Vasilii Blohin a păşit în viaţă cu modestie: s-a născut într-un sat pierdut, la peste 200 de kilometri de Moscova, în familia unui ţăran sărac. Nimic nu-i prevestea un viitor strălucit: activitatea „în câmpul muncii” şi-a început-o la vârsta de 10 ani ca cioban, apoi a lucrat ca pietrar şi a ajutat şi în gospodăria părintească.
Începutul carierei şi ascensiunea
În 1915 a fost luat în armată – suntem în plin război. A luptat pe front circa un an, a fost rănit, s-a tratat şi a fost demobilizat cu gradul de subofiţer şi a revenit în gospodăria părintească. În 1918 a devenit salariat la un comisariat militar provincial. În aprilie 1921 a făcut un pas inteligent şi decisiv – s-a înscris în partid, după care a fost integrat prompt în trupele VECEKA, adică de Securitate…
Din acest moment cariera sa ia avânt, dar nu în trupele obişnuite ale Securităţii, ci în detaşamentele speciale cu însărcinări extraordinare. Astfel, în 1924 intră în conducerea diviziei speciale subordonate conducerii Securităţii unionale (numită OGPU, condusă de temutul Dzerjinski, apoi de nu mai puţin temutul Menjinski). Tovarăşul Vasilii Blohin este promovat pe postul de Comisar pentru însărcinări speciale al Sectorului special al Colegiului OGPU.
În mod corespunzător se extind şi atribuţiile ce-i revin. Acum în îndatoririle sale intră şi executarea sentinţelor de împuşcare. Începând cu primăvara lui 1925, semnătura tov. Blohin apare cu regularitate în actele de aducere la îndeplinire a sentinţelor de pedeapsă cu moartea. Dar semnătura lui Blohin era doar una printre cele a mai multor călăi. Lucrurile se vor schimba în 1926, când tovarăşul Vasilii Mihailovici Blohin este promovat Comandant OGPU, dat fiind că predecesorul său pe acest post a fost găsit vinovat de spionaj şi totală descompunere morală…
Însă tov. Blohin a învăţat lecţia şi a avut o comportare ireproşabilă, drept pentru care s-a menţinut pe acest post de Comandant OGPU (numit apoi NKVD şi MGB) până la pensie, adică timp de aproape 30 de ani. Mai mult, a avansat permanent în grad: căpitan de securitate (1935), maior (1940), colonel (1943), comisar şi, în sfârşit, general-maior (1945). A fost direct subordonat miniştrilor succesivi de Interne şi ai Securităţii: Dzerjinski şi Menjinski pe care i-am pomenit deja, apoi Iagoda, Ejov şi Beria.
Valorosul colaborator a fost decorat cu multe ordine şi medalii: ordinul Steaua Roşie, ordinele Drapelul Roşu (de trei ori) şi Drapelul Roşu al Muncii şi, în sfârşit, Ordinul Lenin, decoraţia cea mai înaltă.
Dacă cineva crede că a primit aceste avansări şi decoraţii pe degeaba, se înşeală amarnic: după cum vom vedea mai jos, tov. Blohin a adus o contribuţie extrem de preţioasă şi de netăgăduit la instaurarea societăţii celei mai umane pe care a cunoscut-o planeta. Într-adevăr, eroul nostru a contribuit în mod substanţial la transformarea omului vechi în om nou – acolo unde s-a putut; când nu s-a putut, a avut grijă să-l transforme în cadavru – la ordinul superiorilor…
Echipa de călăi („grupa specială”, cum era desemnată în documente) de sub ordinele lui Vasilii Blohin era formată din colaboratori ai diferitelor subsecţii. Astfel, din ea făceau parte oameni care erau însărcinaţi cu paza conducătorilor superiori de partid şi de stat, inclusiv cu paza lui I.V. Stalin, şi care cumulau această sarcină cu execuţiile sistematice ale „duşmanilor poporului”. În statele de plată şi în nomenclatorul funcţiilor Securităţii aceştia – circa 15 persoane – figurau cu titlul de „comisar cu însărcinări speciale”. Execuţiile aveau loc în special în beciurile închisorii principale a Securităţii – sinistra Lubianka din piaţa cu acelaşi nume din Moscova, unde Blohin era comandant şi principalul călău.
Viaţa, şi soarta, membrilor acestei echipe a fost diversă: de regulă familia nu ştia cu ce se ocupau aceştia cu adevărat, veneau acasă beţi până la inconştienţă, mulţi s-au sinucis, mulţi au înnebunit, unii au fost la rândul lor executaţi – câteodată chiar de colegii lor din „grupa specială”.
Zenitul tovarăşului V.M. Blohin
Iată pe scurt câteva fapte de bravură şi eroism ale lui V. Blohin care, prin poziţia sa conducătoare, era principalul călău şi executant al sentinţelor de condamnare la moarte.
1. Execuţia mareşalilor Tuhacevski, Iakir, Uborevici în prezenţa ministrului Securităţii Ejov, apoi a lui Ejov însuşi, a lui Mihail Kolţov, ziarist şi reprezentant secret al URSS de pe lângă Guvernul republican spaniol, a scriitorului Isaac Babel, a regisorului Vsevolod Meierhold;
2. Execuţiile lui Buharin şi Râkov (care era o vreme printre cei mai înalţi conducători comunişti), a lui Iagoda (ministru al Securităţii). Aceste execuţii, ca şi precedentele, erau regizate într-un fel care să fie cât mai înjositor pentru condamnaţi, care se vedeau batjocoriţi de Blohin, fostul lor subaltern;
3. V. Blohin a comandat plutoanele de execuţie din timpul „Marii Terori” din 1937-1938 (vezi articolul Ordinul numărul 00447), împuşcând mii de condamnaţi la moarte de „troicile” regionale după „Categoria I-a”.
Cititorii cărora toate aceste nume nu le spun nimic, pot să consulte Wikipedia. Mulţi dintre ei erau oameni al căror nume era proslăvit în ziare şi la radio, era scandat la manifestaţii de către demonstranţii care le purtau portretele, erau idoli cărora pionierii le cântau ode, etc.
Pentru toate faptele de curaj descrise mai sus, Vasilii Blohin a primit decoraţii, premii în bani şi obiecte, printre care şi un automobil „Pobeda”.
Dar încununarea activităţii sale în slujba patriei socialiste a constituit-o contribuţia la lichidarea elitei poloneze capturate când trupele Armatei Roşii au intrat în Polonia orientală în urma înţelegerii (august 1939) pe care URSS a încheiat-o cu Germania nazistă pentru împărţirea şi desfiinţarea statului polonez.
În martie 1940, Biroul politic (adică Stalin) a ordonat NKVD-ului să lichideze 14.700 de ofiţeri polonezi (care erau în majoritate intelectuali de profesie, militari în rezervă mobilizaţi), precum şi funcţionari, moşieri, jandarmi şi alţi duşmani de clasă care ar fi putut să se opună sovietizării Poloniei orientale şi care se aflau în lagărele de prizonieri sovietice. La aceştia se adaugă încă circa 11.000 de polonezi deţinuţi în închisori, şi ei funcţionari de stat (inclusiv învăţători) şi „capitalişti”.
Pe bandă rulantă
Toţi aceştia au fost adunaţi în trei lagăre de concentrare; Vasilii Blohin a operat în cel din Ostaşkov. Aici s-a manifestat talentul său organizatoric. Trebuiau împuşcaţi peste 6.000 de prizonieri, în cel mult trei săptămâni. Plutoanele de execuţie erau excluse deoarece operaţiunea trebuia să rămână strict secretă. Blohin a întocmit procedura:
– polonezii erau aduşi câte unul la „colţul roşu” al închisorii, aflată în oraşul vecin Kalinin;
– se verifica cu grijă identitatea după liste; li se puneau cătuşele şi erau introduşi într-o celulă special amenajată la subsol
– doi îi ţineau de braţe, un al treilea îl împuşca în ceafă; o bandă rulantă arunca cadavrele prin geam în curte
– acolo împuşcaţii erau încărcaţi în maşini, platformele erau acoperite cu o prelată şi transportate într-un câmp unde era deja pregătit un şanţ larg, săpat cu escavatoare şi buldozere
– cadavrele erau aruncate în şanţuri, şanţurile erau acoperite cu pământ.
Platformele maşinilor erau spălate zilnic de sânge; şoferii aveau ordin de la Blohin să ardă prelatele la sfârşitul operaţiunii. Superiorul lui Blohin, general-maiorul Tokarev, raporta zilnic ministrului adjunct al Securităţii numărul de „cazuri rezolvate”.
În 1992, acest Tokarev, atunci în vârstă de aproape 90 de ani, dar cu o minte clară şi cu memoria intactă, povestea cum în prima zi a execuţiilor, Blohin l-a chemat să-l însoţească la execuţie. Tokarev: „Am mers, şi atunci am văzut toată această oroare… Blohin şi-a pus o îmbrăcăminte specială: un şorţ de piele lung până la pământ, mănuşi de piele până la umeri, o caschetă de piele”. Tokarev îşi aminteşte că a fost oripilat de acest spectacol. Veteranii NKVD povestesc că Blohin îşi comandase această uniformă de lucru la atelierul de croitorie al secţiei administrativ-gospodăreşti a NKVD-ului şi nu era prima dată când o folosea.
Asemănarea cu uniforma măcelarilor este doar aparentă: măcelarii poartă şorţuri şi mănuşi din banalul cauciuc, nu din nobila piele, atât de preţuită de securişti…
În acea primă zi a execuţiilor – ele aveau de fapt loc noaptea – Blohin a împuşcat în ceafă 343 de oameni, dar dimineaţa a fost epuizat, aşa că a ordonat să i se aducă doar 250 de oameni pe zi, adică pe noapte: lucra de la apusul la răsăritul soarelui. În total a împuşcat 6.314 polonezi. La încheierea operaţiunii, în octombrie 1940, pentru munca sa a fost decorat cu Ordinul Drapelul Roşu al Muncii…
În cadrul operaţiunii sovietice (căci a existat şi o operaţiune nazistă, paralelă) de lichidare a elitei poloneze au fost ucise 21.892 de persoane. Operaţiunea este cunoscută sub numele de masacrul din pădurea Katyń după numele unuia dintre locurile unde au fost împuşcaţi o parte din aceşti polonezi. Cei mai mulţi dintre ei, dar nu toţi, erau etnici polonezi, dar printre ei erau şi etnici evrei (corespunzând proporţiei lor în Polonia orientală, adică circa 8%), precum şi etnici ucraineni şi bieloruşi. Familiile acestor circa 22.000 de polonezi, adică circa 60.000 de persoane, au fost deportate în Kazahstan.
Instrumentele de muncă
Pentru execuţii erau folosite exclusiv pistoale germane; şi gloanţele erau de fabricaţie germană. Motivul era că pistoalele autohtone nu rezistau la mai mult de 15-20 de trageri succesive şi puteau să explodeze, gloanţele lor erau prea mari şi puteau sparge capetele în loc să le străpungă frumos şi elegant, sau puteau ricoşa.
În general, Securitatea sovietică cumpăra din Germania cantităţi enorme de pistoale Walther de 7,65mm, modelele PP şi PPK (Polizeipistole Kriminal), şi gloanţe pentru acestea, chiar şi pe vremea naziştilor, prin firme-ecran. Acestea erau armele preferate ale ofiţerilor de securitate, ale diferitelor servicii secrete şi ale cadrelor din armată. Aceste modele erau, în acelaşi timp, şi pistoalele preferate ale lui Hitler, Eva Braun şi Goering.
Când unele din gropile comune au fost descoperite de nemţi lângă Smolensk (1943), autorităţile sovietice au dat vina pentru aceste masacre pe nemţi. Acuzaţia a părut credibilă pentru că pentru execuţie au fost folosite pistoale şi gloanţe germane.
Se apreciază că, în total, tovarăşul Vasilii Mihailovici Blohin a executat personal între 10.000 şi 15.000 de persoane.
Apusul tovarăşului V.M. Blohin
V.M. Blohin şi-a servit stăpânii cu râvnă şi credinţă. Într-o măsură atât de mare, încât a supravieţuit schimbării a trei miniştri ai Securităţii, deşi obiceiul era ca, împreună cu capetele acestora, să se rostogolească în rigolă şi capetele subalternilor. Numai că în martie 1953 Stalin, principalul stăpân, a murit, iar noii stăpâni nu mai aveau trebuinţă de un călău atât de productiv – în noua epocă le erau suficienţi unii cu performanţe mai modeste. Drept pentru care, la nici o lună după moartea lui Stalin, general-maiorul V.M. Blohin a fost concediat din Organe şi scos la pensie, pe motive de sănătate, desigur.
Urmaşul lui Blohin, un anume colonel Brovkin, nu a avut nici el de şomat, cel puţin la început, pentru că a venit la rând lichidarea vechiului aparat al Securităţii, începând cu Beria şi Abakumov. Blohin a fost chemat frecvent să depună mărturie cu privire la fărădelegile acestora, dar el însuşi nu a fost deranjat – s-a considerat probabil că n-a fost decât un executant.
În noiembrie 1954, Consiliul de Miniştri a considerat că cetăţeanul Blohin „s-a discreditat în cadrul muncii în organe … şi nu merită înaltul grad de general”, aşa că acest grad i-a fost retras, împreună cu pensia grasă ce o avea pe linie de Securitate. Nu se ştie dacă a reuşit să-şi facă formele pentru pensia socială de limită de vârstă, pentru că la începutul lui februarie 1955 s-a sinucis, pare-se (oare cu un Walther PPK, în ceafă?).
V.M. Blohin a devenit de fapt o celebritate abia în anii 1990, după deschiderea arhivelor KGB. Istoricii îl numesc „călăul în şorţ de piele” (палач в кожаном фартуке), în special în legătură cu asasinatele polonezilor, şi până şi Wiki în limba română îi dedică un articol destul de detailat.
Dupa cate tin minte, rapoartele de la Katin arata ca a fost folosita munitie de 7,62 de tip Nagant si Tokarev. Insa trebe de zis ca glontu Tokarev merge si in TT (si nimeni nu s-a plans de TT ca nu ar fi fiabil …) dar si in Mauseru c96. Ori c96 in varinata cu teaza scurta era preferatu bolsevicilor (i se zicea nu prea se stie de ce bollo si unii sutin ca bine de la bolsevic). SI Stalin a avut unu … Si c96 a fost „preferat” si „aprobat” si de SD ptr executii ..si de CEKA!!
Iar pasiunea ptr Walter dateaza din timpu razboiului care era o captura dorita de orice miliar sovietic (mai mic si mai usor deact TT ul, Nagantu si c96). Va asigir ca exista diferente intre un 7,65 (32 ACP) si un 7,62 TT sau 7,63 Mauser ..si ca 7,62 strapunge mai elegant
@Ghita Bizonu’
> rapoartele de la Katin arata ca a fost folosita munitie de 7,62 de tip Nagant si Tokarev [TT??]
Cf. T. Snyder, Bloodlands… (citat şi de Wiki), au fost folosite şi TT-uri, dar în special Walther-uri (depoziţia lui Tokarev, cel de care vorbesc în articol).
În afară de asta: la care anume rapoarte de la Katyn vă referiţi? Au fost mai multe expertize: ale nemţilor în martie 1943, ale ruşilor în decembrie 1943 (v. de ex.aici) şi poate şi unele de după 1990.
Eu nu mă pricep în mod deosebit la arme, am preluat din T. Snyder, Bloodlands… şi din surse ruseşti (care dau multe alte amănunte interesante), dar… este ceva eronat în articol dpdv al armelor?
Interesanta informatie despre regimul criminal sovietic.
Cand te gandesti la toti scriitorii din Vest si unii din SUA care au venit in vizita in URSS la invitatia guvernului. Unii s’au intors entuziasmati si au scris: am vazut viitorul si functioneaza. Stangistii francezi au continuat sa scrie elogii despre „marea vecina dela Rasarit”.
A durat ani de zile pana unii au renuntat la ideile lor „avansate”. Multi care au participat in Brigazile Internationale din Spania, printre ei scriitorul George Orwell, au descris teroarea sovietica, altii au continuat sa creada in visul idealist a socialsmului.
Participanti americani (SUA) si-au scris amintirile despre razboiul civil din Spania si nu si-au negat trecutul. Intre timp rezidentul sovietic era preocupat cu distrigerea si asasinarea anarhistilor si socialistilor pentru a crea un cap de pod sovietic in Spania in loc sa se lupte contra trupelor lui Franco.
Cand totul era pierdut, tezaurul Spaniei in bare (bari?) de aur au fosit incarcate pe un vas sovietic si transportate la ODESA!!! Este de necrezut cu ce cinism s’au purtat si guvernul socialist a lui Leon Blum si Laburistii englezi pe de o parte si guvernul sovietic pe de alta parte. Oare mai poti crede in ceva cand fostii polituci romani din Securitate sunt in pozitii de putere in Romania „post-revolutionara”?
D-le Ghita Bizonu’, articolul reia niste evenimente si realitati infricosatoare chiar daca noi insine nu avem nici in clin nici in mîneca cu rusii si polonezii. Aveti de comentat numai aceste aspecte tehnice? Toata povestea din articol nu e o simpla recenzie de computer game. E de adeavaratelea.
O a doua intrebare, cu scuzele de rigoare pentru off topic si pentru ca nu e de fapt treaba mea. Chiar nu va e mila niciun pic de limba româna? De ce o dezortografiati în asa hal trunchiind articolele si altele? Haideti ca seamana a teribilism de adolescent si nu se potriveste cu gravitatea acestor teme. Ma intreb daca v-ati pastra limbajul (pe care il vad ca ostentativ, nu cred ca nu siti sa scrieti) si intr-o situatie serioasa care v-ar privi direct. Mai citesc si altii mai tineri si o sa creada ca o tinem intr-o bascalie.
Cum s-ar uita cei din jur? Nu mi-o luati în nume de rau, nu va cunosc si nu ma deranjati cu nimic personal.
P.S. Scriu de la o tastatura fara diacritice.
Excelent articolul domnului Leibovici.
Evident ca acelasi fenomen s-a intamplat si in Romania dupa ce s-a „sovietizat” securitatea.
Din jurnalul mamei mele am citit despre cazul unui porcar pe nume Albon, din zona Turzii, promovat ca ofiter de securitate si pus pe granita cu Iugoslavia, care se lauda in gura mare ca ucidea „cate 70-80 de burgheji pe noapte” (care incercau sa fuga din tara) si admira „cum curgea sangele din ei si copiii lor”. El a cunoscut o perioada de glorie si la canal! Se pare ca a murit de moarte buna!
Revenind la meseria de calau, ea mai exista in SUA. Intr-un interviu televizat, unul din calaii oficiali a spus ca „in fiecare seara la culcare, el ii vede, unul cate unul, pe cei pe care i-a „asistat” la moarte, cum se aseaza pe marginea patului sau si il privesc in ochi”. „Nu-mi fac nimic, dar ma privesc” a precizat el.
Pentru cei interesati de masacrul din Padurea Katyn, va recomand sa cititi lucrarea ziaristului Alexander Werth, evreu din Petersburg, care a parasit URSS la varsta de 14 ani stabilindu-se cu parintii la Londra. Fiind un ziarist vorbitor de limba rusa, a fost trimis drept corespondent de razboi in URSS.
In lucrarea sa publicata in 1960 in limba engleza si republicata in limba romana in 1970, intre paginile 503-525, este prezentata Problema poloneza, ce contine referiri si la masacrul de la Katin. La pagina 651 si urmatoarele, in capitolul intitulat „Odesa, impresii personale” Wetrth vorbeste si de romani si administratia romaneasca din timpul razboiului.
De fapt, intreaga lucrare a lui Werth, desi veche este interesanta si merita a fi citita. Cunoscutilor le-o pot pune la dispozitie cu imprumut.
@Mihai Traian
Da, tocmai am terminat de citit, în linii mari, secţiunea „Problema poloneză” din capitolul „1943-anul victoriilor dificile” din „Rusia în război 1941-1945”.
Constat că este în esenţă poziţia – dar nu şi limbajul – propagandei sovietice.
În probleme de istorie a URSS A. Werth nu este o sursă de încredere, mai ales astăzi: era mare simpatizant al sovieticilor, iar cartea sa este din 1964, iar arhivele sovietice cu enorm de multe informaţii noi au început să se deschidă la sfârşitul anilor 1980. A. Werth a murit în 1969 – s-a sinucis de supărare că au intrat ruşii în Cehoslovacia.
@Mihai Traian
În prefaţa le reeditarea din 1999 a cărţii în engleză, chiar editorul(!!) scrie: „The book is sometimes too indulgent toward the official position”.
Am citit şi secţiunea „Odesa: impresii personale”. Cum este traducerea rusească – am găsit-o pe Internet – (probabil că cea românească este identică), şi cum autorul este apriori neobiectiv, nu ştiu ce este adevărat şi ce nu. Aşa că este o lectură inutilă, din păcate.
@ Mihai Traian
Daca nu te-as cunoaste, ca doar ai fost prieten cu familia lui Norman Manea, ti-asi face observatia ca nu era necesar sa folosesti sintagma: „un evreu din Petersburg” – echivalenta cu expresia: „…desi era evreu!”. Dar previn cititorii, ca Domnul Mihai Traian este un umanist, in intelesul deplin al acestei notiuni, si un foarte bun cunoscator al epocii de „aur”.
Pe mine ma uimeste inexpresivitatea si insensibilitatea relatarilor despre atrocitatile comise „in numele comunismului”, fara a se putea face ca cititorii sa „simta” pe pielea lor, ce este o suferinta omeneasca adevarata!! Daca s-ar putea crea un mod de comunicare, prin care sa se redea „pe viu” cat au suferit milioanele de victime ale sistemelor totalitare, abia atunci ar percepe lumea masura acelor grozavii.
Alexandru Leibovici
primul raport .. ala german (la care au participat si niste legisti suedezi si parca inca vreo 2 neutri_. Cel sovietic este un pic prea „interesat” ca sa dam crezare.
Apoi va eroare dpv al armelor … este exagerata cestia cu pistoalele rusesti „nu rezistau la mai mult de 15-20 de trageri succesive şi puteau să explodeze, gloanţele lor erau prea mari şi puteau sparge capetele în loc să le străpungă frumos ţi elegant, sau puteau ricoşa.” In primul rand ptr ca revolverul Nagant (proiect belgian) rusesc avea 7 cartuse in butoi … deci nu puteai trage continuu 15 lovituri si fiind cu butoi fix se incarca mai greoi deci sa zicem avea ceva pauza de vreo 10 secunde ..
Cat despre TT nu s-a auzit ca ar exploda dupa ce trage vreo 3 incarcatoare (un incarcator are 8 cartuse). Se deplange greutatea lui, precizia cam … „fluctuanta”, reculul deosebit de puternic, lipsa unei sigurante, ca este incomod de tinut in mana INSA este considerat a fi extrem de fiabil (minus copiile din Kiber Pass)si cu o mare capacitate de penetrare (mult mai mare decat a munitiei 32 ACP adica 7.65x17mm). Si atentie nu numai ca a fost folosit si produs de intregul pact de la Varsovoa dar si de Iugolsavia, China si Pakistan)[A da. Este larg inspirat din Browning md 1908]
Ar mai fi cestia ca PP dateaza din 1935 .. cam prea nou ptr cantitati importante si in plus sovoecticii demarasera propriile lor proiecte (TT este unul din ele). Si nevasta lu Stalin s-a impuscat (dupa cate stiu) cu Korovin TK …
Pasiunea ruseasca ptr Walther dateaza din razboi .. si de aici s-a inspirat Makarov (dupa razboi).
Inca ceva – modul de executie este similar cu cel de la Kuropatnai (numai ca acolo se folosea si pusca Moisin-Nagant, uneori facandu-se execitii de virtuozitate adica aliniind doi insi umar la umar si spulberandu-le tmaplele cu un singur glont. Ma rog „distractiv” in sensul in care si ofiteri japonezi se intreceau la a decapita chinezi. Recodu nipom m,erge spre 280 chonezi decapitati intr-o zi de un singur ofiter. Cu sabia din dotare).
Impresia mea este ca confruntati cu scandalul, sovietcii s-au straduit sa „gaseasca” niste gloante de 7,65 trase cu niste Walther (de captura) iar occidentalii .. unii fraieri au acceptat ca ce e aia 7,62 ce e aia 7,65 iar cei de sus care stiau au zis aferim! ca scandalul risca sa strice coalitia (in Anglia era un guvern polonez in exil cam sucarit si mai nasol simpatizat de englezi plus emigratia polonea din SUA).
Inca o cestie … Waltheru PP si PPK erau destul de rare pistolul standard german fiind Parabellum 1908 (zis de americani Luger) de 9 mm si incepuse sa fie distribuit si Walther 38. Insa ptr executii SD prefera Mauser c96 cal 7,63 (cum am zis preferat si de bolsevici inclus CEKA. Si care a mai fost comandat in cantitate mare prin anii 20 … in versiunea bollo). Adica vpi a zice ca daca erau executai de nemti cel mai siguir ar fi fost Mauser c96 (ca la pesterile Ardeatine)[CEKA si SD preferand metoda „umana” glontlui in ceafa)
Si ar mai fi ceva : URSS nu a folosit arme proiectate ptr 32 ACP. A ca a avut de captura, ca ptr uz extern le-a cumparat e altceva (uz extern – un agent sovietci detinad o arma in mod legal se cam facea suspect cu o arma ruseasca ..) Exact cum troe speciale israeline folosesc AKM ul adorat de localnici. Fiindca o arma poa zice cam multe.
Si as mai avea ceva de zis : „in general, Securitatea sovietică cumpăra din Germania cantităţi enorme de pistoale Walther de 7,65mm, modelele PP şi PPK (Polizeipistole Kriminal), şi gloanţe pentru acestea, chiar şi pe vremea naziştilor, prin firme-ecran”. La ce naiba ii trebuiau firme paravan ptr niste amarate de pistoale atunci cand Reichul ii vindea in cel mai oficial mod crucisatorul greu Lützow?! Si ii ceda in mod amabil obuzierul de 305 mm M1939 (Br-18)?!
Cele de mai sus nu inseamna ca absolv pre cekistu ala
George PETRINEANU
uneori amanuntele tehnice conteaza. Fiindca putem sa ne indigama cat vrem, insa mai exista ceva numit raspundere. Care se stabileste dupa niste amanunte tehnice.
In rest daca dvoastra va mai indiganti cu atata pasiune, inseamna ca nu ati aflat destule.. pe langa care masacrul de la Katin este parfum de flori. Asa ca un exemplu folosirea gazelor de lupta la Tambov. „Curatirea” unor zone nesupuse in anii colectivizarii din URSS (localitati – in genl sate – incercuite sa nu iasa nici pisica). Apoi bombardament aerian si mitalieri (asta ca antrenamanet!) si in final inaintarea la sol si lichiadrea supavieturitorilor cu galont si baioneta.
Poa nu ati auzit de marea foamente si canibalism …
Cat la intrebarea dvoastra .. eu imi zic Bizonu’. Adica inghitind articolul hotarat. Eu „ma joc” de-a Bizonu’ … Dar fata de latii „moralisti” eu am informatie! Si ca sa intelegi ceva despre importanta infromatiei tehnice: prima analiza criminalistica a stabilit ca mortii de la Katin au fost executai cu munitie soviectica. S-a cam stablit si cam cate arme au fost folosite (destule). In 1940-41. Pe un teritoriu controlat de sovietici.
Acum acceptam cestia cu 7,65 tras pe teava de Walther. Bun si piimarti vine un muscal si zice ca de fapt NKVD nu avea Walther si ca nu filosea munitie 32 ACP. Demonstreaza apoi ca TT ul este o arma fiabila .. deci nu aveau de ce sa cumpere Walther. Deci sovieticii clestar si deci nemtii nu rusii, care rusi se stoe ca iubesc pe lehi .. Clar? Diavolul se ascunde in amanunte!!
Intrebari care ramîn fara raspuns:
1. A fost Blohin din punct de vedere legal un criminal in actiunile sale si ale trupelor lui in postura de calau sef al Uniunii Sovietice?
2. A fost Blohin potrivit normelor internationale (si standardului impus de tribunalul din Nüremberg) un criminal de razboi carea scapat pedeapsa?
3. Cum se imparte responsabilitatea pentru masacrele din „Katyn” intre Biroul Politic sovietic care a dat ordinul oficial si executantii masacrului, care erau angajati ai statului?
@Robert Soran-Schwartz
Care este răspunsul dv. la aceste – importante – întrebări?