Exasperaţi de excesul prescripţiilor medicamentoase, şi mai cu seamă a antibioticelor, părinţi micuţei Sara, prieteni de familie, s-au decis să recurgă la o medicină mai puţin agresivă, dar şi mai puţin costisitoare: „Primul nostru pediatru prescria cu prea mare uşurinţă antibiotice şi corticoide unui copil de 6 luni, astfel încât ne-am decis să ne adresăm unui pediatru homeopat…”. Aceeaşi constatare pentru profesoara de engleză a fiului meu care, victimă a unei cistite repetitive şi săturată de alopatie, şi-a încredinţat, cu succes, sănătatea dispensarului Hahnemann din Paris, unde sunt practicate diferite medicini paralele: „…un tratament mai puţin apăsător şi tot atât de eficace…”.
Publicul consumator de medicină neconvenţională s-a lărgit considerabil în ultimii anii în Franţa; mai mult de 45 % dintre francezi declară că au apelat la medicini naturale cel puţin o dată pe an. Profilul noilor adepţi s-a modificat şi el în mod radical faţă de nostalgicii „post-baba-cool” ai anilor 70. Terapiile naturale au dobândit credibilitate chiar în rândul celor care, mai înainte, nu jurau decât pe medicina şi farmacologia controlată de învăţământ universitar. Pe de altă parte, persoanele aparţinând categoriilor socialo-profesionale cu nivel mai ridicat, atât cultural cât şi financiar, s-au lăsat şi ele seduse de aceste terapii mai blânde, mai delicate.
Ironie a Istoriei, aceste medicini, adoptate prin anii 70 de către spiritele contestatoare, au găsit interes şi în economiile occidentale capitaliste, conştiente de utilitatea lor terapeutică în gestiunea stressului, uzând şi abuzând de ele în speranţa amplificării furiei productive.
Trecerea spre terapiile naturale n-a fost tocmai spontană. Teama de a intra în dizgraţiile Consiliului de ordine al medicilor, opus sistematic practicii calificate de „empirice”, a lăsat loc şovăielilor. Homeopatia, de pildă, a primit girul abia în 1997; o bună adresă de acupunctor se schimba discret între iniţiaţi. Taxate uneori de şarlatanism, sau cantonate în parametrii ezoterismului, medicinile aşa-zise naturale, ca şi adepţii lor, erau socotiţi blânzi şi inconştienţi creduli. Astăzi, putem spune că timpul cvasi-clandestinităţii, al ironiilor şi al marginalizărilor este depăşit, iar medicinile neconvenţionale se afişează curajos la lumina zilei.
Înmulţirea suporturilor de presă şi a siturilor Web dedicate practicii lor, a multiplicării saloanelor de specialitate şi boom-l ui editorial privind interesul pentru acest gen de terapie, a depăşit cu mult aşteptările. Nu-i oraş de provincie în Franţa care să nu fi tentat instalarea unui cabinet de „medicină naturală”. Autorii volumelor de succes nu mai prididesc cu invitaţiile la reuniuni şi conferinţe, iar marile edituri ajung cu greu să publice atât cât li se cere. Dacă înainte remediile homeopatice se comercializau cu greu, departe de a concura marile industrii farmaceutice, cifra lor de afacere a depăşit de mult 1,5 miliarde de euro. După statistica furnizată de doctorul Roland Cash, coautor cu doctorul Elie Arié, al volumului „Tempête sur l’acupuncture”, francezii sunt de departe consumatorii cei mai lacomi de produse homeopatice în lume.
Patru dintre medicinile neconvenţionale preferate de francezi sunt : homeopatia, osteopatia, fitoterapia şi acupunctura.
Precum majoritatea bioterapiilor, homeopatia, apărută în secolul 18 şi datorată medicului german Samuel Hahnemann, funcţionează potrivit principiilor similitudinilor: „Orice substanţă care, administrată în doză forte, declanşează anumite tulburări, devine, după diluţia într-o doză slabă, remediul capabil să pună capăt tulburărilor”. Astfel, cafeaua, care jenează somnul multora dintre noi, administrată în doze foarte diluate, devine un remediu contra insomniei sub numele latin de coffea.
Osteopatia este o terapie bazată pe manipulări vertebrale şi articulare şi destinată corijării deformaţiilor posturale osoase ce cauzează la rândul lor diverse patologii. De fapt, osteopatia se subdivizează într-una clasică, preocupată de vertebre şi articulaţii, şi una zisă viscerală, unde este tratată zona cranio-sacrală, prin manipulări lejere.
Fitoterapia este utilizarea tradiţională a plantelor, cunoscută de secole, dar care nu poate fi brevetată, deoarece cercetările presupun mai puţin interes pentru laboratoarele farmaceutice decât brevetarea moleculelor chimice. „Pe de altă parte, nu se dispune nici de cunoştinţe prea avansate – scrie doctorul Laurant Chevallier în cartea sa „Vivre les plantes” – în studiul riscurilor pe care plantele le pot prezenta”. Referindu-se la uleiurile esenţiale, el atrage atenţia în deosebi asupra toxicităţii automedicaţiei.
În sfârşit, acupunctura, disciplină provenită din medicina ancestrală chineză, este practicată pe scară întinsă în Franţa, atât de medici specialişti, cât şi de persoane cu pregătire mai sumară. În general, în Extremul Orient, mai cu seamă în China, formarea este de ordin universitar cu rezultate surprinzătoare acolo unde cantităţi importante de medicamente au eşuat. Ceea ce nu înseamnă că contrariul n-ar fi exclus.
Paradoxul exercitării acupuncturii de către medicii formaţi în instituţiile de învăţământ occidental este atât deosebirea sistemului de gândire medicală orientală cât şi a diagnosticării diametral opuse. Pulsul radial, examenul tenului, a limbii şi a întregii morfologii, conduc acupunctorul la stabilirea unui diagnostic extrem de complex şi sigur.
Faptul că homeopatul sau acupunctorul consacră timp îndestulător consultaţiei, punând pacientului uneori întrebări ciudate, înseamnă manifestarea unui interes deosebit faţă de cazul acestuia. A-i prescrie produse cu nume complicate sau, în cazul osteopatiei, a-i aplica manipulări de potolire a durerilor, chiar cu aparenţe de placebo, fac parte din relaţia medic – pacient. Mai mult, placebo-ul nu-i musai un simplu fenomen de imaginaţie, deoarece succesul mecanismului rămâne încă necunoscut.
In Romania, pe langa cele patru tipuri de tratamente naturiste,enumerate de stimabilul autor, a aparut, si prinde multi adepti si tratamentul cu un anumit tip de argila, numita argila Algo.Este extrem de eficienta pentru detoxifiere generala, si in special in insuficiente renale, si de urinare.
Argila „algo” contine 18 minerale diferite.Nu am sa-i fac reclama furnizorului din Alba Iulia, dar pot confirma ca are efecte imediate, constatate pe pielea proprie !
Cine nu crede in tratamentul cu argila, sa caute pe internet detalii despre argila algo ! Si va ramane uimit de eficacitatea imediata, intr-un spectru larg de afectiuni.
Probabil de asta sint mai multe biserici ca spitale in Romania, toata lumea apeleaza la placebo (sau nocebo, de la caz la caz), sa inteleg ca e un lucru bun?
Sa indrumi lumea la astfel de tratamente mi se pare criminal. L-as invita pe Steve Jobs sa va povesteasca despre aventura lui cu tratarea cancerului in acest fel, dar nu mai e printre noi, sau el n-a avut noroc si n-a apelat la argila argo?
Din cele patru „medicini” enumerate, homeopatia este în orice caz o escrocherie. Osteopatia are un domeniu de aplicabilitate mult mai redus decât se pretinde, iar eficacitatea terapeutică a fitoterapiei – şi în parte a acupuncturii – nu s-a confirmat încă.
În măsura în care au efecte terapeutice, acestea ar putea fi efecte placebo, deci le-aş numi mai degrabă placeboterapii 🙂
Pot sa dau cateva exemple din aceste categorii de tratamente, incercate pe propria mea piele.
Nu, nu cu apa chioara (homeopatie-ce cuvant frumos) si efectul ei „placebo”. Asa ceva nu as incerca. Din moment ca n-am incredere in asa ceva nici efectul psihic a vindecarii nu se poate produce.
Am facut insa acum vreo cinci ani o cura impotriva durerilor din coloana vertebrala cu acupunctura. Am apelat la un vestit doctor din oras care a invatat sa aplice acest mod de vindecare chiar in China si a devenit vestit inca in anii 80. Din pacate fara rezultat la mine. Probabil eu am fost de vina, neavand incredere totala in acele alea ce infigea in pielea mea.
Nu demult sotia a comandat 2 portii din argila vestita de Alba Iulia. Fiind bolnavi amandoi de hepatita cronica si vazand reclamele tv despre puterile deosebite ale pamantului galben, s-a hotarat ea sa ne vindece pe amandoi.
Intr-adevar are efecte imediate si puternice. Trebuie sa stai aproape de baie ca sa poti reactiona la timp. Chiar te simti dupa aceea bine, detoxifiat. Efectul in spalarea intestinelor este puternic. Bolile insa raman acolo unde au fost, si dupa cateva zile te simti ca si inainte.
Nu vreau sa fac antireclama la nimic, am vrut numai sa impartasesc pataniile mele. Nu inseamna ca la altii n-au alt efect aceste tratamente.
Gura lumii s-a obişnuit cu verdicte de tip „sau-sau”.
Domnul Stephane ionesco a folosit bine cuvântul „complementaritate”. Medicina nu este o ştiinţă exactă, măcar pentru motivul că fiecare individ este unic şi deci unicitatea se extinde şi asupra bolilor sale. Nu trebuie neglijată nici-o formă de tratament, orice metodă îşi are omul şi momentul potrivit.
Osteopatia practicată de un bun specialist are rezultate remarcabile. La Slănicul Moldovei lucrează un osteopat orb, la care vin sistematic clienţi din străinătate. Sufeream de înţepenirea gâtului (de fapt a zonei cervicale a coloanei vertebrale) şi acest osteopat m-a vindecat, încă de acum 25 de ani, prin ruperea ciocurilor de papagal de pe vertebre.
Un prieten din Israel a fost vindecat de dureri ale zonei lombare, prin îndreptarea unor vertebre răsucite! Şi acum îmi vine să râd de poziţiile ciudate în care îl poziţiona osteopatul, că să aibe acces la partea anterioară a vertebrelor!
Acupunctura n-are nici un efect, treaba recunoscuta, iar „detoxifierea” (mai bine spus spalarea intestinelor, adevarata detoxifiere se face in ficat) de unde stiti ca e benefica (nu e)?
Cazuri clasice de pseudostiinta (adica in limbaj curent prostii).
@Alex Satmareanu : Reţineţi calitatea comentariilor domnului Sfartz Petcu. Ale mele, în cazul dvs., sunt superflue. Scutiţi-mă însă de procesele de intenţie „criminogene”, humorul vă este suficient de coroziv şi aşa.