Trăim scufundaţi în ape întunecate,
În ape adânci.
Cât mai e până la suprafaţă?
Sfârşitul adâncului unde o fi?
De undeva de departe un soare străin
Îşi trimite razele stranii prin tulbureala din jur.
Ochii noştri nu le văd, le simt.
Busolă n-avem; la ce-ar folosi?
Plutim în haos, tragem de timp;
Să treacă, să cădem în profund.
După o viaţă de-o zi,
Atinşi de razele soarelui straniu,
Vedem mântuirea în întunecimea în care ne-ascundem.
….faptul ca d-ta incepi poemul-spovedanie la persoana’ntaia plural ne pune pe noi, cititorii, intr’o situatie de indentificare echivoca. Unii admit, altii nu. Si-atunci, ce e de facut? UNII DA, ALTII BA !
Nu e absolut necesar sa-mi dai un raspuns… fiecare cu gandurile si simtirile sale…