Am căzut în abisul din mine însumi. În întunecimile abisului întîmplări din copilărie şi tinereţe îmi fulgeră prin ochii minţii, luminînd-mi pe ici, pe colo, crengile sufleteşti. Lucruri de mult îngropate în clepsidra timpului, lucruri de mult aruncate în neantul abisal, îmi revin sub o altă înţelegere, sub alt tîlc, în străfulgerarea abisală.
De-a lungul timpului am învăţat să ascult, am învăţat să aştept. Acum mă ascult pe mine însumi. Reinterpretez lucruri trăite înţelegîndu-le tîlcul ascuns; esenţa a ceea ce-mi formează trecutul îmi îndrumă astăzi paşii.
Completez esenţa abisală cu Informaţia Universală îndreptîndu-mă ceva mai înţelept spre viitor. Privesc în urmă detaşat, împăcat. Abisul a devenit un labirint plin de esenţe pomăduitoare. Culeg fructele dulci ale trecutului în plimbările prin Lambirintul Abisal, savurîndu-le esenţa în timpurile de acum şi în cele viitoare.
