Începând cu primăvara anului 2012, pe scena politică românească s-au succedat o serie de politicieni acuzaţi de plagiat: Ioan Mang (din cauza scandalului, a fost ministru al educaţiei mai puţin de o lună), Victor Ponta, prin reacţie politică Laura Codruţa Kövési, acum primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu… lista, cu siguranţă, nu se va opri aici. Aşa cum au evoluat lucrurile, s-ar putea crea impresia că plagiatul este ceva condamnabil doar dacă e practicat de politicieni. În universităţi, victime colaterale par a fi şi studenţii faţă de care, acum, mulţi profesori propun măsuri dure dacă folosesc copy-paste. Conform unui clişeu devenit uzual, orice război are, nu-i aşa, şi „victime colaterale”.
De fapt, ce este cu valul acesta de acuzaţii de plagiat? E ceva nou şi neaşteptat? Sau este o boală mai veche, ieşită la suprafaţă într-un anume context? Rîndurile de mai jos nu se constituie întru acuzarea ori întru apărarea cuiva. Nu am căderea să verific dacă aceste acuzaţii sînt sau nu sînt adevărate, nici nu aş avea mijloacele. Încerc („doar”) să analizez fenomenul.
Politicul
Seria de acuzaţii de plagiat a pornit odată cu schimbarea guvernului şi a făcut parte, nu e niciun secret, din armele politice folosite atît în campania de la alegerile locale, cît şi de la cele parlamentare. Ca atare, nu este întîmplător că cei acuzaţi iniţial de plagiat au făcut parte din alianţa USL, cotată în sondaje cu un procent mare şi care s-a dovedit real, şi la locale, şi la parlamentare. Invocarea plagiatului în lupta politică nu a avut însă nici un efect semnificativ pentru A.R.D. Totuşi, scandalurile legate de plagiat par a avea unele urmări. În general, acuzaţiile de plagiat îndreptate asupra unor actori politici majori arată că aceştia fac parte din alianţa U.S.L., mai rar „de dincolo”!
Cea mai virulentă campanie a fost împotriva premierului Ponta. Nefiind jurist, nu mă pot pronunţa asupra valorii lucrării sale, îndrumător al lucrării fiind Adrian Năstase, nume care, cu siguranţă, nu vă este străin. Din mediatizarea foarte intensă de anul trecut, s-a putut trage o concluzie relativ simplă (dacă ne bazăm numai pe datele prezentate în mass media): lucrarea avută ca model era citată la bibliografie, dar nu era menţionată expressis verbis la locul cu pricina. „Tehnic” vorbind, aşa e uzual: poţi cita, chiar copia, dintr-o sursă bibliografică, dar este obligatoriu să citezi pasajul conform normelor uzuale bibliografice. Aşa e uzual, aşa e moral. Se pot cita chiar fragmente ample (lucru uzual dacă lucrarea se referă la opere literare), cu aceeaşi condiţie: să se menţioneze clar sursa (autorul, titlul lucrării, pagina – deci toate coordonatele de identificare). Toate aceste detalii privind elaborarea unei lucrări se deprind în cursul anilor, scriind şi scriind, consultîndu-te cu colegii, cu îndrumătorul. Fac parte din modul de lucru şi, la un moment dat, devine rutină. Pînă să scrii o lucrare de doctorat, trebuie să pregăteşti nişte lucrări mai mici, de cîteva zeci de pagini. Pînă să publici o lucrare de doctorat, un autor ar trebui să aibă alte cîteva studii de 10–15–20 de pagini fiecare. Unii autori au zeci, iar – pînă la finalul carierei – pot aduna zeci de lucrări de autor în volum (cărţi, cu alte cuvinte) şi alte sute de studii.
Aici lucrurile se complică, iar discuţia o poate lua pe diverse făgaşe, unele greu sau imposibil de controlat. Cîte doctorate se susţin în România? Ce nivel/valoare au? Cel care îşi susţine lucrarea, are şi nivelul ştiinţific corespunzător? Timpul alocat lucrării şi analiza din acea lucrare corespund puterilor sale, pregătirii sale? Dacă, strict pe analiză contextuală, singura acuză care i s-a adus lui Ponta este că nu a menţionat la o pagină anume lucrarea citată în referinţele bibliografice, atunci acuza devine relativ palidă. Nu că ar trebui felicitat… Îndrumătorul – în mod uzual – este cel care, pas cu pas, îi face doctorandului observaţiile necesare. Dar, cu acest pas, intrăm în alt domeniu, al rolului lui Adrian Năstase în educaţia ştiinţifică şi politică a lui Ponta. Aici, cred, apare o nouă problemă, „colaterală”, dar nu e rolul meu să o descos. Problema se complică deja prea mult.
Politica şi timpul
Am auzit, de-a lungul anilor, cum politicieni, unii foarte vizibili, erau şi parlamentari, şi miniştri şi rectori, predau şi la x facultăţi, îndrumau şi lucrări de doctorat… Cînd aud / citesc despre asemenea performanţe, nu-mi pot reţine un zîmbet şi exclam: vanitate, cît de puternică eşti! Fac acum o mică digresiune, sper să nu vă plictisesc.
M-am înscris la doctorat în anul 1990 sau în 1991 (am uitat acest detaliu), la ora aceea aveam deja destule studii publicate în ţară şi peste hotare, iar de atunci am mai publicat multe altele. „Pierdusem” deja multe sute, mii de ore pe scaunul Bibliotecii Academiei, am stat apoi 3 luni la Ljubljana, unde toată ziua conspectam cărţi inaccesibile în România, m-am întors acasă cu un vraf imens de conspecte, de fişe, am pierdut alte sute de ore în biblioteci, iar în martie 1996 puneam punct lucrării. Am susţinut-o doi ani mai tîrziu. În iunie 1996 am fost „uns” primar al sectorului 3 şi, curînd, am exclamat: bine că am terminat lucrarea înainte să fac administraţie şi politică, n-aş mai avut timp să scriu. Ca să nu pierd, totuşi, contactul cu lumea universitară, am ţinut cu orice preţ să predau şi am predat: 2 ore pe săptămînă limba cehă şi alte 2 ore istoria credinţelor religioase. Mai multe ore nu aş fi putut avea, timpul este rău, nemilos cu politicienii. Ruşine de ce am scris nu mi-a fost şi nu îmi este, dar ca să ajungi să ai un ritm sănătos, un tempo ştiinţific solid, asta cere timp, studiu, reflecţie, scris… Astea nu se pot face prin dictare şi nici prin telefon. Nici chiar dacă foloseşti aplicaţii inteligente, precum Dragon Dictation pentru iPhone, care converteşte discursul înregistrat în text. Și a dicta cere timp, oricît te-ar ajuta aplicaţia menţionată (care, vă anunţ, ştie şi româna, iar conversia este suficient de bună).
Vreau, cu alte cuvinte, să afirm răspicat: politica deprofesionalizează. Știind acest lucru, cei care se implică în politică şi au succes, doresc apoi un al doilea mandat, apoi mai doresc încă unul… De ce? Deoarece în cei 4 ani de mandat, dacă nu au făcut efortul să ţină ritmul şi pasul cu domeniul de specializare, se duc de rîpă din punct de vedere profesional, pierd contactul cu lumea specializării lor, ajung în afara cercului de specialişti. Acest lucru cere efort, lecturi cît mai multe şi cît mai frecvente… La un moment dat, trebuie să alegi: profesia sau politica, tertium non datur. După 2-3 mandate de politician, mai ales dacă eşti sus, la vîrf, nu mai ai timp de ştiinţă şi nici nu te mai poţi întoarce acolo. Vladimír Holan spunea frumos undeva într-un poem: „kdo sestoupil do poezie už nevystoupí“, cine a păşit în lumea poeziei nu se mai întoarce. Aş adapta asta la politică: cine face politică şi a păşit ferm în lumea ei, nu se mai întoarce la ştiinţă, la uman, la viaţă. Este şi motivul pentru care, cel mai adesea, politicienii pierd orice contact cu lumea reală, totul devine pentru ei statistică, clişee, o lume numai a lor, fără viaţă. Sînt puţini cei conştienţi de acest lucru şi care, într-o ultimă instanţă, rămîn umani.
Politica şi politica
Să revenim: scandalurile recente privind plagiatul ca mod de avansare academică au avut o singură motivaţie – disputa politică. Ele nu au apărut şi nu s-au dezvoltat nici o clipă în ideea că, iată, am descoperit nişte făptaşi şi ne punem pe asanat lumea politică, lumea academică.
Cineva se întreba, retoric sau neretoric: păi cum, dacă i-am dovedit că au plagiat, mai pot fi politicieni? Răspunsuri au fost mai multe. Unul suna că nu s-a dovedit, de fapt, niciun plagiat, s-a auzit doar o acuzaţie de plagiat. Alt răspuns a fost: doamnelor şi domnilor, dacă – să zicem – dl Ponta a plagiat, acest lucru nu-mi afectează traiul, mi-l afectează însă tăierea salariului. Au mai fost şi alte răspunsuri, de o parte şi de alta a baricadei (politice, nu ştiinţifice). Aşa cum bine observa acest din urmă răspuns, asupra populaţiei scandalurile cu plagiatul nu au avut absolut niciun efect electoral. Surpriză? De aşteptat?
Am putea crede că, pornind de la aceste scandaluri, se va purcede cumva un soi de selecţie mai strictă în modul de susţinere a doctoratelor? vor fi profesorii mai exigenţi? dacă un profesor universitar este şi politician, mai ales unul (foarte) influent, îi va tăia cineva elanul şi-l va pune la punct, dacă ar fi cazul? Puţin probabil…
S-ar putea, totuşi, ca aceste scandaluri să producă – chiar dacă nu imediat – efecte pozitive, conform zicalei „orice rău spre bine”. Un prim efect pozitiv ar fi că, de acum încolo, politicienii ambiţioşi, care vor să fie şi doctori în domeniul lor de specializare, să fie mai atenţi cu asemenea „jocuri”. Nu e nevoie să ai un PhD pentru a fi politician de carieră, pentru a fi multimilionar (în euro) şi, în general, pentru a intra în politica „de sus”. Acesta este, de altfel, şi mesajul transmis, dacă nu direct, în orice caz indirect, de mulţi politicieni. Bună parte din actorii politici majori ai României nu au studii doctorale. Va fi altfel în viitor?
Un al doilea efect pozitiv ar putea fi o mai mare rigoare academică, o atenţie sporită atunci cînd vorbim de lucrări de doctorat. Studenţii s-ar putea implica chiar ei în lupta contra plagiatului, cum ne lasă să înţelegem această pagină de internet.
În sfîrşit, o viaţă academică sănătoasă, curată, ar putea fi o componentă a reformei sistemului naţional de educaţie, despre care voi încerca să vorbesc într-un alt articol, aproape finalizat. Nu-mi pot face iluzii că, într-o Românie frămîntată de deziluzii, de incompetenţă, de ezitări, lumea academică va fi cumva un paradis desprins de realitate, ar putea fi însă un tărîm al unei Românii mai curate, un impuls întru lucruri cu adevărat valoroase.
Despre autor
Sorin Paliga, PhD Lecturer
lingvist, specializat în studiul comparativ al limbilor slave şi indoeuropene; a tradus din cehă, engleză, franceză, ocazional şi din alte limbi; membru al unor asociaţii de specialitate, membru al Uniunii Scriitorilor. http://www.unibuc.ro/prof/paliga_v_s/
Articolul este echilibrat și corect. Meditând la tema plagiatului și la conexiunile sale cu politica, media, intelectualitatea, educația, cercetarea, societatea, responsabilitatea, moralitatea, spiritualitatea etc., se poate spune că numitorul comun al atâtor aspecte este puterea, ca ispită și deșertăciune, precum și efectele numeroase și complexe ale exercitării ei.
Sigur, tentația condamnării, a indignării, a amărăciunii este mare și de înțeles. Se pot face disjuncții raționale și juste în privința contextului istoric, politic, cultural, universitar, juridic, administrativ, social. Însă chestiunea puterii este aceea care generează atâtea derapaje și patimi. Accesul la resurse de orice fel, precum și consolidarea notorietății smintesc oamenii, pe unii mai mult decât pe alții.
Este cert și că, pe de altă parte, încercarea de instrumentare politică și mediatică a unui caz sau a altuia, deși puternică și profesionistă, n-a avut rezultatele scontate. Dincolo de rea-voință, manipulare, dispute politice, vină morală sau culpă juridică, slăbiciuni omenești, rămân câteva lucruri evidente: mentalitățile sunt într-o tranziție cronicizată; comportamentele publice sunt marcate și potențate de reflectarea mediatică; instituțiile funcționează deficitar, fiind formate și conduse de către oameni cu mentalități și comportamente configurate așa cum am arătat; puterea politică, economică, mediatică sau spirituală ispitește și smintește; educația traversează o criză care este, de fapt, a valorilor și a umanității; asumarea responsabilității devine tot mai problematică, ocultată fiind de generalizarea darwinismului social și a relativismului moral; societatea evoluează, se diversifică, se atomizează.
Cred că a fost prea multă agitație politică și prea puțină analiză de esență, de substanță, constructivă, de o anume prestanță. Totul a fost o avalanșă de acuze, de retractări, de agresivitate… cu așa ceva nu construiești nimic serios.
Acum este acuzată de plagiat ministra educaţiei din Germania, Annette Schavan.
Teza ei e scrisă în anii 80 şi are cam o cincime din text copiata. I-a fost resras titlul de doctor in urma anchetei facute de consiliul stiintific de la facultatea la care a sustinut doctoratul.
Se pare că nemţii au fascinatia titlurilor care pot arăta cam aşa:
Prof.Dr.iur.Dr.rer.pol.Dr.h.c.
În Germania s-a creat şi un sait colaborativ care verifică lucrările, Guttenplag:
http://de.guttenplag.wikia.com/wiki/GuttenPlag_Wiki
In cazul de fata, un detectiv particular a luat initiativa sa controleze teza de doctorat.
(din Svenska Dagbladet)
Poate ca ar fi o ideea ca societatea civila sa faca apel la detectivi particulari pentru… detectarea coruptiei, nu a plagiatelor. In mod sigur s-ar abuza insa si s-ar ajunge invariabil la reglare de conturi.
In Suedia linia generala printre politicieni si parlamentari este sa nu aibe studii superioare, cu atat mai putin doctorate. Cei mai multi au doar liceul. Altii, mai putini, de la liberali de exemplu, pot avea vreo facultate fara examen de diploma.
Ministrul finantelor Borg face exceptie. A aboslvit o facultate cu prestigiu, Handelshögskolan din Stockholm, supranumita ,,Facultatea pentri Ministri”.
Se pare ca roata politicii suedeze se invirte si asa. Oricum, riscul sa se dezvaluie un plagiat la politicien e ca si inexistent.
Corectie. Am vrut sa spun ca printre politicienii si parlamentarii suedezi sunt mai putini cu studii superioare, nu ca ar fi vreo ,,linie” sa nu aibe aceste studii. Cei care au intrat in politica au facut-o in tinerete si nu s-au mai sinchisit sau avut timp sa mai mearga si la facultati.
Draga domnule Paliga,
Imi cer scuze de la inceput pentru ce scriu neavindd decit un amarit BA care nu m-a proiectat in rindul bogatilor sau faimosilor. Locul meu in lume il stiu bine si din piinea pe care o aduc acasa traiesc un trai decent si-mi „alaptez” numeroasele hobby-uri cu succes.
Odata la patru ani votez cu cei care imi vor votul sa ma reprezinte si sa-mi faca viata mai frumoasa. Democratia ar trebui sa „ridice” in primele rinduri ale poporului pe cei mai buni, mai destepti si mai talentati reprezentanti ai poporului. Guvernele reprezinta majoritatea alegatorilor, interesele majoritatii populatiei. Ei trebuie sa fie crema cremelor, vorba frantzujilor.
Domnul Ponta, un smeker ca toti smekerii si-a comandat teza de doctrorat la un sclav. Sclavul insa a facut copy+paste si Nea Poanta a iesit cu un scandal.
Societatea in Romania are ca majoritate smekeri si visatori la parvenitism. Democratia ii ajuta sa primeasca guverne ca ei, ca sa-i reprezinte. E simplu ca unu plus unu.
Cine vine la putere in Romania e ca sa poata sa fure cu acte in regula.
Partea trista e ca presa nu condamna plagiatorii pentru sanatatea societatii ci pentru rating.
Plagiatul e o gainarie mare si cine o face trebuie sa plateasca serios. Insa in Romania pina si Dreptatea e adepta plagiatului. Nea Poanta ar fi trebuit sa-si fi dat imediat demisia.
Pe blogul lui Victor Ponta am găsit acest „Drept la replică transmis Revistei Nature„. Revista Nature este cea în care a apărut acuzaţia de plagiat. Curios, dreptul la replică este semnat nu de Victor Ponta însuşi, ci de Serviciul de presă al Guvernului României…
Citim: „… este de datoria noastra să vă aducem la cunoştinţă, pe această cale, acele elemente care demontează acuzaţiile formulate la adresa domnului Prim Ministru. Astfel:…”
Suntem anunţaţi deci că urmează cele mai bune argumente contra acuzaţiei de plagiat, dat fiind că vin dintr-o sursă atât de înaltă.
Primul argument: „Victor Ponta a fost acuzat de plagierea, în cuprinsul tezei de doctorat, a unei lucrări semnate de reputatul jurist român Ion Diaconu. Facem precizarea că prefaţa la ediţia publicată a tezei respective de doctorat este scrisă chiar de către domnul Ion Diaconu, a cărui lucrare dl Ponta este acuzat că ar fi plagiat-o.”
Deci: nu este plagiat pentru că autorul din care s-ar fi copiat a semnat introducerea tezei.
Al doilea argument: „De asemenea, Victor Ponta este acuzat că ar fi preluat, fără menţionarea surselor, pasaje extinse din lucrări semnate de profesorii Dumitru Diaconu, Ion Diaconu şi Vasile Creţu. Menţionam că în bibliografie – iar dovadă stă chiar teza de doctorat – au fost trecute ca surse toate lucrările de plagierea cărora este acuzat.”
Deci: nu este plagiat pentru că lucrările din care s-ar fi copiat sunt trecute la bibliografie. Numai că comentatori avizaţi afirmă că asta nu este suficient: toate pasajele preluate trebuiesc clar identificate ca fiind preluate, ceea ce se face prin cuprinderea lor între ghilimele şi specificarea într-o notă de picior sau notă de sfârşit a locului exact de unde s-a preluat – autor, titlu, pagină. Tot ei afirmă că ghilimelele şi specificările lipsesc din teza lui Ponta.
Al treilea argument: „… în anul 1999, Victor Ponta a făcut parte din Comisia pregătitoare privind redactarea regulilor de procedură şi a definiţiilor infracţiunilor, fiind desemnat în acest sens de către Ministerul Public din România.”
În ce constă argumentul? Că Ponta este totuşi un mare specialist în temă şi că nici n-avea nevoie să copieze? Sau poate că Ion Diaconu este cel care l-a plagiat pe Ponta, şi nu invers?
Astea sunt toate argumentele. Eu le găsesc falacioase. Pe toate.
Dar ce legătură are eventulul plagiat cu calitatea lui Ponta ca prim-ministru? Are, şi încă una foarte mare. Un înalt demnitar are o putere foarte mare, de care are posibilitatea să abuzeze în multe feluri. Controalele sunt bune, dar singura garanţie că asta nu se va întâmpla este onestitatea consecventă şi scrupuloasă a acelui om. Un plagiat, ca şi alte păcate, arată că omul nu este cu adevărat onest. Cine fură azi un ou…
Textul integral al replicii se găseşte aici.
@Joe King. Este posibil, chiar probabil, că este așa cum spuneți. Ce dovadă aveți? Sînt mulți care au plătit salahori ca să le scrie diverse lucrări, după cum unii scriu cuvîntări pentru politicieni.
Să fie clar. Nu i-am luat și nu îi iau apărarea lui Ponta ori a altora ca el. Am dorit să semnalez o situație nefirească: problema (gravă) a plagiatului iese la iveală la comandă politică pe un anume context pe care îl știm și iese pentru cine trebuie, nu la modul general. Cu așa ceva nu pot fi de acord, chiar dacă o persoană ca Ponta are circumstanțe agravante, nu atenuante. Nu pot fi de acord nici cu abordări de tipul „nu-mi place Ponta, șo pe el, dar o lăsăm mai moale cu ai noștri”.
@Alexandru Leibovici. Pot fi de acord cu tot ce spuneți dv., nu pot fi de acord cu abordarea clară în context, „nu-mi place Ponta, așa că nu-l iert”. Nici mie nu-mi place Ponta, dar – pe o listă lungă a tuturor celor care nu-mi plac – nu ocupă ultimele locuri, e drept că nici în frunte nu e. Nu știu dacă m-am exprimat coerent.
@Sorin Paliga. „Nu i-am luat și nu îi iau apărarea lui Ponta ori a altora ca el. Am dorit să semnalez o situație nefirească: problema (gravă) a plagiatului iese la iveală la comandă politică….”
Asa este cum afirmati, sigur s-a facut totul din interese politice. Daca s-ar fi vrut sa se faca ordine in sistemul de invatamant trebuiau scoase la suprafata sute poate mii de lucrari plagiate sau contrafacute in ultimii 20 de ani cu conlucrarea numeroaselor universitati si facultati din tara.
Problema lui Victor Ponta este ca nu e un oarecare jurist sau inginer etc. care a profitat de slabiciunea invatamantului romanesc unde cu bani sau influenta orice se poate obtine. Domnia sa este seful guvernului, iar cu asemenea „buba” pe cap… altii prinsi cu mata-n sac si-au dat demisia.
Nici eu n-am nimic special cu Ponta, oricine ar fi fost in locul lui aveam aceeasi parere. Nu cred ca sunt prea exagerat sa pretind o anume integritate morala de la cei care dispun de soarta tarii.
@Sorin Paliga
> nu pot fi de acord cu abordarea clară în context, „nu-mi place Ponta, aşa că nu-l iert”
Nu ştiu care parte din comentariul meu v-a inspirat asta.
> Nici mie nu-mi place Ponta…
Contrar dv., mie Ponta îmi este total indiferent, ca şi toţi ceilalţi politicieni români. Lucrurile stau mult mai simplu decât credeţi. Informându-mă prin Wiki despre plagiat, am dat de „cazul Ponta” şi de trimiterea la „dreptul de replică”, care mi s-a părut un exemplu amuzant, şi educativ, de umblatul cu cioara vopsită şi împuşcatul în propriul picior…
Domnule Leibovici, nu vă poate fi indiferent cineva pe care îl analizați. În rest, cu cioara vopsită sau nu, este altă discuție.
Eu nu m-aș baza în analiză prea mult pe internet… există atîta informație ieșită de sub orice control…
@ Kovács József. Absolut de acord, un premier trebuie să aibă o anume ținută morală, o anume integritate.
Care premier al României din ultimii 22 de ani a atins un nivel minim de integritate? Poate, nu-s sigur, unul singur, Petre Roman. Nu am deloc senzația că Ponta ar fi, din acest punct de vedere, sub Boc, de exemplu. Evit cazul Tăriceanu, deoarece a avut o situație absolut specială. Îl evit pt că îl cunosc și îl consider un om de o anume ținută, oricum nu un golan ca mulții alții. Vorbește o franceză așa de frumoasă, caz rar între politicienii români, încît este singurul politician francofon într-o țară pretins francofonă.
Draga domnule Paliga,
Citat: „Nu pot fi de acord nici cu abordări de tipul „nu-mi place Ponta, șo pe el, dar o lăsăm mai moale cu ai noștri”
So pe el si inca cum. Eu sint de orientare socialista insa PSD-ul din Romania imi provoaca scirba din cauza coruptiei. Ei fura voturile prostimii promitind ca o apara dar doar o exploateaza. Daca Nea Poanta ar fi fost un om de calitate n-ar fi plagiat. Nu trebuie sa am dovezi, stie toata lumea cum isi fac politicienii doctoratele in Romania, nu fiti naiv. Ar trebui sa va simtiti jignit la culme mai ales ca dumneavoastra ati muncit din greu pentru un doctorat. Ponta si l-a „tras” pe gratis, are un salariu foarte bun, afaceri si o viata buna, s-a aranjat pe el si pe nevasta-sa furind voturi de la prostime.
Stiu ca ma exprim dur insa am trait in comunism, stiu ce e si ca socialistii in Romania sint aceeasi corupti pe care ii cunosc, insa mult mai „feroce”. Confunda Romania cu tara lor personala doar din cauza ca Iliescu stie sa traga sforile. Nu-mi place Ponta din cauza ca sint bine informat ca Romania a cazut pe miinile coruptilor si a prostituatelor. Suna rau insa cred ca stie oricine 🙂
Domnule Paliga, scrieţi:
> nu vă poate fi indiferent cineva pe care îl analizați…
Vă înşelaţi.
> Eu nu m-aș baza în analiză prea mult pe internet
De pe internet am luat numai linkul spre „dreptul la replică” de pe blogul lui Ponta.
[Completat ulterior:] Dar despre „argumentele” lui Ponta din acest „drept la replică” dv. ce părere aveţi? Vi se par relevante pentru acuzaţia care i se aduce?
@Joe King. Da, așa este, dar pe partea cealaltă cum este? Nu-mi spuneți că ARD este întruchiparea capitalismului civilizat și că e format din oameni unul și unul că arunc calculatorul pe geam. Urlu.
@Sorin Paliga: „Care premier al României din ultimii 22 de ani a atins un nivel minim de integritate?”
-Acest fapt il scuza cu ceva pe Ponta? Nu!! Aici vorbim de plagiatul actualului prim ministru, fapt ce a fost maturat sub pres. Tinuta morala… cam lipsa. Trebuie sa recunoastem insa ca pe alegatori nu i-a interesat. Asa ca avem ce meritam.
– E adevarat ca nici ARD-ul nu-i altfel, iar de Basescu ne-am saturat pana peste cap. Vor trece cativa ani, si ne vom satura si de actualii guvernanti, pentru ca nu-i vad sa poata schimba ceva in esenta. Poate daca se vor intampla ceva minuni pe plan mondial sau macar european.
Da, numai că punînd la grămadă tot și toate, pe principiul „toți sînt la fel” riscăm să cădem în derizoriu și în uniformizarea vinovățiilor. Asta era lozinca de după 22 dec. 1989 „toți sîntem, cumva, vinovați”. Sub această lozincă generoasă, au scăpat mulți criminali.
Draga domnule Paliga,
Eu doresc Romaniei si romanilor numai bine! Insa atit romanii cit si Romania s-au degradat teribil dupa 1989 incoace. As putea spune ca e o chestie naturala sa se fi intimplat asa. Dar democratia in cazul asta are un rol negativ din cauza ca aduce la suprafata oameni fara valoarea necesara pozitiei lor in guvern si in politica in general. Valorile in Romania le hotarasc Gigi Becali, Nastase, nea Almanahe… cum ii zice? …Marean Vanghelie si tot felul de parveniti.
Nu zic ca Basescu si capitalistii lui sint ingeri insa romanul nu alege cu intelepciune ci doreste doar sa schimbe, indiferent daca schimbarea ii va aduce si mai multa suferinta. Va garantez ca de azi intr-un an Ponta va fi mai urit ca Basescu. Sa dea Dumnezeu sa ma insel. Insa daca in continuare considerati ca Ponta nu trebuie hartuit pentru gainaria pe care a facut-o, falsificarea educatiei lui, inseamna ca nu sint sperante pentru Romania.
Romania trebuie sa fie condusa de oameni de caracter, vizionari si adevarati patrioti, nu parveniti cu burta plina si patriotism ca desert.
Imaginati-va, s-a realizat totusi atit de mult in Romania dupa 1989 incoace, nu e pacat sa nu se mearga inainte? Baronii si mafiotii sa populeze puscariile nu sa influenteze cu bani politica din Romania.
Cu respect,
Dan Pohic
@Joe King. Niciodată nu e bine să prorocești ură, e bine să gîndim pozitiv. Zicerea că România s-ar fi degradat DUPĂ 1989, nu înainte, mi se pare o eroare. Eu cred că degradarea e anterioară momentului 22 decembrie 1989, a ieșit doar la iveală într-un context de defulare a unor vechi neîmpliniri.
Prin 1987 eram la drum cu un coleg și vorbeam de una, de alta. Ne-am apucat să face prognoze. Țin minte că i-am spus: acum e cum e, dar după ce moare ăsta [știți cine, nu?] va ieși la iveală tot c… acumulat în timp. Din păcate, am avut dreptate. M-aș fi bucurat să mă înșel.
Am ezitat să scriu în textul principal, dar o pot spune acum, apropo de plagiat.
În urmă cu 8 ani am organizat prima întîlnire macuser din România, se înjghebase o comunitate. La un moment dat, eram cel mai activ pe forum. Am fost și primul care a scris în românește o carte despre mac-uri și despre sistemul de operare, cu 2 ediții și 3 tiraje (s-a epuizat, dar mai e: v. aici).
Ce credeți că au făcut, la un moment dat, administratorii site-ului? Mi-au interzis accesul, cu un pretext oarecare, iar texte ale mele le-au adunat cu ale lor și le-au publicat ca o carte. Le-am replicat că asta e plagiat, că au făcut-o fără acordul meu. Mi-au sugerat să-i dau în judecată, că ceea ce se scrie pe site e proprietate publică.
Deci, plagiatul se practică, chiar în forme de-a dreptul murdare. Culmea, sînt supărați pe mine că fac pe deșteptul, cică. Sigur, îi pot da în judecată. Cheltuieli, așteptate, rezultate incerte…
Articolul pare unul făcut la comandă pentru apărarea tuturor plagiatorilor din România postdecembristă dar mai cu seamă politicienii parveniţi prin diplome de doctorate cumpărate şi oarecum e bomboana de pe colivă pentru instituţiile abilitate să lupte împotriva impostorilor.
De fapt e un răspuns limitat dat plagiatorilor în locul unei poziţii ferme şi tranşante împotriva fabricilor de diplome cumpărate cu bani grei, tocmai de acei care au agonisit sume colosale din afaceri nu prea ortodoxe şi mai nou au devenit şi unii cumpărători de locuri prin Parlament şi chiar portofolii prin ministere.
În ,,epoca de aur” toţi acei care nu puteau absolvi vreo facultate prin Politehnică, aveau poarta deschisă larg la ,,Ştefan Gheorghiu” devenind înjuraţi tot restul vieţii iar unii mai norocoşi regăsindu-se azi printre politicieni.
De şapte decenii în România doar impostura se află la rang de cinste, cei mai buni au fost nevoiţi să renunţe la toate şi să emigreze pentru tot restul vieţii din cauza acestor impostori rodul unei societăţi în exclusivitate comunistă.
@nelutiu: Dacă e vorba de mine, ca autor, totul este neadevăr de la cap la coadă. Scrieți aiurea, generalități fără acoperire. A acuza pe cineva, de orice, inclusiv de plagiat, presupune aplecare asupra detaliilor și dovezi, nu simpatii ori antipatii personale.
Deocamdată, ceea ce se știe clar despre lucrarea lui Ponta, din chiar gura celor care l-au acuzat, este că a citat într-adevăr dintr-o lucrare aflată la bibliografie, dar fără să menționeze acest lucru la locul cu pricina. Asta poate însemna superficialitate în elaborare, poate însemna că îndrumătorul (Adrian Năstase, ați auzit de el, nu?) a fost și el superficial (adică nu a citit atent lucrarea), etc. Putem accepta, la rigoare, că lucrarea a fost scrisă de altcineva, dar ca să acuzi pe cineva trebuie și dovezi.
Ca să vă fie clar, nu am niciun fel de simpatie pt Ponta, asta neînsemnînd că mă apuc să-l acuz dacă nu am dovezi. Scandalul plagiatelor început în vara trecută nu are nicio legătură, dar absolut nici una, cu o tentativă de curățate a vieții academice, a fost un scandal pur politic, o dispută PD~PSD/USL, nimic altceva.
@nelutiu. Am sărit peste primul paragraf și nu-l comentez, din jenă pentru cel care l-a scris.