong spunând: „un mic pas pentru om, un salt imens pentru omenire„.
Primii artişti care mi-au marcat viaţa – Sonja Henie, John Payne, Lynn Bari, Glen Miller Orchestra, Nicholas Brothers şi Dorothy Dandridge în Sun Valley Serenade.
Am mers la liceul Zoia Kosmodemianskaia ca să-l pot citi pe Dostoievski în original.
Fascinat de muzica Woodstock-ului şi de Flower Power.
Influenţe majore: Ezra Pound, Carl Sandburg, E.E. Cummings, Nathaniel Hawthorne, E.A. Poe, Ken Casey, J.D. Salinger, Isaac Bashevis Singer, John Updike, Emily Dickinson, Richard Bach, John Steinbeck.
Profesor pentru o scurtă perioadă de timp, până când am tradus într-o video-discotecă Zbor deasupra unui cuib de cuci.
Exilat la o revistă de Microbiologie şi Imunologie pentru că “lupta” dintre Vibramicina şi Salmomella Typhimurium nu a fost, nu este şi nu va fi una politică.
După lovitura de stat din 1989 – jurnalist la România Pitorească, reprezentant al unei organizaţii umanitare irlandeze, Manager Marketing şi PR în turism, Director de Program pe vase de croazieră.
Vizitele în America mi-au schimbat fundamental viaţa.
Sceptic în privinţa UE, încrezător în destinul individual.
Total dedicat muncii mele şi familiei – 4 copii “produşi” în două milenii şi secole diferite.
Filmele preferate: Popeye, Felix the Cat, Betty Boop, Walt Disney, Some Like It Hot, A Night at the Opera, The Magnificent Seven, Butch Cassidy and Sundance Kid, Schindler’s List, Butterflies Are Free, The Incident, Inherit the Wind/Monkey Trial, Ship of Fools, The Domino Principle, Bobby Deerfield, Kramer vs. Kramer, A Bronx Tale.
Muzica: de la preclasică până la Hard Rock.
Poemul de căpătâi – Invictus de William Ernest Henley:
It matters not how strait the gate,
How charged with punishments the scroll,
I am the master of my fate:
I am the captain of my soul.
mircea p0eana lndiscutabil,
mircea poeana , frumos si valabil.
la mai mare si la mai mult.
cu placere si apreciere ,
itzhak bareket .