După cum este cunoscut, România a fost afectată în perioada de preaderare şi în cea care a urmat după primirea în Uniunea Europeană (UE) de o serie de mutaţii politice, economice, sociale şi culturale. Din păcate, cele mai importante consecinţe ale acestor schimbări intempestive s-au dovedit a fi negative şi nu pozitive. Astfel, populaţia României a scăzut în perioada 2004 – 2011 cu 2.629.561 de persoane (1,2). Pe de altă parte, deşi România a înregistrat în perioada 2004 – 2008 o creştere economică explozivă, traiectoria acestui proces a fost nesustenabilă (progresie vicioasă) datorită apetenţei excesive pentru consum, pentru importuri şi pentru credite externe, dar mai ales datorită ineficacităţii şi a ineficienţei modului în care au fost cheltuite aceste credite.
(în miliarde de euro)
| Produs intern brut | Consum final | Investiţii | Exporturi | Importuri | Datorie externă | Serviciul datoriei | |
| 2004 | 61,064 | 52,100 | 14,455 | 21,883 | 27,372 | 21,495 | 4,972 |
| 2005 | 79,802 | 69,330 | 18,583 | 26,401 | 34,512 | 30,913 | 13,578 |
| 2006 | 97,751 | 83,631 | 25,864 | 31,553 | 43,297 | 41,196 | 19,801 |
| 2007 | 124,728 | 103,420 | 38,635 | 36,547 | 53,847 | 56,628 | 29,925 |
| 2008 | 139,765 | 114,299 | 43,691 | 42,532 | 60,757 | 72,354 | 45,575 |
| 2009 | 118,196 | 95,350 | 29,986 | 36,170 | 43,310 | 81,205 | 49,038 |
| 2010 | 124,328 | 99,663 | 31,788 | 44,039 | 51,162 | 91,858 | 43,759 |
| 2011 | 131,327 | 102,966 | 35,364 | 52,575 | 59,578 | 98,724 | 46,233 |
| 2012 | 131,301 | 102,011 | 36,250 | 53,699 | 60,659 | 99,676* | 45,755** |
Note:
* – datoria externă totală la 30 noiembrie 2012;
** – plăţi în contul datoriei externe totale în primele 11 luni din 2012.
Surse de date: 1. Eurostat, GDP and main components; 2. Banca Naţională a României, Datoria externă-structura pe scadenţe, debitori şi creditori.
Într-adevăr, analizând datele din matricea precedentă rezultă că în ultimii opt ani datoria externă totală a României (datoria externă a sectorului public şi a sectorului privat) a crescut cu 78,181 miliarde de euro, în timp ce creşterea produsului intern brut din aceeaşi perioadă a fost de numai 70,237 miliarde de euro. Dar ce se întâmplă atunci când creşterea pe termen lung a datoriilor la nivel macroeconomic este mai mare decât cea a produsului intern brut ? Fără îndoială, în acest caz insolvenţa devine inevitabilă, deoarece veniturile aferente produsului intern brut ( salarii, alte venituri din muncă, profituri, alte venituri din capital şi amortizarea capitalului fix) devin insuficiente la un moment dat în raport cu creşterea serviciului datoriei. Evident, atunci când la nivel macroeconomic fezabilitatea financiară este negativă pe termen lung (datoriile cresc mai rapid decât produsul intern brut), intrarea în incapacitate de plată poate fi amânată un anumit timp prin rostogolirea datoriilor (contractarea unor noi datorii pentru finanţarea plăţilor scadente în contul datoriilor acumulate). Ceea ce se poate observa cu uşurinţă şi în studiul de caz precedent. Astfel, în ultimii opt ani datoria externă totală a României a crescut de aproape cinci ori, pe când valoarea serviciului datoriei a crescut de aproape zece ori, atingând pragul critic de 85% din exporturi şi 35% din produsul intern brut ! Nota bene, imprumuturile interne şi externe contractate de autorităţile publice, de companiile si de populaţia din România au crescut în perioada 2004 – 2011 cu 107,191 miliarde de euro, iar creşterea produsului intern brut din aceeaşi perioadă a totalizat doar 70,263 miliarde de euro (3).
În aceste condiţii, intrarea în incapacitate de plată faţă de creditorii interni şi externi a sectorului public şi privat al economiei româneşti nu mai reprezintă de mult timp un epifenomen. În opinia mea, dacă nu vor fi soluţionate rapid o serie de probleme reziduale, atunci riscul unui colapas financiar generalizat al economiei româneşti va creşte asimtotic în următoarele luni. Dar care sunt aceste probleme?
Înainte de orice, costul creditului este prohibitiv în România datorită nivelului excesiv al dobânzi de politică monetară impus în ultimul deceniu de Banca Naţională a României. În al doilea rând, elasticitatea insuficientă a cursului de schimb al leului în raport cu cererea şi oferta de pe piaţa valutară avantajează de regulă importatorii şi dezavantajează in mod sistematic exportatorii. În al treilea rând, nivelul extrem de redus al competitivităţii companiilor româneşti din ultimele două decenii reprezintă cel mai important factor de risc în ceea ce priveşte insolvenţa externă. În sfârşit, productivitatea extrem de redusă a factorilor de producţie din agricultura românească reprezintă, deasemenea, un factor determinant de risc în ceea ce priveşte insolvenţa externă.
tone producţie/100 ha teren arabil (2011)
| UE | Bulgaria | Polonia | România | Ungaria | |
| Carne de vită | 7,619 | 0,160 | 3,518 | 0,331 | 0,685 |
| Carne de porc | 21,746 | 1,542 | 16,771 | 3,052 | 10,200 |
| Carne de pasăre | 12,030 | 3,149 | 12,825 | 3,538 | 10,100 |
| Lapte de vacă | 135,474 | 17,568 | 86,215 | 10,799 | 34,449 |
Sursa datelor: Eurostat, Agriculture, fishery and forestry statistics, 2012 edition.
În opinia mea, costul prohibitiv al creditului, rigiditatea cursului de schimb al leului, respectiv competivitatea şi productivitatea extrem de redusă a majorităţii activităţilor din industria, din agricultură şi din sectorul terţiar al economiei româneşti reprezintă probleme nesoluţionabile chiar şi pe termen lung. De ce? Pentru că, cel puţin deocamdată, nu există nici în mediul economic, nici în mediul academic şi cu atât mai puţin in mediul politic lideri suficient de responsabili, de motivaţi şi de competenţi pentru a rezolva asemenea probleme teribile. De aceea, falimentul economiei româneşti se apropie cu paşi repezi. Mult prea repezi…
Surse de date:
1. Institutul Naţional de Statistică, Anuarul statistic 2011.
2. Insdtitutul Naţional de Statistică, Recensământul populaţiei şi al locuinţelor 2011.
3. Eurostat. Macroeconomic Imbalance Procedure.
Dr. Ing. Nicolae Ţăran, Timişoara, 6 februarie 2013
Notă biografică:
Prof. univ. dr. Nicolae Ţăran este economist doctor inginer, fiind responsabil de dezvoltarea unor discipline importante precum Managementul Cercetării-Dezvoltării, Managementul Resurselor Umane sau Eficienţa investiţiilor în cadrul Facultăţii de Economie şi de Administrare a Afacerilor (Universitatea de Vest din Timisoara).
A absolvit, printre altele, Facultatea de Stiinţe Economice din cadrul Universităţii de Vest din Timisoara. Are o carieră de peste 30 de ani în învăţământul superior economic. A publicat 65 de lucrări ştiinţifice şi a scris şapte cărţi în domeniul managementului. În ultima perioadă profesorul Nicolae Ţăran a activat ca analist economic, contribuind prin multiplele sale alocuţiuni la lămurirea unor subiecte importante privind evoluţia economiei româneşti.
@Nicolae Țăran. Radiografia poate fi acceptată sau nu.
Starea economiei românești reflectă pe deplin incompetența politicienilor care s-au perindat la guvernare și care au perpetuat scheme falimentare bazate pe interese mărunte de grup, nu la nivel macroeconomic.
Care ar fi soluția? Simplu, clar, eficient. Ce propuneți, concret, pe etape.
Prea blând spus „mutaţii politice, economice, sociale şi culturale”, era mai potrivită expresia „dezastre” şi nu mutaţii!
Este bine să aflăm că consumăm într-un an aproape cât datoria externă.
Nu aţi subliniat că această situaţie este determinată de gradul de ocupaţie cel mai scăzut din Europa, de doar 20%, în timp ce în Germania de ex. gradul de ocupaţie a populaţiei atinge 50%.
Soluţia pe care o solicită Domnul Profesor Sorin Paliga nu există atât timp cât ţara e condusă de politicieni puşi să conducă sectoare din economie, în care sunt „străini”, ei fiind puşi acolo după alte criterii decât cel de competenţă profesională. Când vom avea un guvern format de super-experţi, atunci vom putea vorbi şi despre soluţii. Bineînţeles că în acest caz Partidele şi politicienii vor deveni inutili, zero, infinit mic, infinit mitititel de tot, ceeace Ei nu vor admite !!
Cred că ar fi efectiv interesant ca autorul să ne spună ce soluții efective are, deoarece a surprins niște fenomene, mai departe însă ce facem?
Eu nu mă pricep la domenii precum cel analizat, dar – apropo de cursul rigid al leului – leva bulgărească, după criza din anii ’90, are cel mai rigid curs posibil, 1,96 leva/ 1 euro, au pornit la drum cu circa 1 leva la 1 marcă germană. Acest curs a rămas absolut fix de la apariția euro pînă azi. E bine? E rău? Nu știu…
@Sorin Paliga
> Care ar fi soluția? Simplu, clar, eficient. Ce propuneți, concret, pe etape.
Constatarea unei stări de lucruri este deja o valoare în sine. Nu este neapărată nevoie să fie însoţită de soluţii.
S. Paliga:
Apropo de solutii, iata, am facut un copy & paste din articol (e la moda) si hop solutiile. Ce e de facut?
… soluţionate rapid o serie de probleme reziduale…:
1. Ajustarea costurilor creditului
costul creditului este prohibitiv datorită nivelului excesiv al dobânzi de politică monetară impus în ultimul deceniu de Banca Naţională a României.
2. Sa se lase leul liber (a facut-o Suedia la criza din 1991)
elasticitatea insuficientă a cursului de schimb al leului […] avantajează de regulă importatorii şi dezavantajează in mod sistematic exportatorii
3. Competitivitate si productivitate – industrie
Nivelul extrem de redus al competitivităţii companiilor româneşti din ultimele două decenii reprezintă cel mai important factor de risc în ceea ce priveşte insolvenţa externă.
4. Competitivitate si productivitate – agricultura
productivitatea extrem de redusă a factorilor de producţie din agricultura
Si niste comparatii
Rata dobînzii de referinta BNR este in prezent in 2013 de 5.25 %
Banca Nationala Suedeza Riksbanken, dupa ce a amenintat cu cresteri ale dobânzii de referinta – reporäntan – a scazut-o succesiv de la sfarsitul anului pîna acum la 1%.
Rata la imprumuturi imobiliare este in prezent de 2.7%. 30% din suma totala a dobînzilor platite de un consumator e deductibila. La fel de adevarat este ca Suedia e ,,fruntasa” la indatorarea imobiliara gospodariilor private. Faptul ingrijoreaza autoritatile care insa nu au gasit o cale sa frîneze caruselul creditelor si vînzarilor imobiliare. Pîna de curîn nu era nicio obligatie sa platesti altceva decît valoarea dobînzii. Rata de achitare a creditului era nula. Acum s-a introdus o limita minima, destul de modesta insa.
Daca urmariti diagrama, in iunie 1995 era de 8,91%
http://www.ekonomifakta.se/sv/Fakta/Ekonomi/Finansiell-utveckling/Styrrantan/
Evident, nu tine de specialitatea mea sa stabilesc ce concluzii se trag din aceste comparatii. Am dat niste date asa cum sunt ele.
@Alexandru Leibovici. Da, o constatare este un pas înainte, dar un pas mai important ar consta în soluții. Dacă, de ex., cineva îmi spune „ai greșit” și pleacă, nu m-a ajutat prea mult. Dacă îmi spune acest lucru și îmi și arată unde am greșit a făcut un gest frumos și eficient. Ce ar face autorul articolului dacă ar fi premier? Ce măsuri ar lua? Cum s-ar descurca? Ce ar promova și ce ar descuraja? …
@ Leibovici Alexandru si Sorin Paliga
Teoretic aveţi dreptate, problemele trebuie cunoscute, găsite soluţii, aplicate aceste soluţii !!
Dar, în realitate, s-au adunat deja grămezi de probleme, pentru care există tot atâtea grămezi de soluţii, dar nu s-a găsit „verigă slabă” cum cerea Lenin (Dumnezeu să-l ierte !). Eu aşi propune instituirea unui NEP românesc, pentru vre-o 50 de ani de acum încolo.
Care sunt tarele cele mai specifice ale economiei României?
Mită, comisionul, corupţia, bacşişul, etc. Să fie legalizate! Şi statul să primească 25% impozit pe profit din aceste activităţi, şi să-i folosească exclusiv pentru investiţii. Cine declară venituri ilicite, plăteşte 25% impozit, şi nu păţeşte nimic. Cine ascunde un venit ilicit, să fie extrem de aspru pedepsit. Impozitul acesta să fie plătit şi pe averile ilicite deja acumulate.
Concesiile şi vânzările statului, să fie făcute prin licitaţie, nu pentru valoarea lor, ci pentru procentul din veniturile ce se vor obţine, care trebuie plătite statului sub forma de impozit.
@Sorin Paliga
La observaţia (reproşul?) dv. cum că autorul n-a furnizat soluţii „concrete, pe etape” am remarcat că deja constatarea unei stări de lucruri este utilă, chiar dacă nu este însoţită de soluţii.
Apoi, dl. Petrineanu v-a atras atenţia că, de fapt, articolul nu numai că constată, dar arată şi cauzele şi propune soluţii. Aceste observaţii ale d-lui Patrineanu nu le-aţi mai comentat, în schimb aţi persistat: „Da, o constatare este un pas înainte, dar un pas mai important ar consta în soluţii”.
Constatarea simptomelor şi identificarea cauzelor (diagnosticul) sunt în orice caz etape indispensabile, lucru asupra căruia v-am atras atenţia, concret, în legătură cu articolul dv. despre reforma administraţiei.
Mai scrieţi: „Dacă, de ex., cineva îmi spune „ai greşit” şi pleacă, nu m-a ajutat prea mult. Dacă îmi spune acest lucru şi îmi şi arată unde am greşit a făcut un gest frumos şi eficient.”
Cum am spus, autorul articolului a făcut mult mai mult decât să spună „s-a greşit”: chiar dacă s-ar fi limitat la constatarea unor situaţii negative, ar fi fost deja „un gest frumos”. Dar criteriul dv. de articol util este unul cuasi-imposibil: să detalieze „Ce ar face autorul articolului dacă ar fi premier? Ce măsuri ar lua?”.
Cu un asemenea reproş – n-a furnizat soluţia completă – se poate discredita aproape orice efort de analiză. Orice contribuţie în secvenţa ordonată „ce nu merge” -> „de ce nu merge” -> „care-i soluţia” este un progres. Ce nu serveşte la nimic este să se sară direct la soluţie, adică la măsuri.
@Sfartz Pincu
„Mită, comisionul, corupţia, bacşişul, etc. Să fie legalizate! Şi statul să primească 25% impozit pe profit din aceste activităţi…”
Glumiţi, desigur!
Şi: nu cred că există vreo posibilitate ca Dumnezeu să-l ierte pe Lenin – simbolic vorbind!
@Alexandru Leibovici.
„Cu un asemenea reproş – n-a furnizat soluţia completă – se poate discrdita aproape orice efort de analiză.” Este o formulare cu care nu pot fi de acord, deoarece nu am făcut niciun reproș și, ca atare, nu am ce discredita.
Nu am mai comentat, deoarece nu aveam ce să mai comentez, de vreme ce autorul nu a reacționat în niciun fel.
Era, totuși, util să răspundă autorul, nu dv. Dacă nu răspunde, ori nu-l interesează frămîntările noastre, ori nu are ce răspunde ori ambele.
Oricum, afirmația că discreditezi pe cineva dacă îi ceri detalii ori explicații este mai mult decît interesantă… e de meditat asupra ei.
@Sorin Paliga
1. Cuvântul pe care l-am folosit – „discredita” – nu este cel mai potrivit. Înlocuiţi-l cu „minimaliza”, „subaprecia”, dismiss disparage. Deci:
„Cu un asemenea reproş – n-a furnizat soluţia completă – se poate minimaliza aproape orice efort de analiză.”
2. „nu am făcut niciun reproș și, ca atare, nu am ce discredita”
V-aţi arătat nemulţumit că lipsesc soluţiile (şi nici nu lipseau, dar e secundar). Şi nu aţi cerut pur şi simplu „detalii ori explicații”: detalii se cer cu o frază care începe cu „Şi ce credeţi că ar trebui etc.”, iar nu „Care ar fi soluția? Simplu, clar, eficient. Ce propuneți, concret, pe etape.”
3. „Nu am mai comentat, deoarece nu aveam ce să mai comentez, de vreme ce autorul nu a reacționat în niciun fel.”
Nu, dl. Petrineanu v-a atras atenţia că, de fapt, articolul conţine soluţii – obiecţiunea dv. principlă – dar aţi continuat cu aceeaşi obiecţiune. Chestiunea participării autorilor la comentarii am mai discutat-o (http://www.acum.tv/articol/62813/), dar aţi uitat. În cazul de faţă articolul nu a fost scris special pentru ACUM. Iar concluziile pe care le trageţi din neparticiparea autorului – sunt pripite.
Bine, așa să fie. Nu sînt deloc convins…
Ma bantuie o amintire… de acu cativa ani. Se pare ca porcii din Romania erau campioni la bautu’ de lapte de vaca … Fiindca pretul oferit producatorilor de lapte era submizerabil… Pana la urma vacile au primit o calatorie la abatoare…
Cam aici am fi cu productivitatea extrem de redusă din multe domeniui ale agriculturii. Fiindca producatorul roman nu are acces la piata interna!!!
Si asta si fiindca politicle nationale se definieesc in functie de interesele altor natiuni. Interese concurente!
In afara falimentului economic prezis in articolul de mai sus cred trebuie sa dedicam cateva cuvinte falimentului moral al guvernantilor romani in 2013.
Ponta, cand a fost prins cu ocaua mica relativ la afacerea carnii de cal, a declarat pompos ca frauda a fost comisa in alte canale mai departate de nevinovata Romanie. El era foarte sigur de el cand mintea de inghetau apele. Ma rog, la ce poti sa te astepti dela un plagiator fara scrupule. Mentorul lui, Nastase, iese dela zdup, curat ca o fecioara si, cine stie, mai poate sa fie presedinte.
Cand tineretul vede cum se poarta politicienii ce concluzie poate sa traga?
@Charlie
În legătură cu carnea de cal: detaliile nu sunt încă clare. Sunt două probleme: cine a dat carnea de cal drept carne de vacă şi dacă carnea de cal corespundea normelor EU.
Ponta a negat că frauda cal/vacă ar fi avut loc la producător sau altundeva în România. Carnea a trecut prin mulţi re-vânzători ne-români, nu se ştie încă unde a avut loc substiturea etichetelor. Treaba e cercetată, inclusiv de Europol.
@Charlie.
Ce are de-a face Ponta, plagiatul lui și carnea de cal/vită? Ce logică e asta? Din datele disponibile azi, carnea a plecat din România drept carne de cal, eticheta s-a schimbat pe parcurs. Că a fost sau nu corespunzătoare normelor EU nu știu și cred că nici dv. nu știți.
Și ce are de-a face carnea de cal cu prognoza falimentului??!!
Am scris foarte clar ca ma refer la falimentul moral.
@Charlie. Și dacă se dovedește că șmecheria cu carnea s-a făcut în Franța, cum e probabil, francezii sînt faliți moral? Sau e ca în bancul lui Mircea Crișan cu castravetele?
Informatia mea despre Ponta si carnea de vaca/cal este luata din Romania Libera care a fost publicata si intr’un ziar francez. Nu cred sa ruinez reputia lui Ponta oricat as incerca.
@Charlie.
Punct în cazul cărnii de cal: o firmă cipriotă a făcut șmecheria, nu are nici o legătură cu România acest caz.
Nu știam că România Liberă a devenit punct de referință în presa mondială. Ca unul care a făcut și presă în anii ’90, vă pot spune că nivel mai scăzut ca în media românească actuală e greu de găsit în vreo altă țară. Evident, nu le-am putut analiza pe toate, dar am putut analiza direct, știind limbile respective, presa din țări precum Bulgaria, Cehia, Slovacia, Slovenia…
Însuși modul cum RL și alte organe, să zic așa, au tratat chestiunea arată că nu adevărul conta, ci fenta la gleznă. Păi asta e presă?
Touché. Am sarit peste cal. Asta nu inseamna ca-l cred pe Ponta. Mai curand Academia Catavencu! Have a nice weekend!
@Charlie.
Nu cred că vreun politician română merită atîta atenție, fie în negativ, fie în pozitiv. Vă recomand să urmăriți filmul Michou cu Gérard Depardieu, măcar scena cînd, la masă fiind cu fiul adoptiv și cu soția și urmărind televizorul, începe să vorbească de Gaulle. Îi stă mîncarea în gît, se ridică, ia poziția de drepți, salută militărește uitîndu-se la televizor, îi dă un șut în fund lui fi-so adoptiv, îl laudă pe Șef și conchide: toate astea ni se trag de la comuniști.
Nu traiesc in Franta si nu prea se dau filme franceza. De multe ori imi plac. La fel filmele romanesti de dupa „revolutie”.
Era un film, ‘nu tiu minte cum il chema, despre revolutie. Era foarte multa culoare locala ilustrand mentalitatea romana, a fost sau n’a fost revolutie. Alt film romanesc despre avortul in timpul lui Ceausescu. Atmosfera era foarte grea. O bezna seara la Bucuresti. Lumina ioc. Tramvaiul scartaia la nebunie. „Doamna” la intrare (desk) face mizerii ca o adevarata securista devine subit foarte dulce la telefon cand o suna tov-ul. Mi-a parut bine ca n-am apucat teroarea!
Se pare ca lui Gerard Depardieu de la filmul respectiv i s-a tras ca s-a facut cetatean rus.
Competenta, harnicie, onestitate, rabdare, consecventa, comunicare concreta bazata pe initiativa si loialitate. Cu ajutorul Domnului, cu sprijinul expertilor de pretutindeni.
Eu pe Depardieu îl judec ca actor, că – dacă ar fi să-i judecăm pe oameni după convingeri politice – am urla cam mult la lună.