Rembrandt Harmensz van Rijn: Batrân cu palarieEste poemul consacrat vârstei din urma, batrânetii. Eroul liric a ajuns la apogeul vietii (“Vârsta mare, iata-ne!”), rememoreaza “hoardele veacurilor” si asculta prin timp “siroirea a tot ce-i iesit din apa”, cuprinzând cu privirea “întreg pamântul, cu falduri drepte”. Cronica apare si ca un “bilant” al operei poetice a lui Saint-John Perse:
…
Vârsta mare, iata-ne. Racoare a serii pe înaltimi, suflu de larg pe toate pragurile, si fruntile nostre dezgolite pentru arene mai vaste…
…
Oricât de înalta ar fi privelistea, o alta mare departe se ridica, ce ne urmeaza, în dreptul fruntii omului: foarte înalt morman si strânsura de vârsta la zarile pamântului, ca un zid de piatra la fruntea Asiei, si foarte înalt prag în flacari la zarile oamenilor de totdeauna, vii si morti laolalta.
Capul sus, om al serii. Trandafirul mare al anilor se întoarce la fruntea ta senina. Copacul mare al cerului, ca un nopal, se îmbraca în rosii cosenile, în Apus. Si-n vâlvataia unei seri cu gust de alga uscat, noi crestem, spre mai înalte transhumante, mari insule la mijlocul cerului hranite cu ienupar si cu strugurii- ursului.
Figuri pe sus si pat de jar. Legi de sotii pentru noapte pe toate culmile scaldate în aur!
…
Vârsta mare, venim de la toate tarmurile pamântului. Ni-i rasa straveche, fata fara de nume. Iar timpul stie atâtea despre oamenii care am fost.
Am umblat singuratici pe drumuri departate; si mari ne-au purtat, ce ne-au fost straine. Am cunoscut umbra si spectru-i de jad. Am vazut focul ce ne umple de spaima caii. Si cerul tinu mânie în vasele nostre de fier.
Vârsta mare, iata-ne. Nu avem grija trandafirilor si acantei. Dar musonul Asiei batea, pâna la paturile noastre de piele sau de palmier, laptele lui de spuma si de var nestins. Foarte mari fluvii, nascute la Apus torceau de zor în mare, chilul lor gras de mâl verde.
Si pe cerul de rosu laterit unde alearga cantaridele verzi, auzeam într-o seara sunând primii stropi de ploaie calduta, printre zborul dumbravencilor albastre de Africa si pogorârea marilor zboruri din Nord, care fac sa trosneasca ardezia unui mare Lac.
Saint-John Perse (1887-1975) este pseudonimul poetului francez, Alexis Saint-Léger Léger. Abordeaza o lirica de meditatie asupra misterului fiintei umane, a zonelor sufletesti insondabile, evocatoare si confesiva. Scrie : trilogia lirica Spre a serba o copilarie, Elogii, poemul alegoric Anabase (tradus de Ion Pillat), tetralogia Exil si poemul Cronica. Specific creatiei sale lirice este tonul epopeic sustinut de forma poemului compus din cântece, dispuse în strofe egale sau variabile, ca în proza psalmodica. Premiul Nobel (1960).