caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Intern



 

Băsescianismul: o atitudine care sfidează Constituţia abuzând de slăbiciunile Democraţiei

de (7-5-2007)

Despre politica şi politicienii români postdecembrişti s-au spus şi se vor spune, cu siguranţă, foarte multe lucruri, majoritatea cu conotaţii peiorative, şi altele puţine, mult prea puţine, cu semnificaţii constructive. Născută dintr-o jumătate de secol de oprimare şi refulare cauzate de totalitarismul comunist, democraţia postcomunistă s-a instalat, în România, mai degrabă în virtutea inerţiilor care presau asupra ţării din afara graniţelor, şi mai puţin ca o vocaţie politică veritabilă a poporului român. Doveditoare, în acest sens, sunt lentoarea şi teama cu care au fost primite, de-a lungul ultimilor ani, toate încercările de schimbare a mentalităţilor, comportamentului şi atitudinilor civice, atât în ce priveşte exerciţiul public, cât şi demersurile de implementare a unor noi reguli de organizare/funcţionare a instituţiilor statului.

Într-un fel mai mult sau mai puţin vizibil, România postdecembristă a rămas victima aceloraşi inhibiţii şi temeri care au făcut posibil ca ideologia comunistă să capete, în acest areal geografic şi spiritual, dimensiuni nemaiîntâlnite în nici una din ţările fostului bloc sovietic. Rezultatul acestui mod de raportare la provocările şi realităţile sociale şi politice interne îl constituie un anume gen de fatalism, cu vizibile conotaţii de laşitate, pe care ecranele televizoarelor se străduiesc să-l inoculeze cât mai adânc în însăşi substanţa psihologică a neamului românesc. Nu-i de mirare, astfel, că după mai bine de un deceniu şi jumătate de „democraţie originală”, poporul român continuă să se raporteze la regulile jocului politic ca la un fapt predestinat, împotriva cărora societatea nu are nici o putere de reacţie.

Ilustrativ pentru această nefirească stare de fapt este apariţia unui fenomen de factură social-politică împotriva căruia societatea românească nu a avut, şi nu are nici acum resurse interioare să lupte. L-am cunoscut în ultimii cincisprezece ani sub forma unei majorităţi zdrobitoare care a reuşit să impună şi să menţină în top pe scena politică un anume tip de conduită politică („iliescianismul”), reprezentată la nivel naţional de fostul nomenclaturist şi preşedinte al României. Ion Iliescu.

Îl vedem zilnic din 2004 (de fapt din 1990) încoace, cu orice ocazie, sub aceiaşi înfăţişare a unui fost nomenclaturist, care de data asta se cheamă „băsescianismul”, ilustrat fiind de actualul preşedinte al României, dl. Traian Băsescu.

Dacă „iliescianismul” şi-a epuizat, între timp, forţa de atracţie şi de dominaţie datorită, mai degrabă, vârstei actorului care i-a dat viaţă decât vreunei încercări serioase de rejectare din partea societăţii, în ce priveşte „băsescianismul” lucrurile sunt abia la început, şi se anunţă de departe, dacă nu mai acaparatoare, cu siguranţă mai penetrante în ce priveşte scopurile urmărite. Pe de altă parte, dacă acelaşi „iliescianism” şi-a consumat energiile şi mesajul politic abuzând de nostalgiile şi resentimentele pe care aproape o jumătate de secol de dictatură proletară l-au inoculat cu frenezie şi consecvenţă în minţile oamenilor, „băsescianismul” uzează de o recuzită mult mai sofisticată şi mai adecvată situaţiei căreia România pre şi postaderare a trebuit şi trebuie să-i facă faţă. Mai trebuie spus că cele două tipuri de atitudine şi de conduită politică (iliescianismul şi băsescianismul) sunt legate nu numai de un trecut istoric comun, cât mai ales de un mod identic de raportare la cadrul constituţional legal pe care se fundamentează existenţa oricărui stat de drept şi, mai ales, a oricărei democraţiei care aspiră la europenitate.

Astfel, dacă „iliescianismul” a ocultat cadrul constituţional prin mineriadele succesive care au terorizat România aproape un deceniu, respectiv prin instituţionalizarea corupţiei ca pârghie de exercitare a puterii politice (periclitând astfel stabilitatea statului şi sănătatea corpului social), în ce priveşte „băsescianismul”, mijloacele de acţiune au fost şi sunt cu mult mai subtile, abuzând de subînţelesurile şi subtextele pe care o Constituţie de sorginte fesenistă le-a cultivat cu bună ştiinţă.

Prin ce se defineşte „băsescianismul” ca tip de atitudine şi conduită publică? În primul rând, printrun fel particular (şi foarte personalizat) de a înţelege şi practica exerciţiul politic, mod care vine în totală contradicţie nu atât cu metehnele şi mentalităţile, nu totdeauna progresiste, ale unei clase politice depăşită de realităţile zilei, cât mai degrabă cu normele şi reglementările constituţionale pe care se fundamentează existenţa şi funcţionarea oricărui stat democratic. Traian Băsescu a impus „băsescianismul” ca pe un tip de conduită politică pentru care „scopul scuză totdeauna mijloacele”, oricare ar fi ele. Elocventă este, în acest punct, atitudinea şi conduita publică prin care s-a definit Traian Băsescu în calitatea sa de fost parlamentar, ministru, primar al capitalei şi, în final, de preşedinte al României, caracterizată cel mai bine tocmai de condiţia sa de „politician jucător”, pentru care scopul scuză oricum, oriunde şi oricând mijloacele folosite. Nici acest lucru nu ar fi blamabil – având în vedere că Machiavelli însuşi a pus această formulă la temelia succesului în politică – dacă scopurile urmărite de preşedintele Băsescu ar fi în interesul statului. Ori, România se confruntă în aceste zile cu un demers, asumat de aproape întreaga clasă politică, care urmăreşte suspendarea preşedintelui, pentru motive care privesc, în primul rând, încălcarea Constituţiei, trafic de influenţă, ingerinţe în funcţionarea instituţiilor statului, etc.
Dincolo de legitimitatea şi şansele limitate de izbândă ale unui astfel de demers, cum este cel de suspendare a preşedintelui Băsescu, se ridică, inevitabil, cel puţin câteva semne de întrebare cu privire la modul în care s-a ajuns la această nefirească situaţie de fapt. Un posibil răspuns ar putea fi dat tocmai de condiţiile care au făcut posibilă apariţia „băsescianismului” în societatea românească postrevoluţionară, pe de o parte, iar pe de altă parte de ceea ce numim „băsescianism”, ca tip de atitudine şi comportament politic.

Or, privit din această perspectivă „băsescianismul” nu este nimic altceva, pentru mentalul colectiv românesc, decât o transferare sau o preluare ad literam a atributelor puterii de la „iliescianismul” de acum muribund şi compromis de propriile limite şi eşecuri, către un nivel superior şi mult mai bine adaptat realităţilor politice ale momentului. Nu întâmplător, poate, cele două fenomene au o filiaţie comună, dacă ne gândim că, la origine, protagonoştii lor serveau cauza aceluiaşi FSN, din care ulterior s-au desprins, pentru o mai bună şi mai cuprinzătoare pârtie politică atât PSD-ul dlui Iliescu, cât şi PD-ul dlui Băsescu.
Ce-a însemnat sau, mai degrabă, ce înseamnă „băsescianismul” pentru politica românească nu este greu de observat. Important de semnalat este că el a devenit, într-un interval foarte scurt de timp, un „modus vivendi” în spaţiul public românesc, ceea ce a făcut posibil actualul război „pe viaţă şi pe moarte” între palatele Victoria şi încă locatarul de la Cotroceni, pe de o parte, respectiv între acelaşi locatar de la Cotroceni şi Parlamentul României pe de altă parte. Mai nou, „băsescianismul” s-a infiltrat şi în Executiv, şi este de presupus că va produce pagube semnificative care vor afecta imaginea externă ţării pentru o bună perioadă de timp. E greu de spus cine va câştiga din permanentizarea acestei stări de conflict care se prefigurează la orizont, indiferent de rezultatul referendumului din 19 mai a.c.
Ceea ce ştim însă cu certitudine în acest moment este că România nu are decât de pierdut. Dar poate că nici acest lucru nu mai contează prea mult în calculele politicienilor autohtoni, având în vedere dimensiunea fracturilor şi a prăpăstiilor de netrecut pe care le-au provocat, cu bună ştiinţă, în memoria cât şi în conştiinţa societăţii româneşti.
În fond, chiar dacă nu are încă o fundamentare teoretică serioasă, „băsescianismul” ca mod de atitudine şi conduită politică – prin tot ce a făcut în spaţiul public românesc postdecembrist şi, mai ales, prin disensiunile/scandalurile politice la originea cărora s-a aflat în ultimii doi ani şi jumătate – ilustrează cu vârf şi îndesat, dacă mai era nevoie de asta, neaoşele proverbe româneşti care spun, pe bună dreptate, că „cine seamănă vânt culege furtună” sau, într-o variantă şi mai aplicată situaţiei actuale, că „fiecare pasăre pe limba ei piere”.

Ecouri

  • samarescu: (7-5-2007 la 00:00)

    Aprecierile Dvstra constituie unul din scenariile calificand realitatea romaneasca. Pot fi imaginate si multe altele.
    Ceea ce este cert este, ca SCHIMBAREA autentica nu s-a realizat.
    Daca acest referendum va aduce SCHIMBAREA vom vedea. Shimbarea va veni totusi candva…
    Eu raman cu Regele Mihai I… unul dintre foarte putinii oameni in care am incredere.

    Totusi Succes Basescu!
    cu prietenie,
    D. Samarescu

  • Virgil Iordache: (7-5-2007 la 00:00)

    Ca sa avem un basecian-ism ar trebui sa avem o teoretizare a modului de a lucra al domnului Basescu. Ori un astfel de discurs teoretizant nu exista, pentru simplul fapt ca nimeni nu are nevoie de el, Basescu fiind omul momentului, si nici nu va avea nevoie de el vreodata, un om ca Basescu fiind necesar doar in actualul context socio-politic, nu si intr-un viitor prezumabil mai consolidat democratic.

    Prin urmare mi se pare ca analiza dumneavoastra trece pe langa problema, si anume pe langa faptul ca reforma unei clase politice cu metehnele pe care le stim nu se poate face prin discursuri si atitudini elegante, echilibrate. Indarjirea si declansarea de conflicte sunt acum necesare.



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
EVENTS DEDICATE TO THE EUROPE DAY (May 9th, 2007)

Cultural Agenda of the Embassy of Romania EVENTS DEDICATE TO THE EUROPE DAY (May 9th, 2007) Throughout the month of...

Închide
3.148.115.210