caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Opinii



 

DUPĂ REFERENDUM

de (21-5-2007)

Poporul şi-a spus cuvântul şi l-a repus în drepturi pe Băsescu. Iar procentajul de 44% de alegători din totalul posibil, de care se leagă acum anumiţi politicieni, ar fi fost mult mai mare dacă Referendumul nu s-ar fi ţinut, contrar uzanţelor, într-o zi de sambata!
Din această confruntare costisitoare şi pătimaşă, democraţia a ieşit puţin ameţită, dezorientată, fiindcă există un raport de forţe cu totul nesănătos, disproporţionat de inegal. Parlamentul a pierdut din prestigiu dintr-un motiv foarte simplu: prea mulţi politicieni au ajuns acolo nu din vocaţie, nu din patriotism sau motive de conştiinţă, nici din dorinţa de a face bine, ci pentru bani, pentru putere, pentru interese personale, pentru o imunitate în spatele căruia credeau că vor putea trage sforile şi se vor putea îmbogăţi. Faptul că mulţi din cei 322 şi-au dat votul pur şi simplu la ordin, ca nişte marionete, demonstrează până unde sunt dispuşi să meargă aceşti politicieni cu compromisurile pentru a-şi menţine scaunele.
Dar când conştiinţa politicianului tace, sau este găunoasă şi aservită, pedeapsa nu întârzie prea mult. Au apărut primele demisii şi semne ale regretelor tardive, mintea românului cea de pe urmă. Vor cădea capete şi se vor produce migraţii politice, dar, din păcate, mai mult din calcul şi mai puţin din motive morale. Avem partide care şi-au luat nişte denumiri fiindcă era nevoie de aceasta, dar nu au habar de programe, de însăşi componenta politică obligatorie pe care o înglobează sintagmele LIBERAL, SOCIAL, DEMOCRAT, etc. Absenteismul şi somnul din Parlament sunt injurii directe la adresa alegătorilor.
După cum afirma un intelectual de vază, azi defunct, majoritatea politicienilor de la noi nu au conştiinţe, ci buzunare.
Prin ei, corupţia pătrunde pe uşa din faţă în forul legislativ suprem, răpind democraţiei şansa de a acţiona fără lanţuri.
Este timpul ca parlamentul să-şi recâştige prestigiul mai mult decât şifonat, să devină cu adevărat reprezentantul poporului şi nu o adunătură de profitori fără alte opinii decât paza propriilor privilegii!
Să ajungă în parlament cu adevărat cei doriţi de alegători, cei aleşi direct, pe baza unui program şi a unor opţiuni politice clare, a căror respectare să fie obligatorie şi nu negociabilă ca la piaţa Obor! Avem nevoie de un raport de forţe politice mai echilibrat, de o constituţie modernă, care să nu privilegieze pe absolut nimeni!
Numai aşa poate funcţiona democraţia, fără amestecul mahărilor economici, fără faultarea juridicului, numai şi numai cu ochiul şi urechea mereu spre nevoile populaţiei!
Domnilor politicieni de Dâmboviţa, să nu irosim această nouă şansă, să nu pierdem iar decenii pentru a ne asuma adevărul lucidităţii şi al responsabilităţii!

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Arlechin în camera albastră

Ninge în camera albastră Cu fulgi de lumină Strecuraţi prin sitele cerului, Bălăciţi în spumele norilor. Ninge peste ochii tăi....

Închide
3.143.1.47