Sâmbătă seara, trecând în revistă ştirile din România, mi-a atras atenţia un titlu: „Premierul Ponta: Evenimentul Zilei face presiune directă şi constantă la adresa justiţiei şi CNA”. Deşi nu locuiesc în România, ştiu că dl. Ponta este prim-ministru iar Evenimentul Zilei – o publicaţie. M-am lămurit repede că CNA este „Consiliul Naţional al Audiovizualului”.
Intriga
„Curios titlu”, mi-am zis. Ce fel de „presiune” poate exercita un ziar? Un ziar operează în mod normal cu vorbe. Să fi recurs cumva, cândva angajaţii acelui ziar la violenţe fizice? Sau poate au recurs doar la vorbe, însă într-un mod care nu este permis de legea penală, cum ar fi ameninţări cu folosirea forţei, şantaj, poate defăimare (văd că calomnia şi insulta nu mai sunt pedepsite…)? Interesant! Ce s-a întâmplat de fapt?
Continui să citesc:
„Premierul Victor Ponta a transmis vineri presei o scrisoare adresată publicaţiei Evenimentul Zilei în care vorbeşte despre acţiuni ‘susţinute de publicaţia dvs.’ care ‘vin in totală contradicţie’ cu recomandările raportului MCV, realizat de Comisia Europeana.”
Am fost oarecum decepţionat: Evenimentul Zilei nu s-a făcut vinovat de fapte penale ci doar de faptul că a contrariat recomandările unui raport al unui misterios (pentru mine) MCV, iar domnului Ponta probabil că i-a sărit muştarul şi a trimis o scrisoare. E omenesc, mi se întâmplă şi mie – numai că eu sunt persoană privată şi ca atare nu mă sfiiesc să critic pe nimeni…
Mai rămâne să văd ce-i cu „Raportul MCV” şi apoi pot în sfârşit trece la scrisoarea dojenitoare a d-lui Ponta. Am aflat – Wikipedia ştie tot! – că MCV înseamnă „Mecanismul de Cooperare şi Verificare”, un proces de verificare instituit de Uniunea Europeană pentru a urmări progresele României (şi ale Bulgariei) în domeniul justiţiei care, crede UE, nu este suficient de justă în aceste două ţări.
N-a fost nici o problemă să găsesc raportul în cauză, chiar în limba română: iată-l, de exemplu, aici. Raportul are însă vreo 20 de pagini – nici nu-i mult după standardele UE – dar depăşeşte răbdarea mea. Am sperat că dl. Ponta va preciza care parte anume din Raport vine în contradicţie, iarăşi în opinia sa, cu acţiunile ziarului.
Scrisoarea d-lui Ponta
Contextul fiind stabilit, să trecem la scrisoarea prim-ministrului Victor Ponta adresată vineri, 1 februarie, conducerii ziarului Evenimentul Zilei. Ea începe aşa:
În acord cu recomandările din cel mai recent raport privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare, realizat de Comisia Europeană, doresc să remarc mai multe acţiuni care, susţinute de publicaţia dvs., vin în totală contradicţie cu recomandările pe care acest raport le face României:
În traducere, asta înseamnă că prim-ministrul României n-o zice ca de la el, nu zice că ziarul EvZ ar fi încălcat vreo lege, ci zice că nu face decât să atragă atenţia – în numele UE, de bună seamă – că ziarul a venit ” în totală contradicţie” cu… nişte recomandări ale… unui raport…
Urmează două reproşuri concrete:
În primul rând, constat existenţa unei sistematice campanii în care se face presiune directă asupra justiţiei cu privire la decizia legată de suspendarea licenţei unei televiziuni (OTV), în urma unei hotărâri a CNA. Această presiune constă în contestarea mai multor decizii, inclusiv hotărâri judecătoreşti, prin catalogarea lor drept ilegale sau abuzive, în cadrul mai multor articole şi editoriale.
Deci „presiunea” amintită mai sus este exercitată asupra justiţiei şi constă în „contestarea” (adică criticarea) unor decizii judecătoreşti pe motiv că ar fi ilegale sau abuzive.
Domnul prim-ministru, deşi este jurist, poate chiar doctor în drept constituţional, face o gravă confuzie: orice persoană privată are tot dreptul să conteste orice decizie a statului, inclusiv orice decizie judecătorească, şi poate să afirme că este ilegală sau abuzivă, chiar dacă nu este. Şi poate face asta fără să rişte vreo retorsiune din partea statului, nici măcar o dojană din partea prim-ministrului – cel mai puţin din partea primului ministru! Domnul Victor Ponta a greşit epoca, ceea ce este straniu, dat fiind că la sfârşitul acelei epoci nu avea decât 7 ani. Oare ideologia partidului său să fie de vină? Totuşi, dl. Ponta are o scuză: a dat deja a înţelege că nu vorbeşte în numele său…
Al doilea reproş:
… sesizez o presiune constantă la adresa unei instituţii publice din România, Consiliul Naţional al Audiovizualului, care are drept scop contestarea activităţii şi deciziilor acesteia. Modul profund tendenţios în care este prezentată activitatea unei instituţii publice nu are nici o legătură cu sensul mesajului pe care România l-a primit din partea autorilor raportului privind MCV.
Nici aici „presiunea” nu este vreo ameninţare cu aruncarea în aer a unor persoane sau bunuri, nu este nici măcar vreun sinistru şantaj, ci doar banala contestare a activităţii şi deciziilor acelui Consiliu Naţional al Audiovizualului. În cadrul acestui reproş reapare referinţa la Raportul MCV: după domnul Ponta, felul „tendenţios” în care EvZ prezintă activitatea CNA nu este conform cu recomandările acelui raport (am tradus construcţia agramată a domnului prim-ministru). Poate că au avut loc calomnii, intimidări şi hărţuieli reale, dar scrisoarea nu le menţionează; de altfel, acestea, dacă există, trebuie rezolvate prin Codul penal şi tribunale.
Că faptele incriminate sunt, pe deasupra, anterioare publicării raportului nu are, pentru juristul Ponta, nici o importanţă…
În concluzie, scrisoarea afirmă:
Astfel de campanii sunt contrare recomandărilor explicite pe care cel mai recent raport MCV le face la adresa României. Consolidarea statului de drept şi independenţa justiţiei sunt, aşadar, din această perspectivă, încălcate şi subminate de acţiunea dvs. Consider că, tocmai în spiritul acestor recomandări, este de datoria mea să evidenţiez prin poziţii publice(?) greşeala pe care publicaţia dvs. o comite şi nu voi ezita să o fac nici în continuare, aşa cum recomandă Comisia Europeană.
Aflăm deci că, prin criticarea unor decizii ale justiţiei şi ale CNA-ului, ziarul se face vinovat de nici mai mult, nici mai puţin decât încălcarea şi subminarea consolidării statului de drept şi a independenţei justiţiei. Are talent domnul Ponta: sună ca art. 209 din Codul Penal din 1952 despre „subminare” şi „uneltire” contra statului şi care se pedepseau cu până la 20 de ani muncă silnică… Dar dl. Ponta promite „nu voi ezita să o fac … aşa cum recomandă Comisia Europeană”, ca un simplu executant ascultător.
Raportul MCV
Dar chiar aşa o fi, cere acel Raport MCV să li se bage oamenilor în general, şi mass-mediei în particular, pumnul în gură? Raportul însuşi scrie:
Atacurile cu motivaţie politică la adresa sistemului judiciar nu au încetat. Un punct critic este acceptarea hotărârilor judecătoreşti: pentru aceasta este necesar ca toţi membrii clasei politice să ajungă la un consens privind abţinerea de la criticarea hotărârilor judecătoreşti, de la subminarea credibilităţii magistraţilor sau de la exercitarea de presiuni asupra acestora.
Asta înseamnă: politicienii nu au dreptul să critice pe judecători şi hotărârile acestora. Dar cine intră în categoria asta de „politicieni”? Există politicieni care sunt în acelaşi timp demnitari sau funcţionari de stat. Într-adevăr, aceştia au, după caz, obligaţia să execute necondiţionat hotărâri judecătoreşti sau să se abţină de la comentarea lor (o obligaţie de rezervă). Toţi ceilalţi politicieni au tot atâtea drepturi cât şi persoanele private, iar acestora nu li se poate interzice dreptul de a critica.
Comisia … atrage atenţia asupra rolului mijloacelor de informare în masă. Au existat numeroase exemple de mijloace de informare în masă care au exercitat presiuni asupra sistemului judiciar, precum şi anumite îndoieli cu privire la eficacitatea activităţii de supraveghere desfăşurată de Consiliul Naţional al Audiovizualului. Situaţia sugerează necesitatea unei revizuiri a normelor existente pentru a garanta faptul că libertatea presei este însoţită de o protecţie corespunzătoare a instituţiilor şi a drepturilor fundamentale ale persoanelor, precum şi pentru a pune la dispoziţie măsuri reparatorii eficiente.
Am văzut despre ce fel de „presiuni” este vorba: critică şi contestare, iar nu ameninţări şi şantaj. Prin urmare, această comisie a UE este de părere că libertatea presei trebuie îngrădită pentru a „proteja instituţiile”. Pentru a le proteja de ce? Evident, pentru a le proteja de critică. Dar atunci la ce mai serveşte libertatea presei, ce mai rămâne de criticat? Libertatea de a critica pe gestionarii de aprozar că dosesc marfa o avea presa şi pe vremea socialismului!
Ce înseamnă toate acestea?
Raportul mai formulează aceeaşi idee şi sub altă formă: se vor stabili pedepse împotriva acelor mijloace de informare în masă care „exercită presiuni nejustificate” şi recurg la „acte de intimidare … asupra sistemului judiciar şi a instituţiilor implicate în combaterea corupţiei”.
Aceste recomandări ale UE, pe care şi le-a luat în dotare cu mare grabă domnul Victor Ponta, preşedintele Partidului Social Democrat, golesc complet de conţinut dreptul la libera exprimare – dacă vor fi luate în serios, ceea ce este probabil. Nu exclud însă definitiv posibilitatea că se vor auzi proteste vehemente în urma cărora autorii raportului să declare că acesta… a fost greşit interpretat.
Să nu uităm: acest Mecanism de Cooperare şi Verificare al Uniunii Europene are ca obiectiv explicit să ajute România să devină un veritabil stat de drept, adică unul care garantează şi protejează libertăţile individuale. Dar se pare că Uniunea Europeană însăşi ar avea nevoie de câteva lecţii despre funcţiile legitime ale statului deşi, ştiind că Uniunea Europeană este în mod structural un construct perfect etatist, acestea ar fi inutile.
Acest episod arată că nenumăratele birouri ale Uniunii Europene sunt pline de funcţionari cu tendinţe autocrate şi care îşi impun concepţiile lor ignorante despre libertate acelor ţări care sunt mai nevoiaşe şi care au avut proasta inspiraţie să se dea pe mâna lor. Mai mult: în interiorul acelor ţări, unii politicieni profită de inepţiile care le vin de la EU pentru a ataca libertăţile şi pentru a avansa pe calea etatismului.
Aveţi perfectă dreptate cu referinţă la mijoacele de apărare a statului comunist din perioadă anilor 50. Chiar un cunoscut de al meu, un avocat, a fost victima acestui sistem care putea cu uşurinţă să ajungă la „subminarea statului de drept”… plecând de la critica unui pachet de unt(!!), şi a făcut, neinspiratul de el, închisoare doi ani şi jumătate, de închisoare!
Pe de altă parte, nu cred că MCV al UE, a greşit cu ceva, cel mult poate fi acuzat că, necunoscând aspectele de interpretare „balcanoida” în toată splendoarea sa, a fost de bună credinţa doar pentru anumite puncte de vedere!
Justiţia română are destule bube nevindecate, cum ar fi desfiinţarea unor instituţii întregi, sau limitarea de atributii atunci cand deranjează pe mogulii care trag sforile politicii româneşti! Iată căteva exemple:
1. Desfiinţarea CNSAS-ului (Consiliul Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii ) – exact atunci când a început să umble la dosarul lui Voiculescu.
2. Limitarea atribuţiilor ANI (Agenţia Naţională de Integritate) – exact atunci când a început să trimită în judecată nişte moguli, i s-a lăsat doar un rol de observator, fără atribuţiile punitive prevazute initial, si desfiintate ulterior.
3. Tergiversarea de către unii judecători a dosarelor întocmite de DNA (Direcţia Naţională Anticorupţie)
4. Încercarea de limitare a atribuţiilor SRI(Serviciul Român de Informaţii), făcută de Mona Pivniceru.
5. Încercările lui Ponta & Company de limitare a atribuţiilor C.C.R. (Curtea Constituţională a României)
6. Tot Ponta & Company au suprimat instituţia Avocatului Poporului, numind apoi un om de al „nostru”!
Alta confirmare a politicii „pumnului in gura presei” este concedierea lui C.T. Popescu si a intregii echipe de redactori de la „Adevarul”!!
Încerc să decriptez eu războiul declarațiilor din ultimele 2-3 zile.
Cea mai frecventă acuzație auzită vara trecută, ante și post referendum, a fost că mass media face presiuni asupra judecătorilor și că unii politicieni fac presiuni pentru care CCR să dea un anume verdict. Cei care acuzau aceste presiuni nu au specificat niciodată cine, cînd și cum au făcut presiuni. Toți cei acuzați au negat vehement. Mass media, mai ales „antenele”, de asemenea a negat vreo presiune, dar nu a negat faptul că mulți și-au exprimat dezacordul pentru felul cum a procedat CCR, au criticat nivelul profesional al unor membri CCR (ar fi și greu să nu le critici), pe scurt au avut o atitudine (foarte) critică asupra unor reprezentanți ai justiției române. Totul se poate rezuma prin întrebarea, retorică sau nu: „adică eu nu am voie să critic un judecător, un procuror, un membru al CCR? dacă critic pe vreunul dintre aceștia fac presiuni?”.
Acum, în contextul acestui raport, s-a preluat metoda din vara trecută și s-a întors conform noului context. Nu e chiar așa de complicat de explicat. Orice reacție atrage după sine o contrareacție, iar incompetența politică se contrabalansează prin altă incompetență politică.
@ Sorin Paliga
„orice reactie, naste o contrareactie” – spuneti Domnia Voastra.
Nu acest lucru este esenta dialecticii? Si libertatea presei? In mecanica este valabil principiul actiunii egale cu reactiunea. In presa nu merge acest principiu, macar pentru ca sunt de comentat chestii efemere, cu date incomplete. E mai corect sa cauti radacina atitudinilor presei prin prisma: „Cui foloseste??”
Evident. Oricum, încriminarea mass media, oricît de slabă ar fi ea și oricît de partizană, nu se poate face „la grămadă”, global, pe principiul toți sînt la fel, la zid cu ei. Trebuie definit clar ce vină poate avea presa în declanșarea și în întreținerea unei crize.
Nu iau apărarea mass media din România, nu au nevoie de un avocat așa de slab ca mine, reprezentanții lor sînt suficient de puternici și de abili să se descurce singuri, dar încriminarea MM mi se pare un soi de cryout al acuzațiilor din vară puse și repuse după cum dictează vîntul politic de moment.
@Sfartz Pincu
> …nu cred că MCV al UE, a greşit cu ceva…
A greşit (expresia potrivită este „încălcare grosolană”) prin aceea că a calificat ca abuziv ceva care este un drept perfect legitim al unei persoane sau a unui ziar: să critice, chiar şi pe nedrept, organe ale statului.
> Justiţia română are destule bube nevindecate, cum ar fi desfiinţarea
> unor instituţii întregi
Nu cred că justiţia poate desfiinţa instituţii: asta ar fi atribuţiile parlamentului sau guvernului. Dacă vă gândiţi la CCR, acesta nu face parte din sistemul justiţiei, ci este un organism separat.
Despre „concedierea lui C.T. Popescu si a intregii echipe de redactori de la “Adevarul” ” de către vreo instituţie de stat – sunt surprins, nu ştiu la ce vă referiţi.
@Sorin Paliga
Da, aveţi dreptate. Ştiţi vorba: „Când vrei să omori un câine, îl declari turbat”?
Tot aşa, când un demnitar vrea să bage pumnul în gură unui ziarist pentru că l-a criticat, desemnează critica cu un cuvânt cu conotaţie negativă, de exemplu „presiune”, şi gata trucul!
Şi apoi mai adaugă un „nejustificată”, ca şi cum statul român, sau UE, ar avea căderea să se pronunţe asupra caracterului justificat sau nu al unei critici. O persoană privată trebuie să aibă dreptul să critice orice şi oricum, nu numai în mod „justificat”, „constructiv”, sau etc.
Acesta este deci răspunsul la întrebarea dv: „adică eu nu am voie să critic un judecător, un procuror, un membru al CCR? dacă critic pe vreunul dintre aceştia fac presiuni?”
Singurele inadmisibile sunt actele care constau în folosirea forţei sau ameninţări cu folosirea forţei, sau incitări la folosirea forţei, la limită eventual defăimarea. Atât.
Mai scrieţi:
> ..încriminarea mass media, oricît de slabă ar fi ea și oricît de
> partizană, nu se poate face „la grămadă”, global, pe principiul
> toți sînt la fel
Da, am văzut că şi Revista 22 susţine teza că exista elevi „buni” ai Raportului MCV, ca 22, şi elevi „răi”, ca Antena 3. Prin aceasta, Revista 22 a acceptat principiul că EU şi prim-ministru au dreptul de a ataca presa pentru opiniile pe care le publică.
@ Alex.Leibovici
În termeni juridici aveţi dreptate. Dar pe lângă justiţia oficială, există şi justiţia adevărată, cea rezultată din necesitatea de dreptate a poporului!!
Este dreptate, că la momentul desfiinţării CNSAS, peste 2000 de turnători şi securişti care au făcut poliţie politică şi au provocat atâtea suferinţe, să fie „albiţi” de toate păcatele lor??
Iată ce a declarat Mircea Dinescu la momentul desfiinţării CNSAS: „Un fost securist şi un fost şef de secţie la Scînteia au omorît CNSAS. Servitorii lui Ceauşescu sînt tari. Se întrerupe toată activitatea CNSAS, se pune cruce la toate dosarele ofiţerilor şi turnătorilor. Vreau să văd cum iese societatea civilă în stradă împotrivă acestor şobolani”.
Avocaţii nu fac parte din justiţie? Ce fel de oameni sunt acei avocaţii, care au susţinut şi susţin fărădelegea, pentru 30 de arginti, platiti de mogulii, fosti securisti ?
@Sfartz Pincu
> În termeni juridici aveţi dreptate. Dar pe lângă justiţia oficială, există şi justiţia adevărată…
Nu ştiu la care din afirmaţiile mele vă referiţi.
> Este dreptate, că la momentul desfiinţării CNSAS…
Să precizez că C.N.S.A.S. este, în momentul de faţă, în viaţă. Ultima dată i-am avut la telefon acum vreo 10 zile. Vă referiţi la episodul din ianuarie 2008 când CurteaConstituţională a declarat neconstituţională legea (sau o parte din aceasta) pe baza căreia funcţiona C.N.S.A.S. Dacă îmi spuneţi care au fost argumentele Curţii, vă spun părerea mea.
> Ce fel de oameni sunt acei avocaţii, care au [apărat] pe fostii securisti ?
Orice om are drept la un avocat. Constituţia, art. 24, al. 2: În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu. Acesta este un dat. Pornind de aici, este o problemă de conştiinţă a fiecărui advocat – în afară de cei numiţi din oficiu.
@ Alex.Leibovici
Pe hârtie totul e frumos. Şi Constituţia, şi justiţia, şi drepturile cetăţenilor. Şi, pe drept, se pune întrebarea: de ce se fac revoluţii şi se manifestă populaţia prin revolte? Pentrucă că în miezul lor, în aplicarea lor, şi Constituţia, şi Justiţia sunt corupte şi coruptibile.
Nu credeţi că CNSAS-ul a fost desfiinţat, în esenţa sa, cu prea multă uşurinţă, tocmai pentruca acest lucru era convenabil şi judecătorilor, la toate nivelele, inclusiv la Curtea Constituţională?
Critica sistemului de aplicare a justiţiei din România făcută de MCV al UE eu o consider întemeiată în fond, chiar dacă în formă seamănă cu intruziune în suveranitatea justiţiei şi a libertăţii de exprimare.
Corupţia este un cancer care pătruns în organele de decizie ale statului, deformează realitatea, şi nu este o formă de anarhie, percepţia poporului, că ceva e „putred în… România”.
Stimate domnule Sfartz, dv. scrieţi:
> Critica sistemului de aplicare a justiţiei din România făcută de MCV al UE eu o consider întemeiată în fond,
> chiar dacă în formă seamănă cu intruziune în suveranitatea justiţiei şi a libertăţii de exprimare.
Sunt două lucruri distincte: critica EU a sistemului de aplicare a justiţiei pe de o parte, şi intruziunea EU în libertatea de exprimare a privaţilor şi a mass-mediei. Dv. le amalgamaţi.
> Nu credeţi că CNSAS-ul a fost desfiinţat, în esenţa sa, cu prea multă uşurinţă, tocmai pentruca acest lucru era
> convenabil şi judecătorilor, la toate nivelele, inclusiv la Curtea Constituţională?
Atunci, în 2008? Nu cred nimic, nu mi-aţi furnizat detaliile de care v-am întrebat şi care sunt esenţiale pentru a judeca. Dv. pe ce bază aţi judecat?
> Pe hârtie totul e frumos. Şi Constituţia, şi justiţia, şi drepturile cetăţenilor…
În meseria dv. de inginer-proiectant există reguli stricte, de exemplu pentru fiabilitate, deoarece de aceasta poate depinde, printre altele, integritatea corporală sau chiar viaţa a zeci şi sute de oameni care vin în contact cu instalaţiile respective. Ştiu că şi dv. le consideraţi foarte importante şi nu acceptaţi încălcarea lor.
Cu atât mai mult este importantă respectarea regulilor de către stat, adică de către cei ce deţin o putere de proporţii mult mai mari, deoarece de ei depinde libertatea, bunăstarea şi, câteodată, viaţa a milioane de oameni. Regulile pe care trebuie să le respecte diferitele organe de stat şi după care trebuie să opereze, sunt formulate ca legi şi în primul rând în Constituţie.
Constituţia defineşte strict şi limitativ care sunt atribuţiile diferitelor centre de putere (legislativul, executivul şi judiciarul) şi cum se controlează ele unele pe altele.
Sunt lucruri elementare, dar esenţiale, şi nu toată lumea îşi dă seama ce important este să se respecte regulile. Este adevărat: regulile nu sunt un scop în sine, scopul este libertatea şi bunăstarea oamenilor, dar în caz de problemă soluţia este ca regulile proaste să fie schimbate, nu pur şi simplu ignorate.
Dv. poate nu ştiţi că, de exemplu:
– rolul judecătorilor nu este să împartă dreptatea, ci să aplice legile aşa cum sunt ele. Iar legile sunt elaborate de Parlament, iar dacă acestea nu vi se par juste, luaţi-vă de parlamentari, nu de judecători. Este adevărat: judecătorii pot aplica strâmb o lege dreaptă. Deci trebuie să faceţi o distincţie aici.
– tot aşa, rolul Consiliului Constituţional nu este să verifice dacă o lege (de exemplu cea de funcţionare a CNSAS-ului) este dreaptă sau nu, ci dacă este conformă cu Constituţia, aşa cu este ea. Dacă Constituţia nu vi se pare justă, militaţi pentru schimbarea ei, nu pentru încălcarea ei.
Astfel, din faptul că CCR a contestat o lege dreaptă nu rezultă automat vreo vină a CCR-ului, cum păreţi să credeţi.
Respectarea legilor este cel puţin la fel de importantă ca calitatea lor; alternativa la respectarea procedurilor (adică a legilor şi a căilor de modificare a acestora) este haosul şi anarhia. Un exemplu au fost evenimentele din vara trecută.
La noi nu există mentalitatea, în clasa politică, că statul trebuie să se conducă după reguli stricte, şi că altfel, în loc să creeze un cadru pentru libertatea şi bunăstarea oamenilor, se ajunge la rezultatul opus. Iar politicienii nu au această mentalitate pentru că alegătorii n-o au şi de aceea nici de la politicieni n-o cer.
Deplângeţi corupţia, dar corupţia nu este altceva decât încălcarea unor reguli pe care trebuie să le pună în practică funcţionarii statului. Lipsa unei culturi a statului de drept este una din cauzele corupţiei, cealaltă fiind că staul şi-a asumat prea multe atribuţii, dar mă opresc aici.
Şi vă rog să nu-mi spuneţi că toate astea sunt doar teorie!
Povestea cu dl.Ponta care a scris la Evenimentul Zilei că acesta n-a respectat cerinţele dintr-un raport al UE are o continuare.
Dl. Ponta s-a folosit de un Raport al Uniunii Europene şi, pe baza acestuia, a reproşat EvZ că a contestat diferite decizii ale justiţiei şi ale Curţii Constituţionale.
La foarte scurt timp după această scrisoare, acelaşi domn Ponta s-a dezis de aprecierile Raportului UE, aprecieri şi ameninţări cu măsuri, pe care tocmai le folosise contra EvZ:
„În mod indiscutabil, cea mai controversată … prevedere din raport e cea cu referire la presa care face presiuni asupa justiţiei … (e vorba de presa care) trebuie îngrădită, controlată. Am fost la fel de uimit ca si dvs…”
„Nici vorbă de un proiect de lege a presei. Ar fi un foarte mare pericol. Nu-ţi place un ziar, nu-l citeşti. Nu-ţi place un post, dai pe altul, dar să incepem să facem legi, să stabilim care e TV bună, care e rea, cred că ar fi cea mai mare greşeală”.
Ca la Ploieşti… (pentru cine mai ştie expresia). Dar scrisoarea către EvZ tot trimisă a rămas…
@Alexandru Leibovici. Aici vă dau dreptate în aproape toate privințele, cu unele nuanțe.
Constituția României, așa cum este ea, bună sau proastă a fost sistematic încălcată și sistematic persiflată, tocmai prin faptul că prevederile sale sînt, pentru unii, facultative. Țineți minte verdictul CCR de acum cîțiva ani și reluat periodic în mass media, conform căruia o anume persoană nu a încălcat grav Constituția. Cum adică „nu a încălcat grav”? Din această afirmație rezultă că o constituție se poate încălca, dar nu grav. Și ce înseamnă grav? Dar negrav? Art. 95 însuși din Constituție este ambiguu și foarte interpretabil, deoarece nu există niciunde precizarea nivelului gravității și nicio altă lege. Morala: puteți continua să încălcați Constituția, stimați cetățeni, dar aveți grijă să nu o încălcați grav. Ceea ce se face curent.
Mai citez, aleator, alte situații de incoerență în formulare. De ex., art. 121, 1 precizează că localitățile pot fi comune și orașe, iar art. 121, 3 completează că se pot crea subdivizuni administrative (despre acest punct vorbeam în articolul meu din acest număr al ACUM). Creează așadar un potențial legislativ, de care erau conștienți autorii textului, dar nepus în practică.
Discuția ar fi lungă, paragraf cu paragraf. Că România este o țară unde respectarea legilor este facultativă rezultă din comportamentul politicienilor, dar și din comportamentul cetățenilor, despre felul cum parchează mașinile unde nu au voie să le parcheze, despre felul cum claxonează ca disperații deși nu au voie să facă acest lucru, despre felul impertinent cum vorbesc cu cetățenii (nicio lege nu pedepsește acest lucru) etc. etc.
@ Alex.Leibovici si Sorin Paliga.
Aveţi dreptate, nu chiar mie în sută, cum se spune! Din acest motiv am opinat pentru un Johannis ca prim-ministru şi pentru o disciplină socială şi administrativă, de import, din Germania, de exemplu.
Pe de altă parte am convingerea că nu se poate face o Germanie (şi nu numai, sunt multe ţări bune de luat că exemple) în Balcani decât după cine ştie câte generaţii, cu schimbarea radicală a mentalităţilor.
Totuşi, „nerespectările” unor norme, fie ele tehnice sau social-umane, au grade diferite de gravitate, în funcţie de consecinţe Nu se poate compara, de exemplu, nerespectarea normelor de parcare, cu transportul nitroglicerinei!!
P.S.
Expresia este ” A intors-o .. ca la Ploiesti ! „
Bun, bun, dar ce înseamnă „nu a încălcat grav Constituția”, deci o poate încălca, dar nu grav?! Trebuie să fii nesimțit ori idiot ori ambele ca să publici oficial asemenea formulări/explicații.
@Sorin Paliga
În Art. 95 din Constituţie formularea nu este cu „încălcarea gravă a Constutuţiei”, ci:
În cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie…
Deci *faptele* trebuie să fie grave, şi să fie în acelaşi timp încălcări ale Constituţiei. Asupra gravităţii faptei şi caracterului ei anti-constituţional vor judeca instanţele prevăzute în Art. 95: Camera Deputaţilor şi Senatul în şedinţă comună, Curtea Constituţională.
O eventuală enumerare sau calificare a ce înseamnă „faptă gravă” o cred contraproductivă, deoarece ar fi limitativă, iar situaţiile care pot să apară sunt de o mare diversitate.
Problema de a evalua o gravitate se pune des judecătorilor în munca lor curentă. Ca să vă convingeţi, aruncaţi-vă o privire pe Codul penal şi căutaţi cuvântul „grav”; veţi vedea ce des apare. Gravitatea rămâne la aprecierea judecătorilor, şi există şi numeroase piedici în calea răstălmăcirilor şi abuzurilor.
Iată numai două exemple (nu vă legaţi de ele, nu sunt adânc gândite 🙂 şi nu sunt esenţiale în raţionament):
O încălcare pe care aş numi-o gravă ar fi dacă şi-ar omorâ soţia, încălcând astfel Art. 22 (Dreptul la viaţă… ale persoanei sunt garantate.)
O încălcare care nu aş numi-o gravă ar fi dacă ar împiedica-o pe soţia sa să-şi ia un serviciu, încălcând astfel Art. 45 (Accesul liber al persoanei la o activitate economică… sunt garantate.)
@Alexandru Leibovici. Da, așadar concluzia este că se poate încălca o constituție, dar nu grav. Mă pregătesc să fac o listă de asemenea negrave încălcări să văd dacă și în cazul meu justiția va fi clementă. Dv. ce credeți?
Eu cred, totuși, că discuția la nivelul constituției nu se referă la borfași care bagă cuțitul în femei singure noaptea, se referă la gesturi de afectare a democrației și ale statului de drept. Să nu divagăm pe căi prea lăturalnice și să nu banalizăm discuția. În clipa în care CCR dă verdicte de acest fel, în bășcălie și la mișto (nu găsesc cuvinte mai potrivite), atunci reacția nu poate fi decît una de acest fel: încălcați, cetățeni, constituția, dar nu grav.
Vă dau și un exemplu din sfera penalului grav, banalizat de judecători. Dl Huidu, așa cum știți, a omorît acum mai an trei oameni într-un accident auto. A fost condamnat la 4 ani cu suspendare. Dacă nu ai cunoaște detalii, ai spune că e corect: Doamne ferește, i se poate întîmpla oricui să facă un accident grav, urmat de moartea unor oameni. Numai că Dl Huidu nu era la primul accident, avusese permisul suspendat de alte 2-3 ori și avusese alte amenzi, în total peste 10.
În urmă cu doi ani, tot din teribilism, a fost la un pas de moarte pe o pîrtie de ski din Austria. A scăpat, pînă la urmă, s-a urcat la volanul puternicii sale mașini tip jeep și a omorît 3 oameni. Dl Huidu este un tipic asasin la volan, care repetat și irecuperabil, a căutat moartea, și pe a sa și pe a altora. Nu am nimic cu dînsul și mă rog la D-zeu să nu fiu la volan cînd aș putea provoca un accident, conduc prudent, mai ales în localități, nu pornesc de la premisa că eu sînt mare șmecher căruia nu i se poate întîmpla nimic. Nu am nimic cu dl Huidu, nu-i doresc răul, dar mă întreb dacă, fie și cu clemența justiției, a priceput, în final, că este un asasin la volan.
A fi clement este una și este uman, a tolera încălcarea sistematică a legilor este deja cu totul altceva.
Si iata ca azi, 19 februarie, a intrat pe ordinea de zi a Comisiei Europene analiza raportului MCV, pe justitia din Romania.
Maine este programata discutia, dar ce este de ramarcat, ca in sanul delgatiei Romane din Parlamentul European, nu exista o unitate de vederi. PDL-ul se opune acestei discutii, Liberali vor aceasta discutie, iar PSD-ul vrea discutia dar de principiu, asupra activitatii in general a MCV-ului, fara mentionarea Romaniei.
Stirea este de pe TV Realitatea.