Cred că istoricul Lucian Boia când a scris această cărticică a fost motivat de ceea ce s-a întâmplat în România vara trecută, conflictul dintre preşedinte şi guvernul Ponta 1, conflict privit cu stupoare de Occident. Considerând în aceeaşi măsură vinovate ambele părţi, istoricul a vrut să afle şi să explice cum s-a ajuns în 2012 într-o ţară a Uniunii Europene care se presupune că ar trebui să respecte regulile democraţiei, statul de drept şi propriile legi, să se încalce toate acestea şi să se instaureze domnia bunului plac. Pe undeva, Boia nu se miră, desfăşurarea evenimentelor i se pare oarecum firească, fiind rezultatul unei desfăşurări a istoriei României şi a poporului român. El pune în faţa cititorului o oglindă care reflectă realitatea aşa cum este, chit că cel care se uită ar vrea să ascundă unele lucruri, ar dori ca oglinda să nu-i arate toate ridurile, deformările, strâmbăturile.
Lucrarea De ce este România altfel? nu este o lectură plăcută, în primul rând pentru cei cărora nu le place să li se spună adevărul în faţă, (majoritatea), dar poate, pentru cei care chiar ar vrea să îndrepte lucrurile, este o pilulă amară dar care este un pas spre vindecare. În fond dacă nu ştim cauzele unei boli, nu cunoaştem nici mijloacele de a o lecui. Trebuie însă să spunem de la bun început, Boia recunoaşte: el nu a găsit medicamentul. Dar cine ştie, poate alţii le-ar găsi.
Marea calitate a cărţii este, pe lângă dezvăluirea condiţiilor în care s-a născut, a crescut şi s-a maturizat România, condiţii care explică numeroasele neajunsuri şi neîmpliniri, spulberarea unor mituri care ţin încorsetată gândirea majorităţii locuitorilor acestei ţări. Este vorba, în primul rând, de mituri ale istoriei, cultivate şi menţinute secole de-a rândul şi ridicate la rang de ideologie de regimul comunist. Într-o lume în care istoria este demitizată şi se face o analiză obiectivă, chiar dacă dureroasă a evenimentelor care au marcat istoria unui popor, în România, afirmă Lucian Boia, se reiau idei din secolul al XIX-lea numai pentru a risipi complexul de inferioritate de care a suferit şi suferă poporul român. Boia nu este singur în acest demers. De câteva decenii, istorici curajoşi păşesc pe aceeaşi cale – şi aici vreau să-i amintesc pe Neagu Djuvara sau pe Viorel Achim, poate şi regretatul Florin Constantiniu (probabil mai sunt şi alţii, personal i-am citit pe aceştia), care încearcă să clarifice, pe baza documentelor, originea poporului român, crearea celor două state şi întârzierea intervenită în dezvoltarea lor care stă la baza multor trăsături negative însoţind evoluţia poporului român.
Boia nu este de acord cu mult vehiculata teză România stat naţional unitar, reprezentând articlul 1 al Constituţiei. Unitar da, eforturile de unificare au dat roade dar naţional, nu… Poate România de după mica Unire, în nici un caz cea după marea Unire când România a înglobat mii de cetăţeni de diferite etnii. Este adevărat, unele dintre ele au dispărut astăzi prin emigrări (germanii, evreii) dar au mai rămas destui, afirmă el. În general, arată autorul, dezvoltarea şi modernizarea României se pot caracteriza prin teza celebră a lui Titu Maiorescu: „forme fără fond”.
România, pe parcursul istoriei, mai ales în ultimele secole, a preluat, a împământenit numeroase instituţii care funcţionează atât de bine în Occident dar în ţara noastră ele nu au avut conţinut, există doar cu numele, sunt forme fără fond iar acest lucru nu înseamnă modernizare, progres. Şi chiar ceea ce s-a făcut cât de cât bine, nu a fost opera românilor ci… a străinilor care au venit în România şi au pus în practică idei, principii occidentale. Unii dintre ei au fost recunoscuţi, cum a fost doctorul Carol Davilla, despre alţii, deşi au avut merite în reformarea unor aspecte ale administraţiei ţării, ca de pildă generalul rus Pavel Kiseleff, se pomeneşte foarte puţin (aici Boia, remarcând meritele generalului, nu uită să adauge că, de fapt, acesta ar fi vrut să anexeze Rusiei Principatele române). Este paradoxal, arată autorul, că modernizarea din secolul al XIX-lea a României se datorează tot unui străin – regelui Carol I, un neamţ.
Cartea analizează şi caracteristicile psihologice ale poporului român, calea pe care au ales-o pentru a se salva, a supravieţui, a-şi rezolva problemele şi care au fost menţinute de-alungul timpului până în zilele noastre. Ponoasele le trag generaţiile actuale şi este foarte dificilă depăşirea lor. El deplânge anihilarea intelectualităţii adevărate în timpul comunismului, lipsa modelelor şi dominaţia, astăzi, a oamenilor fără valoare, a descurcăreţilor, mahalagiilor (de fapt vorbeşte despre dominaţia mahalalei a cărei caracteristică muzicală sunt manelele).
Dispariţia în istorie datorită comunismului a clasei politice a făcut ca să nu existe o adevărată clasă politică deoarece reprezentanţii de astăzi nu au avut de la cine învăţa, dar nici nu au vrut. Există un capitol întreg despre comunism, despre acceptarea în tăcere a măsurilor introduse de regim, adaptarea intelectualităţii şi lipsa disidenţei, a opoziţiei împotriva regimului dictatorial, despre acel paternalism agreat de popor care a permis cei 35 de ani de ceauşism.
Sunt multe alte aspecte analizate în acest volum care nu are nici măcar 125 de pagini. Dar în el sunt enumerate, concentrate multe adevăruri, şi foarte dureroase. Am vorbit la început despre oglindă. Da, De ce este România altfel? ne arată aşa cum suntem. Este o oglindă de calitate, chiar dacă nu este veneţiană. Nu ascunde nimic. De aceea, este bine să ne aşezăm în faţa ei şi să ne privim de mai multe ori pe zi. Poate ajută…
Tags: întârziere, istorie, mituri
Excepționalismul românesc este un fapt istoric.
Dincolo de problema delicată a mitizării, respectiv a demitizării istorice, având explicații și justificări specifice, numeroase aspecte incontestabile contribuie la teza enunțată, care este și teza cărții citate în articol. Vom menționa doar patru asemenea aspecte: constituirea târzie, în secolul al XIV-lea, a statelor feudale Țara Românească și Moldova; constituirea târzie, în secolul al XVI-lea, a limbii literare românești, adică a limbii culturii scrise; acum aproape un secol, aproximativ 80% din populația românească locuia în bordeie, un procent similar fiind reprezentat de persoane analfabete; pornind de la valabilitatea dureroasă a teoriei maioresciene a „formelor fără fond” prezentată în 1868 în studiul intitulat „În contra direcției de astăzi în cultura română”, putem vorbi despre o criză a identității românești în modernitate, nerezolvată, manifestată, între altele, prin oscilația continuă între un complex de inferioritate, respectiv un complex de superioritate față de Occident, luat ca referință obligatorie de către intelectualitate.
Ruptura sistematică dintre elite și popor în ultimele două secole a determinat eșecul istoric al modernizărilor succesive. Dincolo de diferența calitativă indiscutabilă dintre regimul democratic și regimul totalitar, dificultățile obiective de organizare și funcționare a statului și a societății în condițiile asumării responsabile a drepturilor și a libertăților cetățenești evidențiază faptul că singura soluție rațională la diminuarea efectelor negative ale acestui excepționalism românesc o constituie aprofundarea fenomenelor și a proceselor democratice, în timp. Astfel, este de sperat că mentalitățile, comportamentele și instituțiile nu vor mai fi „altfel”, nici „la fel”, ci acceptabile și în interior, și în afară, și pentru oamenii anonimi, și pentru elite.
Fiecare popor e altfel. Nu văd legătura dintre istorie și criza politică din vara trecută. Faptul că românii stabiliți peste hotare și străinii au perceput-o cu totul altfel decît a fost de fapt, nu cred că poate fi imputat, de data asta, românilor prin modul lor de a fi, ci felului cum funcționează propaganda de partid în interesul unei minorități politice.
E mult de vorbit aici… Eu am perceput că, majoritar, ACUM a fost de o anume parte… Ceea ce nu s-a spus aici este că românilor le este FRICĂ să vorbească despre atmosfera apăsătoare din 2012, da, frică… acea frică s-a manifestat clar pe 29 iulie, indiferent de cum au perceput-o unii și alții, indiferent dacă a fost sau nu a fost bine să se organizeze acel referendum. S-a văzut clar că nu are nicio importanță ce cred și ce simt românii, ci ce vor alții să impună românilor. Da, și mie mi-e frică să comentez mai mult…
@Sorin Paliga
> mie mi-e frică să comentez mai mult…
Dacă are într-adevăr de ce să vă fie frică, atunci aţi spus deja prea multe… aşa că daţi-i drumul 🙂
Faptul ca ceace se intampla in Romania este vazut cu stupoare in Occident este secundar.Ceace este important ca poporul roman accepta aceasta situatie fara stupoare. Am mai scris odata ca Egiptul care a beneficiat de o revolutie populara s’a trezit deodata cu un regim islamist si s’a revoltat. In Romania am avut o quasi-revolutie dar as spune o revolutie neterminata. As putea spune neispravita daca te uiti cine este la putere: fosti comunisti, securisti, prim ministru cu doctorat plagiat, alt prim ministtru la inchisoare (la zdup!) care s’a quasi-sinucis si in frunte conduce din umbra eminenta rosie (cenusie) Iliescu fost comunist de frunte. Toate aceste fenomene sunt publice si poporul le accepta comme si rien n’etait! Ar atribui aceasta dezvoltare retardata istoriei Romaniei sau a legaturii de secole cu imperiul otoman este argument simplist. Nu toate sunt perfecte in Occident, dar totusi nu se accepta asa o realitate ca un „given” . Jos lanturile!
@Alexandru Leibovici.
Păi ce e mai simplu decît un calcul simplu: să presupunem că la referendum ar fi venit încă 5 milioane de români și TOȚI ar fi votat NU, adică s-ar fi opus demiterii. Și dacă ar fi venit încă 7 milioane și TOȚI ar fi spus NU, tot demis ar fi fost. Am fi avut prezență la urne 105 %, că nu sînt atîția români cît să fi spus DA, go home, brother, we do not like you, and we do not need you.
Ce vreți umilință mai mare decît să-l vezi pe dl Gordon venind pe bidiviu și spunînd că au fost falsificate 2 milioane de voturi. A spus-o uluitor, fără rușine, fără nici cea mai mică jenă pt români, pt un popor care, majoritar, îi iubește pe americani. Eu am tradus așa mesajul acestui domn: băi, comanda la mine, ia terminați cu prostiile, cu referendum-ul, cu toate. Ştim noi ce trebuie să facem, gata, ciocu’ mic, mucles. Hai, gata, marș acasă. După care haite de procurori i-au hăituit pe niște amărîți din nu știu ce sate, întrebîndu-i de ce s-au dus la referendum. Numai în sate, departe de lume, departe de camere de luat vederi. Căutau cele 2 milioane de voturi ordonate de dl Gordon? Probabil. Abia de au găsit vreo 500, hai o mie de voturi cam ciudate… asta e tot.
Dv. ce ați perceput de acolo, de departe? (Nu știu unde sînteți, dar presupun că departe, undeva unde nu vă este frică; nu vă este frică de răzbunarea lui Big Brother, nu vă este frică de haitele de procurori care îi urmăresc pe niște amărîți).
@Sorin Paliga
> Căutau cele 2 milioane de voturi ordonate de dl Gordon? Probabil. Abia de au găsit
> vreo 500, hai o mie de voturi cam ciudate… asta e tot.
Dacă ar fi fost ordonate de dl Gordon(?), sigur ar fi găsit şi 3 milioane 🙂
Dle Paliga, nu vă fie frică! „Forţa este cu voi” (am parafrazat din Starwars). E adevărat c-au vrut să-l demită cu orice vot, pardon, cu orice preţ, dar când n-au reuşit, l-au ocolit.
Nu ştiu dacă sunteţi la curent, dar de pe 9 decembrie încoace, acei „noi” ai dumneavoastră (care nu ştiau ce trebuia să facă) sunt nu că majoritari, sunt peste tot, mai puţin pe un fotoliu. Nici o haită a procurorilor nu-i mai poate hărţui. Deci puteţi să stingeţi televizorul (Antena3 nu dă şi reluări?) şi să vă spuneţi liniştit părerile. Vă ascultăm!
Nu rîdeți, că nu-i de rîs, chiar deloc.
@Cristina Jinga. Nu știți despre cine vorbiți. Vorbiți despre un om eminamente rău, răzbunător, complexat (este scund)… cine nu-l admiră e dușmanul său. Cea mai bună dovadă este faptul că puțin i-a păsat de părerea oamenilor, de 88 %.
Cumplit este însă felul cum a fost sprijinit extern. Este, fără doar și poate, un om foarte puternic, de neclintit. Pe dv. nu vă sperie acest lucru? Nu vă dă măcar o stare de neliniște, de angoasă? Dacă, să zicem, aș fi arestat și anchetat, pe o temă oarecare, cum m-ați ajuta? Mi-ați plăti dv. avocatul? Cu scuzele de rigoare: nu dați sfaturi altuia să fie curajos, faceți-o chiar dv.
Văd că am primit niște degete roșii în jos.
Vă voi comenta, cînd voi avea timp, declarația dlui Gordon la venire, că au fost 2 milioane de voturi falsificate. Au rămas toți, efectiv, cu gura căscată, nu au știut ce să comenteze, nici măcar simpatizanții P.D.-ului. Nu, nu a fost o declarație improvizată, era o declarație cu tîlc foarte clar pt cine cunoaște situația din România și pt cine a înțeles ce s-a întîmplat în vară. A fost o declarație bine pusă la punct.
Cu tîlc a fost și declarația de două luni mai tîrziu, cînd o ziaristă de la TVR l-a întrebat pe dl Gordon, la o conferință de presă la Washington, cum e cu referendumul, la care distinsul domn s-a fîstîcit, a lăsat ochii în jos și a bîlbîit un răspuns care, de data asta, nu mai fusese pregătit, a fost nevoit să-l improvizeze.
Dv. ce credeți, mai ales cei care mi-au marcat un deget roșu în jos, ce a vrut să spună dl Gordon cu cele 2 milioane de voturi falsificate. Știți foarte bine că nu au fost falsificate voturi, s-au găsit abia-abia vreo 500 de voturi comandate prin nu știu ce fund de țară. Dv. nu vă întrebați ce e cu astea 2 milioane de voturi? Ce a vrut să spună dl Gordon?
@Sorin Paliga
> Dacă, să zicem, aș fi arestat și anchetat … cum m-ați ajuta?
Poate aveţi dreptte: cum sunteţi un fel de funcţionar de stat, poate că aveţi o datorie să vă abţineţi de comentarii în public pe anumite teme.
> Văd că am primit niște degete roșii în jos.
Eu am renunţat demult să atribui vreo semnificaţie acestor voturi: sunt imprevizibile şi bănuiesc că în unele ocazii au fost manipulate, în sensul că un comentator şi-a mobilizat amicii să dea note. Şi nici nu sunt speranţe ca aceştia să-şi exprime opinia în scris.
„Excepționalismul românesc este un fapt istoric”
Foarte interesant, si eu care aud aici tot timpul ca numai „exceptionalismul american” este un fapt istoric!
Lucian Boia are dreptate in multe privinte. Istoria formatiunilor statale romanesti incepe numai dupa ce istoria formatiunilor statale bulgare s-a incheiat, cazand sub imperiul Otoman!
Pe de alta parte nici fenomenul acesta nu este de neglijat. O lucrare recenta publicata la Budapesta (care nu este nationalista) pretinde ca numarul romanilor in Transilvania a crescut cu mult mai mult decat cel al ungurilor din cauza ca romanii se alimentau in mod traditional cu…branza, pe cand ungurii utilizau numai cerealele!
Intr-adevar si acesta este un fenomen interesant: in vremuri de criza, epidemii, etc, romanii au fost avantajati de mediul in care traiau si de traditia lor. In timpul „micii glaciatiuni europene” care a avut loc in Europa intre secolele al 14-lea si al 17-lea si care a decimat societatile europene bazate exclusiv pe cultura cerealelor, romanii au iesit invingatori cu oile si vacile lor cu tot. Nici molima (ciuma bubonica) ce a secerat o buna parte din Europa nu i-a atins. Asa ca nu e de mirare ca ei duceau o viata neaventuroasa, fara cuceriri, armate etc.
Ce-i drept unii intelectuali romani ca E.M. Cioran (initiala M si-a adaugat-o el singur, spunand ca nu-i place cum suna numele lui pronuntat Emil Cioran!) au fost profund dezamagiti de faptul ca romanii nu au avut o istorie cu regi, razboaie grozave, etc. Ca totul este mai degraba mitologie.
Adevarul este ca tocmai acest lucru face ca istoria adevarata romaneasca, iar nu cea fabricata, sa fie mai interesanta. In asemenea conditii formarea si evolutia unui popor cred ca s-ar putea explica mai bine aplicand teoria moderna a haosului!
Trebuie sa recunoastem insa ca poporul roman nu este singurul afat in aceasta situatie. In Israel istoricul si arheologul Finkelstein de la Univ. din Tel Aviv sustine acelasi lucru si despre istoria „israelitilor”: ca totul este un mit, sau o colectie de mituri. Ca nici macar un ciob de ceramica nu a fost gasit sapand in Peninsula Sinai, unde conform legendei peste 600 000 de oameni ar fi petrecut vreo patru decenii…si multe altele!
@Constaninescu
Dar mana nu era? Cred ca era de la prepelite. Cat despre dieta de branza: de aci si expresia „mare branza!”
Este, cred, singurul articol scris pana astazi „la obiect” in presa romaneasca din tara si de peste hotare. Felicitari, doamna Eva Galambos.
„Cartulia de 127 pagini”, cum o intituleaza unii postaci de serviciu, „cartulie” scrisa de istoricul de marca, dupa mine, Lucian Boia, a deslantuit o adevarata furtuna cu iz puternic nationalist, nu numai in lumea intelectuala, atat cat e ea la noi, dar chiar in clasa medie, medici, ingineri, profesori de toate gradele…
Port-drapelul acestui „curent de opinie”, cum am remarcat pana ieri 2 februarie, se regaseste chiar in persoana a doi intelectuali din lumea criticii – Radu Enache in ADEVARUL, si cea ziaristica – Cristian Ghinea, DILEMA VECHE. Amandoi, in tandem, ii imputa istoricului ca ar fi scris „la comanda”, in viteza o carte in care fie ca „s-a repetat” ca si in alte publicatii scrise de autor, fie ca, vezi doamne, ar fi vorba de „o carte… banala, ca un talk-show”… Hodoronc-tronk! Halal intelectuali! Sunt lovituri sub centura aplicate unui istoric de valoare existent astazi in perimetrul tarii.
Ma opresc indignat aici. Imi trece prin cap o intamplare de prin anii studentiei, cand in vacanta din vara anului 1952 lucram ca sudor pe santierul de montaj al hidrocentralei Moroeni. Sudam la 20 m inaltime un cadru metalic si imi era foame al naibii… Ca de obicei cand ma apuca foamea, cantam tare cate ceva. Asa, aproape sbieram melodia „Ca tot ce-i romanesc nu piere!”. Jos la sol ma supraveghea nea Vsile, maistrul sudor. Si, dupa primul refren „ca tot ce-i romanesc nu piere”, am intrerupt o clipa sa iau aer, nea Vasile a venit cu replica „Dar nici cinste n-are, puiule!”.
Un om simplu, cu doua clase profesionale, si pe deasupra si membru de partid, pusese o diagnoza care m-a urmarit peste decenii si ma urmareste si astazi… Asa ca nu stiu daca ne vom mai „face bine” vreodata….
@somoila grigore. Da, articolul este bine scris, este o recenzie-comentariu a/al unei cărți scrise de un autor foarte la modă și de succes. Dacă are sau nu dreptate în analizele sale este o altă problemă, fiecare are dreptul să spună ce crede. Dacă e bine sau rău ce crede e și asta altă discuție.
Aș comenta doar afirmația din analiză: „Lucrarea De ce este România altfel? nu este o lectură plăcută, în primul rând pentru cei cărora nu le place să li se spună adevărul în faţă, (majoritatea), dar poate, pentru cei care chiar ar vrea să îndrepte lucrurile, este o pilulă amară dar care este un pas spre vindecare”.
Nu știu dacă majorității îi place sau nu să i se spună adevărul. Depinde cum îl spui. Sînt multe bancuri autozeflemitoare, de ex. exclamația „ce frumoasă țară e România, păcat că e locuită de români”; lumea rîde, nu se supără. Dacă vine însă cineva arogant, snob, cu pretenția că le știe pe toate și spune „băi, români, sînteți niște idioți”, sigur că se supără.
Totul ține de jocul nuanțelor, nu de structura adevărului care, adesea, este relativ precum lumea în care trăim.